Sclavia moderna – VIDEO explicativ in engleza. Tirania statelor, guvernelor, institutiilor, corporatiilor multinationale. Guvernul mondial din umbra (nom29)

pancarta ceicunoi ce-i cu noi mars protest miting manifestatie 15 septembrie 09 2013 rosia montana gaze sist revolutia va veni cand omenirea va realiza ca suntem cu totii sclaviCu toţii suntem sclavi! Acesta este unul dintre adevărurile dure pe care cei mai mulţi oameni refuză să le accepte, pentru că cei mai mulţi oameni sunt afectaţi de Cea mai mare problemă a omenirii descrisă AICI.

Trăim într-un sistem care îi ţine pe oameni să muncească cel puţin 8 ore pe zi, cel puţin 5 zile pe săptămână. E cineva care crede că în Occident sau în ţările “civilizate” cu bunăstare nu se munceşte? Ba da, se munceşte şi acolo. Nu vă imaginaţi munca şi sclavia prin imaginea unui om legat cu lanţuri care dă cu un târnăcop în stâncă! Munca modernă este inclusiv la birou, iar sclavia modernă include ORICE tip de muncă din prezent. Se munceşte peste tot pe planetă! Doar că unii oameni (sclavi), pentru munca lor, primesc în schimb bunăstare, să zicem un trai decent… Ideea e că lumea este condusă de către o mână de oameni din umbră (cine nu ştie acest lucru încă, să citească). Acei oameni controlează mari corporaţii, instituţii publice şi entităţi private, guverne, şefi de stat, imperii (SUA, UE) etc. Noi suntem toţi nişte sclavi ai lor, direct sau indirect, din 3 mari motive: Continue reading