De ce ataca oamenii buni Biserica Ortodoxa?

de-ce-ataca-oamenii-biserica-ortodoxa-distrusa-ucrainaPutem observa cu totii in jurul nostru un atac continuu impotriva Bisericii si credintei ortodoxe. Si vorbesc astazi doar de situatia Romaniei, desi atacul impotriva Bisericii Ortodoxe si crestinilor ortodocsi este planetar. Ortodocsii sunt singurii care pastreaza, aplica si duc mai departe adevarul primit de la Iisus Hristos insusi si dat mai departe prin Apostoli – Ucenici – Martiri – Sfinti – Duhovnici – Noi – Copiii nostri etc. Biserica Ortodoxa este atacata continuu pentru ca sta in calea instaurarii dictaturii criminale totale planetare. Cel mai puternic vizibil atac asupra Bisericii este poate cel care se da prin presa, apoi ar fi cel prin politic – in special financiar si legislativ, apoi prin sistemul de educatie, dar exista si atac “militar” daca ii putem spune asa, fizic – precum in imaginea de mai sus (din Ucraina). In plus, cu siguranta exista o armata de oameni care ataca din umbra prin inimaginabile modalitati, tertipuri si viclenii Biserica Ortodoxa, dar noi ca oameni obisnuiti nu le cunoastem.

Stim ca exista acest atac bine organizat de catre mafie impotriva principalului Stalp de normalitate pe care se poate baza poporul roman, si pe care s-a bazat in ultimii 2000 de ani. Intelegem ratiunea pentru care un anumit numar de indivizi ataca virulent Biserica – sunt agenti ai mafiei si actioneaza in consecinta sub diverse false identitati sau false “autoritati” de tipul “români”, “jurnalisti”, “oameni de afaceri”, “oameni de televiziune”, “conducatori de ONG-uri”, “profesori universitari”, “academicieni”, “doctori” etc. Cand un medic este agent al mafiei si actioneaza ca atare atacand Biserica si poporul roman, spun ca se afla intr-o falsa identitate de medic, pentru ca cel mai reprezentativ lucru pentru el NU este profesia de medic, asa cum sunt pacaliti romanii sa creada, ci calitatea de agent al mafiei (calitate ascunsa). Cand astfel de oameni se prezinta publicului ca fiind nu stiu ce mare profesor, cu nu stiu ce mari studii si nu stiu ce mare experienta…sa ne intrebam tot timpul daca deasupra tuturor acestor “identitati” guverneaza cea mai relevanta pentru noi – statutul de agent al mafiei.

Exista agenti ai mafiei printre noi? DA, EXISTA! Nu putem noi, nu avem nici timp si nici mijloacele sau sansele sa ii convertim pe ăstia la normalitate si moralitate. Trebuie sa vedem cum ne descurcam noi in societatea noastra cu ei printre noi sapand la radacina binelui general.

Nu despre ei vreau sa vorbesc aici astazi, ci despre oamenii de buna credinta, fara misiune, care ajung sa faca jocul mafiei fara sa realizeze. Problema este cand oameni de buna credinta, naivi, pacaliti, ataca si ei Biserica fara sa-si dea seama cat rau fac.

Vreau sa listez aici cu liniuta care sunt motivele pentru care oamenii ne-inregimentati in structuri ale mafiei ataca Biserica.

De ce ataca oamenii buni / “normali” / de buna credinta Biserica Ortodoxa si preotii:

(ordine aleatorie)

0.Indivizii din jurul nostru pe care ii vedem ca ataca Biserica si despre care credem ca sunt de buna credinta, in realitate NU sunt de buna credinta ci sunt agenti ai mafiei, cu misiune sa atace Biserica – este una dintre variante atunci cand analizam o persoana concreta din jurul nostru – probabil se intampla rar, dar este o varianta posibila;

1.Pentru ca acei oameni de buna credinta au fost PACALITI sa atace Biserica prin tehnicile de indobitocire ale mass mediei – RADIO, TV, FILME, MUZICA, ZIARELE MAFIEI, SITE-urile mafie, RECLAME, CARTILE mafiei etc. – SOLUTIE: EVITAREA TOTALA A EXPUNERII LA INTOXICARE INFORMATIONALA din aceste surse.

