Excursie Educativă pentru Copii și Tineri Bucuresti 25 august 2022 – Măreția Istorică a Poporului Român – Rădăcinile noastre Dacice. Participare Gratuita

excursie-educativa-copii-muzeul-national-de-istorie-bucuresti-maretia-istorica-a-poporului-roman-radacinile-noastre-dacice-25-august-2022

Organizăm un nou eveniment pentru copii și tineri, în primul rând, cu tema: „Măreția istorică a Poporului Român – rădăcinile noastre dacice.” Distribuiți dacă considerați util.

Evenimentul este organizat în ziua de 25 august 2022, la ora 14:00, în holul Muzeului Naţional de Istorie al României din Bucureşti (Calea Victorie vis-à-vis de CEC).

Ne vom folosi de existența copiei Columnei lui Traian şi a tezaurului dacic, aflate la Muzeul Național de Istorie al României din București, care sunt ilustrarea poziției privilegiate a dacilor în lumea antică, privilegiu câştigat prin calități unice de dreptate, viață socială, cultură, spiritualitate și vitejie.

Motivul pentru care este nevoie de o astfel de prezentare provine din propagarea în spaţiul public a unei imagini false asupra poporului român, diseminată prin mass media și care nu este contracarată nici măcar de cei care ar avea această datorie și care tratează subiectul superficial și insuficient.

Nu numai noi considerăm că este esențial pentru viaţa oricărui om să ştie cărui popor îi aparține, de unde provine, ca şă ştie către ce merge în viitor.

Așadar să ajutăm copiii să afle că aparţin unui popor extraordinar de valoros, care din timpuri vechi până în prezent a avut o contribuție unică pozitivă la istoria Europei și a lumii în general. Continue reading

Galerie foto, imagini, poze Marsul Unirii 20 octombrie 2013 Bucuresti si miting protest Rosia Montana Universitate Parlament (pol)

poze imagini foto video marsul unirii 20 octombrie 10 2013 bucuresti parlament basarabia e unirea romania republica moldova protest exploatare proiect rosia montana gaze de sist 31IMPRESII şi DETALII:

Duminică, 20 octombrie 2013, a fost zi de marş. Întâi a avut loc marşul Unirii României cu Basarabia, de la ora 14 în Piaţa Victoriei din Bucureşti – s-a plecat pe la 14:40 pe Calea Victoriei până la Piaţa Naţiunilor Unite, apoi spre Parlament şi Parcul Izvor. În punctul maxim au fost vreo 6000-7000 de oameni. Pe Calea Victoriei s-a desfăşurat un ditamai steagu’ tricolor, pe o lungime de aproxim 140 m parcă. La destinaţie, în parcul Izvor, în faţa Parlamentului, au avut loc câteva discursuri despre Unire, mesajul cel mai important fiind, după părerea mea, acesta: CEI CARE DORESC UNIREA, SĂ SE IMPLICE! (detalii pe site-ul actiunea2012.ro). Apoi, după discursuri şi pentru încheierea evenimentului, s-a desfăcut iarăşi steagul imens, care ocupa cam cât lăţimea parcului Izvor (din Cheiul Dâmboviţei până în Strada Izvor – în faţă la Parlament). Drăguţ steag. Lume entuziasmată pentru Unire, foarte multe mini steaguri şi steaguri medii (vezi poze mai jos). Lozinci scandate: UNIRE, UNIRE!; Basarabia pământ românesc!; Basarabia e România!; Moldova, Ardealul şi Ţara Românească – trăiască, trăiască, trăiască şi-n florească!; Uniţi Salvăm toată ROMÂNIA! etc. La marş au participat şi oameni din alte localităţi, veniţi special. Detalii în continuare: Continue reading

Mars pentru unirea Romaniei cu Basarabia 20 octombrie 2013 Piata Victoriei Bucuresti – miting manifestatie sustinere unire Romania cu Republica Moldova (pol176)

Mars sustinere unirea Romaniei cu Basarabia 20 octombrie 10 2013 Piata Victoriei Bucuresti miting manifestatie strada pentru unire Romania Republica Moldova aducem basarabia acasa romania mare 1

Marșul pentru Basarabia va porni duminică, 20 octombrie 2013, ora 14:00, din Piața Victoriei din București şi își propune introducerea pe agenda publică a reunirii României cu Republica Moldova ca un obiectiv național major.

Manifestația stradală este organizată de Platforma Civică Acțiunea 2012, o coaliție de peste 30 de asociații din România, Republica Moldova și alte state din Europa și America de Nord care susține ideea unirii Republicii Moldova cu România. Detalii în continuare: Continue reading

Al XIV-lea Congres International de Dacologie 17 18 august 2013, Buzau, Romania – istoria adevarata a Romaniei. Adevarul despre DACIA (edu72)

Al XIV-lea 14 lea Congres Internaţional de Dacologie 17 18 august 2013 Buzau Romania - istoria adevarata a Romaniei Daciei. Adevarul despre dacia si tarile dacice romanesti imperiul dacic poporul roman dacMentionez acest eveniment ca să fim şi noi la curent cu ce se mai întâmplă legat de identitatea milenară a poporului nostru, şi legat de repunerea în drepturi a istoriei Dacilor, în timp ce autorităţile române, cele care ar trebui de fapt să se ocupe de aşa ceva, STAU ŞI FURĂ.

 

Al XIV-lea Congres Internaţional de Dacologie

17 – 18 august 2013, Buzău, România.

OrganizatorDacia Revival International Society

21-26 Broadway, New York, NY 11106, U.S.A./ Tel: 031.810 6172

E- mail: daciacongres2013@gmail.commail@dacia.org

Doamnelor şi domnilor,

«Dacia Revival International Society» are deosebita onoare de a vă invita să participaţi cu lucrări ştiinţifice la cea de-a XIV-a ediţie a Congresului Internaţional de Dacologie 2013, cu tema:

«Pierit-au Dacii ? – B.P. Hasdeu»

Lucrările Congresului vor avea loc la BUZĂU, în zilele de 17 si 18 august 2013, în Amfiteatrul Consiliului Judetean Buzău si în sălile Liceului Pedagogic ”Spiru Haret.

Cu aceeasi pasiune pentru adevăr, cu aceeasi dorintă de a releva rolul primordial al strămosilor daci în faurirea istoriei poporului nostru, sesiunile şi programele asociate congresului vor acoperi multiple aspecte ale istoriei Daciei. Aceste variate oportunităţi de schimb intelectual vor marca stadiul actual al cercetărilor şi vor sugera direcţiile lor viitoare dând, în acelaşi timp, atât cercetătorilor consacraţi, cât şi celor mai tineri, un forum în cadrul căruia să-şi prezinte comunicările.

Detalii despre eveniment aici:

http://www.dacia.org/daciarevival/congresedacologie/41/409

Citiţi şi: 

Istoria adevarata a României. Dacii sunt primii oameni care au populat Europa. Românii sunt DACI, nu romani. Dacia e România si România e Dacia (edu48)

Emilian, 4 aug 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

Istoria adevarata a României. Dacii sunt primii oameni care au populat Europa. Românii sunt DACI, nu romani. Dacia e România si România e Dacia (edu48)

Istoria adevarata a Romaniei. Dacii sunt primii oameni care au populat Europa. Românii sunt DACI, nu romani. Romania e Dacia limba latina romana statuie dac inceputul civilizatiei poporul roman cartiÎn ultima vreme am dat peste tot felul de informaţii  despre poporul român şi despre România, care vorbesc despre apartenenţa noastră directă la civilizaţia care a populat Europa – DACII. Astfel am aflat despre adevărata istorie a poporului român, a românilor şi a României: românii sunt daci, nu romani. România este Dacia şi Dacia este România.  Redau mai jos câteva extrase din textele pe care le-am parcurs până acum despre adevărata istorie a poporului român şi a României, pentru a vă trezi interesul să citiţi mai mult şi să aflaţi adevărul care nu este spus (sau cunoscut) aproape deloc prin şcoli, facultăţi sau la TV: Românii sunt DACI, nu romani, iar România este DACIA, vatra lumii – locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Fiţi mândri că am avut asemenea strămoşi! Detalii în continuare: Continue reading