Domnul profesor, fost senator, istoric naționalist, Ion Coja, a postat pe site-ul personal (www.ioncoja.ro) câteva materiale în care povestește ce probleme și piedici a întâlnit în încercarea sa de a forma un partid românesc cu adevărat naționalist, care să lupte din Parlamentul României și de la conducerea Statului român pentru interesele neamului românesc. Din păcate, încercările de a ajuta patrioții români să ajungă la conducerea Statului au eșuat, astăzi România fiind condusă de forțe străine anti-românești. Recomand citirea integrală a textelor redate prin link mai jos, dar mai ales, citirea comentariului pus de A.G. cu privire la situația României în prezent (exploatată de străini) și ce e de făcut pentru a ne elibera.
Tovarășe VIOREL, ne dai voie și nouă să avem un partid? (1) – încercări cu Gigi Becali
Tovarășe Viorel, ne dai voie să facem un partid? (II) – încercări cu Vatra Românească, PNDC, Cojocaru, PRM și multe alte chestii interesante
Comentariul lui A.G., 25 iun 2014, sursa AICI:
Trebuie să îi fim profund recunoscători domnului Profesor Coja pentru experienţa pe care a obţinut-o printr-un mare efort personal cu costul a peste 20 de ani din viaţa sa.
Întrucât nu există un manual în care să găsim soluţia la problemele neamului nostru, singura cale este ce a experimentelor făcute în viaţa reală din rezultatul cărora să identificăm ceea ce nu funcţionează şi într-un final să descoperim şi ceea ce funcţionează. Deci trebuie să facem experimente. Multe.
Domnul Profesor a făcut din proprie iniţiativă o mulţime diversă de experimente a căror rezultat este că a desluşit o parte din mecanismele adânc conspirate ce fac parte din construcţia sistemului politic real, rezultat pe care ni-l împărtăşeşte cu generozitate de ceva ani, articolul de mai sus reprezentând o sinteză şi o lecţie cuprinzătoare.
Domnul Profesor a plătit un „preţ” mare evaluabil în timp efort şi chiar bani, preţ pe care patrioţii nu trebuie să îl mai plătească pentru a afla ceea ce a aflat dânsul în beneficiul nostru al tuturor. Faptul că nu a reuşit în scopurile urmărite nu înseamnă că a eşuat sau că a pierdut timpul. Timpul l-a consumat dar nu l-a pierdut. Experienţa obţinută de dânsul urmează a fi folosită ca platformă de plecare pentru alţi patrioţi. Dânsul a identificat o parte despre care ştim acum că în mod cert, nu poate funcţiona. Rămâne ca în continuare, dânsul şi patrioţii în general să facă alte experimente.
Concluziile sunt multe, majoritatea privesc blocarea căilor de acces la instrumentele electorale ale sistemului în cazul patrioţilor, dar si concluzii privind o diversitate de alte aspecte funcţionale ale sistemului antiromanesc construit in România de azi.
Detalii în continuare:
Văzând că funcţiile de conducere în stat au fost ocupate la 1989 de persoane aflate în subordonarea necondiţionată, mai exact obedientă, faţă de străinii care s-au organizat zeci de ani şi au derulat ceea ce noi numim Revoluţia de la 1989, este chiar firesc ca străinii să implementeze măsuri de impiedicare a patrioţilor sa ajungă la acele instrumente prin care ar putea îndepărta pe acesti străini de la conducerea statului şi prin efect, să îi priveze de beneficiile exploatării ţării şi a poporului român. Este chiar previzibil şi este de aşteptat. Cum să renunţe la prada pentru care generaţii întregi au lucrat a o obţine pe o perioadă de peste 200 de ani? Ar trebui să îşi fi pierdut minţile ceea ce nu este cazul, evident. Se vor lupta cu dinţii şi cu ghearele să ţină prada cu orice preţ și pentru asta trebuie să țină cât mai departe de conducerea statului pe toţi patrioţii.
Este evident de asemenea că patrioţii nu se aşteptau la atâtea obstacole, la metode atât de complexe şi eficace şi bine conspirate de anulare a eforturilor naţionaliştilor autentici. Domnul Profesor Coja a testat şi a dovedit că metodele străinilor sunt mai complexe şi mai perfecţionate decât patrioţii au putut prevedea. Se impune concluzia că patrioţii trebuie să îşi a „regleze” instrumentele de măsură cu care evaluează pe aceşti străini întrucât ele s-au dovedit grav insuficiente, subevaluarea fiind eroarea comună tuturor inițiativelor patriotice de până acum.