2.Pentru ca le-au fost SCHIMBATE PERCEPTIILE SI CREDINTELE cu privire la Biserica, preoti si crestini ortodocsi. Le-a fost bagat in cap ce sa creada despre Biserica in ansamblul ei si se comporta in consecinta. Mafia internationala realizeaza acest lucru prin tehnicile de indobitocire si distrugere mentala aplicate prin toate instrumentele de transmitere de mesaje / informatii / convingeri distructive in creierele oamenilor: RADIO, TV, FILME, MUZICA, ZIARELE MAFIEI, SITE-urile mafiei, RECLAME etc. – SOLUTIE: EVITAREA TOTALA A EXPUNERII LA INTOXICARE INFORMATIONALA din aceste surse si cautarea ADEVARULUI la PATRIOTI ROMANI (vii sau adormiti – adica SA CITIM CARTILE LOR).

3.Pentru ca acesti oameni NU CUNOSC importanta Bisericii pentru Neamul Romanesc si ajutorul pe care l-a oferit Biserica de-a lungul ultimilor 2000 de ani poporului roman. (eu am schitat cate ceva despre contributia Bisericii in textul de AICI)

Oamenii NU cunosc aceasta imensa contributie a Bisericii fata de poporul roman pentru ca:
a. Scoala e in mana mafiei si nu ii invata; – solutie: CITESTE PE CONT PROPRIU!
b. Presa e in mana mafiei si nu vorbeste de asa ceva; – solutie: ABANDONEAZA TOTAL PRESA – cauta publicatii patriotice!
c. Nu au timp si nici chef sa caute si sa se documenteze cu privire la asta. NU VOR, NU POT si/sau NU AU TIMP sa citeasca despre asta. Au fost pacaliti sa piarda viata cu “placerile lumesti” si sa citeasca tot felul de nimicuri inutile sau beletristica (multe convingeri distructive se introduc in creierele oamenilor si prin carti – mai ales daca sunt scrise de mari savanti / autoritati in domeniu etc care ofera “greutate” celor scrise acolo) – solutie: CITESTE CARTI UTILE, NU PIERDERE DE TIMP!

4. Pentru ca ei cred cu convingere (convingere bagata in cap tot de mafie) ca ei STIU, cunosc deja situatia si adevarul despre Biserica, ei cred ca ale lor concluzii sunt perfect in concordanta cu realitatea din teren si cu adevarul si atunci ataca Biserica pe baza a ceea ce ei STIU (gresit…, dar ei cred ca stiu adevarul). Pentru ca ei cred ca stiu adevarul, nu are niciun sens pentru ei si nici n-ar fi avut chef sau disponibilitate sa afle adevarul direct de la sursa – sa vorbeasca cu preoti/calugari mai priceputi, sa vada cum sta treaba…nu nu, e suficient pro-tv-ul. – solutie: SMERENIE cu privire la ce stii!

5. Pentru ca NU cunosc faptul ca exista o mafie internationala bine organizata care are ca principal scop distrugerea Bisericii Ortodoxe – ca sa elimine posibilitatea organizarii societatii pe principii morale si ca sa usureze organizarea societatii pe principii atee anti-umane, in care ei sa fie sefi; solutie – CITESTE despre mafia internationala la patriotii romani VII sau ADORMITI – ia cartile lor, citeste Spitalul de Paulescu, Pentru Legionari de Codreanu etc (vezi LISTA BIBLIOGRAFICA AICI)

