Lista initiative civice, alternative politice de buna credinta – altceva fata de clasa politica actuala corupta (PDL, PSD, PNL). Miscari patriotice cu iubire fata de Romania si poporul Roman (pol168)

toate partidele sunt compromise initiative civice alternative politice buna credinta patriotice iubire tara neam popor actuala clasa politica este corupta mafioata vanduta intereselor straine

De fapt nu “TOATE partidele…”, ci “PARTIDELE mari, clasice…” sau “Principalele partide…”. Să dăm o şansă celor mici să îşi demonstreze buna credinţă!

Am început de ceva vreme să caut iniţiative civice de bună credinţă şi să creez o LISTĂ de ALTERNATIVE POLITICE – (teoretic) altceva faţă de clasa politică actuală mafioată, coruptă, putredă şi sclavă intereselor străine împotriva intereselor naţionale ale poporului român. Lista este deschisă completării, dar menţionez că este o listă subiectivă (- sunt deja câteva mişcări pe care NU le susţin). Mișcările/inițiativele înșirate mai jos nu sunt obligatoriu de bună credință, ele trebuie analizate!

Dacă mulţi dintre ei se vor dovedi nişte ŢEPARI, atunci măcar am văzut cine minţea şi cine nu, şi vom reduce lista la doar câteva mişcări, câteva mici partide, iniţiative, care au demonstrat că sunt într-adevăr de partea poporului român. Şi nu trebuie obligatoriu să aşteptăm 4 ani pentru alte alegeri. Forţa este în mâinile, în inimile şi în creierele  noastre! Trebuie doar să vrem să o folosim!

Este nevoie în prezent ca lista aceasta să includă cât mai multe iniţiative / formaţiuni (politice) alternative, de bună credinţă (habar n-am dacă toate de mai jos sunt de bună credinţă) şi ca această listă să fie văzută de cât mai mulţi români. Asta ca să înţeleagă că pot susține/vota şi altceva, în loc de PDL, PSD şi PNL la infinit.

Iată în continuare câteva alternative politice identificate până acum (mulţumesc celor care au contribuit la îmbogăţirea şi trierea acestei liste):

CRIP – Centrul pentru o Românie Integră şi Prosperă  – http://crip.ro/desprenoi.php – de citit şi Manifestul STĂPÂNI PE VIITORUL NOSTRU al Coaliţiei pentru o Românie integră, verde şi prosperă  (CRIP) – http://www.crip.ro/articol.php?articol=107

A treia forţă – România profundă –  http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.ro     (detalii aici: http://storify.com/ovidiuhurduzeu/distributism şi aici:  http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.ro/2012/01/manifestul-ligii-distributiste-romane.html)

România Fără Ei – http://romaniafaraei.ro/ George Epurescu

Lista Naţională – www.listanationala.ro  – este în legătură cu Ion Coja; citiţi despre el pe site-ul personal aici: http://www.ioncoja.ro/despre/   Citiţi, de asemenea un interviu superb cu el (click!) – plin de istorie pură şi adevăruri dure despre situaţia României

România Trezită – http://romaniatrezita.net/despre-noi/

Erwin Albu – candidat independent pt Parlamentul European 2014 (dacă reuşeşte să strângă cele 100.000 de semnături) – “omul care s-a pus în faţa camioanelor” – http://erwinalbu.eu/

Nicuşor Dan – http://nicusordan.ro

Adevărul despre Daci – http://adevaruldespredaci.ro/despre-noi-2/  (informaţii mişto despre adevărata noastră istorie găsiţi la Dacian Virtual Museum aici: http://dacia.org/daciarevival/dacia-revival şi mai ales în textul – sinteză de AICI)

Partidul Totul pentru Țară – http://www.totul-pentru-tara.ro/despre-noi

Partidul Naţionalist – http://partidulnationalist.ro/?page_id=32   (este în strânsă legătură cu Noua Dreaptă – ceva de rău despre preşedintele Noua Dreaptă AICI)

Meritocraţia – Mişcarea Meritocrată, Laurenţiu Primo  (scurtă prezentare video AICI) – http://www.meritocratia.ro

Partidul Alianţa Socialistă – Manifest pentru unitatea stângii: http://www.pasro.ro/declaratii-politice/manifest-pentru-unitatea-stangii.html – câteva detalii şi AICI. Ceva de rău despre PAS aici: http://bit.ly/1i4ge53

Partidul Dacia Eternă – în curs de înfiinţare – comunicat înfiinţare partid AICI (pdf). Site-ul lor aici: www.noidacii.ro

ADN – Alianţa Pentru Demnitate Naţională – susţin o Constituţie reprezentativă – http://adn-romania.org/despre/

Partidul Naţional Democrat Creştin – http://pndc.com.ro

Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor – MCC – http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/2193-Miscarea-pentru-Constitutia-Cetatenilor-NOUA-Constitutie-a-Romaniei-2013

Partidul Diaspora Progresistă (PDP) – în formare – detalii aici: http://diasporaprogresista.eu/societatea-civila/agenda-2014-dp-rosa-fost-adoptata-la-bonn/

Mişcarea Comunitaristă din România – detalii aici: http://www.comunitarism.ro/doctrina.html

Partidul Poporului – Legea Cojocaru – detalii aici: http://www.variantacojocaru.ro/  (inclusiv iniţiativă legislativă pentru Roşia Montană depusă de Ioan Ghişe PNL)

Partidul Pirat (PPRO) – în special pe internet, drepturi de autor şi proprietate privată – detalii aici: http://www.partidulpirat.ro/intrebari/

Forumul Alternativa Creștină – o inițiativă a teologului Mihai-Silviu Chirilă – detalii aici: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2013/12/initiativa-nemteana.html      și aici: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2013/12/apel-adresat-asociatiilor-crestine.html    Contact: https://www.facebook.com/mihaisilviuc

Mișcarea Dacia  – detalii aici: https://www.facebook.com/notes/mişcarea-virtuală-dacia/mişcarea-dacia-propune-/10150333827366037  și aici:  http://www.miscareadacia.ro/

Asociația Vatra Daciei – Valentin Roman, Ionuț Frâncu, Adrian Grigoriu, Marcel Bărbătei etc; detalii de la conferința din 21 feb 2014, București AICI; site-ul aici: www.vatra-daciei.ro

A șasea cale – Cezar Avramuță, Stegarul Dac – prezentarea propunerii aici: A șasea cale și continuare aici: Cum mergem pe cea de-A Şasea Cale; site: www.unsingurvot.wordpress.com

Mișcarea3Ahttp://www.miscarea3a.ro/ – în formare (”aura de neseriozitate” / mesaj neclar, fără contact, aburelile tipice să fie bine să nu fie rău, înșiruire de simptome pe care le știm, fără o subliniere a cauzei reale a problemelor noastre etc)

ION BUGAN – unul dintre „Luptatorii din Rezistenta Nationala Anti-comunista a României , exilat de dictatura comunista”, candidează la președinția României în 2014. – detalii în documentele trimise de el, aici: MESAJ-Ro, Canditatura PInfo-Presidentiale, Spovedanii-Ro, CNSAS.     Părerea mea, Emilian, despre perioada ceaușistă a comunismului românesc a fost exprimată deja în articolul acesta: Despre economia României pe vremea lui Ceaușescu.

De vizitat şi Sfatul Bătrânilor (click).

13 martie 2015: SE ÎNFIINTEAZĂ PARTIDUL NATIONAL “PENTRU PATRIE”. Apelul Comitetului de initiativă

(listă deschisă completării)  (dacă aveţi informaţii sau păreri care discreditează ARGUMENTAT aceste mişcări, le aştept printr-un comentariu mai jos, sau pe mail – vezi CONTACT)

………………………………………………………………………………….

NU SUSŢIN URMĂTOARELE MIŞCĂRI:

ALO – Alianţa Lege şi Ordine (să se şteargă la fund cu doctrina americană pe care vor să o promoveze în România păcălindu-i pe naivii care încă se uită cu aspiraţii spre iluziile imbecile “Europa civilizată” şi “Democraţia SUA” (ce gluma sinistră) )

MAT – Miscarea Anti Taxe și Capitalism pe pâine – deşi mişcarea propune anumite lucruri bune (gen scăderea masivă a taxelor pentru susţinerea firmelor care oferă locuri de muncă şi produc plus valoare etc), sunt împotriva accederii acestei mişcări la conducerea României şi instaurarea unui capitalism sălbatic. Motivele le găsiţi în textul (şi în trimiterile) de aici: ARGUMENTE CONTRA MISCAREA ANTI TAXE. Alt motiv pentru care nu susțin MAT este că ei pupă în fund occidentul ca și cum UE + SUA ar fi ceva de bine pentru România. Deci MAT face jocul acestor puteri, face propagandă pentru occident, s-a văzut acest lucru mai ales în articolele postate despre ”revoluția” din Ucraina în feb 2014. Noi însă știm foarte bine că din 1990 încoace am fost exploatați, colonizați și distruși de UE+SUA. Citiți textele din categoria ILUZIA UE+SUA! Alte texte împotriva Mihai Giurgea și Capitalism pe pâine AICI1, AICI2 .

Asociația România Vie – nu susțin după ce am citit Scrisoare deschisă Asociația România Vie – despre Ucraina 29.04.2014, în care cer ajutorul americanilor, când de fapt stăpânii americanilor au declanșat intenționat ”revolutia” din Ucraina pentru a cuceri țara, cam ca pe România în ’89, și care stăpâni ne-au distrus țara în ultimii 24 de ani. Update: încă o scrisoare de la Asociația România Vie care demonstrează că oamenii ăștia n-au priceput nimic din ce se întâmplă în jurul lor, sau… fac jocul cuiva: Asociatia Romania VIE, Alexandru Surcel – Scrisoare deschisă_Iohannis_18.11.2014[2]

Partidul Dreptatii Sociale (PDS) – detalii aici: http://www.partiduldreptatiisociale.ro/programul-pds/ – îl susțin pe Teodor Meleșcanu în campania electorală pentru Președintele României 2014, asta spune tot despre ce interese servesc…

(de asemenea, listă deschisă completării)

…………………………………..

Citiţi şi:

România 2014: peste 100 de probleme -> o singură cauză

Sclavia moderna – VIDEO explicativ in engleza. Tirania statelor, guvernelor, institutiilor, corporatiilor multinationale. Guvernul mondial din umbra (nom29)

Cea mai mare problema a omenirii si a poporului român: incapacitatea de a cauta, vedea si constientiza adevarul dur, realitatea inconjuratoare grava (edu35)

Exemple de comportamente care denota distrugerea mentala a românilor. Reactia gresita a oamenilor in diferite situatii. Societatea romaneasca distrusa la cap (edu75)

Emilian, update 16 septembrie 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

Variante alternative pentru clasa politica mizera. Initiative civice. Miscari impotriva sistemului. Manifest unitatea Stangii si Miscarea Anti Taxe (pol129)

Variante alternative pentru clasa politica mizera. Initiative civice. Miscari impotriva sistemului Manifest unitatea Stangii si Miscarea Anti Taxe o noua revolutie miscari strada proteste votareAceastă perioadă pe care România o traversează în prezent, în care încrederea în “clasa politică actuală” este la pământ, în care simpatizanţii USL dar şi cei care urăsc PDL şi au votat ANTI-PDL cu USL, se trezesc la realitate, şi văd că între guvernarea USL şi guvernările PDL nu sunt mari diferenţe, perioadă în care românii s-au mai deşteptat şi nu mai pun botul la toate minciunile politrucilor de la TV, creează o OPORTUNITATE pentru oamenii de bună credinţă să se unească şi să formeze NOI FORŢE POLITICE, care să fie alternative la gunoaiele deja existente “pe piaţă” (precum PDL – viitoarea Mişcare Populară a criminalului Băsescu, PSD, PNL etc). Oamenii încep să se trezească la realitate şi să vadă că partidele “clasice” se comportă cam la fel: mint şi dau mită în campania electorală, promit lucruri de care nu se ţin, iau bani de la anumite firme private pentru campaniile electorale, iar odată ajunşi la putere returnează banii prin “contracte cu dedicaţie”, apoi politizează instituţiile publice cu oameni de partid, îşi căpătuiesc firmele “prietene”, lucrează pentru interesele de grup, de partid şi pentru interesele străine dictate de sus (pentru a li se permite în continuare menţinerea puterii şi accesul la ciolan) şi SE PUN PE FURAT ŞI PE DISTRUS ROMÂNIA fiind bazaţi pentru un mandat de 4 ani în care nu îi deranjează nimeni. În toată această ecuaţie care s-a desfăşurat ani la rând în faţa ochilor noştri, ÎI DOARE PERFECT ÎN COT DE POPOR ŞI DE NEVOILE LUI! Pe acest “val de nemulţumire populară” , trebuie să apară forţe pozitive pe scena politică românească! Însă atenţie: de această oportunitate poate profita oricine (bun sau rău)! Să nu ne lăsăm (iar) manipulaţi de vorbe care sună bine urechilor noastre inocente! Până acum am identificat două încercări de coagulare a unor forţe politice noi pe scena românească şi vă prezint cele două iniţiative ce trebuie ANALIZATE (nu neapărat votate): una “de stânga” (“Stânga românească adevărată” – Manifest pentru unitatea Stângii – iniţiat de Partidul Alianţa Socialistă) şi una “de dreapta” (Mişcarea Anti – Taxe,  Capitalism sălbatic, – iniţiată de Mihai Giurgea, capitalismpepaine.ro). Detalii despre ele în continuare: Continue reading

Cat si cum se fura din banii publici in Romania. Coruptie, politicieni imorali de rea credinta, evaziune fiscala, licitatii cu dedicatie (pol104)

cat se fura anual in romania politicieni rea credinta imorali coruptie evaziune fiscala, licitatii cu dedicatie, analiza oficiala comisia europeana, locul doi, saracie, cat ce procente pib furaRecomand un articol de pe incomemagazine.ro, despre o analiză oficială la nivelul CE care arată că în România se fură cam vreo 30% din banii publici în fiecare an, prin evaziune fiscală, corupţie şi licitaţii cu dedicaţie. Asta conform unor cifre oficiale ale unei autorităţi de pe această planetă… pentru că părerea mea proprie şi personală este că SE PIERD anual, prin FURT şi INCOMPETENŢĂ peste 50% din banii publici pe care abia îi produc românii sclavi muncitori apatici şi fără bunăstare. De asemenea, la sfârşitul textului am adunat o colecţie de trimiteri către articole care reliefează şi mai bine cât şi cum exact se fură în România. Asta ca să ştim care este realitatea de la care plecăm atunci când vrem să reconstruim ceva în ţara asta. Detalii în continuare despre cum se fură, cine fură, cât se fură etc: Continue reading

Adevarul despre Modificarea Constitutiei si Reorganizarea Teritoriala a Romaniei – dorite de puterile oculte

adevarul despre Victor Ponta modificarea constitutiei si reorganizare impartire teritoriala judete regiuni 2013, simplificare administrativa statului control facilUna dintre metodele de manipulare a maselor (mai multe metode în lista de AICI) este anunţarea unor măsuri dăunătoare poporului din timp, astfel încât acesta să se poată obişnui mental-psihic cu acele măsuri, în aşa fel încât atunci când vor fi aplicate să nu sufere un şoc prea mare şi să iasă în stradă să protesteze (deşi ar fi fost normal şi democratic). În cazul modificării constituţiei României şi reorganizarea teritorială a Statului Român, s-a aplicat aceeaşi tactică. Ambele “idei” – “iniţiative”, deşi nu neapărat rele pentru poporul român (cel puţin la prima vedere), au fost anunţate din timp pe toate posturile de tv, de către cei care conduc în prezent România. Detalii în continuare: Continue reading

Motiunea a trecut. Guvernul Ungureanu a picat. Ponta desemnat prim-ministru. Now what? (pol30)

motiunea de cenzura a trecut guvernul ungureanu a picat ponta desemnat prim ministru, wall-street.roMotiunea de cenzura a trecut. Guvernul Ungureanu a picat. Basescu l-a desemnat pe Ponta prim-ministru. Iată câteva chestii pe care le-am putut observa la dezbaterea moţiunii de cenzură în Parlament, și în restul zilei de ieri: Continue reading

Ponta prim ministru si USL la guvernare aprilie 2012. Motiune guvern Ungureanu (pol29)

ponta prim ministru usl preia puterea guvernarea motiune guvern Ungureanu aprilie 2012, gandul.infoSe pune problema zilele acestea, de când cu moţiunea depusă de opoziţie împotriva guvernului Ungureanu, dacă va veni Ponta la guvernare, în cazul în care circumstanţele vor permite acest lucru, şi mai exact, dacă îl va desemna Băsescu ca prim-ministru. De ce ar face Băsescu aşa ceva, şi cum trebuie să reacţioneze USL în cazul trecerii moţiunii (şi deci căderea guvernului Ungureanu), citiţi în continuare.

Continue reading