Redau ultima parte a unui articol interesant despre FALSA DEMOCRAŢIE promovată de SUA peste tot în lume:
Mașinaţiile politice și dispariţia imaginaţiei (preluat de AICI)
În ultimul secol, Statele Unite au pretins de multe ori că sunt un model de guvernare democrată. Retorica discursului „să aducem democrația și altor popoare” era des folosită de Statele Unite pentru a justifica războaiele. Cu toate astea, atât acasă cât și peste hotare, democrația care era descrisă și promovată nu avea nimic în comun cu ceea ce înseamnă cu adevărat cuvântul- a poporului și pentru popor. Planurile neoliberale bazate pe profit ale Washingtonului și ale marilor corporații domină societatea și depind de un sistem centralizat pentru a-și susține puterea. Această forță centralizată compresează diverse forme de existență și închide uriașul potențial uman prin predefinirea experiențelor, astfel încât limitează parametrii și semnificația acelei experiențe.
Aproape toate aspectele vieții sunt acum monetizate și comercializate. Utilizând o formă ierarhică de a manageria capitalul, cetățenii au fost reduși la stadiul de a fi consumatori pasivi, pe de o parte și la stadiul de mână de lucru, pe de alta, conducând la vieți lipsite de semnificație și la limitarea adevăratei puteri pentru ca oamenii simpli să ia decizii care țin de viața și vocația strict a lor. Sub pretextul democrației reprezentative, mașinația politică este implementată cu participarea cetățenilor redusă la un proces controlat în mod riguros în cabina de vot, manipulat prin propagandă și personalități montate. Detalii şi mai interesante despre “democraţia SUA” abia acum încep: Continue reading