Una dintre cele mai mari probleme ale omenirii şi implicit a poporului român este incapacitatea oamenilor de a căuta, vedea, conştientiza şi accepta adevărul dur, realitatea înconjurătoare, aşa cum este ea. De ce este important să cunoşti adevărul din jurul tău? Pentru că doar plecând de la o premisă reală – realitatea înconjurătoare, aşa cum este ea, îţi poţi îmbunătăţi viaţa. Dacă pleci de la o minciună, de la un fals, sau de la un adevăr doar parţial…şansele ca viaţa ta să se îmbunătăţească pe termen scurt, mediu şi lung sunt mici. Ce şanse ai să construieşti ceva durabil / sustenabil pe o fundaţie greşită / falsă / mincinoasă? Dacă vrei să construieşti o viaţă normală, trebuie să construieşti mai întâi o fundaţie rezistentă. Acea fundaţie este reprezentată de cel mai important lucru de la care trebuie plecat – INFORMAŢIA CORECTĂ, ADEVĂRUL REAL, REALITATEA DURĂ şi GRAVĂ din jurul nostru. Detalii în continuare: Continue reading
Tag Archives: realitatea grava din jur
Ce avem nevoie concret pentru rezolvarea problemelor României. Asigurarea interesului general al poporului român. Cum sa progresam si sa traim mai bine (pol116)
În acest text veţi putea citi ce cred eu că avem nevoie pentru a progresa şi a trăi mai bine şi ce cred că ar trebui să avem, ca societate, pentru rezolvarea problemelor României. Pentru ca o comună, un sector de municipiu, un oraş, un judeţ, o ţară, un POPOR, să prospere şi să o ducă bine, este nevoie, după părerea mea, de următoarele lucruri:
1. Oameni cât mai sănătoşi fizic şi psihic;
2. Oameni cât mai educaţi;
3. Oameni cât mai informaţi;
4. Oameni TREZIŢI la realitate;
5. Oameni UNIŢI în lupta pentru o cauză nobilă comună – binele general;
6. Oameni care să realizeze că bunăstarea lor depinde direct de cei care conduc lumea din umbră şi de deciziile celor care au funcţii de conducere în administraţia centrală şi locală a statului;
7. Identificarea şi conştientizarea problemei principale din politică şi administraţie – FURTUL;
8. Oameni care să aibă pretenţii de la cei care ocupă funcţii publice;
9. Identificarea unor lucruri clare, concrete, realizabile, pe care majoritatea oamenilor să le vrea (şi pentru care să fie dispuşi să manifeste pretenţii);
10. Oameni care să ştie să aleagă în fruntea lor doar candidaţi morali, de bună credinţă;
11. Oameni simpli, morali, de bună credinţă, care să intre în “lupta pentru putere”, dacă nu există deja printre candidaţii la alegeri nişte alternative mai bune decât ei;
12. Membrii comunităţii trebuie să se implice în luarea deciziilor;
13. Oameni care să aibă pretenţia şi să ceară (chiar şi în stradă) TRANSPARENŢĂ în administrarea banilor publici şi bunurilor publice;
14. Oameni care să realizeze că în România, doar protestul masiv în stradă pentru o cauză nobilă, concretă şi comună mai poate salva rapid şi eficient situaţia dezastruoasă în care ne aflăm.
Atenţie: acest text va sta la baza creării unui grup de iniţiativă civică locală la nivelul Sectorului 6. Cei interesaţi de colaborare să mă contacteze pe adresa de mail de la Contact.
Pentru detalii privind fiecare dintre lucrurile enumerate mai sus, sunteţi invitaţi să citiţi acest text în continuare: Continue reading