6. Pentru ca s-au dedulcit cu placerile materiale ale lumii acesteia si ale societatii “moderne” – PROMOVATE INTENS DE ACEEASI MAFIE, dar CONDAMNATE DE BISERICA. Foarte multe PATIMI condamnate de biserica (pacate / pacate de care nu putem scapa usor) au radacina in placerile materiale ale acestei lumi: alcool, tigari, sex, jocuri, droguri, lene, pierderea timpului, adulter, ura, rautate, minciuna, lux, mancare fara limita, placerea gustului etc etc etc. Pentru ca oamenii au fost PACALITI de mafie (din nou) si s-au lasat usor atrasi de aceste “placeri de moment” – PROMOVATE PESTE TOT IN JURUL NOSTRU IN ZIUA DE AZI, au ajuns sa IUBEASCA PATIMILE si sa tina cu dintii de ele no matter what! Din aceasta cauza, cand vine cineva sa le spuna ca ceea ce fac este gresit, fie el coleg, ruda, prieten, in cel mai bun caz il IGNORA si in cel mai rau caz IL ATACA! (pentru ca atenteaza cumva la placerea lui la care tine nespus de mult). Exact la fel se intampla si cu Biserica. Prin normele ei morale si principiile lasate de insusi Iisus Hristos, Biserica se opune si condamna PATIMILE OMULUI. De aceea, omul acaparat de patimi ataca Biserica. Nu vrea sa isi schimbe comportamentul, asa ca ataca pe cel care ii cere asta. – solutie: apropierea din ce in ce mai mult de Biserica, duhovnic, spovedit etc pentru a scapa de patimi.

Acestea sunt cateva motive pentru care oameni de buna credinta ajung sa atace Biserica noastra stramoseasca. E bine sa le intelegem, sa vedem unde si cum ne putem imbunatati comportamentul, sau daca ii putem ajuta pe altii din jurul nostru sa o faca.

……….

Emilian, 19 ian 2017, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

15 responses to “De ce ataca oamenii buni Biserica Ortodoxa?

