Importanța Bisericii Ortodoxe Române pentru Neamul Românesc. Biserica strămoşească a contribuit la supraviețuirea, perpetuarea și dezvoltarea poporului român (bis)

Importanța Bisericii Ortodoxe Române pentru supraviețuirea, perpetuarea și dezvoltarea Neamului Românesc harta Romania credinta religieÎmi doresc ca acest text, mai exact motivele concrete înşirate cu liniuţă mai jos, să reprezinte o sabie pe care oricine o poate folosi în apărarea Bisericii strămoşeşti de cei care o atacă în prezent.

Atunci când se aduce vorba de Biserica Ortodoxă Română, presa din România deținută de străini împreună cu întreaga propagandă anti-românească de pe internet încearcă să ne manipuleze să credem că aveam de-a face cu o instituție putred de coruptă, formată din oameni cu un caracter urât, din „preoți șpăgari plini de bani”, „prelați cu limuzine de lux”, “preoți alcoolici”, „credincioși spălați pe creier”, „dobitoci care se îmbulzesc și se calcă în picioare pentru apă sfințiță” sau „pupători de moaște”. Dacă Biserica Ortodoxă Română NU ar avea o importanță foarte mare în cadrul Neamului Românesc, DE CE ÎNCEARCĂ ATÂT DE MULT MAFIA STRĂINILOR CARE CONDUC ASTĂZI ROMÂNIA să o distrugă și să o rupă de poporul român prin procedee perfide precum calomnie, pătarea imaginii, batjocorire, luarea în derâdere, falsă învinovățire, generalizarea excepției negative etc? De ce este Biserica atât de demonizată de Mass Media deținută de străinii care conduc din umbră România dacă ea n-ar fi un obstacol în calea Noii Ordini Mondiale?

La TV și în presă în general, atunci când se vorbește de Biserică, se vorbește STRICT despre părțile rele care au legătură cu biserica/credința în PREZENT, care deși sunt excepții, ele sunt prezentate ca fiind definitorii pentru situația generală. Se vorbește STRICT despre lucruri din PREZENT legate de Biserică, deși Biserica are o istorie de 2000 de ani. Relația dintre poporul nostru și Biserică nu trebuie analizată strict din punct de vedere al ACTUALITĂȚII din prezent, ci din prisma a CE A FOST (și încă este, că altfel n-ar vrea să o distrugă) Biserica Ortodoxă pentru Neamul Românesc.

Detalii în continuare:

Atunci când vorbim de Biserică, vorbim de o istorie de 2000 de ani a credinței strămoșești în poporul nostru, vorbim de o importanță colosală atribuită bisericii de foarte mulți dintre marii conducători ai românilor din istorie (voievozi, domnitori etc); vorbim de o cultură extraordinară dezvoltată în jurul bisericii, de principii morale corecte și valoroase promovate de Biserică pentru menținerea unei societăți umane normale la cap; vorbim de milioane de români care au murit pentru Biserică și pământul strămoșesc; vorbim de Sfinți și viețile Sfinților – exemple de moralitate pentru noi cei de azi, vorbim de martiri – zeci, sute, mii, mulți pe care nu-i știm, care au ales de bună voie să moară decât să renunțe la credința strămoșească, sau să moară în lupta pentru apărarea ei; vorbim de mii/zeci de mii de pustnici care s-au rugat și se roagă pentru binele poporului nostru, vorbim de un impact pozitiv foarte mare al Bisericii strămoșești asupra bunăstării și perpetuării Neamului Românesc de-a lungul istoriei.

M-am întrebat la un moment dat ce-i poate face pe unii creștini români ortodocși să renunțe la credința strămoșească pentru a se face catolici / protestanți / baptiști etc? Ce are atât de rău credința noastră încât să vrei să te muți la altă confesiune? Ce are atât de bun acea confesiune comparat cu a noastră? Consider că alegerea lor pleacă de la o lipsă de cunoaștere a importanței Credinței strămoșești pentru poporul nostru de-a lungul istoriei, corelat cu efectele propagandei anti-românești asupra imaginii Bisericii de azi și de la niște motive puerile legate de bani/familie/conjuncturi de moment etc. Altfel n-ar avea sens să renunţi la Credinţa ortodoxă.

Să te rupi de Biserica Ortodoxă Română de astăzi, doar pentru că anumiți (puțini raportat la total) preoți fac nu știu ce lucru ne-ortodox (iar presa și propaganda anti-românească îi promovează la greu peste tot), sau pentru că o anumită parte a conducerii pare compromisă sau etc, ar însemna SĂ IGNORI TOTAL CONTRIBUȚIA BISERICII LA BINELE POPORULUI ROMÂN DE-A LUNGUL ISTORIEI MILENARE, să ignori toți românii și martirii care au luptat și-au dat viața pentru ACEASTĂ CREDINȚĂ, să ignori sfinții ortodocși, care ne sunt EXEMPLE DE MORALITATE care ne ajută să înțelegem ce înseamnă un comportament ideal în societate etc.

Să te dezici de Biserică înseamnă să te dezici de toată activitatea benefică desfășurată de ea şi membrii ei până acum pentru poporul nostru (pe care am prezentat-o mai jos).

Suspiciunea că la vârful conducerii BOR de azi s-ar afla și niște masoni/oameni de rea credință este suficientă pentru a ne rupe și ne dezice de credința/biserica pentru care strămoșii noștri și-au dat viața?

Statul român de azi este CU CERTITUDINE condus de străini prin oameni infiltrați (străini cu nume românești și vorbitori de română), infractori români, masoni etc. Asta înseamnă că trebuie să ne rupem de România total? Sau trebuie să vedem cum o putem ajuta să redevină INDEPENDENTĂ pentru a lucra în interesul poporului român?

Căsătoria între bărbat și femeie consfințește o uniune „la bine și la rău”. La fel și etnia față de neam. La fel și credința față de instituția Bisericii.

Pentru ca un număr cât mai mare de oameni să CONȘTIENTIZEZE importanța Bisericii în viața neamului nostru și să fie mai cumpătați atunci când vorbesc de Biserică și să cadă mai rar în capcana străinilor de a-și ataca propria Biserică strămoșească, iată mai jos un rezumat al contribuției Bisericii la binele neamului românesc, cu liniuță:

(rezumatul a fost realizat în urma citirii articolelor strânse aici: Pasaje – articole despre Importanța Bisericii pentru Neam – aștept completări de la cititori)

Rezumat concentrat – motive concrete – De ce a fost și este importantă Biserica?

De-a lungul istoriei milenare, în cadrul poporului român, Biserica Ortodoxă Română:

– a fost strâns legată de viața, supraviețuirea, perpetuarea și dezvoltarea neamului românesc;

         „Întâia noastră idee conducătoare a fost ideea creştină. (…) Ideea conducătoare a fost: totul pentru Hristos! (…) Temeiul era ortodoxia” – Nicolae Iorga

         „Biserica Ortodoxă a fost dintotdeauna una cu neamul românesc, identificându-se cu toate aspiraţiile acestui neam, a sprijinit şi binecuvântat, prin cuvânt şi faptă, luptele, jertfele, strădaniile poporului nostru pentru apărarea pământului strămoşesc, pentru independenţă şi unitate statală, mulţi dintre ierarhii, preoţii şi călugării ei jertfindu-se pentru credinţă, neam şi ţară. Străluciţii noştri voievozi, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, Constantin Brâncoveanu şi toţi ceilalţi, s-au identificat până la sacrificiul suprem cu credinţa ortodoxă strămoşească, luptând, biruind şi murind pentru ea.”

         „De două milenii creştinismul şi românismul merg împreună; de două milenii sufletul românesc viază din Dumnezeu şi din mormânt, căci sufletul neamului românesc nu-şi găseşte viaţa decât în Biserica străbună şi pe glia strămoşească.”

– a reunit sub aripa sa români de bună credință – preoți, monahi, înalți prelați etc care și-au lăsat amprenta asupra dezvoltării și perpetuării neamului românesc;

         „… viață  organizată, în cursul căreia Mitropoliţii, Episcopii, Egumenii şi de atâte ori şi smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învăţătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul şi nevoile lui, au sprijinit statul fără să se lase a fi înghiţiţi de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-şi desface ochii de la cer şi au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei româneşti – dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de stat, ostaşi, mucenici şi sfinţi“. – Nicolae Iorga

– a dezvoltat cultura românească – „un instrument pentru obţinerea mântuirii neamului ca şi entitate biologico-spirituală”

          „Biserica s-a aflat întotdeauna în centrul vieţii acestui popor şi ca atare întreaga cultură românească s-a dezvoltat în jurul acesteia”;

          „În opera lui Iorga nu vom găsi Biserica şi valorile credinţei decât în strânsă legătură cu ideea de neam şi cu valorile culturale ale acestuia.”

          „Religia noastră este o religie de preoţi simpli, este o religie de săteni, formată în împrejurările acelea smerite ale trecutului nostru. Ea s-a născut, ca şi civilizaţia noastră, ca şi forma politică, s-a născut din acea viaţă adâncă a bietelor mulţimi româneşti.” – Nicolae Iorga

          „Identitatea noastră creştină românească are rădăcini milenare, iar cultura a crescut şi s-a dezvoltat pe această temelie nerisipită de ape şi neclintită de vânturile istoriei.”

        „Biserica din mănăstire şi parohie, şcoala, cancelaria domnească, tiparniţa, atelierul de pictură, sculptură, cuptorul pentru prelucrarea metalelor şi a lutului, au fost şi rămân mijloacele de cultivare a persoanei umane şi de culturalizare a unui popor. De aceea Voievozii români au organizat, înfiinţat şi susţinut asemenea „altare” de cultură, fiind conştienţi de importanţa, necesitatea şi continuitatea neamului în istorie, responsabil de darul libertăţii şi harul creator.”

– a făcut pionierat în materie de educație – primele Școli românești au fost organizate în Biserică;

– primele tipografii, primele traduceri, primele Școli, primele instituții de învățământ superior, primele locașuri de asistență socială ale Neamului Românesc au avut bazele/au fost dezvoltate în cadrul Bisericii

          „Primii învățători au fost chiar preoții. Iată de ce și astăzi se păstrează denumirea de dascăl cu sens dublu: cântăreț bisericesc și învățător”;

– a contribuit la formarea limbii literare românești; scrierea în limba română dezvoltată în Biserică a dezvoltat relațiile economice cu alte popoare;

– a pus baza poeziei culte române;

– a contribuit la păstrarea identității naționale și spirituale, la consolidarea conştiinţei de unitate naţională românească;

          „Slujitorii Bisericii noastre au fost implicati in miscarile nationale si populare prin care se manifesta dorinta de dreptate si de libertate a poporului, vointa de unitate intre toate provinciile si de neatarnare fata de marile puteri statale straine care il frustrau de drepturile sale legitime și ii incalcau samavolnic hotarele”);

          „În Mânăstirea Antim din București, unde s-au plamadit cele mai multe dintre marile idei ale revolutiei de la 1821”;

          „Sute de calugari si calugarite de pe intreg cuprinsul tarii, din propriu indemn, s-au incadrat in “corpul sanitar” al armatei.

          „Biserica Ortodoxa Romana, prin clerul sau, a “sporit in sufletul ostasilor romani curajul si barbatia, intarind increderea in biruinta deplina si in dreptatea cauzei pentru care luptau”.”

          „Slujitorii Bisericii strabune si-au adus cu insufletire obolul lor de jertfa in lupta de emancipare politica a poporului roman.”

          „Biserica Ortodoxa Romana s-a integrat de la bun inceput in viata sociala si nationala a poporului, sprijinind nazuintele lui de unitate, de libertate si de independenta nationala.”

         „Nu sunt foarte multe popoare in a caror evolutie Biserica sa fi jucat un rol atat de important cum a jucat in istoria romanilor. Pentru ca inca de la aparitia organizarii noastre de stat, a statelor feudale romanesti, Biserica a jucat un rol esential. (…) Biserica a jucat si in Transilvania si in Moldova si Tara Romaneasca aceasta functie esentiala de a pastra constiinta identitatii poporului roman, adica intre identitatea nationala si confesiunea ortodoxa a existat o asociere extraordinar de puternica. (…) Era o osmoza perfecta intre taranime, ceea ce se numeste talpa tarii, si călugării ortodocși.– Florin Constantiniu

– a promovat și a ajutat la păstrarea / dăinuirea în poporul român a valorilor morale strămoșești – cooperarea, buna înțelegere, bunătatea, iubirea față de aproapele, respect pentru Creație, onoare, demnitate, curaj etc;

– a luptat pentru a-i ține pe români uniți și a contribuit la unirea românilor atunci când erau amenințați cu izolarea/separarea din diferite motive ale vremii;

          „Clerul era angajat cu toate fortele in marea lupta pentru unirea tuturor romanilor de pe cuprinsul vechii Dacii”;

– a păstrat speranța vie în inimile românilor atunci când vremurile erau tulburi și a oferit alinare celor care sufereau;

– i-a îndemnat și ajutat pe țăranii asupriți să lupte pentru un trai mai bun împotriva celor care îi subjugau

          „Preoțimea a fost mereu alături de țărănime în lupta acesteia pentru un trai mai bun”;

          „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez” – Mitropolitul Andrei Șaguna;

          „Șaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorțire conștiințși destine, a redat speranțși vigoare, a pus plugul în brazdă și a dezțelenit ceea ce amenința să devină pârloagă)

          „În fruntea taranilor rasculati la 1907 se aflau preotii.”

Rolul preoților reiese clar dintr-o “petitiune” a nobilimii din Comitatul Albei, adresata, in timpul rascoalei, contelui Anton Jankovics, comisar imperial in Ardeal, in care se spune: “Deoarece preotii romani sunt aceia care atata mai cu seama poporul la revolutiune, din aceasta cauza sa se publice ca in oricare sat va erupe o revolutiune, acolo preotii romani, primarii si juratii cu trei insi langa dinsii, se vor pedepsi cu moarte, in conformitate cu legile patriei” ”;

… popa Vasile din Pintic, care aduna pe sateni noaptea in biserica si le citea o scrisoare a lui Horia, indemnandu-i sa fie gata pentru inceperea rascoalei, care va fi vestita prin tragerea clopotelor”;

– a reprezentat un loc în care și în jurul căruia identitatea națională, cultura românească, tradițiile și limba au DĂINUIT peste veacuri, în ciuda invaziilor străine;

– a oferit sfat bun și drept conducătorilor români (marii voievozi aveau fiecare câte unul sau mai mulți sfătuitori din cadrul Bisericii – sfetnici de taină ai domnitorilor);

– în plus față de datoria apărării teritoriului primit de la strămoși, Biserica a oferit un liant extraordinar în unitatea românilor în lupta lor cu dușmanii țării – apărarea Sfintei Credințe / Sfintei Cruci;

           „Semnul crucii este prezent in arta populara romaneasca, romanii ortodocsi au vrut sa vada crucea la intersectia drumurilor, sa sfinteasca cu el natura, ogorul, campul, propriul lor trup prin purtarea la gatul lor a crucii primite la Botez, sculptata in lemn in tot ce ii inconjoara etc. Practic, toata istoria Romaniei din ultimii aproape 2.000 de ani se confunda cu apararea Sfintei Cruci”

– a promovat studiul istoriei/adevărului istoric (Mitropolitul Dosoftei a tradus, pentru prima oară în româneşte lucrarea „Istoriile” lui Herodot);

– a oferit din rândurile membrilor ei oameni de un înalt caracter moral, care au făcut cinste poporului român

          „Noi existăm datorită celor care au ieşit să apere drepturile acestui neam şi să apere cultura noastră naţională”;

– a promovat oameni de bună credință, Sfinți și martiri ca exemplu de comportament benefic societății umane;

         “Constantin Vodă Brâncoveanu şi feciorii săi domneşti au stricat petrecerea păgânului şi a invitaţilor săi, nu s-au lepădat de Iisus Hristos şi nici de Maica Sa. Au murit pe rând decapitaţi, ultimul pierind Brâncoveanu după ce a asistat la uciderea copiilor săi… O asemenea tragedie, un asemnea martiriu nu se mai cunoaşte în toată istoria întregii creştinătăţi, a întregii omeniri, indiferent de religie…”

– a contribuit, prin activitatea membrilor ei de seamă, la protejarea teritoriului împotriva atacatorilor / prădătorilor;

– s-a implicat în afirmarea drepturilor nepieritoare pe care neamul românesc le are asupra pământului dăruit de Dumnezeu;

– la 1 ianuarie 1853 a întemeiat Telegraful Român, singurul ziar din România cu apariție neîntreruptă până astăzi („în fruntea listei celor mai longevive organe de presă, cu apariţie neîntreruptă, din S-E Europei”);

– a reprezentat un sprijin pentru români în momentele viforoase ale existenței lor;

– a infrumusetat aceasta tara cu atatea asezaminte deosebite – biserici, schituri, mânăstiri;

– a dezvoltat o artă românească de mare valoare – arhitectură, sculptură, pictură, broderie, miniatură etc.

IATĂ DECI, O LISTĂ CU MOTIVE PENTRU CARE SĂ NU NE FERIM NICIODATĂ DE CREDINȚA NOASTRĂ ÎN DUMNEZEU, CI DIN CONTRĂ, SĂ FIM MÂNDRI (într-un sens bun) CĂ SUNTEM ROMÂNI CREȘTINI ORTODOCȘI.

În prezent, Biserica Ortodoxă Română este ATACATĂ de străini pentru a fi distrusă, la fel cum se întâmplă cu Neamul Românesc, care este atacat de aceiași străini prin intermediul Statului Român pe care în prezent îl controlează. Probabil că într-o anumită măsură Biserica este deja infiltrată de acești ne-oameni. Răspunsul Bisericii la acest atac NU poate fi unul pe față. De aceea, să nu atacăm și noi Biserica dintr-un motiv sau altul, și nici pentru că ni se pare că nu face prea multe pentru popor (poate face!). Cei care au pretenția de la oamenii de bună credință din aparatul administrativ al Statului Român (încă mai avem destui) și de la oamenii de bună credință din instituția Bisericii să iasă și să zică și să facă lucruri PE FAȚĂ, NU AU ÎNȚELES CĂ în ziua de azi războiul și reacția la atac SUNT CU TOTUL DIFERITE față de ce citim în cărțile de istorie și vedem în filmele americane manipulatoare. Avem și preoți care spun lucrurile (adevărul) pe față – Pr. Iusin Pârvu, Pr. Amfilohie Brânză, Pr. Calistrat Chifan etc. Avem însă în Biserică, cu siguranță, și oameni care reacționează subtil. În loc să atacăm și noi Biserica acum, când Biserica a dat de greu, fiind atacată în primul rând de străini, mai bine să o ajutăm să continue munca pe care o desfășoară în folosul Neamului de mii de ani!

„Neamul nostru știe că omul pentru a trăi bine pe acest pământ are nevoie de credința în Dumnezeu.”

Românii au datoria de a onora jertfa strămoşilor, apărându-şi permanent cu demnitate atât credinţa cât şi neamul, spiritualitatea şi cultura – lucruri care cel puţin în privinţa neamului nostru se leagă perfect, fiind dependente unele de altele”.

„Să ţinem credinţa noastră pe care au ţinut-o toţi voievozii noştrii şi toţi protopărinţii noştri şi toţi românii cei adevăraţi! Dacă vrei să fii fiu adevărat al lui Hristos şi al Ţării Româneşti, să ţii credinţa cea dreaptă, ortodoxă, pe care o ţinem de două mii de ani.”

„Globalizarea, uniformizarea culturală, sincretismul religios, migraţia, indiferenţa ş.a., acţionează împotriva identităţii creştine şi culturale. Să fie vorba oare numai despre scăpări omeneşti sporadice şi izolate sau despre o tendinţă sistematică de descreştinare, deznaţionalizare şi deculturalizare!?”

………………………………….

Toate pasajele şi informaţiile de mai sus sunt preluate din textele strânse aici : Pasaje – articole despre Importanța Bisericii pentru Neam

Emilian, 19 ian 2015, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman

UPDATE:

Comentarii relevante – Adrian Grigoriu:

Creştinismul Ortodox este parte integrantă a Istoriei şi existenţei Neamului Românesc. Pe lângă faptul că Creştinismul Ortodox este o religie a iubirii creaţiei Divine şi a Umanităţii, este depozitarul cel mai vechi al raporturilor de dragoste între oameni în sânul iubirii Divine, constituie cel mai important patrimoniu al Neamului Românesc, cel spiritual, aduce stabilitatea în existenţa individuala în cadrul relaţiei cu Divinitatea, Biserica susţine existenţa Neamului Românesc de peste 1,700 de ani şi este unul dintre factorii esenţiali ai continuităţii şi unităţii Neamului Românesc. Copiii trebuie să ştie totul despre acestea şi să îşi atingă cât de mici echilibrul şi structura valorica pozitivă şi solidă pe care doar credinţa din cadrul religiei Creştin Ortodoxe le poate oferi.

Biserica Ortodoxă Română are o experienţă de cel puţin 1,700 de ani, dacă nu mai mult de 2,000 de ani, de luptă pentru continuitatea Neamului Românesc. A fost şi continuă să fie apărătorul cel mai stabil al Neamului. Când Statul a fost preluat de străinii invadatori, a substituit o parte din funcţiile pe care Statul nu mai putea să le îndeplinească pentru Neam şi ne-a protejat. În mare măsură Neamul Românesc datorează BOR supravieţuirea peste atât de multe atacuri şi invazii în cei 2,000 de ani.

Duşmanul de moarte al neamului nostru ne atacă biserica continuu şi se străduie să o compromită în ochii poporului pentru ca la biserică găseşti multe, în primul rând înţelepciune, dar ei vor vor să ducem o viaţă neînţeleaptă, bezmetică şi în final degradantă uman şi existenţial, să ne irosim să ne epuizăm şi să scape de noi ca neam de pe teritoriul nostru strămoşesc, nu diferit de modul în care au acţionat asupra populaţiei băştinaşe, indiene cum li se zice, în SUA dar şi cu multe alte popoare.
 
La biserică găsim îndemnuri la chibzuinţă, echitate şi echilibru dar duşmanul vrea să ne luăm după mesajele ce le transmite prin emisiunile lui de televizor, ziarele lui, revistele lui, care ne îndeamnă la nechibzuinţă, la dezechilibru, la glorificarea inechităţii şi a excesului senzorial şi material cu consecinţa degradării propriei vieţi şi a vieţii neamului.
Biserica noastra este şi trebuie să rămân o instituţie foarte puternică, care a dovedit forţa de a supravieţui în lungime de timp şi ca anvergură cum nici alta nu a reuşit în Lume şi prin asta să contribuie fundamental la supravieţuirea Neamului Românesc.
 
