Mecanică auto: sfaturi pentru întreținerea bujiilor la automobile

Bujiile constituie un preţios element pentru diagnosticarea funcţionării motorului. De aceea, după demontarea lor din chiuloasă, bujiile trebuie să fie examinate cu multă atenţie când motorul a funcţionat perfect, vârful izolatorului ceramic capătă o coloraţie brun-roşcată, electrozii au culoare gri, iar bujia este perfect uscată. Prezenţa depozitelor carbonoase, sub forma unui strat fin de funingine, arată utilizarea excesivă a starterului, joc prea mic între electrozii bujiei, avans foarte mic, presiune redusă la finele comprimării, bujie prea rece sau amestec prea bogat (carburator dereglat, clapeta de aer defectă, filtrul de aer înfundat, etc.).

Când izolatorul este alb, iar electrozii foarte uzaţi prin topire, cauza o constituie o bujie prea caldă, amestec sărac, avans la aprindere foarte mare sau benzină cu cifră octanică inferioară. Când bujia are şi masive cruste de calamină cauza poate fi şi producerea preaprinderilor de la depozitele calaminoase de pe pereţii camerei de ardere. Prezenţa uleiului pe bujie constituie semnalul pătrunderii uleiului în camera de ardere fie pe lângă segmenţi, fie printre tija supapei de admisie şi ghidul ei; defectul se mai produce şi când ventilaţia defectuoasă a carterului provoacă creşterea presiunii în acest spaţiu sau când în baie s-a pus o cantitate de ulei prea mare.

Dacă izolatorul este spart sau fisurat, fără ca bujia să fi fost maltratată mecanic, cauza este, fie benzina cu cifră octanică prea mică, fie avansul excesiv de mare, care au provocat funcţionarea îndelungată a motorului în regim de detonaţie severă. În afară de cazurile în care se constată deteriorarea izolantului sau uzura electrodului central, a cărui extremitate nu mai depăşeşte planul părţii inferioare a corpului, în toate celelalte situaţii bujiile pot fi recondiţionate şi refolosite dacă durata lor de exploatare nu depăşeşte 15.000-18.000 kilometri la motoarele în 4 timpi şi 7000-8000 kilometri la cele în 2 timpi.

Starea tehnica a instalatiei de racire a motorului auto influenteaza consumul de combustibil

În mod nejustificat instalaţiei de răcire nu i se acordă atenţie decât atunci când motorul se încălzeşte, fără a se ţine seama că starea sa tehnică influenţează într-o măsură nebănuit de mare performanţele motorului şi intensitatea uzurii. Capacitatea instalaţiei de răcire de a menţine automat regimul termic nominal în orice situaţie de exploatare este afectată în general de funcţionarea pompei de apă, a ventilatorului, termostatului, de starea radiatorului, a traseelor prin care circulă lichidul de răcire precum şi de existenţa acestuia din urmă în cantitate corespunzătoare.

În general, elementele instalaţiei de răcire au un grad de fiabilitate ridicat, solicitările la care sunt supuse nefiind intense. Defecţiunile care intervin cu o frecvenţă mai ridicată sunt slăbirea sau deteriorarea curelei, defectarea termostatului, deteriorarea lagărelor pompei de apă, spargerea sau murdărirea radiatorului, defectarea dispozitivului de comandă a ventilatorului, pierderea etanşeităţii precum şi formarea masivă de cruste calcaroase pe traseul lichidului de răcire.

Defecţiunile instalaţiei de răcire se manifestă cel mai adesea prin supraîncălzirea motorului, simptomul putând avea mai multe cauze, unele dintre ele străine instalaţiei de răcire: lipsa sau insuficienţa lichidului de răcire, depozite pe suprafeţele interioare ale traseului prin care circulă agentul de răcire, radiator murdar, curea de ventilator murdară de lubrifianţi, slăbită sau deteriorată, termostat locat în poziţia închis, pompă de apă defectă, ventilator defect, jaluzele închise sau husa radiatorului neînlăturată, termometrul defect; pe lângă acestea, reglajele incorecte ale aprinderii şi alimentării, ca şi rulajul îndelungat în suprasarcină la viteze mici pot constitui cauze ale creşterii temperaturii motorului peste limita normală.