  1. Nu caut nod in papura, dar este bine sa definim corect lucrurile, pentru ca ne apropiem de zona confuziei in care incurajam ordinarul sa para afi extraordinar, si nu este nici pe departe asa. Inteleg ca esti generos si vrei sa numesti omul obisnuit sau ordinar ca ar fi de buna credinta, dar, daca stau sa ma gandesc bine, semnul de egalitate intre omul de buna credinta si omul obisnuit ii face chiar rau acestuia din urma pentru ca il duce in eroare, adica el intelege si crede ca ar fi de buna credinta, si ca atare nu ar mai avea nimic de inbunatatit si mai mult decat atat ceea ce face este justificabil si normal iar el nu ar avea ce sa-si reproseze pentru cea ce face, ca de, doar este om de buna credinta. Omul de “buna credinta” nu ataca biserica tocmai pentru ca este de buna credinta. Adica smerit, cu frica lui Dumnezeu, are intodeauna bune intentii si in fine cauta sa infaptuiasca cuvantul Mantuitorului. Omul de buna credinta nu se cramponeaza in cateva exemple de uscaturi din tagma preoteasca (dintre care cu siguranta o parte { Dumnezeu stie cat} sunt special infiltrati tocmai pentru a face rau ) care sunt prezentate exasperant si exagerat din motive diverse, ci vede verdele codrului care este biserica in ansamblul ei, vie si nepieritoare cu 2.000 de ani de razboi nencetat impotriva raului, si cu o marturisire ce nu tine cont de vremelnicia vremurilor. Omul de buna credinta este o persoana cu o integritate de necontestat si cu un caracter aparte.Din pacate sunt din ce in ce mai putini in ziua de azi. Cei la care te referi tu, care ataca biserica fara sa stie ca fac pe plac vicleanului sunt oamenii obisnuiti, care se cred (mai mult sau mai putin)credinciosi, dar buni cetateni,cinstiti, corecti..etc . Omul obisnuit are o anumita conduita ce tine mai mult de datini si traditii si mai putin de o credinta personala, ce vine din convingrea nestramutata ca Iisus Hristos a murit pe cruce tocmai pentru ca el sa poata trai vesnic.
    Omul obisnuit ataca biserica din foarte multe motive, toate sunt legate intre ele si toate duc catre pierderea sufletului. Prima si cea mai importanta este aceea ca in mintea lui se da o lupta intre ceea ce simte si ceea ce a invatat. A invatat ca el este rezultatul unei evolutii. Aici este radacina raului. Ce frumos suna – evolutie – adica ceva magulitor si maret, cum poti sa fii impotriva la asa ceva ? Totusi si omul obisnuir are constiinta si aceea ii spune ca este o finta creata de Dumnezeu, dar in acelasi timp a invatat ca el este un rezultat al unor accidente si conbinatii norocoase de gaze si alte cele. Omul obisnuit are stiinta care ii spune ca el provine din explozia nimicului. Desii constiinta ii spune ca nimicul nu are cum sa xplodeze daramite sa mai si “evolueze”, se pare ca tot mai des nimicul are intaietate in fata constiintei, astfel ca este deschisa calea catre necredinta sau credinta originala, “poate ca este Dumenzeu, dar nu este neaparat necesara biserica”.
    De ce? De ce prefera omul obisnuit sa creada ca provine dintr-o mocirla si nu din Creatia Dumnezeiasca?
    1) Din cauza stiintei. Stiinta este ca o dogma religioasa. In mintea omului obisnuit sa inoculat ideea ca este o dovada de prostie sa contrazici stiinta, si nimeni nu vrea sa fie considerat prost.
    2) Confuzia. Prin stiinta s-au facut lucruri remarcabile dar nu se poate pune egalitate intre un transplant de ficat realizat de stiinta medicala si asa zisa stiinta care se bazeaza pe teorii. Mai demult stiinta era considerata afi ceva observabil, masurabil, repretabil, reproductibil, si nu pe teorii.
    3) Totul in jurul lui este foarte tehnologizat(telefon inteligent, tv inteligent, frigider, masina de spalat, automobil……etc.)deci stiintific, Totul est transformabil, inbunatatibil, asadar EVOLUTIV, pe cand religia si deci biserica sunt statice si netransformabile deci neatragatoare, chiar suspecte(daca totul se transfoema voi de ce ramaneti asa?) de parca Dumnezeu se modifica dupa cheful creatiei sale.
    4) Se considera de catre om ca cele prezentate de stiinta sunt adevarate. Stiinta este facuta de oameni si cine controleaza oamenii de stiinta controleaza stiinta. Evolutia este o minciuna si tot ce tine de evolutie este inventat, comandat si promovat tocmai pentru pierderea oamenilor si justificarea unor genociduri trecute si viitoare.
    Asadar pas cu pas omul obisnit nu numai ca este convins sa creada in evolutie dar devine si un sustinator al ei.
    Evolutia este scuza perfecta. Evolutia nu implica responsabilitate si mai presus de toate evolutia nu implica repercursiuni sau pedepse. Omul obisnuit prefera recompensa unui acum si aici decat mai tarziu si dincolo.
    Solutie. A se pune accent pe demascarea falsurilor si minciunilor folosite de evolutie pentru pacalirea si inducerea in eroare a oamenilor. Asta nu numai la nivel de discutii pe internet, care desigur au rostul lor de informare si lamurire, dar mai ales la nivel oficial, de revizuire a manualelor pentru eliminarea tuturor pasajelor, mentiunilor, desenelor si graficelor ce au fost dovedite a fi false. De vazut aici prezentarile tinute de Kent Hovind, Creationism vs. evolutionism(sunt pe Youtube) si o sa constatati cu stupoare ca CREATIA este demonstrata cu probe(daca mai era nevoie) iar teoria evolutionismul nu este nici macar o teorie ci doar un lung sir de falsuri grosolane, dar care suna frumos. Sunt cateva prezentari(in jur de 16), fiecare de peste o ora, dar de la care cu siguranta fiecare va avea cate ceva de invatat.
    In rest, sanatate si cu Dumnezeu inainte.