Concluzia la care am ajuns eu este ca BOR FACE CEL MAI BUN LUCRU POSIBIL ÎN ACTUALELE CIRCUMSTANŢE. (sursa)

46 responses to “Importanța Bisericii Ortodoxe Române pentru Neamul Românesc. Biserica strămoşească a contribuit la supraviețuirea, perpetuarea și dezvoltarea poporului român (bis)

  1. Eu m-am bucurat cand am vazut la TV ca s-a tinut cont de cei care nu vor cardul de sanatate si va fi o solutie de a beneficia de platile pe care le facem toata viata chiar daca nu avem card. Exista o petitie ceva de semnat cu cei care refuza cardul?

    • Nu stiu, dar petitiile in principiu un ajuta la nimic. Noi am avut in ultimii ani 2 referendumuri nationale de care nu s-a tinut cont, si petitii cu sute de mii (SUTE DE MII) de semnaturi de care nu s-a tinut cont…

  2. Felicitari pentru articol!
    Articolul este cu atat mai valoros, cu cat vine de la un tanar despre care in nici un caz nu se poate spune ca este spalat pe creier sau ca nu stie pe ce lume traieste.
    Anumite persoane care ataca din greu, din rarunchi, biserica si religia in general, incearca sa puna semnul egal intre credincios si idiot. Deci…in teoriile lor, un om destept, informat, un om de stiintza, un om al zilelor noastre, nu poate sa creada in Dumnezeu si nu poate fi religios. Sigur e toata lumea la curent cu aceasta conceptie pe care unii o urla cat pot atat in presa oficiala, cat mai ales pe bloguri.

    Te intrebi de ce trece lumea la alta religie (daca nu direct la ateism???). Simplu: pentru careligia ortodoxa, dreapta credintza cu alte cuvinte, este grea si iti cere foarte multe sacrificii intru Hristos. Deci religia ortodoxa iti cere sa tii posturile, sa te marturisesti, nu primesti impartasanie daca nu meriti (ti se dau niste canoane pe care sa le indeplinesti), sa participi la slujbe, religia ortodoxa nu se pupa cu libertinajul sexual si nici cu imbogatirea cu orice pret calcand pe cadavre, nu incurajeaza razbunarea ci din contra iertarea etc….etc…Religia crestin ortodoxa nu este …cool! Cere multe sacrificii de la credincios, ori alte religii nu-ti cer mai nimic, eventual iti cer o cotizatie si obedientza fatza de liderii religiosi si nu fatza de Dumnezeu!

    Ca traitoare in “occidentul luminos” observ ca aici orice forma de religie este atacata, nu numai crestinismul ortodox. Desi religia, in istorie, a tinut oamenii cuminti si ascultatori, se pare ca acum, din motive pe care nu le inteleg, religia ii incomodeaza teribil pe noii stapani ai lumii, care vor sa o elimine total. Oricum propovaduitorii ateismului au afirmat dintotdeauna ca Dumnezeu a fost o inventie pentru a-i tine pe oameni in frau. Ceea ce se intampla acum in Romania este implementarea unui program, care in alte tzari a reusit de mult. Canada este categoric una dintre ele…Aici Dumnezeu a fost scos din viata publica, din scoli, presa, internet…cam de peste tot, indiferent de forma de religie implicata. Citesc aproape zilnic articole in care orice forma de manifestare a credintei in Dumnezeu este atacata, ironizata, infierata, mai ceva decat era la noi in comunism.

    Va recomand un film indian despre relatia dintre Dumnezeu, om si religie, mie mi-a placut foarte mult si il gasiti pe site-urile romanesti de filme gratuite. Se cheama OMG (Oh my God).

  3. Un articol ce trebuia scris de mai de mult, dar niciodata nu-i prea tarziu. Un singur lucru mai vreu sa adaug. Se insinueaza ideea ca si datorita bisericii, noua romanilor ne este acum asa de greu. Ca, vezi Doamne. in loc sa se duca banii unde trebuie, “vrem spitale, nu catedrale”(ca si cum biserica a inchis spitalele din Romania), se duc aiurea catre biserica. Finantarea bisericii a ajuns o capcana intinsa bisericii de clasa politica romaneasca . Biserica romaneasca este finantata in parte de catre stat, cum este si firesc, pentru ca noi romanii suntem inproportie de 87-89% ortodocsi. Cum avem nevoie de scoli sa invatam despre lucrurile materialiste si finantam si platim sistemul de invatamant pentru a ne invata asta, avem nevoie si de indrumatori pentru calea spirituala si ei sunt preotii si institutia bisericii. Pentru marea majoritate dintre noi, nici scoala nici credinta nu se pot face acasa, sa te angajezi undeva iti trebuie “diploma” si sa fii botezat iti trebuie institutia bisericii, asta ca o prezentare la modul cel mai simplist. Amanadoua institutiile au venturi autofinantabile destul de mici in comparatie cu nevoile lor si noi ca natiune am ales sa le finantam, prin regelmantare juridica, adica prin lege. Dar lumea se pare ca uita asta, si se lasa usor manipulata, cand apar in presa titluri de o schiopa “statul a finantat biserica cu X milioane” , “alata pomana facuta de stat catre B.O.R”, etc. Lumea se oripileaza cand aude de finantatrea bisericii dar ne se comenteaza nimic pentru finatari ale ong-urilor din banii publicii pentru diferite chestii ca feminism, gayism etc(unde este utilitatea publica,care este aportul lor la dezvoltarea societatii romanesti, si de ce sunt finantate aceste ong-uri din banii nostrii nu stiu). Biserica daca primeste bani de la stat, adica de la noi, primeste pentru ca NOI am hotarat ca asta este un lucru iportant pentru noi, NOI am hoatarat SA DAM si biserica nu face altecava decat sa ia ce noi I-AM DAT, ca sa faca cu banii aia ceva ce ne este tot NOUA de folos. Eu am impresia ca aceste finantari ar trebuii mai atent cercetate de catre biserica, in sensul ca, finantari suplimentare care n-ar fi trebuit sa apara si totusi apar ar trebuii refuzate. Stiu ca tentatia este mare si nevoile sunt multe, dar cred ca de prea multe ori aceste finantari sunt un mar otravit. Iar daca nu sunt suplimentare si ele fac parte din programul normal de finantare anuala, trebuie replicat imediat si explicat clar ce si cum. Binenteles ca nici biserica nu este perfecta si are si ea uscaturile si lipsurile ei, pentru ca este o instututie formata din oameni, iar oamenii sunt imperfecti, numai Bunul Dumnezeu este fara de greseala, dar inainte de a aproba un comentariu rauvoitor la adresa bisericii, romanii ar trebuii sa ia in considratie ceea ce ai sris tu in articolul de mai sus.
    Doamne ajuta.

    • Asta cu ”vrem spitale, nu catedrale” este unul din atacurile asupra bisericii… PRESA din România este ANTI-ROMÂNEASCA! Cine mai foloseste site-urile principale de știri (deținute de MAFIE) și TELEVIZORUL (detinut de MAFIE) nu are nicio sansa sa afle adevarul despre lumea in care traim. Biserica se si auto-finanteaza in foarte mare masura. Statul arunca cu gramezi de un milion de ori mai mari de bani catre firmele ”prietene” și noi ne-am gasit de ce sa ne luam, de banii care ajung la biserica. Dar de banii (mult mai putini) care ajung la Biserica. Dar e simplu – cand detii PRESA, poti sa scrii ce vrei in presa :) Asta fac criminalii straini care conduc astazi Romania.

      • emilian,trebuie sa recunoastem ca se exagereaza cu aceste biserici,in pitesti la mine este plin de biserici,dar credinciosi adevarati sant din ce in ce mai putini,cred ca biserica nationala este infiltrata cu agenti straini care vor sa ne distruga,nu stiu cum este mai bine

      • La mine in Bucuresti Biericile dau pe-afara, n-au loc oamenii sa intre. Nu stiu cum e la Pitesti. DEsigur ca si Institutia Bisericii, ca orice alte institutii din acest Stat Roman cotropit de straini, este infiltrata. Nu stim in ce masura, dar nici nu e un motiv sa abandonam BOR.

      • Da, multi romani se raporteaza la Biserica dupa cum ii invata presa strainilor, adica pica in capcana de a ataca Biserica Stramoseasca. Daca ar stii aceste informatii ar sta mai mult pe ganduri inainte sa faca asta. Ehh.

      • Personal știu cum este, pentru că și eu am fost manipulat să cred că biserica nu își are rolul în societatea contemporană și că ora de religie nu-și are locul în curicula școlară, asta pe când eram în liceu. Ajungând la facultate, peste ceva timp, mi-am dat seama cât de eronată este gândirea contra religiei creștin-ortodoxe din ziua de azi și contra bisericii și orelor de religie din curiculă. Cineva dorește destrămarea societății românești, iar pentru asta, atacă credința oamenilor, fie direct, fie indirect (prin atacuri asupra religiei ca materie școlară, atacuri asupra bisericii, scandaluri pe teme religioase etc), printre alte ținte. Credința creștin-ortodoxă face parte din neamul românesc iar pe parcursul istoriei, aceasta ne-a ținut uniți și ne-a ferit de pericolul de a fi cotropiți. În acest fel, religia și-a jucat rolul -unul deosebit de important- în istoria noastră, iar în prezent, datorită manipulării din interior și din afara țării, vrem să ne lepădăm de ea. Este o greșeală monumentală pe care trebuie să o combatem noi, cei tineri. De asta trebuie să ne învățăm unul pe altul și să recunoaștem un pericol, chiar și când nu-l vedem, gen cel în discuție.

      • V-am lăsat un mesaj pe Facebook, prin care doresc preluarea acestui articol pe blogul meu, cu permisiunea dumneavoastră desigur.

      • Salut. Poti prelua orice, dar cu mentionarea SURSEI – link activ catre postarea de la mine de pe blog. Pe FB doar postez diverse articole. Pentru discutii – aici pe blog sau pe mail.

    • credinciosu,este clar ca nu o ducem rau din cauza bisericii,dar nu avem o biserica nationala activa pt luminarea acestei natii cum a fost odata,biserica ar trebui sa fie aproape de perfectiune,dar cu oameni care gandesc numai la capatuiala cred ca este greu a da hrana spiritului

      • De unde scoti chestiile astea cu “oameni care gandesc numai la capatuiala”? De la TV? Intelege ca NU STII situatia Bisericii la nivel national. Stii doar ce ti-a livrat mass media mincinoasa si ce-ai vazut tu de-a lungul vietii la cateva biserici. TOTAL insuficient ca sa lansezi certitudini despre situatia de la niv national.

  4. Bravo Emil ptr acest articol, ptr ca tocmai cautam niste linkuri sa incep sa le explic oamenilor de ce anume este O PROSTIE ca ptr orice uscatura din cadrul bisericii, sa ataci TOATA BISERICA. Si acum am la un loc mult mai multe elemente care sa ma ajute sa fac acest lucru. Imi place ca dai dovada de dedicatie si consecventa. Din pacate ai vazut si tu ca PETITIILE, PROTESTELE nu prea duc la nici un rezultat (cum a fost si cu mizeria aia de primar Rares Muiescu), asa ca trebuie gasite metode cit mai concrete! Dar macar sa inceapa lumea sa constientizeze cum stau lucrurile. Pas cu pas vom parcurge orice drum, oricit de greu ar fi el! Mai ales ca se apropie UN MARE HOP, regionalizarea, sta-le-ar in git!

  5. perfect adevarat ce spuneti despre biserica orto romana,dar ce este ea acum este o mare rusine pt romanii adevarati,alcoolisti curvari si hoti ca si preoti ortodocsi,nu vreau sa generalizez dar cam asta este acum bor cu parere de rau

    • Daca ai fi citit cu atentie ce am zis la inceput ai fi inteles ca ai cazut in capcana pusa de straini, ca romanii sa-si atace singuri biserica, pe baza a ceea ce le este prezentat la TV ca fiind regula generala. TVul este al mafiei. De acolo nu poti sa afli adevarul. Nu poti sa zici ca asta este acum BOR. Ai fost tu sa verifici majoritatea bisericilor si manastirilor din Romania ca sa poti sa concluzionezi despre preotii romani ca sunt niste alcoolici, hoti si curvari?

  6. emilian,mie nu imi plac generalizarile in nici un fel,este clar ca si bor a fost infiltrata,ce facem in aceste conditii in care santem asaltati de acesti cameleoni sociali si politici,este f complicat de inteles dar apoi si de luptat,eu am luptat contra omv si am fost dat afara de complicii lor locali.am simtit ce se pregateste la pitesti,liderii de sindicat au tradat ,cei care i-au sustinut sant si acum acolo

    • Nu inteleg de ce iti pui blogul Ce-i cu noi? la semnatura atunci cand lasi comentarii aici. Criminalii internationali lucreaza tot timpul cu infractori bastinasi, cu sclavi din poporul colonizat. Daca BOR a fost infiltrata nu inseamna ca trebuie sa abandonam 2000 de ani de lucruri benefice poporului roman si sa ne rupem de BOR, ci sa o sprijinim ca sa SCAPE si ea de inamic.

      • dar este clar ca acum biserica nu mai este alaturi de romani,este aproape de buzunarul romanilor,acum nu putem nega posirca din bor pt ca o iubim prea mult si nu avem dreptul de a ne exprima parerile kiar daca dor,dar asta este adevarul acum

  7. dar cum este emilian,nu se vad efectele in societate ,infiltrata sau nu astia sant oamenii de acum,acest afacerist de ciubotea sa nu imi spui ca este un mare patriot roman

    • Ca si cum societatea / oamenii sunt intr-un fel sau altul in principal din cauza bisericii :)) Biserica face si ea ce poate sa contracareze mizeria impusa de stapanii straini ai politicienilor romani. Nu stiu cum e ciubotea, o fi si mason (eu am un text mai vechi despre asta) dar chiar si asa, asta nu inseamna ca trebuie sa atacam toata biserica si/sau sa o abandonam, sa o acuzam de toate relele din societaeta noastra.

  8. Pingback: Mobilul ascuns din spatele atacurilor asupra Bisericii Ortodoxe Române | Imago mundi

  9. Despre religie se poate spune un singur lucru……este o capuse a societatii….o arma in mina tuturor asupritorilor…..Ia sa o luam noi inapoi in timp…..nu cumva era o punte intre prostime si conducatorii nostri???????…..cine a imbrobodit in timp lumea??????BISERICA……toate razboaiele s-au dus in numele si cu acordul birericii……cu ce a ajutat omenirea religia>>>>>>CU NIMIC….
    de ce nu se introduce in scoli…ISTORIA RELIGIILOR??????????…..de fapt religia s-a nascut din frica pamintenilor de cei veniti din spatiul cosmic pentru a ne supune si a beneficia de munca si produsele noastre……..la noi in tara…..fiind atita prostie si nestiinta de carte…s-a dezvoltat o religie agresiva ……niciun cercetator nu crede in religie si in minciunile celor care o slujesc si propaga in lume……….ar mai fi multe de spus….dar ma opresc aici….timpul meu este scump…..prostia omeneasca este fara margini……numai bine…N.P..

  10. Logica spune că “dacă pleci de la un adevăr, ajungi la un adevăr” şi “dacă te bazezi pe o minciună nu poţi să răzbeşti al adevăr”.

    Chiar din titlul articolului se vede că sunt încălcate pricipiile enumerate mai sus, deoarece “popor românesc” şi “neam românesc” au apărut în documentele oficiale ale cancelariilor vremii DUPĂ infiinţarea bisericii ortodoxe ! Înainte de acest accident, noi eram numiţi DACI – chiar Mihai Viteazul era numit Voievod DAC !

    O mică dovadă din 1812: https://istoriesinumismatica.files.wordpress.com/2013/02/tr-1812-malte-bruntardieu-giraldon.jpg
    Observaţi numele ţării noastre !

    Românii, ca denumire, au fost botezaţi aşa la 1848 de oameni şcoliţi în Europa.
    Dio Cassius descrie războaiele purtate de Daci şi Romani – spunând despre Traian (conducatorul Legiunii Romane) ca a fost un trac veritabil şi că războaiele purtate erau fraticide (între popoare de aceeaşi origine). Iar Traian, spunea înainte de a porni la luptă: “mă întorc în ţara străbunilor mei“.

    Revenind la subiectul principal al articolului, să vă spun o fabulă (că tot se poartă metoda asta cu “pilde” în cadrul bisericii):

    Au fost odată un stol vrăbii care ciripeau vesele pe crengile
    pomilor şi o pisică care urmărea tot ce mişcă.
    Şi pisica prindea câteodată vrăbii.

    V-a plăcut ?
    Cred că nu aţi înţeles mare lucru, aşa că voi explica. Dacă vrăbiile ar sta să se roage (conform vreunei religii oarecare) să scape cu viaţă din ghearele pisicii, atunci ar fi prinse toate de pisica care nu stă să se roage. Similar, dacă pisica ar sta să se roage (conform vreunei religii oarecare) să prindă cât mai multe vrăbii, nu ar mai prinde nimic. Dar, după cum vedeţi, legile adevărate sunt altele, sunt cele ale Naturii, nu ale vreunui dumnezeu inventat de nişte şmecheri ca să profite de prostia altora.

    Restul sunt baliverne care ne ocupă mintea şi ne-o abat de la firesc şi real. Şi ne trece timpul…. şi ne trece viaţa….

    • 1. Stim despre daci, vezi postarea asta:

      Istoria adevarata a României. Dacii sunt primii oameni care au populat Europa. Românii sunt DACI, nu romani. Dacia e România si România e Dacia (edu48)

      2. Nici eu nu sustin ca oamenii sa stea doar sa se roage, vezi postarea asta:

      Mesaj pentru oamenii romani religiosi credinciosi ortodocsi: TREZIREA DIN “DOAR RUGĂCIUNE”! (bis10)

      3. Daca pt tine e mai confortabil sa iti traiesti viata fara vreun “Dumnezeu inventat de altii”, fa cum crezi. Dar lasa-ne pe noi sa respectam cat bine a facut biserica poporului roman in ultimii 2000 de ani – vezi articolul de faţă…

      • Păcat de tine, că trăieşti într-o mare confuzie…
        Pentru cineva care are o grămadă de informaţii pe care le citeşte, le sortează şi eventual le afişează aici, ai alunecat fără să-ţi dai seama în marea de manipulaţi…

        Până de curând eram şi eu neştiutor, dar într-o zi, întâmplător, am intrat pe : https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83 unde spune clar: Recunoaştere – 25 aprilie 1885 adică nici 200 de ani!

        2000 de ani sunt de când s-au bătut dacii cu romanii, dar ăsta e alt subiect unde nu apar în peisaj nici biserici, nici dumnezei.

        Binele făcut de-a lungul timpului de biserici românilor are un caracter care poati fi foarte bine categorisit ca arhaic şi precreştin, şi cu legături certe de natură “păgână”.
        Iar faptul ca nu stii “cine” a creat ceea ce este în jurul tău nu este o dovadă a existenţei vreunui dumnezeu. Dovedeşte doar faptul că NU ŞTII cum au ajuns lucrurile să existe. “Dumnezeu” este răspunsul dat de oameni ignoranţi la ceea ce nu îşi pot explica. Poate peste 500 de ani vom putea explica începuturile timpului, materiei, spaţiului, vieţii etc. Dacă acum nu putem, nu dovedeşte nimic. Speciei umane îi stă în caracter curiozitatea, aşa că cineva mai răsărit va ajunge odată şi la răspunsurile astea.

      • Cine vorbea aici de existenta sau nu a lui Dumnezeu? Nu eu… Deci bisericile alea pe care le construiau voievozii nostri acu 400 de ani si sfetnicii religiosi in care isi puneau baza domnitorii n-aveau nicio legatura cu biserica strabuna, ca ”biserica ortodoxă e de doar 200 de ani”, ca asa ne invata wikipedia – instrumentul de propaganda al mafiei.

    • si ne trece timpul si ne trece viata?? si cum ai descrie tu acest aspect…viata? unde trece?cum trece? unde te grabesti?…inapoi in supa primordiala?sau cum?

    • Denumirile: daci, valahi au fost date de straini. Denumirea fostului imperiu Bizantin era Romania/Roma-nia/Roma noua.
      Credeti ca daca ne-am numi Dacia, ar fi corect dpdv. geografic, ar fi mai bine pentru constiinta nationala ?

      Din nimic nu iese nimic, din intuneric nu apare lumina.
      Absurditatea cu viata spontana din nimic, e ca si cum ai vedea avioane facute de furtuni si programe scrise de procesoare.

      Citit/ascultati si voi cartea “Nu am suficienta credinta pentru a fi ateu” Norman Geisler si Frank Turek.
      Vizionati documentarele “Pledoarie pentru un Creator” si “Planeta Privilegiata”.

  11. Nu atac toti preotii. Cred ca unii isi vad de treaba, chiar daca sint foarte putini, dar eu am ales demult calea deismului.

    • De unde stii tu CATI preoti sunt corupti si cati de buna credinta? I-ai numarat tu sau ai aflat la PRO-TV? Patriotii nostri din istorie care si-au dat viata pentru acest popor, adica inclusiv pentru noi cei de azi au ales calea ortodoxiei. Eu merg pe mana lor.

    • Apropo de ProTV, care are probabil cel mai mare rating la nivel național. Ca să știe curioșii, ProTV-ul nu este românesc, este american. Dacă vă roade curiozitatea, puteți căuta (și încuraja și pe alții să facă la fel) și despre alte canale media (gen Adevărul). Căutând, vă veți da seama (spre surprinderea dumneavoastră, sper!) că mare parte din mass-media românească (cele mai populare canale) nu e deloc românească. Este anti-românească, deținută de giganți media internaționali, care regurgitează ce vor ei ca să ne manipuleze pe noi tinerii, în special, și pe restul românimii, în general.

  12. Repet nedumerirea mea, exprimată acum vreo două zile (dar pe care nu o văd încă postată): de ce se consideră strămoșească biserica închinată lui Isus ( evreu, unul dintre cei pe care nu îi aveți la suflet)? Noi, DACII, avem înaintași de mult mai mare valoare decît Isus, de mai multe mii de ani, nu numai de două.

    • Daca va intereseaza subiectul, mergeti frumusel cu nedumerirea si discutati-o cu un duhovnic ortodox bine pregatit, si veti afla un raspuns intemeiat. Nu conteaza ce etnie avea Iisus ca sa il apreciem noi astazi, ci ce a facut el. Daca astazi ar aparea un evreu care sa faca acelasi lucru ca Iisus de atunci, la fel l-am aprecia, chiar daca stim ca elita etniei evreiesti de astazi este la conducerea mafiei internationale. Care sunt inaintasii aia mult mai de valoare decat Iisus pe care ii aveau dacii?

Leave a reply to Emilian Cancel reply