Dar românul face şi haz de necaz şi vedem că Funar ne deconspiră involuntar că naţionaliştii nu au nici o şansă să ajungă pe liste dacă nu vor evreii, concluzia inevitabilă fiind că trăim într-o falsă democraţie, în realitate o farsă actoricească în care CEI ALEŞI NU DECID ŞI CEI CE DECID NU SUNT ALEŞI, sistemul politic fiind dirijat despotic de evrei. Nu o spun eu, o spune Funar şi se confirmă din fapte.
Corolarul este că dacă naţionaliştii vor o prezenţă în Parlament trebuie să execute scenariul dispus de evrei, fapt ce este confirmat de realitatea cunoscută că cei care s-au erijat drept naţionalişti dar s-au dovedit a fi falşi naţionalişti prin faptul ca nu au făcut absolut nimic pentru neam dar au păcălit și au adunat naţionaliştii într-un loc unde le-au anulat toate iniţiativele, au avut o prezenţă lungă în parlament, atât cel de la Bucureşti dar mai ales cel de la Bruxelles, cel din urmă la pachet cu o pensie gigantică, desigur un exemplu de mare vizibilitate fiind Vadim Tudor. Corolarul funcţionează şi în sens opus: naţionaliştii autentici au avut o prezenţă scurtă în Parlamentul de la Bucureşti, nici vorbă să ajungă pe lângă cel de la Bruxelles, în cazul celui autohton neajungând după un timp nici măcar pe liste.
Mai desluşim din descrierea Domnului Profesor, că străinii fac un efort uriaş să împiedice naţionaliştii să ajungă în Parlament. Batalioane de străini, cei mai mulţi sub identitate falsă de români luându-și nume românesti, lucrează la blocarea căilor prin care patrioţii ar putea ajunge în Parlament. Analizând motivul pentru care forţe considerabile sunt mobilizate în acest scop, se ridică întrebarea: ce vor naţionaliştii, patrioţii autentici pentru neamul românesc, îi vor binele sau îi vor răul? Dacă îi vor binele, atunci suntem forţaţi să admitem că batalioanele de străini sub falsă identitate de români urmăresc răul neamului românesc.
Şi ne întrebăm: cum a devenit răul neamului nostru un scop pentru nişte străini cu care nu am avut nici o intersecţie în istorie? Nu am fost pe la ei nici măcar în vizită, nu le-am făcut nici un rău, nu i-am atacat, nu i-am omorât, nu i-am jefuit. Nu i-am provocat în nici un fel. Ce le-am făcut noi să vină ei peste noi să ne dirijeze viaţa împotriva intereselor neamului nostru ?
Care este motivul pentru care suntem atacaţi neprovocat?
Asta ne aduce alte întrebări în minte privind situaţii identice în care neamul nostru s-a găsit în timpuri istorice :
Ce au vrut ungurii şi austriecii de la noi, dar turcii, dar ruşii, dar tătarii dar… romanii ?
Care dintre ei a venit să ne aducă ceva bun ?
NICIUNUL!
Care a venit doar să ia ceva de la noi ?
TOŢI!
Cum au acţionat toţi ?
O singură metodă: au urmărit asiduu să distrugă patrioţii care au încercat să apere neamul.
Cum şi-au obţinut victoriile ?
Prin complicitatea unor membri ai neamului nostru, în mod oficial fiind români dar din partea infracțională a poporului, în fapt, mercenari în solda străinilor invadatori. Observăm că în fiecare neam sunt și criminali și sfinți, așa și noi avem azi vreo 20 de mii de infractori condamnați și probabil tot atâția necondamnați. Dar infracționalitatea nu este o caracteristică a neamului nostru așa cum nu este a niciunui neam.
Cum a reacţionat neamul şi cum a îndepărtat pe invadator ?
În forme şi cu mijloace specifice timpului DAR ÎNTOTDEAUNA A APLICAT DOUĂ PRINCIPII FUNDAMENTALE :
1) NU A CERUT VOIE INVADATORULUI CÂND SĂ ACŢIONEZE
și
2) NU A FOLOSIT ARMELE PUSE LA DISPOZIŢIE DE INVADATOR.
Din descrierea străduinţelor Domnului Profesor aflăm că străinii ăştia au niște caracteristici anume, enumerate mai jos, la care se adaugă și altele ce urmează a fi relevate prin alte experimente:
– Sunt extraordinar de organizaţi şi disciplinaţi, aşa cum au fost obligate dintotdeauna forţele de atac şi ocupaţie pentru a avea o şansă în întreprinderea cuceririi altor neamuri,
– Sunt diabolic de perseverenţi,
– Se ascund sub falsă identitate sau în spatele complicilor lor dintre români,
– Se tem că patrioţii să ajungă în Parlament motiv pentru care folosesc sistemul legislativ şi judiciar pentru a împiedica patrioţii să ajungă la putere,
– Diseminează mii de agenţi care să atragă şi să epuizeze eforturile naţionaliştilor,
– Preiau controlul organizaţiilor naţionaliste fără ştirea membrilor,
– Au implementat metode prin care alterează rezultatele votului.
La toate acestea patrioţii vor trebui să le găsească soluţii noi dar nicidecum dintre cele sugerate chiar de către invadator.
Interesul acut al invadatorilor este chiar foarte lesne de înţeles: avem o ţară extrem de bogată şi frumoasă și suntem de un neam străvechi cu un tezaur genetic de imensă valoare, cultură şi tradiţii minunate. Care prădător nu şi-ar dori ca ceea ce neamul nostru deţine să ajungă al lui și să fie slugărit de oameni ca noi? Din punct de vedere practic, tehnic, material, este de înţeles, dar din punct de vedere creştin, moral, etic, ceea ce fac acești invadatori este inadmisibil şi de neiertat. Pentru prădător, în scopul de a intra în posesia averii naturale şi umane a neamului nostru, exterminarea oricărui număr de oameni ai noștri este un fapt neimportant, întrucât nu sunt de-ai lui. Ce pentru noi e o crimă, pentru ei este un fapt fără importanţă, dimpotrivă este o performanţă cu care deseori se mândresc, un obstaccol pe care trebuie să îl îndepărteze fizic din calea către guvernarea statului.
Noi suntem un neam paşnic pentru că suntem un neam iubitor de oameni şi de Dumnezeu cu consecinţa că nu putem pedepsi fără să avem un bun motiv şi mai ales, probe în abundenţă. Caracterul paşnic, incapacitatea de a pedepsi, nicidecum a ucide, este în dezavantajul nostru funcţional în această confruntare neprovocată. Această caracteristică definitorie pentru neamul nostru este crunt exploatată de invadator, fiind prezentată propagandistic în mod pervertit drept laşitate, slăbiciune etc. Virtutea incapacității de a ucide este din punct de vedere al unui criminal o deficienţă funcţională demnă de dispreţ.
Înţelepţii au spus „Cine nu învaţă din istorie, o va repeta”. Se vede treaba că unele neamuri par a nu observa că scopurile lor nu pot fi realizate şi tot încearcă acelaşi lucru cu speranţa că vor obţine un rezultat diferit (!?!?) Asta dovedeşte o ruptură funcţională de realitate pentru care neamul nostru plăteşte cu vârf şi îndesat nevinovat.
Dar suntem un neam supravieţuitor a sute de invazii şi o vom supravieţui şi pe aceasta. Cum? Urmează ca patrioţii să găsească din nou căile aşa cum le-au găsit în istorie. Experimentele constituie una dintre metodele de aflare a căilor şi din ce în ce mai mulţi patrioţi se implică în acest demers în forme și domenii din ce în ce mai multe și diverse. Domnul Profesor a început experimentele de peste 20 de ani şi a descoperit foarte multe dintre lucrurile ce NU trebuie făcute, precum şi o parte din ce trebuie să facem. Când vom descoperi tot ceea ce NU trebuie să facem, va rămâne „pe masă” ceea ce trebuie să facem.
A.G., 25 iunie 2014, sursa aici: http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/tovarase-viorel-ne-dai-voie-sa-facem-un-partid-ii/
………………..
Emilian, 27 iun 2014, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.
NIHIL SINE DEO!..adica fara rugaciune si pocainta pentru pacatele noastre NU VOM AVEA AJUTOR DE LA DUMNEZEU CA SA FACEM CE ZICETI AICEA!