    • Okay, hai sa definim lucrurile. Eu prin “om de buna credinta” inteleg un OM CU UN CARACTER BUN, CARE NU VREA SA FACA RAU CELOR DIN JUR, eventual vrea sa faca bine. Pe de o parte vorbim de caracter – om de buna credinta, si pe de alta parte vorbim de comportament (care este mega manipulat si modelat conform dorintelor mafiei). In acest fel privind lucrurile, marea majoritate a romanilor (in principiu toti cu exceptia infractorilor care sunt exceptii) sunt oameni de caracter bun, oameni de buna credinta, dar cu un comportament partial alterat prin mijloacele de indobitocire in masa – RADIO, TV, FILME, MUZICA, RECLAME, site-urile mafiei, ziarele mafiei, revistele mafiei, cartile mafiei etc. Nu e vina lor, ei trebuie ajutati sa inteleaga ca atunci cand ataca Biserica sau ceva bun al poporului roman, o fac pentru ca au fost pacaliti/programati de mafie. Faptul ca cineva este ca fiinta/caracter un om de buna credinta, care nu vrea sa faca rau altora, NU INSEAMNA ca nu trebuie sa se autoanalizeze si sa-si imbunatateasca continuu comportamentul. Din contra, chiar asta trebuie sa faca!

      Da, o parte (probabil mica relativ la intreg) dintre preoti sunt indivizi infiltrati ai mafiei.

      Tu definesti altfel omul “de buna credinta”, ceea ce nu este neaparat gresit, doar ca de aici apare diferenta de interpretare / intelegere a textului meu. Am explicat mai sus la ce m-am referit eu prin aceasta sintagma.

      Eu nu ma pot lansa sa fac estimari cu privire la cum sunt oamenii obisnuiti in legatura cu credinta ortodoxa. Cunosc indeaproape mult prea putini ca sa pot lansa ipoteze. Daca tu ai studiat esantioane reprezentative si crezi ca poti extrapola niste reguli generale de genul “omul obisnuit are…/este…” …ok, cum crezi tu. Gandeste-te bine pe ce iti bazezi aceste credinte – pe ce stii (si de unde STII?) sau pe ce ti s-a bagat in cap prin nenumaratele metode explicate in text si altele? Tu cand spui “omul obisnuit este….” de fapt te referi la “UNII oameni sunt…”. Si sunt de acord cu tine ca unii oameni asa sunt. Dar NU avem de unde stii cati, ca sa putem generaliza…

      O sa adaug cu acordul tau in articol punctul cu Evolutia, intr-adevar prin teoria evolutie intens promovate de mafie s-a reusit departarea omului de Dumnezeu si Biserica si parte din punctul tau 3 – cu biserica statica si neatragatoare. “prefera recompensa unui acum si aici decat mai tarziu si dincolo.” – corect, intra la punctul cu dedulcirea la placerile lumesti.

      Multumesc pentru comentariu. Cum spui si tu – cu Dumnezeu inainte! Doamne ajuta!

