Predica lui Ion Coja despre Maica Domnului si Neamul Romanesc, 15 august 2009, Manastirea Petru Vodă (bis)

Predica lui senator profesor istoric nationalist Ion Coja despre Maica Domnului si Neamul Romanesc, 15 august 2009, Manastirea Petru Vodă provocari popor roman prezent evrei strainii conducDomnule profesor ION COJA, s-a întâmplat un lucru extraordinar în ziua de 15 august 2009, la Mânăstirea Petru Vodă: în faţa a sute de credincioşi, predica despre Maica Domnului aţi ţinut-o dumneavoastră, un laic, un mirean. Povestiţi-ne, vă rog, ce este de povestit.

Vă povestesc cu mare plăcere. Vineri, 14 august, am ajuns spre seară la Petru Vodă, ca pelerin, însoțit de preotul Teofil Bradea. Aveam promisiunea unei întâlniri cu părintele stareţ, cerusem favoarea unei discuţii amănunţite şi o aşteptam pentru a mă lămuri într-o chestiune deosebit de importantă pentru mine, dar şi pentru alţii. Spre seară călugării, mai exact fraţii monahi Ieremia şi Teodot, m-au poftit la slujba de prohodire a Maicii Domnului. Eram rupt de oboseală, dar am mers, în strană alături de monahi. M-am văzut cu părintele stareţ preţ de o clipă numai, cât am sărutat Crucea din mâna sa. La sfârşitul slujbei, un călugăr a venit la mine şi mi-a transmis din partea Părintelui Justin că eu voi ţine predica de a doua zi!… Nu mi-a venit să cred urechilor, abia când am înţeles că nu este o confuzie am întrebat: „Despre ce să vorbesc?” Mi s-a răspuns: „Ce vreţi dumneavoastră să spuneţi despre Maica Domnului!”

CONTINUAREA – ARTICOLUL INTEGRAL AICI.

Pasaje din „predica lui Ion Coja”:

Ce poate să însemne vestita proorocire potrivit căreia România va deveni cândva „grădina Maicii Domnului”? La această proorocire făcea trimitere Papa Ioan Paul al II-lea atunci când, coborînd din avion la Bucureşti, s-a aplecat şi a sărutat pământul românesc, explicând că pe acest pământ ştie Sanctitatea Sa că se va ridica „grădina lui Dumnezeu”. Această proorocire a fost făcută cu mulţi ani în urmă de un mistic indian. Avem toate motivele să ne aplecăm asupra ei şi să o cercetăm cu toată seriozitatea. Continue reading

Portal informatii si imagini online Romania MARE Interbelica – geografie, istorie, populatie, societate, economie, cultura, religie, administratie, galerie foto poze vechi (edu62)

Harta Portal informatii online Romania MARE Interbelica - judete teritoriu geografie, istorie, populatie, societate, economie, cultura, religie, administratie, galerie foto imagini poze vechiAm dat peste un portal online interesant cu informaţii despre România Interbelică, împărţite pe judeţele de atunci. Puteţi vizita portalul Portretul României Interbelice (un proiect memoria.ro) pentru informaţii despre geografie, istorie, populatie, societate, economie, cultura, religie, administratie dar şi pentru a vizualiza Galeriile FOTO vechi cu imagini de arhivă foarte interesante. Redau mai jos prezentarea ideii din 2004, şi actualizarea “introducerii” în 2013 + o galerie foto cu imagini preluate din judeţul Ilfov-Bucureşti: Continue reading

Este oficial – Europa se va federaliza in curand. Anunt facut de Barroso si Angela Merkel. Romania pierde suveranitatea si dispare ca stat si popor (nom25)

Este oficial - Europa se va federaliza in curand. Anunt facut de Barroso si Angela Merkel. Romania pierde suvernitatea si dispare ca stat si popor comisia europeana politica administratiePentru cei care mai aveau dubii legat de viitorul Europei, acum este oficial şi spus pe faţă: Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, confirmă că Europa se îndreaptă spre un STAT FEDERAL, ceea ce înseamnă, pe scurt, DISPARIŢIA STATELOR NAŢIONALE SUVERANE, pierderea suveranităţii de către popoarele şi statele europene, existenţa unei singure conduceri, de la centru, din Bruxelles, în interesul planurilor acelei conduceri, şi în niciun caz în interesul popoarelor naţionale ale ţărilor europene. Pe scurt, pentru noi românii, federalizarea Europei se traduce în felul următor: România va dispărea ca stat, iar poporul român, va dispărea şi el de asemenea – este deja pe cale de dispariţie (peste 4 milioane de români au părăsit ţara pe timp de pace în ultimii 20 de ani, şi nu se mai întorc, populaţia României este arhi-îmbătrânită, mortalitatea este mai mare decât natalitatea, românii sunt bolnavi şi săraci, corupţia este la cote maxime, economia este distrusă, educaţia asemenea etc etc etc). Toate aceste lucruri, se întâmplă desigur, pentru că fac parte din planurile celor care conduc lumea din umbră şi care doresc obţinerea şi impunerea unui control total, de la centru. Citiţi mai jos două ştiri despre anunţarea federalizării Uniunii Europene, de către Barroso şi Merkel: Continue reading