În timp ce noi ne vedem de viaţa noastră de zi cu zi, mai exact de supravieţuirea noastră de zi cu zi (pentru că în România asta se întâmplă – încerci să supravieţuieşti, în timp ce în alte ţări mai apuci şi să trăieşti), nişte domni şi doamne de foaaarte bună credinţă din politica românească de vârf, au grijă de vieţile şi de bunăstarea noastră. Pentru a ne asigura o bunăstare şi mai bună, aceşti domni şi doamne din politica românească au hotărât să demareze modificarea Constituţiei României pe motiv că “nu putem să trăim mai bine dacă păstrăm actuala Constituţie”, “Constituţia are lacune”, “are neclarităţi”, “unele prevederi se bat cap în cap”, “trebuie să reîmpărţim teritorial România pe regiuni, şi asta trebuie să apară şi în Constituţie” (sigur, “ca să ne fie mai bine”), “trebuie să îi prindem pe ăia răi şi să îi ajutăm pe ăia buni, pe popor”, “trebuie să facem bine ca să nu fie rău” etc etc etc. Toate aceste lucruri (în principiu abureli – hrană pentru proşti) sunt aruncate în faţă ca motivaţii pentru masele de români care nu au timp şi/sau chef să citească mai mult, să se documenteze mai mult despre această modificare a Constituţiei României, care are loc chiar acum, as we speak / write. În realitate, modificarea Constituţiei este făcută de 2 forţe total disproporţionate, motiv pentru care cel mai probabil NU voi vota pozitiv la referendumul naţional de validare a “noii Constituţii” ce va avea loc în viitorul apropiat. Detalii în continuare: Continue reading
Tag Archives: puteri straine
Greșelile și relele guvernului Victor Ponta 2012. USL + UNPR + minorități (pol31)
Mențiune înainte: cei din presă, de pe net sau de la TV, care nu simpatizează USL, vor scoate în evidență lucrurile rele pe care le face acest nou guvern, condus de prim ministrul Victor Ponta, și este bine că fac asta. Răul trebuie tot timpul scos în față, chiar dacă în cazul unora (cum ar fi Băsescu), să spui despre alții că sunt corupți, că fură, că fac numiri pe criterii politice, că nu respectă legile, că etc etc etc, denotă un tupeu nemărginit. Pe de altă parte, cei care simpatizează USL nu trebuie să pice în ”capcana îndrăgostirii de politicieni”, nu trebuie să aibă așteptări prea mari de la guvernul Ponta (pentru a nu trăi deziluzii), și trebuie și ei să caute, să scoată în evidență și să țină minte toate greșelile pe care acest nou guvern le face. Ce greșeli a făcut până acum, citiți în continuare. Continue reading