Vaccinuri pt copii – o minciuna! Afacerea profitabila ” Vaccinarea copiilor “. Nu va vaccinati copiii! Coruptia din spatele industriei medicale si farmaceutice (s22)

minciunile industriei farmaceutice medicale doctori corupti vaccinare pareri sfaturi impotriva contr anti vaccinuri pentru copii sunt periculoase nu vaccinati copiii, ceicunoi.wordpress.comDacă am avea în România părinţi responsabili şi conştienţi, aceşti părinţi s-ar documenta foarte bine înainte să-şi vaccineze orbeşte copiii. AR CITI MAI MULT DESPRE VACCINARE înainte să îşi otrăvească proprii copii cu acele substanţe chimice-toxice. Din păcate însă una dintre marile probleme ale României este faptul că foarte mulţi români au încredere maximă în medici şi îi consideră Dumnezei în domeniul medicinei şi sănătăţii. Mare greşeală! La noi, dacă medicul a zis “fă asta şi asta”, pacientul român o să-i mulţumească fericit că l-a ajutat, va asculta orbeşte de sfatul lui şi se va otrăvi cu toate acele medicamente prescrise ca “să se facă sănătos”. Românii umplu buzunarele marilor patroni de companii farmaceutice luând “leacuri miraculoase sub formă de pastile şi medicamente” din farmacii, în loc SĂ CAUTE ALTERNATIVE NATURISTE – plante, seminte, sâmburi, ceaiuri etc, aşa cum făceau strămoşii nostri pe vremuri. Cu dedicaţie pentru părinţi: uitaţi 3 articole pe care le puteţi citi pentru a vedea pe scurt nemernicia din spatele vaccinurilor și mult mai multe articole la sfârșit ca să vedeți o parte din realitatea despre vaccinare. Când vedem cu toții că MAFIA controlează tot statul român și îl folosește împotriva românilor, CÂT DE NEBUN SĂ FII SĂ CREZI CĂ SISTEMUL MEDICAL NU A FOST CĂPUȘAT DE MAFIE și NU ESTE CONTROLAT DE MAFIE? Cum să crezi că sistemul medical din Romania este de încredere, și își face treaba în interesul poporului?  CITIȚI ca să aflați adevărul și nu vă condamnați copiii vaccinându-i! Persoanele din sistemul medical care vă vaccinează copiii HABAR N-AU ce conține acel vaccin și care sunt efectele pe termen scurt/mediu și lung, pentru că NICI ELE NU SUNT DISPUSE SĂ CITEASCĂ. Nimeni nu e dispus să citească – e mai simplu să fii prost și să ai încredere orbească în autoritatea care le știe pe toate. Continue reading

Avantaje – dezavantaje internet (p1): Beneficiile utilizarii internetului (net4)

internet avantaje dezavantaje probleme riscuri pericolele internetului, ecomagazin.roInternetul oferă omului modern o grămadă de avantaje, care îi ușurează sau îi îmbunătățesc viața, fie îl ajută să economisească timp, bani, fie să-și găsească un partener de viață, fie îi oferă modalități de a-și petrece timpul simțindu-se mai bine (cel puțin pe moment) etc. Din păcate însă utilizarea internetului prezintă și anumite probleme, pericole, pe care este foarte bine ca oricine intră pe net să le știe, să le conștientizeze, și să se ferească de ele. Astfel, după părerea mea, iată care sunt principalele avantaje și pericole ale internetului în prezent: Continue reading