Adevarul despre Gaddafi – exemplu de manipulare prin presa. Razboiul de colonizare SUA, UE contra LIBIA. Testamentul lui Muammar al – Gaddafi (nom19)

Adevarul despre muammar gaddafi africa libia exemplu de manipulare prin presa. Razboiul SUA, UE contra din LIBIA. Testamentul lui Muammar al - Gaddafi asemanare ceausescu dictator dar de fapt nationalistMi-am dat seama de ceva vreme că principalele trusturi de presă (ziare, televiziuni, site-uri etc) sunt vândute anumitor interese, în niciun caz interesului poporului român. Astfel are loc o manipulare a oamenilor prin presă. Informaţiile pe care le primim prin intermediul principalelor canale media (principalele posturi de ştiri, principalele publicaţii de ziare-reviste, principalele site-uri de ştiri etc etc etc) sunt informaţii MANIPULATORII – sunt fie informaţii cenzurate, fie informaţii modificate (alterate, trunchiate), fie prezentate într-un anume fel încât să ofere “telespectatorului” o anumită concluzie FALSĂ (diferită de adevăr), fie primim doar anumite informaţii – pe care vor ei să le aflăm, fie informaţiile primite sunt exagerate tocmai pentru a manipula telespectatorul şi a-l face să creadă ceva anume etc etc etc. Un exemplu este şi cazul Gaddafi şi războiul de colonizare SUA+UE contra LIBIA, unde Gaddafi era prezentat publicului larg ca unul dintre cei mai odioşi dictatori ai tuturor timpurilor etc. Cam cum era prezentat Ceauşescu şi cum cred probabil cei mai mulţi tineri din ziua de azi că era Ceauşescu… Detalii în continuare:

Am primit pe mail un text foarte interesant despre cum era viaţa în Libia sub conducerea “dictatorului” Gaddafi. O să vedeţi mai jos câte chestii interesante erau pe acolo – habar n-am dacă sunt adevărate, că nu am de unde să ştiu sigur. Dar nici ce mi se spune la TV nu am de unde să ştiu! Exact despre asta este vorba şi asta trebuie să înţelegem. Putem noi ştii sigur că ce aflăm de la TV sau de prin ziare despre ce se întâmplă în Libia sau în Egipt sau în Siria, sau în Iran sau Afganistan sau etc etc etc…este aşa cum ni se prezintă la TV sau în mass media? De ce am crede orbeşte asta? Doar pentru că “e la TV”?

Situaţia reală, exact aşa cum este ea, n-am putea să o aflăm decât dacă mergem personal în acele locuri să investigăm…săpăm după adevăr, scormonim informaţii şi le integrăm în contextul global al omenirii secolului 21. Sau să citim ce scriu cei care au făcut acest lucru, şi care sunt NEPĂRTINITORI (trebuie să fie neutri, neplătiţi de cineva cu interese în zonă, ca să fie credibili). Sunt multe exemple precum cazul Gaddafi care sunt servite publicului larg, iar publicul larg înghite chestia fără să o mestece, fără să gândească vreun pic. Publicul larg se lasă manipulat. Are încredere orbească în “autoritatea” televizorului, a ziarului sau a site-ului de ştiri… De aceea eu am pornit acu ceva vreme pe blog o chestie: NU CREDE ORBEŞTE TOT CE CITEŞTI AICI. Dacă s-ar aplica asta peste tot, poate nu am mai avea telespectatori TÂMPI, care să nu judece.

Ni se spun prin presă, de exemplu, următoarele chestii (minciuni ale presei) :

“Atentatul din 11 sept 2001 de la WTC a fost plănuit de nişte terorişti răi şi noi, americanii, nu bănuiam nimic” – Aşa să fi fost?

“Existenţa unui guvern mondial care conduce lumea din umbră este doar o fabulaţie, o teorie a conspiraţiei” (din păcate mulţi naivi chiar pun botul că e doar o teorie) (citiţi de exemplu AICI Cine conducea lumea)

“Gaddafi era un criminal şi un dictator”. Aşa era? A făcut mai mult bine sau mai mult rău ţării lui?

“Ceauşescu era un criminal şi un dictator”.  Aşa era? A făcut mai mult bine sau mai mult rău ţării lui?

“Lumea civilizată este ameninţată de terorişti. Teroriştii sunt răi. Noi (SUA, UE etc) suntem buni. Terorişti sunt TOŢI cei care nu sunt de acord cu noi” – Ce senzaţie aveţi când vedeţi imagini sau video cu oameni furioşi care ard steagul SUA? Sigur, la tv si peste tot, acei oameni sunt prezentaţi ca fiind nişte oameni răi şi nişte terorişti nenorociţi. Eu am ajuns să îi respect pentru că sunt mult mai treziţi la realitate decât confraţii mei, românii, şi că au înţeles ce înseamnă imperialismul şi colonizarea din partea SUA şi din partea marilor puteri globale ascunse – sărăcie, boli, moarte, pierderea independenţei şi a suveranităţii. Iar acele popoare, pline de “terorişti care ard steagul americii” nu vor să fie colonii americane, aşa că ripostează, măcar prin arderea steagului SUA. BRAVO LOR!

“Noi, SUA, ne implicăm armat în ţări ca Libia, Siria, Egipt, pentru instaurarea democraţiei şi principiilor statului de drept” ….. PUAHAHAHAHHAHAHAHAHHA ! :))))))))))))

“Este bine să exploatăm resursele naturale pentru a fi independenţi energetic” – ce manipulare ordinară. Exploatarea resurselor este dorită de marile corporaţii mondiale pentru a fi şi mai puternice şi mai putred de bogate decât sunt deja şi pentru a sărăci şi distruge popoarele colonizate.

“O ducem rău pentru că este criză” – despre faptul că SE FURĂ la greu din banii publici nu vorbesc analiştii politici lu’ peşte prăjit…

“Vestul (occidentul, SUA, UE) este ceva BUN. Răsăritul (Rusia, “comuniştii”) e ceva RĂU” – asta ni se livrează în presa din România, deşi e posibil ca Rusia să fie principala ţară care să încline balanţa puterilor în lume, îngreunând astfel planurile masonilor şi celor care conduc lumea din umbră de a pune stăpânire totală pe tot Globul. Am vrea noi românii să ne fie aşa bine ca în Rusia, dar noi ne tot dăm cu  “occidentul”, care a demonstrat în ultimii ani cât de putred şi perfid este. Citiţi şi textul Ati auzit de BRICS? (despre ţările care se unesc pentru a forma o contra-forţă la nemernicia SUA+UE).

“Revoluţia din 89 nu a avut nicio legătură cu puterile străine” – în realitate, puterile străine doreau înlăturarea lui Ceauşescu care cam strica planurile “elitelor” de globalizare şi înrobire financiară a lumii.

Sunt triliarde de manipulări prin presa românească şi cea europeană, pentru că principalele trusturi de presă servesc intereselor anumitor persoane sau grupuri, interese total diferite de interesele poporului român sau europenilor în general.

Vă las în continuare să citiţi materialul primit pe mail despre Gaddafi. Este un material mai vechi. Este o altă variantă la informaţia pe care o primim în mod obişnuit prin presa coruptă. În concluzie, credeţi ce vreţi…

” Daca cele de mai jos va sunt cumva cunoscute, simpla asemanare nu este deloc intamplatoare (Romania, Irak). Atentie la Siria…

De ce a fost omorât Muammar al-Gaddafi:

Au trecut aproximativ doi ani de când a început aşa numita “primăvara arabă”

Libia, sub loviturile aeriene ale NATO, şi a raidurilor insurgenţilor liberali şi islamişti, s-a transformat din Jamahirie în “tânără democraţie”.

Să vedem ce nu le-a convenit libienilor, de ce l-au omorât pe liderul lor Muammar al-Gaddafi:
1. Libia lui Gaddafi nu avea nici o datorie faţă de nimeni în lume.
2. Preţul unui litru de benzină era de 0.14$
3. Preţul unei pâini era de 0.15$
4. Învăţământul şi spitalizarea erau gratuite.
5. Tinerii căsătoriţi primeau în dar 64000$ pentru a-şi procura apartament.
6. Fiecare familie libiană avea propria casă.
7. Pentru fiecare membru, familia libiană primea anual 1000$ subvenţii.
8. Pentru fiecare copil nou născut, familia primea 7000$, ajutor material.
9. Ajutorul de şomaj 730$ lunar.
10. Orice libian, dacă era admis la oricare facultate din lume, primea 2500 euro de la stat plus întreţinere plus un automobil.
11. Salariul unei asistente medicale era de minim 1000$.
12. Automobilele în ţară erau vândute numai la preţ de fabrică.
13. La deschiderea propriei afaceri, Jamahiriya Libiană oferea un ajutor material de 20000$, într-o singură tranşă.
14. Nu exista impozit pe imobil, la apartamente şi casele de locuit.
15. Impozitele mari erau interzise prin lege.
16. Cetăţenii libieni primeau creditele fără dobândă din partea statului.
17. Energia electrică era gratuită pentru populaţie.
18. În toată ţara era dezvoltată o reţea de magazine pentru familiile cu mulți copii, în care alimentele de bază erau vândute la un preţ simbolic.
19. Pentru vânzarea produselor alimentare cu termenul expirat – amenzi astronomice.
20. Pentru falsificarea preparatelor medicale – pedeapsa cu moartea.
21. Vânzarea şi consumul de alcool – interzis prin lege.
22. Intermedierea în vânzarea imobilelor – interzisă prin lege.
23. După venirea la putere a lui Gaddafi, din Libia au fost alungate marile corporaţii.
24. Doar după preluarea puterii de către Gaddafi, negrii din sudul Libiei au primit drepturi cetăţeneşti.
25. În 40 ani de “dictatură” populaţia ţării a crescut de trei ori, iar mortalitatea infantila s-a micşorat de nouă ori.
26. Speranţa de viaţă a crescut de la 51,5 la 74,5 ani.
27. Gaddafi a luat decizia de a scoate Libia din sistemul bancar mondial şi alte 12 tari arabe erau gata să-i urmeze exemplul.

După cum spun americanii, familia Gaddafi avea proprietăţi în valoare de zeci de miliarde, însă dacă luăm în calcul că la noi toate cele mai sus enumerate lipsesc dintotdeauna, iar politicienii noştri totuşi sunt multi miliardari, vă daţi seama ce moarte ar merita ei? Şi straniu lucru, americanii nu vin să-i omoare pe alde Filat, Voronin sau Plahotniuc (din  R. Moldova) şi să ne salveze de tirani, cum s-au grăbit să o facă în Libia.

Acum Libia nu mai are nimic, în afară de “democraţie”.

În concluzie ce ar fi de spus? Fiecare şi-o face cu mâna lui…

P.S. Muammar Gaddafi este una din primele mari jertfe în lupta binelui cu răul din secolul XXI, din păcate nu cred sa fie ultima …

Mesajul Colonelului Muammar al-Gaddafi – testamentul său în faţa poporului: Necenzurat şi nemodificat – tradus din limba engleză:

În numele lui Allah, binefacatorul şi milostivul …

Timp de 40 de ani, sau au fost mai mulţi, nu mai ţin minte, am făcut tot ce am putut să dau oamenilor case, spitale, şcoli, iar când le-a fost foame le-am oferit hrană. Am transformat chiar Benghazi în zonă agricolă din deşert, am înfruntat atacurile de la acel cowboy Reagan, când mi-a omorat fiica adoptată de la orfelinat, el încerca să mă ucidă, în loc de asta el a ucis-o pe sărmana fetiţă inocentă. Apoi i-am ajutat pe fraţii şi surorile mele din Africa, cu bani, pentru Uniunea Africană.

Am făcut tot ce am putut să-i învăţ pe oameni ce înseamnă conceptul unei democraţii reale, unde comitetele oamenilor conduceau ţara. Dar aceasta nu a fost niciodată de ajuns, aşa cum unii mi-au spus, chiar oamenii ce aveau case cu 10 camere, costume şi mobilier nou, aceştia nu erau niciodată mulţumiţi, aşa egoişti cum erau vroiau mereu mai mult. Ei au spus americanilor şi altor vizitatori că aveau nevoie de democraţie şi libertate, fără să realizeze vreodată că era vorba de un sistem de “tăiat gâtul”, unde câinele mai mare îi mănâncă pe restul, însă ei erau vrăjiţi de aceste cuvinte, fără să realizeze măcar că în America nu există medicamente gratuite, spitale gratuite, case gratuite, educaţie gratuită şi nici mâncare gratuită, cu excepţia faptului când oamenii trebuie să cerşească sau să stea la cozi interminabile pentru o farfurie de supă.

Nu, indiferent de ce făceam, nu era niciodată de ajuns pentru unii, însă pentru alţii, ei ştiau că eram fiul lui Gamal Abdel Nasser, singurul lider arab şi musulman veritabil care a existat de la Salah-al-Deen încoace, când el a revendicat Canalul Suez pentru oamenii săi, la fel cum am revendicat şi eu Libia, pentru oamenii mei, erau paşii lui cei pe care am încercat să-i urmez, ca să-mi ţin oamenii liberi de la dominaţia colonială – de la hoţii ce vroiau să fure de la noi.

Acum sunt sub atacul celei mai mari forţe militare din istorie, fiul meu cel mic african, Obama, vrea să mă ucidă, să ia libertatea acestei ţări, să ia gratuitatea caselor noastre, medicamentele noastre gratuite, educaţia noastră gratuită, hrana noastră gratuită, şi să o înlocuiască cu stilul hoţoman american, numit “capitalism”, însă noi toţi din lumea a treia ştim ce înseamnă asta, înseamnă corporaţii ce conduc ţările, conduc lumea, iar oamenii suferă.

Astfel, nu există alternativă pentru mine, trebuie să iau poziţie, iar dacă Allah doreşte, voi muri urmând calea Sa, cale ce a făcut din ţara noastră o ţară cu teren agricol bogat, cu hrană şi sănătate şi chiar permiţând şi ajutând fraţii şi surorile noastre africane să lucreze aici alături de noi, în Jamahiriya Libiană.

Nu-mi doresc să mor, însă dacă se ajunge la asta, pentru a-mi salva pământul şi miile de oameni care-mi sunt copii, atunci fie.

Fie ca acest testament să fie vocea mea în lume, că m-am ridicat împotriva atacurilor cruciaţilor din NATO, m-am ridicat împotriva crudităţii, trădării, împotriva vestului şi ambiţiilor colonialiste şi că am stat alături de fraţii mei africani, adevăraţii fraţi arabi şi musulmani, ca şi o rază de lumină.

Când alţii îşi construiau castele, eu am locuit într-o casă modestă şi într-un cort. Nu mi-am uitat niciodată copilăria din Sirt, nu am cheltuit nesăbuit banii ţării şi precum Salah-al-Deen, marele nostru lider musulman, care a salvat Ierusalimul pentru Islam, am luat doar puţin pentru mine …

In vest, unii m-au numit nebun, dement, însă ei ştiu adevărul, deşi continuă să mintă, ei ştiu că pământul nostru este independent şi liber, nu sub control colonial, ei ştiu că viziunea mea, calea mea este, iar asta a fost limpede pentru oricine, pentru oamenii mei şi că voi lupta până la ultima suflare ca să rămânem liberi, fie ca Allah cel atotputernic să ne ajute să rămânem încrezători şi liberi.

Col. Mu’ummar Qaddafi, 2011/05/04, Tradus în engleză din discursul original de către Prof. Sam hamod, Ph.D. ”

Citiţi şi:

De ce il prefer pe Gaddafi – articol din 2011 de pe thinkagain.ro

http://dantanasescu.ro/2011/09/25/cum-se-traia-in-libia-inainte-de-revolutie.html

http://ioncoja.ro/textele-altora/o-fi-adevarat-2/ – a 8-a minune a lumii plănuită de Gaddafi

15 ian 2015: Gaddafi a trebuit să moară ca să aflăm cum se trăia în Libia sub dictatura sa!

18 ian 2015: Tragedia libiană mai pe larg – Gaddafi a oferit învăţămînt gratuit, inclusiv la nivel superior, a dat bani tinerilor căsătoriţi săraci pentru a-şi cumpăra casă, a pus la dispoziţia oamenilor un sistem de sănătate gratuit. Tot el s-a opus categoric introducerii în Libia a vaccinurilor şi a altor practici eugenice de sterilizare, aplicate pe scară largă în lumea „civilizată”. Benzina şi curentul electric erau foarte ieftine. De asemenea, a pus la cale realizarea celui mai ambiţios plan de aducţiune a apei potabile de care s-a auzit vreodată, prin care voia să facă Libia un paradis. Mai mult, în 2007 era lansat RASCOM – QAF1, primul satelit african, finanţat în cea mai mare parte (cu 300 milioane de dolari din totalul de 400 de milioane necesare) de Gaddafi. În 1951,Libia era considerată una din cele sărace ţări din lume. În anul 2011, înainte de „acţiunea umanitară” a NATO, era ţara cu cel mai ridicat standard de viaţă din Africa.

18 ian 2015: Adevărul despre Gaddafi face parte din adevărul despre Ceaușescu – Toată lumea s-a săturat să fie sclavul Rezervei Federale americane şi a şefului ei Bernanke. Pentru ca Bernanke tipăreşte bani pe bandă rulantă şi îi da sub formă de ajutor băncilor din Statelor Unite ale Americii. Dacă Muammar Ghaddafi ar fi găsit timp pentru a lansa monedele de aur înainte de începerea războiului, nu numai ţările musulmane l-ar fi urmat. Ar fi fost multe ţări, poate inclusiv Germania. Orice ţară din lume care nu vrea să fie un sclav al lui Bernanke vrea să facă comerţ contra aur.

Emilian, 19 aprilie 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.