      • Am inteles de la inceput sensul sintagmei omul de buna credinta ca om corect si bine intentionat asa cum ai folosit-o si asa cum o intelege marea majoritate. Am amintit de sensul initial al cuvantului sau cel putin de radacina lui tocmai pentru ca azi, in goana dupa nimic, nu mai avem timp sau uitam sa ne gandim care este intelesul lor, cat de puternice sunt si ce energie fantastica poarta cuvintele atunci cand sunt rostite. Omului de buna credinta de azi nu i-ar strica sa meditze cateodata si la celalat sens al expresiei asa cum am crezut de cuviinta ca ar trebuii amintit. Cuvantul poate face bine sau rau si este folosit din ce in ce mai mult ca arma. Poate ca cea mai puternica arma nu este ca nucleara ci arma informationala sau trustul global media. Arma media este din pacate in mana ocultei si este folosita din plin asa cum ai amintit si tu in articol.
        Cat dspre studii pe esantoane reprezentative nu am avut de unde sau cum sa le fac, asa ca multumesc pentru corectie. Ai intuit bine ….unii oameni sunt…..fata de cum am zis eu …. oamenii obisnuiti sunt.
        Daca ti se pare ceva util din cele ce am amintit, foloseste cu placere asa cum am folosit si eu la randumi. Expresia “acum si aici in locul la mai tarziu si dincolo” nu-mi apartine. Am auzit-o la parintele Pantelimon de la Oasa, un om de o mare sensibilitate si profunzime asa cum l-am vazut in catva interviuri pe internet.
        Doamne ajuta.

  2. “Ortodocsii sunt singurii care pastreaza, aplica si duc mai departe adevarul primit de la Iisus Hristos insusi si dat mai departe prin Apostoli bla bla” – ha, ha, Emilian :) sincer, mă întreb cum de o persoană ca tine, preocupată de aflarea adevărului și cunoscând spălarea pe creier care le este aplicată astăzi oamenilor de rând, nu a reușit să conștientizeze niște chestiuni absolut banale – cum ar fi, de pildă, că acest Iisus nu a existat niciodată. Întreaga “poveste” a lui Iisus + toată religia creștină care a precedat-o este o maaare invenție, folosită de cei care conduc lumea din umbră pentru a-și atinge scopurile. Cu mult timp în urmă, “elitele” au creat această religie creștină pentru a le înlesni controlul asupra maselor de oameni – că acum, tot datorită aceluiași motiv, vor s-o distrugă, e cu totul altă poveste. Lumea se schimbă; pentru a se putea menține la “cârma” acestei lumi – adică în poziția de exploatatori ai speciei umane de pământ – “elitele” trebuie să-și modifice strategiile pentru a face față schimbărilor în gândirea oamenilor. De asta acum se duce un așa-zis “război” împotriva religiei creștine; de asta acum ceva timp “elitele” s-au folosit de această religie pentru a domina lumea și pentru a-i elimina pe cei care le-au fost potrivnici.

    • Daca iti este mai comod sa crezi ca toti patriotii romani care au sustinut biserica in ultimii 2000 de ani chiar cu pretul vietii, s-au inselat, este problema ta. Daca ce spui tu ar fi adevarul, inseamna ca toti marii patrioti romani din istorie, toti telologii, calugarii si invatatii romani (INTELIGENTI) din ultimii 2000 de ani, toti sfintii nostri care si-au dat viata pentru credinta lor, toti calugarii si duhovnicii din zilele noastre sau inca in viata, dintre care foarte multi foarte inteligenti – care au studiat si ras-studiat problemele telologice si sociale ale omenirii, CU TOTII S-AU INSELAT si se afla in eroare. Daca tu asta crezi ca e situatia, treaba ta. Eu merg pe mana lor.

      • Si eu merg pe mâna lor, mai ales pentru faptul că am avut bucuria să cunosc asemenea persoane (să zic două -Pr Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, a trait 96 de ani intr-o viata de sfintenie, ca un Inger in trup de om; şi pr Nicanor Lemne de la Siliştea Snagovului, 102 ani anul acesta, persoane înţelepte, cuminţi şi..cu…MINTE, inteligente; oameni cu carte dar…şi cu Duh şi Har) care au primit cunoaştere prim ambele moduri de a cunoaşte (presupunând că sunt două căi; cercetare, adică învăţare din cărţi, tratate, evanghelii etc şi cunoaştere în Duh, prin darurile primite de la Dumnezeu!)! Am doar un mic amendament la cele scrise de tine in Articol, nu oamenii, cei “buni” sau..”ne-bunii” (l-aş fi putut scrie şi legat cuvântul!!) sunt neapărat opozanţi Bisericii Ortodoxe din România (prefer să scriu “din” ), ci înşişi mai-marii (într-o zdrobitoare majoritate sau invers) care o păstoresc necuviincios! La sinodali mă refer. După cum se ştie “de la cap se-mpute peştele!!” Iar Hristos spune: “După faptele lor îi veţi cunoaşte că sunt UCENICII -Slujitorii- MEI!!!” Acolo sus, în Deal, e capo-del-tutti-capi al Mafiei despre care vorbeşti şi Sinodul BOR (s.r.l.!!) este un exemplu jalnic, vizibil nu doar ortodocşilor (care, vorba fie între noi, se face că nu vede!!; deh’, “tăticul!!” nostru; vai ce IEVALVIOŞI iestem noi când e vorba de tăticuţu’…), ci tuturor celorlalte culte creştine cât şi necreştinilor şi ateilor. Şi-acum, plizzz, să nu-mi dai cu “”Nu judeca….” bla..bla…că n-am încercat decât să-ţi propun o..Analiză de Valoare!! Dumnezeu fie cu noi şi cu neamul nostru românesc!

      • Nu inteleg ce propuneti dvs – SCHISMA in Biserica Ortodoxa? Nepomenirea mai marilor “sinodali” – deci schisma? Desfiintarea Bisericii Ortodoxe Romane care nu e demna sa ii spuneti pe nume? Ce? Dvs considerati ca intelegeti situatia ULTRA COMPLICATA in care se afla Biserica Ortodoxa Romana in apararea valorilor ortodoxe si a poporului roman de dusmanii romaniei de sute /mii de ani? Intelegeti LUPTA care se da IN SPATE, nu pe fata? Ca sa puteti intelege actiunile “mai marilor” si sa le puteti judeca, trebuie sa cunoasteti tot istoricul lor, tot contextul lor, toata situatia, toate elementele, toata lupta, toti dusmanii bisericii, toate metodele lor de lupta, toate metodele de aparare folosite in trecut impotriva lor etc etc etc…si abia apoi puteti, daca vreti neaparat, sa concluzionati daca “mai marii” fac bine sau fac rau. Eu unul prefer sa fiu smerit si sa concluzionez ca NU am toate elementele ca sa pot concluziona daca mai marii fac mai mult bine sau mai mult rau Bisericii si Poporului. Si prefer sa ma consult cu informatiile de la patriotii romani (morti sau in viata) atunci cand am nedumeriri. De exemplu pe parte ortodoxa – aveti gramada de informatii pe site-ul Manastirii Paltin Petru Voda, inclusiv pe tema sinodului din Creta. Doamne Ajuta in lucrurile bune!

  3. Dumnezeu ne-a aratat ca este o singura biserica, caci in temnitele comuniste, au disparut confesiunile si toti erau frati. Dar noi nu privim la acei martiri ai temnitelor comuniste. Eu macar am fost aproape de ei, dar pentru acest lucru sunt urat de orice om din Romania! Fiindca nu ne iubim martirii… dorim chestii egoiste, sa avem cat mai multe din punct de vedere material.

    • In temnitele comuniste nu a disparut nicio confesiune, din contra, cei intemnitati s-au apropiat si mai mult de ortodoxie si o practicau zilnic prin rugaciuni si slujbe (cei care aveau preoti printre colegii de celula). Habar n-am de cei care apartineau sectelor religioase minoritare ce faceau.

