Vaccinuri pt copii – o minciuna! Afacerea profitabila ” Vaccinarea copiilor “. Nu va vaccinati copiii! Coruptia din spatele industriei medicale si farmaceutice (s22)

minciunile industriei farmaceutice medicale doctori corupti vaccinare pareri sfaturi impotriva contr anti vaccinuri pentru copii sunt periculoase nu vaccinati copiii, ceicunoi.wordpress.comDacă am avea în România părinţi responsabili şi conştienţi, aceşti părinţi s-ar documenta foarte bine înainte să-şi vaccineze orbeşte copiii. AR CITI MAI MULT DESPRE VACCINARE înainte să îşi otrăvească proprii copii cu acele substanţe chimice-toxice. Din păcate însă una dintre marile probleme ale României este faptul că foarte mulţi români au încredere maximă în medici şi îi consideră Dumnezei în domeniul medicinei şi sănătăţii. Mare greşeală! La noi, dacă medicul a zis “fă asta şi asta”, pacientul român o să-i mulţumească fericit că l-a ajutat, va asculta orbeşte de sfatul lui şi se va otrăvi cu toate acele medicamente prescrise ca “să se facă sănătos”. Românii umplu buzunarele marilor patroni de companii farmaceutice luând “leacuri miraculoase sub formă de pastile şi medicamente” din farmacii, în loc SĂ CAUTE ALTERNATIVE NATURISTE – plante, seminte, sâmburi, ceaiuri etc, aşa cum făceau strămoşii nostri pe vremuri. Cu dedicaţie pentru părinţi: uitaţi 3 articole pe care le puteţi citi pentru a vedea pe scurt nemernicia din spatele vaccinurilor și mult mai multe articole la sfârșit ca să vedeți o parte din realitatea despre vaccinare. Când vedem cu toții că MAFIA controlează tot statul român și îl folosește împotriva românilor, CÂT DE NEBUN SĂ FII SĂ CREZI CĂ SISTEMUL MEDICAL NU A FOST CĂPUȘAT DE MAFIE și NU ESTE CONTROLAT DE MAFIE? Cum să crezi că sistemul medical din Romania este de încredere, și își face treaba în interesul poporului?  CITIȚI ca să aflați adevărul și nu vă condamnați copiii vaccinându-i! Persoanele din sistemul medical care vă vaccinează copiii HABAR N-AU ce conține acel vaccin și care sunt efectele pe termen scurt/mediu și lung, pentru că NICI ELE NU SUNT DISPUSE SĂ CITEASCĂ. Nimeni nu e dispus să citească – e mai simplu să fii prost și să ai încredere orbească în autoritatea care le știe pe toate.

Măcar aceste 3 articole de-ar fi citite integral:

30 de ani sub acoperire – stenograme guvernamentale care expun pericolele vaccinarii

Farsa din spatele vaccinurilor pentru copii

Gripa de Marketing si Epidemia de Profit / Big Money – Pig Pharma. Pentru că țipă „Gripă!”

Printre concluziile pe care le veţi afla dacă veţi citi cele trei articole se află:

1. Vaccinurile nu functioneaza;
2. Vaccinurile cauzeaza bolile pe care ar trebui sa le previna;
3. Vaccinurile prezinta un risc pentru copii;
4. S-a complotat la pacalirea publicului;
5. S-a facut tot posibilul sa se impiedice studiile de siguranta ale vaccinurilor;

Un scurt sumar a celor mai importante argumente care sustin NON-VACCINAREA:
1. Vaccinurile contin o combinatie de cel putin 39 de metale grele deosebit de toxice, substante care cauzeaza cancer, chimicale toxice, virusi vii si modificati genetic, bacterii, ser contaminat cu virusi animali si material genetic strain, decontaminanti si adjuvanti extrem de toxici, antibiotice netestate, dintre care niciunele nu pot fi injecatate fara pericol. Contaminantii din vaccin includ, contaminanti virali bovini (vaci), aviari (gaini) si virusi si bacterii din maimute, cum ar fi streptococul din vaccinul DTP Diftero-Tetano-Pertussis [Pediatrics, Vol. 75, No. 2, Feb 1985] si Serratia marcesens din vaccinul anti-influentz (sezonul de influentza din 2004).

2. Nu exista studii stiintifice care sa determine daca, intradevar, vaccinurile au prevenit boala. Mai degraba, graficele de boala arata ca vaccinurile au fost implementate la sfarsitul epidemiilor, cand boala se afla deja in stadiul final. In cazul variolei, de fapt, vaccinul a cauzat o crestere brusca in imbolnavirile de variola inainte ca reactiile publice ulterioare sa duca la retragerea acestui vaccin.

3. Nu exista studii de lunga durata pentru cercetarea sigurantei vaccinurilor. Se fac teste pe durata scurta unde pacientii vaccinati sunt verificati in comparatie cu un alt grup caruia i s-a facut un alt vaccin. Tehinc vorbind, aceste teste ar trebui sa se desfasoare in comparatie cu un grup nevaccinat. Nimeni nu prea stie ce fel de protocoale sunt urmate intr-un domeniu atat de sustinut de industrie cu teste sponsorizate de industrie.

4. Mercurul, aluminiul si virusii vii din vaccinuri pot fi in spatele imensei epidemii de autism (1 din 110 cazuri in SUA), fapt admis si de Instanta Vaccinului in SUA.

5. Ambele vaccinuri, variola si Polio Oral sunt facute din ser din maimuta. Acest ser a ajutat multi virusi de maimuta sa intre in sistemul circulator uman. Din toate acestea, singurul virus cercetat este SV40, care s-a descoprit ca fiind cancerigen. Acesti virusi continua sa fie prezenti in vaccinuri. Prezenta virusului SV40 in variate celule canceroase umane a fost demonstrata. Se stie astazi ca virusul este pasat viitoarelor generatii, acesta fiind prezent in laptele matern dar si in sperma umana.

6. Numarul de cazuri de polio a fost in declin inainte de administrarea la scara mare a vaccinului Salk. Cazurile care inainte se raportau drept polio, astazi se inregistreaza drept meningita. Riscul de a contracta polio de la un virus viu este mult mai mare decat de la un virus din natura.

7. Multi medici argumenteaza ca bolile din timpul copilariei sunt datorita sistemului imunitar pus la treaba de catre organism. Suprimarea acestor boli duc la un sistem imunitar subdezvoltat cauzand diverse boli autoimune in adulti precum diabet si artrita, care au devenit o epidemie in zilele noastre.

8. Vaccinurile suprima imunitatea naturala a organismului iar corpul nu mai are anticorpi naturali. Laptele matern nu mai contine acesti anticorpi naturali, drept pentru care copilul nu mai poate fi protejat impotriva bolilor.

În SUA, efectele adverse ale vaccinurilor sunt inregistrate iar guvernul ofera victimelor compensatii de milioane de dolari (cel mai recent caz in Instanta Vaccinurilor se pare ca a primit pana la 200 de milioane de dolari compensatie). In SUA, pana acum , instanta a platit aproape 2 miliarde de dolari in daune.

Vaccinurile incearca sa creeze imunitate umorala (in sange) in timp ce cunoastem faptul ca imunitatea se dezvolta la diverse nivele: umoral, celular si specific pe organe. Noi inca nu cunoastem suficient de multe despre sistemul imunitar, drept pentru care nu ar trebui sa interferam cu el.

9. Pe langa vaccinarea din copilarie, vaccinurile la moda care contunua sa apara, cum ar fi Vaccinul anti Gripa Porcina, Anti Gripa Aviara, Gardasil, anti virusul HPV si vaccinul antigripal anual, continua sa degradeze sanatatea oamenilor de-a lungul vietii. Yves Thomas, directorul Centrului Gripal National din Geneva a spus ca” dezbaterea si argumentele care s-a petrecut in jurul virusului influentza (AH1N1) acum doi ani, a marit neincrederea publicului in ce priveste vaccinul sezonal anti gripal”. In 2010, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a fost acuzata ca a dramatizat cazurilor de influenza pe plan mondial cu scopul de a mari volumul de vanzari ale vaccinurilor, intrucat multe tari au semnat contracte care stipuleaza achizitii automate de vaccinuri in momentul in care OMS emite cel mai inalt nivel de alerta.

Nu te lasa intimidat de medici, ei nu sunt Dumnezeu si mai mult ca probabil ei sunt dezinformati, multi dintre ei fiind corupti sau nu vor sa recunoasca pericolele vaccinurilor. Majoritatea scolilor iti vor oferi dreptul la non-vaccinarea copilului daca-l ceri. Nu exista lege care sa-ti ia acest drept. Scutirea de vaccinare se ofera in general oamenilor care au un sistem imunitar compromis, allergii la componentele din vaccin sau obiectii puternice. Toate statele in afara de West Virginia si Mississippi accepta scutiri pe baza religioasa, iar 20 de state permit parintilor sa invoce motivatii filozofice. Informeaza-te pe acest subiect, intrucat este vorba de viata copilului tau!

Mesaj Ce-i cu noi? : Ai făcut copil? Asta e, acum trebuie să ai grijă de el! Oamenii tind să-şi simplifice şi să-şi uşureze viaţa cât mai mult, pe toate domeniile. Legat de sănătatea copilului tău, ştiu că cel mai simplu, pentru tine ca părinte, ar fi să te încrezi orbeşte în sfaturile medicilor, CĂ DAIA SUNT MEDICI, nu-i aşa? Sigur, e mai simplu să-ţi dai copilu pe mâna medicilor, decât să citeşti şi să afli adevărul despre vaccinuri. Dacă îţi vei trimite copilul la vaccinat, dacă vei crede orbeşte într-un sistem medical putred de corupt şi incompetent ca cel din România, gestionat de politicienii corupți sclavi ai străinilor şi NU vei citi mai multe detalii despre MINCIUNILE INDUSTRIEI VACCINURILOR şi PERICOLELE VACCINURILOR PENTRU COPII, doar pentru că “mi-e lene să citesc” sau “nu am chef să citesc” sau “nu am timp să citesc”, vei demonstra că eşti un părinte INCONŞTIENT (dar mie îmi place să fiu mai direct la fazele astea: vei demonstra că eşti un părinte CRETIN), care cu bună ştiinţă alege să distrugă sănătatea şi viitorul propriului copil, mergând pe încrederea stupidă în ”autoritate”, adică în medici și sistemul medical.

……………………..

Uite ce face industria farmaceutică, declarații ale unui doctor care a lucrat la o mare companie producătoare de medicamente:

…………………….

Bill Gates spune pe faţă că vaccinurile reduc mărimea populaţiei umane:

CITEŞTE URMĂTOARELE ARTICOLE PENTRU DETALII:

Site dedicat luptei împotriva vaccinurilor toxice:

http://nuvaccinurilor.blogspot.ro/

Citeşte şi:

MITUL VACCINURILOR SALVATOARE – Una-i teoria, alta-i realitatea!

1 sept 2014: Otrăvirea celulară prin vaccinare + documentar (RO)Totul s-a schimbat însă în sec. XIX, când, dintr-o dată, în urma unor decizii politice, s-a întors foaia și autoritățile au început să pretindă – în ciuda tuturor observațiilor și experimentelor – că bacteriile și microbii, a căror multitudine, frumusețe și eficiență provocaseră atâta entuziasm, ar fi cauza tuturor relelor. Întreaga realitate biologică a fost răsturnată cu susul în jos. Ca să mă exprim mai plastic, din acel moment și până în prezent se pretinde că pompierii ar fi cauza focului pe care ei vin să-l stingă (…) În emisiunea din 7 noiembrie 2000 de pe ARD, dr. Nassauer de la Institutul Robert Koch s-a pronunțat despre copiii paralizați, handicapați sau morți în urma vaccinării, cum că ei ar fi „sacrificiile părinților, ca un serviciu în slujba societății”.

26 iunie 2014: Autodenuntul unui Vaccinolog despre periculozitatea vaccinurilor la copii şi adulţi – Nu exista soluţie miracol pentru producerea unui vaccin, nu ştim cum sa-l obţinem! Una  dintre particularităţile speciale ale istoriei vaccinurilor este ca NU ŞTIM CUM FUNCŢIONEAZĂ VACCINURILE! Pur si simplu, după punerea la punct a unui vaccin NIMENI NU SE MAI INTERESEAZĂ DE EFECTELE PE DURATA!

27 mai 2014: Pastila de sănătate: Reacţiile adverse ale vaccinurilor

6 aprilie 2014: Vaccinurile intre DA si NU – Dr. Rares Simu, medic specialist in imunologie clinica si alergologieSubliniez inca o data cresterea alarmanta a cazurilor de boli alergice, boli autoimune, cancere, care toate au ca punct comun dereglarea sistemului imunitar. Aceasta crestere este in directa corelatie cu numarul de vaccinuri administrate pe parcursul vietii

http://www.naturalnews.com/044461_vaccines_Suzanne_Humphries_immune_system.html

Uite ce informații manipulatorii promovează site-uri de specialitate (autorități în domeniu): Vaccinurile – dureroase, dar sanatoase!

6 ian 2014: Vaccinarea – cea mai mare agresiune impotriva fiintei umane !  – Fara frica de boli, nimeni nu s-ar vaccina. Frica e mai mare cand inamicul e de nevazut cu ochiul liber, asta e tactica folosita. Inainte, oamenii se temeau de zei nevazuti, mai tarziu si chiar azi, se tem de un Dumnezeu aspru, iata ca acum chiar si pentru atei a fost gasit motiv de teama. Atata timp cat traiesti in frica, esti manipulat, ajungi sa ceri singur “protectie” . Vreau vaccin, vreau totusi si ceva pastile, antibiotice preventiv, vreau cip RFID, vreau trupe antitero, vreau sa fiu monitorizat, etc. Toate acestea vin din frica.

26 aug 2013: COPIII VACCINATI AU CU PANA LA 500% MAI MULTE BOLI DECAT COPIII NEVACCINATI

Pentru cei care inca mai cred in vaccinuri…(en-ro)

Dr. Christa Todea-Gross: Vaccinul provoacă dezechilibru sistemului imunitar

Schema programului naţional de vaccinări – 24 de vaccinuri in 3 ani!

Cum vă vaccinează ThinkAgainRO împotriva prostiei!

30 de ani sub acoperire – stenograme guvernamentale care expun pericolele vaccinarii

Farsa din spatele vaccinurilor pentru copii

Gripa de Marketing si Epidemia de Profit / Big Money – Pig Pharma. Pentru că țipă „Gripă!”

Au inceput să recunoască: VACCINURILE PROVOACĂ AUTISM

29 ian 2013: Dr. Christa Todea-Gross: „Vaccinurile: prevenţia care îmbolnăveşte şi uneori chiar ucide”

Dr. Christa Todea-Gross si ADEVARUL DESPRE VACCINUL BCG. De ce este Romania singura tara din UE care face vaccinul BCG la nastere?

Oamenii MOR după ce sînt vaccinaţi anti-H1N1

Multe alte informații anti vaccinuri aici: http://ortodoxia.md/despre-vaccine, http://nuvaccinurilor.blogspot.ro/

Emilian, 19 ian 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

20 responses to “Vaccinuri pt copii – o minciuna! Afacerea profitabila ” Vaccinarea copiilor “. Nu va vaccinati copiii! Coruptia din spatele industriei medicale si farmaceutice (s22)

  1. Ii doare in … pe parinti. Daca vroiau cu adevarat, nu o faceau. Risca si apropo, raceala obisnuita trece in jur de o saptamana, fara pastile. Vroiam sa iti fac un material despre asta, dar acum nu mai are rost. Despre raceala, vreau sa zic.

    • Ba da, poti sa faci un material. Daca ai mai multe informatii despre “leacuri babesti” naturale despre tratarea unor afectiuni usoare, de exemplu o raceala, poti face un material…

  2. Pingback: De ce sunt oamenii diferiti si cat de important este sa intelegem acest lucru. Oamenii sunt la fel (edu21) | CE-I CU NOI?

  3. Pingback: POZE simboluri masonice BUFNITA in martisoare de 1 martie 2013. Coincidenta sau nu? (nom10) | CE-I CU NOI?

  4. Pingback: Arhiva colectie articole educative despre viata, lume si comportamentul uman, valabile pe termen lung, blog educativ Ce-i cu noi? (edu25) | CE-I CU NOI?

  5. Pingback: Ce avem nevoie concret pentru rezolvarea problemelor României. Asigurarea interesului general al poporului român. Cum sa progresam si sa traim mai bine | CE-I CU NOI?

  6. Pingback: Ce faci in caz de raceala si gripa. Tratamente naturale pentru boli sezoniere. Remedii naturiste pentru o viata sanatoasa (s30) | CE-I CU NOI?

  7. Pingback: Review on Romania – situatia dezastruoasa a României in prezent, anul 2013, probleme economie, ecologie, politica si societate (pol119) | CE-I CU NOI?

  8. Pingback: Solutii daca nu poti face copii: adoptia sau preluarea in grija a unui copil ca asistent maternal profesionist. Instinctul biologic de a fi mama (fam6) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  9. Pingback: Viata sanatoasa partea 1 – De ce depinde sanatatea organismului uman. Odihna, alimentatie, stres, miscare, poluare etc (s42) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  10. Pingback: Noutati | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  11. Pingback: De ce ne e frica de moartea rapida dar de moartea lenta nu ne pasa? Reactia oamenilor la pericole si comportamente nocive care ne sinucid lent (s) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

    • Super! Felicitări pt ca ai stat sa faci un rezumat in romana. Am adaugat link-ul pe front page si in materialul cu vaccinuri de pe acest blog. Si eu am pus deoparte un articol in engleza despre vaccinuri pe care vreau sa-l traduc, inclusiv reteta oficiala a vaccinurilor de la CDC.

      Am gasit si alte chestii interesante la tine pe site, despre Vitamina C (HAS). Tu folosesti constant? Ideea e ca citisem undeva ca vitamina c sintetizata in laborator nu poate fi absorbita, sau nu la fel de bine ca cea naturala, gasita in fructe si legume… Gata am gasit si textul, era la dr calin marginean de la piatra neamt:

      ATENTIE MARE la vitamina C !!!
      1. Vitamina C pe care a facut-o Tata-Dumnezeu si pe care a pus-o intr-o sumedenie de plante si fructe, este sub forma de poliascorbat (deci polimer), invelita in baze tampon, ALATURI DE substante potentatoare de efect (bioflavonoide), care-i “salta” efectul de 100-500 de ori. Se absorabe sub forma de polimer, corpul o stocheaza in ficat si-si “feliaza” din lantul polimeric exact cit ii trebuie, FARA a acidifica mediul intern + avind o durata lunga de actiune 1-3 zile. Mincind 20 kiwi/zi (moliut si dulce, deci NU acru), aveti cam 10 gr. de vitamina C, fara vreun risc de acidificare a mediului intern + potentate de 400 de ori ca efect de catre colorantul verde din kiwi !
      2. Vitamina C pe care am extras-o noi, “desteptii” (dar cu sensul celalalt) de doctori si de farmacisti si am facut din ea pastile si fiole este sub forma de acid ascorbic (deci monomer), NU este invelita in baze tampon, NU are substante potentatoare de efect (bioflavonoide), iar efectul sau NU este potentat. Se absorabe sub forma de monomer, corpul o stocheaza in cantitate redusa in ficat acidifica mediul intern + avind o durata scurta de actiune de 8-24 de ore. Luati dvs. numai > 200 mg de vitamina C pastile sau fiole, ca o sa va acidificati rau mediul intern, o sa pierdeti Calciu pentru tamponare + o sa riscati sa faceti pietre la rinichi (calculoza cistinica).
      Administrarea intempestiva de vitamina C sub forma de fiole soldatilor rusi care aparau Stalingradul NU a ameliorat deloc simptomele de scorbut de care sufereau acestia, caci factorul care rezolva scorbutul NU este acidul ascorbic simplu, ci “cuplajul” acid ascorbic + bioflavonoid !

      (sursa aici: http://drcalinmarginean.blogspot.ro/2013/07/normal-0-21-false-false-false.html)

  12. in momentul asta, industria farmaceutica are cifra de afaceri dubla decat cea din industria de armament. Iar componenta de marketing e bine dezvoltata, matura.

    Cum functioneaza la Romani? prin frica. Un om caruia i se induce frica e usor de manipulat.

    Eu incerc sa evit pe cat posibil medicamentele si pun accentul pe o alimentatie diversa (nu mi se potriveste cea vegetariana, ci diversificarea alimentatiei traditionale romanesti), … am renuntat la televizor, tin la echilibrul familiei (citeste teoria dr Hammer care sustine ca bolile apar de la o suferinta a sufletului …).

    • Alimentatia e baza. Ti se potriveste cea vegetariana, doar ca nu ai gasit tu exact ce alimente, in ce combinatii, cantitati etc. TVul e bun doar de aruncat pe fereastra. Bolile apar de la psihic/aciditate in corp/alimentatie animala/constipatie/sistem imunitar scazut/odihna slaba/lipsa raze solare etc. Mai multe detalii in textele de pe blog.

Spune-ți părerea aici: