Ponta modifica Constitutia si sistemul de expropriere pentru proiectul criminal Rosia Montana mai 2013 (pol125)

Cum vrea Ponta sa dea drumul la proiectul RMGC Rosia Montana Gabriel Resources mai 2013 modifica Constitutia si sistemul de expropriere localnicii din rosia vor fi dati afara de pe proprietatiProiectul minier de la Roşia Montană este un proiect criminal pentru zona aceea a ţării şi pentru interesul naţional, atât din punct de vedere economic cât mai ales din punct de vedere al sănătăţii umane şi al mediului înconjurător (detalii aici: 18 argumente contra proiectului minier Rosia Montana RMGC). Proiectul RMGC patronat de canadienii de la Gabriel Resources este pe scurt un FURT al resurselor naturale ale României (argint, aur şi ALTE METALE CHIAR MAI PREŢIOASE DECÂT AURUL) fără niciun pic de jenă faţă de distrugerea sănătăţii românilor şi a naturii.

De când se tot chinuie să demareze proiectul, firma canadiană şi-a racolat tot felu de politicieni pe post de promotori (sclavi) care, prin influenţa lor, să asigure demararea crimei. Printre aceşti politicieni sunt Toni Greblă – care a iniţiat un proiect de modificare a legii minelor, pentru a-i putea expropria pe localnicii care nu vor să părăsească Roşia Montană, şi mai ales Traian Băsescu, care avea o perioadă în care de fiecare dată când ieşea public – CA PREŞEDINTE AL STATULUI – mai zicea câte ceva de “necesitatea demarării proiectelor în sectorul minier, pentru dezvoltarea economică şi creşterea locurilor de muncă” – minciuni, hrană pentru proşti, susţinerea pe faţă a crimei de la Roşia Montană etc.

Acum, e rândul lui Ponta să facă ceva legat de proiectul Roşia Montană. Se pare că vrea să îi dea drumul. Detalii în continuare:

Am scris  în textul Noutati privind Rosia Montana, Gazele de sist, Organisme Modificate Genetic mai 2013. Guvernarea USL permite si sustine dezastrul social si ecologic in România  despre ultimele planuri ale guvernării mafiote USL.

Acum, apar alte noutăţi, care pot fi deduse din ce a spus Ponta zilele trecute, despre care puteţi citi în articolul următor din Gândul:

DREPTUL DE PROPRIETATE ar putea fi REVIZUIT în noua CONSTITUŢIE. Ponta: „Vreau să confiscăm averile obţinute ilegal, vreau un nou sistem de expropriere”

Ideea e următoarea:

Sigur că pentru ca românii să accepte reorganizarea teritorială a României (deşi ar însemna dispariţia statului român – detalii AICI), şi pentru ca românii să voteze noua variantă a Constituţiei la care se lucrează în prezent, Ponta, Guvernarea, şi toţi cei direct interesaţi să le iasă “afacerea” vor spune public tot felul de CRETINITĂŢI / INEPŢII / MINCIUNI / VOR DA PUBLICULUI ILUZII, SPERANŢE DEŞARTE etc (pe scurt – HRANĂ PENTRU PROŞTI), astfel încât publicul larg, masele de români, oile, SĂ SE BUCURE, să zică BRAVO! BRAVO! şi să VOTEZE ORBEŞTE: DA, SUNTEM DE ACORD! VREM!

Există 5 probleme principalele în demararea proiectului criminal de la Roşia Montană, pentru cei care îl susţin:

1. Opoziţia localnicilor din Roşia Montană – aproximativ 20-30 de familii care nu vor să părăsească zona nici în ruptul capului, care au proprietăţi (în proprietate privată) în zona de desfăşurare a proiectului minier, pe care nu vor să le vândă sub niciun chip celor de la RMGC. În mod normal, autorităţile române nici nu trebuiau să stea de vorbă cu cei care vor să dea drumul la proiect, atâta timp cât NU AU NICI MĂCAR TERENUL PE CARE URMEAZĂ SĂ SE DESFĂŞOARE PROIECTUL ! Dar, în România corupţia e maximă, deci aşa ceva este deja un lucru obişnuit…

2. Opoziţia multor români încă vii din această ţară – dar din păcate prea puţini dintre ei ar ieşi în stradă la nevoie… restul au impresia că se rezolvă ceva dacă vor scrie pe Facebook “vai…ce urât că s-a dat drumul la proiectul criminal de la Roşia Montană…ih ih” Asta e…suntem o ţară de “morţi”.

3. Procese pe rol în insanţe de judecată legat de actele, avizele, aprobările pe care le-au obţinut (ilegal) cei care vor să demareze proiectul de la diferite autorităţi SCLAV de la nivel central şi local – noroc că cei care încearcă să salveze Roşia Montană acţionează în instanţă toate ilegalităţile, şi CÂŞTIGĂ – ăsta e un motiv bun să direcţionaţi 2% din impozitul pe venit către Campania Salvaţi Roşia Montană până pe 25 mai (detalii AICI)

4. Lipsa ultimelor aprobări, avize, autorizaţii de la autorităţile române, în principal de la nivel central (de exemplu aviz de mediu de la Ministerul Mediului, neincluderea pe lista UNESCO a Roşiei Montană de către Ministerul Culturii etc) – prin aceste lucruri se obţin şpăgile autorităţilor române… Asta până când consilierul amerian Westley Clark a lu’ Ponta va zice “gata, tre să dai drumu’ la proiect!”. Iar Ponta se pregăteşte deja să dea drumul… La fel cum Rovana Plumb de la Mediu a primit ordin să dea aprobări pentru explorarea (cică doar explorarea) gazelor de şist în Dobrogea (Costineşti şi Vama Veche), americanilor de la Chevron, care se vor apuca în curând de “prospecţiuni seismice” perfect legal – despre gazele de şist AICI.

5. O altă problemă este faptul că LEGAL, NIMENI NU ÎI POATE FORŢA PE LOCALNICII DIN ROŞIA MONTANĂ SĂ VÂNDĂ PROPRIETĂŢILE ŞI SĂ PLECE!

Există însă o chestie, un fel de excepţie – exproprierea (pentru cauză de utilitate publică). Cum s-a întâmplat în Bucureşti pentru pasajul Basarab: în timpul construcţiei, pasajul Basarb a fost declarat de utilitate publică, iar cei care aveau terenuri în zonă au fost expropriaţi şi despăgubiţi monetar, chit că au fost de acord sau nu. La fel, când se construiesc autostrăzi, cei care au terenuri în drumul autostrăzii sunt expropriaţi chit că vor chit că nu, şi sunt zburaţi de pe terenurile lor. Acest lucru s-ar fi putut întâmpla (cred) şi la Roşia Montană dacă era un proiect declarat ” de utilitate publică “. Nu s-a întâmplat acest lucru. Nu ştiu de ce, nu ştiu dacă se putea din punct de vedere legal, nu sunt expert în drept. De asemenea, nu ştiu câţi oameni ar fi sărit în sus dacă făcea cineva aşa ceva – să-i zboare pe oamenii ăia de acolo în aşa hal – pentru satisfacerea intereselor companiei canadiene. A încercat Toni Greblă să modifice Legea minelor în acest sens, adăugând ceva de genul “persoanele care au terenuri în zona exploatărilor miniere vor fi expropriate pe motiv de utilitate publică”. Nu i-a mers până la urmă.

Însă proprietarii de bună credinţă din Roşia Montană trebuie cumva să fie zburaţi, pentru ca proiectul să demareze. Aşa că Ponta merge pe aceeaşi idee a exproprierii. Şi pentru asta, modifică Constituţia României. Sigur că în faţă scoate chestii care plac publicului larg, la care proştii pun botul – “ca să putem să confiscăm averile dobândite ilegal şi maşinile furate şi vilele făcute din banii munciţi de popor trebuie să modificăm articolul din Constitutie legat de proprietatea privată” bla bla bla – hrană pentru proşti dobitoci manipulabili (mulţi în România). De fapt, unul dintre scopurile “flexibilizării sistemului de expropriere” în Constituţie este uşurarea demarării proiectului criminal de la Roşia Montană (ŞI ALTOR PROIECTE “STRATEGICE” CRIMINALE VIITOARE), prin zburarea ultimilor locuitori din Roşia Montană, împotriva voinţei lor, DEŞI PROIECTUL ROŞIA MONTANĂ NU ESTE DE INTERES STRATEGIC, NAŢIONAL, CI ESTE CHIAR ÎMPOTRIVA INTERESULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI!

Redau mai jos câteva pasaje din articolul din Gândul cu ce a zis sclavul intereselor americane – Ponta:

DREPTUL DE PROPRIETATE ar putea fi REVIZUIT în noua CONSTITUŢIE. Ponta: „Vreau să confiscăm averile obţinute ilegal, vreau un nou sistem de expropriere”

Premierul Ponta a declarat pentru gândul că va propune la revizuirea Constituţiei o modificare a articolului 44 privind dreptul la proprietate, astfel încât averile obţinute ilegal să fie confiscate, iar exproprierile de „interes strategic” să fie făcute mai uşor. Ideea premierului vine la câteva zile după ce a afirmat că doreşte „confiscarea maşinilor” ai căror conducători auto au depăşit excesiv viteza legală sau au comis alte abateri grave în trafic.

„Vreau să confiscăm averile obţinute în urma infracţiunilor, pe sistemul european. Este o nouă concepţie la nivel european, venită pe filieră americană şi cred că este o idee bună. Pentru aceasta trebuie să modificăm articolul 44 din Constituţie, pentru că altfel nu putem face nimic. Umblăm la articolul 44!”, a declarat pentru gândul premierul Victor Ponta, la finalul discuţiilor din cadrul Forumului constituţional.

Articolul 44 din Constituţie se referă la dreptul de proprietate privată.

Premierul Victor Ponta a declarat pentru gândul că doreşte ca după ce viitoarea Constituţie va fi adoptată, să poată stabili prin Ordonanţă de Urgenţă sau Hotărâre de Guvern că anumite exproprieri sunt de “interes strategic, naţional”.

Potrivit primului-ministru dacă articolul privind dreptul de proprietate este revizuit, Guvernul poate acţiona mai rapid pentru realizarea unor proiecte de interes naţional.

Ponta a explicat că, în noul sistem privind exproprierile pe care îl are în vedere, statul român va oferi un preţ proprietarilor în urma unei expertize, iar după poate folosi acea proprietate.

„Statul român oferă un preţ şi transferă banii într-un cont. Dacă omul este nemulţumit, poate merge în instanţă. Banii se obţin ori prin expertiză, ori în instanţă, dar nu mă mai poate bloca. Vrem să punem în Constituţie să fie un articol mai flexibil în ceea ce priveşte proprietatea, pentru a nu mai fi atacate la CCR”, a declarat pentru gândul Victor Ponta.

_______________________________________

Crearea unui articol “mai flexibil în ceea ce priveşte proprietatea” nu îi va viza DOAR pe cei din Roşia Montană, ci ORICINE ESTE PROPRIETAR (de teren, de locuinţă etc) ÎN ŢARA ASTA, ESTE VIZAT. AR TREBUI TOATĂ ŢARA SĂ SE RĂSCOALE LA FAZA ASTA! Dar… să vedem întâi forma finală a Constituţiei pe care oile de români o vor vota orbeşte şi bucuroşi la referendum.

Concluzie: Ponta este noul sclav al intereselor străine în România, alături de Traian Băsescu şi alţi mini sclavi. Dacă interesele străine ar fi în concordanţă cu interesul naţional al poporului român, nu ar fi nicio problemă. Din păcate însă aceste interese sunt total opuse faţă de binele României…

TREZIREA ROMÂNI!

Citiţi şi:

Parvulescu & Co, lupii paznici la oi plantati “sa modifice” Constitutia, se tem rau de pedeapsa cu moartea. Si de armele romanilor

Ierarhia nivelurilor cunoasterii situatiei globale din punct de vedere al puterii, al controlului omenirii. Cunoasterea adevarului, nedreptatea mondiala, realitatea inconjuratoare (nom22)

Emilian, 10 mai 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

8 responses to “Ponta modifica Constitutia si sistemul de expropriere pentru proiectul criminal Rosia Montana mai 2013 (pol125)

    • Multumesc. Am vazut ca te-ai abonat cu adresa de mail. Tine aproape! Vreau sa trec de la scris la din ce in ce mai multe actiuni concrete benefice societatii. Si o sa fie nevoie de oameni de buna credinta si liberi, cel putin mental. Spor în lucrurile bune!

  1. 1. oamenii din Rosia Montana sustin pornirea proiectului minier de acolo, au si votat pentur acest lucru la un referendum.
    2. e foarte simplu sa spui ca oamenii se opun, dar nu este nicio dovada, de iesit in strada ies vreo 10-20 de oameni, mereu aceiasi, de la ONG-urile care primesc 2%
    3. cei de la RMGC au castigat toate procesele intentate de ONG-urile care se opun, dar ONG-urile alea din procese traiesc, e normal ca vor sa isi perpetueze sursa de venituri.
    4. da, e cam stupid ca se tota mana acordarea ultimelor avize, mai ales ca normele europene sunt extrem de clare si proiecte asemanatoare se fac in UE
    5. nimeni nu a fost fortat sa vanda, toti au facut-o de bunavoie.

    din nou, e foarte simplu sa acuzi pe cineva pentru ceva ce nu a facut, insa nu asa functioneaza lumea. conteaza faptele, nu teoriile conspiratiei

    • Ehe…

      1.Sigur ca la modul general “oamenii din zona” sustin proiectul, pentru ca sunt manipulati, saraci si direct interesati (plătiţi-mituiţi de RMGC), interesaţi strict de binele lor ca indivizi, sa castige un ban in plus. In acelasi timp, mai sunt oameni in Rosia Montana care uite asa, nu vor sa plece de pe PROPRIETATILE LOR PRIVATE CU CARE POT FACE CE VOR EI! Acestia trebuie calcati cu buldozerul? In orice caz, aproape ca nu conteaza ce vor oamenii de la Rosia Montana legat de proiectul Rosia Montana, PENTRU CA NU ESTE VORBA DOAR DESPRE EI!!! Este un proiect care va afecta ROMANIA, nu doar Roşia Montană, din considerentele explicate in textul cu 18 argumente contra proiectului RMGC.

      2. MINCIUNI – nu ies in strada doar 10 – 20 de oameni, ci ies in strada mult mai multi, NU DOAR ONG-urile, ci si alti romani inca liberi si vii mental, treziţi la realitate. Sigur ca sunt putini, pentru ca romanii sunt protestatari doar pe Facebook, dar nici chiar 10-20, si nici doar “oamenii ONGurilor”.

      3. MINCIUNI – cred ca daca s-ar face o retrospectivă, ONG-urile au câstigat majoritatea proceselor intentate RMGC, pentru că RMGC obtine avize, aprobari si autorizatii pe baza de MITA SI SPAGA, nu conform legilor din Romania sau legilor europene, asa cum se lauda ei tot timpul.

      4. Asa este, e stupid ca se tot amana o decizie. AR TREBUI ca GUVERNUL SA ZICĂ MAI REPEDE: “NU VOM DEMARA PROIECTUL CRIMINAL CU CIANURI DE LA ROŞIA MONTANA!” Cine este inca orbit de idei precum “proiecte asemanatoare se fac in UE” sau “normele europene sunt clare” sau bla bla bla, sa mai citeasca despre proiectul Rosia Montana, ca sa afle adevarul din spatele lui…

      5. Exact. Toti cei care au vandut au facut-o de buna voie, pentru bani. Pusi in fata a 2 alternative – viata saraca din prezent sau niste bani + un posibil viitor mai bun in alta parte. Multi dintre ei au acceptat, chiar daca proiectul pe care l-au sustinut in acest mod va fi o CRIMA pentru Romania, chiar daca mormintele cu proprii morti au fost profanate, chiar daca si-au abandonat proprii vecini sa se lupte singuri… In acelasi timp insa, sunt localnici care au proprietati private in zona proiectului si care NU VOR SA PLECE. Este dreptul lor, este proprietatea lor! CE PROPUI SA FACEM CU ACEI OAMENI? ÎI ÎMPUSCAM IN CAP? Nu…rezolva Ponta problema prin modificarea Constituţiei. Vor fi expropriaţi (zburati din casele lor), dupa o lupta de peste 10 ani. Despre asta este vorba in articolul de mai sus.

      Nu acuz pe nimeni pentru ceva ce nu a facut. Il acuz pe Ponta pentru ceva ce are de gand sa faca, si sunt sigur ca lumea functioneaza cam cum am aratat eu in articolul asta si in altele de pe blog. CHIAR FAPTELE de care amintesti confirma acest lucru. Cand tu spui “teorii ale conspiratiei”, eu spun “adevărul dur, realitatea gravă din jurul nostru”. Alege să crezi ce vrei.

  2. Pingback: S-au reluat dezbaterile pe modificarea Legii minelor ( Toni Grebla, Ion Ruset) – comunicat presa si protest la Parlament campania Salvati Rosia Montana (eco38) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  3. Pingback: Ponta, Sova si Daniel Barbu pregatesc pornirea proiectului minier criminal de la Rosia Montana. Pregatiti-va sa iesiti in strada! (eco37) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  4. Pingback: Daciana Sarbu pune bete in roate sotului Victor Ponta ? Solicita Comisiei sa se pronunte privind interzicerea cianurilor in minerit si Rovanei Plumb sa protejeze mediul la Rosia Montana (pol130) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul um

Spune-ți părerea aici: