Bujiile constituie un preţios element pentru diagnosticarea funcţionării motorului. De aceea, după demontarea lor din chiuloasă, bujiile trebuie să fie examinate cu multă atenţie când motorul a funcţionat perfect, vârful izolatorului ceramic capătă o coloraţie brun-roşcată, electrozii au culoare gri, iar bujia este perfect uscată. Prezenţa depozitelor carbonoase, sub forma unui strat fin de funingine, arată utilizarea excesivă a starterului, joc prea mic între electrozii bujiei, avans foarte mic, presiune redusă la finele comprimării, bujie prea rece sau amestec prea bogat (carburator dereglat, clapeta de aer defectă, filtrul de aer înfundat, etc.).
Când izolatorul este alb, iar electrozii foarte uzaţi prin topire, cauza o constituie o bujie prea caldă, amestec sărac, avans la aprindere foarte mare sau benzină cu cifră octanică inferioară. Când bujia are şi masive cruste de calamină cauza poate fi şi producerea preaprinderilor de la depozitele calaminoase de pe pereţii camerei de ardere. Prezenţa uleiului pe bujie constituie semnalul pătrunderii uleiului în camera de ardere fie pe lângă segmenţi, fie printre tija supapei de admisie şi ghidul ei; defectul se mai produce şi când ventilaţia defectuoasă a carterului provoacă creşterea presiunii în acest spaţiu sau când în baie s-a pus o cantitate de ulei prea mare.
Dacă izolatorul este spart sau fisurat, fără ca bujia să fi fost maltratată mecanic, cauza este, fie benzina cu cifră octanică prea mică, fie avansul excesiv de mare, care au provocat funcţionarea îndelungată a motorului în regim de detonaţie severă. În afară de cazurile în care se constată deteriorarea izolantului sau uzura electrodului central, a cărui extremitate nu mai depăşeşte planul părţii inferioare a corpului, în toate celelalte situaţii bujiile pot fi recondiţionate şi refolosite dacă durata lor de exploatare nu depăşeşte 15.000-18.000 kilometri la motoarele în 4 timpi şi 7000-8000 kilometri la cele în 2 timpi. Continue reading