S-au reluat dezbaterile pe modificarea Legii minelor ( Toni Grebla, Ion Ruset) – comunicat presa si protest la Parlament campania Salvati Rosia Montana (eco38)

Dezbateri parlament modificarea Legii minelor ( Toni Grebla, Ion Ruset) - comunicat presa si protest Legea minelor la parlament campania Salvati Rosia Montana dreptul la proprietate 22 mai 2013Parlamentul României pregătește legea expropierii naţionale

21 mai 2013 – Comunicat de presă Campania Salvaţi Roşia Montană

Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaților a reluat seria dezbaterilor privind modificarea Legii Minelor nr. 85/ 2003. În centrul discuțiilor se află propunerea legislativă[1] inițiată de senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL) în 2009 ale cărei prevederi încalcă mai multe drepturi ale cetățenilor, inclusiv pe cel la proprietate. Campania Salvați Roșia Montană condamnă[2] acest proiect de lege, care dacă s-ar adopta, ar facilita aprobarea proiectelor miniere și ar stabili pentru industria minieră derogări de la legislația în vigoare. Detalii în continuare:

Schimbările legislative amintite pun în pericol stabilitatea economică și socială a României, favorizând marile corporații străine cărora le-ar permite să exproprieze casele și terenurilor cetățenilor români. Această strategie derivă din pura voință politică a Guvernului și vizează pe termen mediu și lung începerea de noi proiecte minere bazate pe tehnologia cu cianuri. Strategia de favorizare a companiilor miniere este confirmată și de inițierea de către premierul Victor Ponta a unui nou proiect pentru modificarea şi completarea Legii minelor în luna mai anul curent.

Cea mai primejdioasă prevedere a noului proiect de lege este substituirea autorităţilor statului român cu companii private ce dețin licenţe de exploatare în România. Potrivit art. 102, orice investitor privat care obţine o licenţă de exploatare are dreptul să exproprieze de bună voie proprietăţile vizate, iar „plata despăgubirilor pentru imobilele ce urmează a fi expropriate se face de titularul de licenţă direct titularilor drepturilor reale, în numerar sau prin consemnarea sumelor într-un cont bancar la dispoziţia acestora.” Astfel, compania poate plăti suma ce i se pare de cuviință și devine automat proprietarul unui teren sau a unei locuințe. Persoana expropriată poate ulterior să se adreseze justiției și să se judece cu compania în ceea ce privește suma, nu privind dreptul de proprietate. Cum nicio instituție nu ar reglementa sau aviza exproprierea, aceasta s-ar face în baza  Legii Minelor.

„Asistăm la o situație fără precedent după ’89. Parlamentul pregăteste o lege specială pentru aprobarea cu orice preț a mineritului cu cianuri. Se ignoră dreptul la proprietate, premeditând aruncarea în stradă a cetățenilor ce rămân fără case, fără afaceri, fără terenuri. Oamenii ar fi la mila companiilor ce poate le dau sau poate nu le dau un preț corect pe proprietăți. Dacă strategia de lansare economică a țării noastre înseamnă proiecte precum cel de la Roșia Montană, constatat ilegal de instanțele de judecată și care nu poate începe deoarece oamenii de acolo nu vor să plece, atunci economia României trebuie gestionată de politicieni mai competenți” a declarat Dan Mercea, Președinte al Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu.

Proiectul de lege vizează distrugerea patrimoniului cultural, căci proiectelor miniere se acordă un statut special ce nu necesită avizul Ministerului Culturii pentru demolarea monumentelor istorice. Contrar legislației de prezervare a patrimoniului, Legea Minelor ar permite demararea proiectelor miniere în lipsa certificatelor de descărcare de sarcină arheologică sau cu descărcarea „pe fragmente” a siturilor arheologice. Consecința ar fi mutilarea ireversibilă a unor valori de patrimoniu unice în lume cum sunt cele de la Roșia Montană.
Toate sentințele judecătorești ce împiedică în acest moment avansarea proiectului minier sunt „rezolvate” în mod miraculos de acest proiect legislativ. Este și cazul autorizării lucrărilor de construcţie astfel încât avizele obţinute în baza unui certificat de urbanism expirat sau invalid să rămână valabile. În decursul ultimilor ani, instanțele de judecată au anulat irevocabil nu mai puțin de două certificare de urbanism care fac imposibilă avizarea proiectului minier Roșia Montană.

„Noul Guvern și Parlamentul ce îl susține sunt la fel ca regimul lui Băsescu. Toți se comportă ca și cum ar fi angajați la canadieni. Singura diferență dintre Ponta și Băsescu e că cel din urmă a venit la Roșia Montană, la noi acasă, și ne-a făcut <bolșevici>. Ponta, fără măcar să vină la Roșia Montană, pregătește o lege care să ne arunce în stradă. Avem un singur mesaj pentru Ponta și  pentru toți parlamentarii care vor vota legea exproprierii: îi asteptăm să vină cu Armata să ne scoată de pe pământurile noastre și să ne spună că dreptul la proprietate câștigat la Revoluție n-a existat niciodată” a declarat Eugen David, președintele Asociației Alburnus Maior.

***
Mai multe informații puteți obține de la: alburnusmaior@ngo.ro sau tel. 0741137266, rosiamontana.org

8 responses to “S-au reluat dezbaterile pe modificarea Legii minelor ( Toni Grebla, Ion Ruset) – comunicat presa si protest la Parlament campania Salvati Rosia Montana (eco38)

  1. In primul rand multumim judecatorilor drepti care au impiedicat avansarea proiectului.
    Dar de ce asociatia Alburnus Maior sau un alt ONG nu fac demersuri pt organizarea unui referendum cu privire la Rosia Montana si exploatarea gazelor de sist?

    • Raspunsul ar fi urmatorul:

      1. Privind gazele de sist au fost referendumuri de curand in vreo 3 localitati unde urmeaza exploatarea gazelor de sist (cauta pe net) – referendumuri locale. Niciunul nu a fost validat, pentru ca nu s-a atins pragul de 50% participanti. Cei care au iesit aproape de 50% parca au votat IMPOTRIVA exploatarii, dar nu a fost validat din lipsa de prezenta. Insa asta este un caz fericit, in care oamenii au inteles pericolul. Pe gazele de sist nu a exista o propaganda masiva PRO – gaze de sist, si oamenii au apucat sa afle adevarul – exploatarea gazelor de sist este FOARTE periculoasa pentru mediu si sanatatea omului, fiind un pericol direct pentru siguranta alimentara si accesul la apa potabila curata. Dar si daca erau validate, mai mult ca sigur nu cred ca ar fi fost respectate. Guvernul hotaraste exploatarea, nu administratia locala. Iar daca ar fi fost un referendum national – ar fi avut loc inainte o campanie masiva de manipulare si probabil multi romani ar fi votat pentru exploatarea gazelor de sist.

      2. Privind rosia montana, a avut loc referendum local, cred ca tot asa, nu a fost validat din cauza prezentei, insa cei care au mers au votat PENTRU demararea proiectului in proportie de vreo 90% parca – pentru ca sunt direct interesati – sunt deja angajati de compania canadiana si sunt interesati strict de castiurile lor personale de maine. Nu ii intereseaza altceva. Problema e ca, la nivel national, a existat deja o campanie masiva de propaganda si manipulare in ultimii 15 ani – cea mai manipulatorie campanie publicitara din istoria Romaniei. In acest fel cei care vor sa demareze proiectul criminal de la ROsia Montana au convins FOAAARTE multi oameni ca proiectul e “de bine” cand de fapt e de foarte rau. Mie mi/ar fi frica de un referendum national legat de RM. Cred ca peste 50% dintre cei care ar merge la vot ar vota favorabil proiectului. Iar zilele trecute s-a coborat pragul de prezenta de la 50% la 30%. Deci va putea fi validat, daca va avea loc. (n-ar fi coborat pragul inainte de suspendarea lui Basescu, ca sa poata fi demis de populatie…nu nu!)

      Pe scurt – nu este in avantajul Romaniei sa se hotarasca la referendum national situatia RM, pentru ca populatia tarii este manipulata la greu legat de acest subiect. Legat de gazele de sist, nu conteaza aproape deloc ce spune populatia, conteaza doar ce spune Westly Clark, consilierul american pe probleme de energie si resurse, al lui Ponta. Si conteaza ce spun cei care conduc lumea pe bune si care ii permit lui Ponta sa stea la putere in Romania (sa aiba acces la ciolan). Iar cei care conduc lumea vor sa SUGA resursele naturale si energetice ale coloniilor lor din regiunile “democratizate” pentru a fi PRĂDATE.

      Asta pe scurt :)

  2. Multumesc pt raspuns. Eu nu cunosc multe amanunte pt ca din lipsa de timp abia ajung sa citesc cate ceva ca sa am o idee generala despre ce intampla in tara si lume.
    Da, nu stiu cum dar trebuie sa blocam cele doua exploatari.
    Mie mi se parea corect ca sa se pronunte asupra acestor subiecte toata tara si nu doar localnicii. Resursele de la Rosia M. sunt si ale mele.
    Pt ca informatiile (bloggerilor, de ex) sa fie asimilate ar trebui prezentate pe scurt si intr-un limbaj curent (nu intr-un limbaj tehnic de specialitate). Studiate si aplicate tehnici de psihologie, sociologie, oratorie.

  3. Pingback: Ponta, Sova si Daniel Barbu pregatesc pornirea proiectului minier criminal de la Rosia Montana. Pregatiti-va sa iesiti in strada! (eco37) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  4. Toata gasca pe care a votato este lan fel ncu cea pe care am dato jos. Sa ne unim toate fortele si sa iesim in strada toti dar toti. Copii lor vor creste si vor avea de toate ai nostri vor creste dar ce vor avea-NIMIC- tot sclavii pentru ei

    • Din pacate asa este. Au demonstrat ca sunt la fel de corupti şi ca sunt acolo doar in interesul lor, al grupurilor lor, al mafiei lor şi al intereselor straine Romaniei carora le sunt sclavi… in niciun caz pentru interesul românilor. Oamenii nu vor iesi in strada pentru ca nu vad, nu inteleg si în principiu nu+i intereseaza toate lucrurile astea. La asta duce un sistem de invatamant distrus premeditat şi o populatie hranita zilnic de mass media cu manipulare, barfe, sex, emisiuni cretine de drogat creieri. Avem un popor plin de oameni distrusi mental. Speram ca proporţia nu este exagerat de mare şi ca multi dintre ei mai pot fi recuperati. Insa pentru salvarea României, deocamdata, nu ne putem baza pe ei din pacate, pentru ca sunt inca “adormiti”. Cel mai important este ca cei “treziţi” sa se unească si sa lupte impreuna.

  5. Pingback: Daciana Sarbu pune bete in roate sotului Victor Ponta ? Solicita Comisiei sa se pronunte privind interzicerea cianurilor in minerit si Rovanei Plumb sa protejeze mediul la Rosia Montana (pol130) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul um

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s