Schimbari necesare la poporul român. Abordari si atitudini importante pentru români. Schimbarea comportamentului (edu5)

schimbarea comportamentelor abordarii atitudinii etica caracterului etica personalitatii schimbarea romanilor viata in romania big change, ceicunoi.wordpress.comDe fapt, totul pleacă de la CE VREM. (cine mai porneşte un text cu “De fapt…”? :) ). Ideea este că cel mai important lucru pentru bunăstarea noastră este să stabilim ce vrem. După ce stabilim ce vrem, fiecare în parte, dar şi ca popor, trebuie să ne întrebăm dacă e normal ce am stabilit că vrem. Dacă este normal, trebuie apoi să vedem cum obţinem ce vrem. Dacă nu este normal, trebuie să schimbăm ce vrem. Dar…ce este normalul? Normalul este subiectul central al unui alt text viitor de-al meu. Până atunci ţin să subliniez că dacă stăm să ne gândim, o să observăm că toţi oamenii, fără excepţie, vor de fapt acelaşi lucru: confort material şi/sau psihic. Nu există excepţie de la această regulă (o să explic într-un text viitor). Dacă am stabilit că toţi oamenii (deci inclusiv românii) vor să aibă confort material şi/sau psihic, atunci consider că ar fi important pentru ei să facă o trecere (bruscă sau nu) de la o abordare greşită (care NU le va asigura acel confort dorit) către o abordare corectă, care îi va ajuta să aibă o viaţă mai bună. Iată în continuare la ce mă refer: Continue reading