      • Ba da, in teminitele comuniste, au fost mari martiri, precum Gafencu si altii altaturi de Richard Wurmbrand (pastor luteran) A fost singurul crestin care s-a opus mafiei criminale comuniste pe fata!(nu in zadar Richard Wurmbrand a concurat la titlul cei mai mari romani, votat prin SMS la TVR) Parintii mei au fost prieteni inca din tinete cu Sergiu Grossu, Richard Wurmbrand si Traian Dorz. Pe ultimul l-am prins si eu destul de mult timp in viata.

        Cititi despre ei si veti afla ca au avut o stransa legatura, rugandu-se si cantand impreuna indiferent de confesiune. Chiar am fost opriti in a barfi pe cei de la alte culte de catre Traian Dorz. Desi a fost aruncat in puscarie de BOR, ne-a indemnat sa ramanen in Biserica Ortodoxa!

        Daca e sa numaram numarul de participanti la slujbe si care au cat de cat o mica norma morala in viata, veti descoperi cu surprindere ca cultele crestine neoprotestante sunt majoritare in Romania. Daca ne batem cu caramida in piept ca sunt niste analfabeti care merg la biserica dar nici nu stiu lucruri elementare de credinta, cum ar fi abtinerea de la pacate grave, aceea nu e decat dorinta marsava de a tine un popor in intuneric sa poate fi exploatat in continuare.

      • Nu neaga nimeni ca sunt oameni de buna credinta si prin alte confesiuni, sau chiar martiri. Dumneavoastra insa debitati multe chestii si n-o sa mai pierd timpul pe viitor sa raspund. Dvs ne invatati ca ALTE culte religioase au fost mai martirice decat ortodoxia in temnitele comuniste si atacati Biserica noastra stramoseasca. BOR baga la puscarie oameni? De cand? De astea se ocupa STATUL mafiot… Bine ca ati caracterizat dvs cum sunt crestinii ortodcsi, niste analfabeti care merg la biserica. Mergeti dvs la ce biserica vreti, si lasati-ne pe noi sa mergem la Biserica la care ne-au invatat toti patriotii nostri sa mergem.

      • Dvs mergeti la biserica? La care? Imi spuneti cat din ceea ce au facut crestinii timp de 4 secole se mai regaseste in ceea ce fac astazi crestinii? Nici macar nu se mai saluta! Dar sarutam Sfanta Scriptura, ne stiind ce e scris in ea. Sigur ca pana in 89 nici nu existau carti religioase (nici ortodoxe) pentru mireni. Toate erau doar pentru teologici. Deci cine pe cine disconsidera?

      • Dvs atacati toti crestinii pentru ca o parte din ei s-au departat de biserica, fara sa mentionati, poate nu stiti, ca aceasta departare a avut loc IN URMA ATACULUI CONTINUU DE SUTE DE ANI de distrugere, denigrare, batjocorire si calomniere a bisericii si preotilor de catre strainii care exploateaza poporul roman. Dupa dvs, vina este a celor atacati si inselati, nu a celor care le dau zilnic cu barosul greu de vazut in cap. Incercati sa depasiti nivelul daunator al generalizarii la care va aflati.

      • Eu atac? Biserica este una reala cunoscuta de Dumnezeu si o institutie formata din cei ce vor sa faca seminar, teologie si fac cele “trebuincioase” pentru ca sa obtina parohie si apoi sa isi poata mentine jobul sunt niste “plati”. Mantuitorul a intrat in Templu cu biciu sa alune “comertul” Spunand:” “Iisus S-a urcat la Ierusalim si a gasit sezand in Templu pe cei ce vindeau boi si oi si porumbei si pe schimbatorii de bani. Si, facandu-Si un bici din streanguri, i-a scos pe toti afara din Templu, si oile si boii, si schimbatorilor le-a varsat banii si le-a rasturnat mesele. Si celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luati acestea de aici. Nu faceti casa Tatalui Meu casa de negustorie. Si si-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: “Ravna casei Tale ma mistuie” (Ioan 2, 13-17).

Spune-ți părerea aici: