Oamenii au ajuns doar baterii pentru Sistem. Mic rezumat al societății actuale (edu)

mere de la bunica tara sanatoase fara chimicale Oamenii au ajuns doar baterii pentru Sistem. Mic rezumat al societății actuale sistemul in care suntem sclavi muncitoriSistemul e fundamentat pe două principii care-l fac să funcționeze: Controlul și Banii. Ambele sunt structurate pe o matrice piramidal-fractală. Mai sunt unii care, fascinați de filmul Matrix, prognozează în cât timp se va implementa Sistemul. Væ victis ! Sistemul e prezent deja… Insidios, persuasiv, ne-a servit un mod de organizare și de asa-zis trai, care-i clamat ca singurul posibil, și care, chiar dacă nu-i perfect e cel mai bun dintre toate.

Daca odinioară, în negura timpurilor, o ființă umană, mai putea ființa de sine-stătătoare, asumându-și identitatea și mijloacele de trai, în zilele de azi așa ceva este de neconceput, iar unii care au tentative în acest sens sunt anatemizați de Sistem, cu acte în regulă, și condamnați să fie afurisiți de confrații lor, fiind catalogați drept bolunzi, zăluzi și smintiți.

Prunc-uciderea e realizată de Sistem din născare, și chiar mai timpuriu. Înca o baterie pentru Sistem. Un Sistem ce consumă energie din baterii auto-reproducatoare… o utopie realizată! Odată înregistrate și înregimentate în sistem, bateriile trebuie să-l întrețină, prin consum, obediență și generarea (procreerea) de noi baterii.

Detalii în continuare: Continue reading

Recapitulare experimentul FMI in Romania si ţeapa datoriilor suverane – poporul roman indatorat si Romania – colonie a puterilor straine (nom26)

Recapitulare experimetul FMI in Romania si teapa datoriilor suverane - poporul roman indatorat si Romania - colonie a puterilor straine austeritatea nu era necesara furtul banilor poporuMaterial despre experimentul FMI in România şi la sfârşit un link către un articol bun din DC news care explică problema datoriilor statelor din Europa şi cum Austeritatea a fost o mare ŢEAPĂ pentru popoarele europene.

…….tragicul experiment facut in Romania … Fiecare popor are conducatorul pe care il merita!

Ilie Serbanescu: FMI confirma tragicul experiment facut in Romania (sursa AICI)

“Qui s’excuse s’accuse”, spune de veacuri un proverb francez.
Se aplica manusa celor care se scuza inainte de a fi acuzati, precum si acelora care reactioneaza ca si cum au fost prinsi cu musca pe caciula.

“Qui s’excuse s’accuse” – asta s-a putut spune extrem de nimerit despre FMI, cand agentia Reuters’ (piesa de frunte in mass-media economica mondiala) a acuzat cu subiect si predicat FMI de folosirea unor standarde duble in programele stabilite pentru Romania fata de cele pentru tari considerate occidentale, precum Portugalia sau Irlanda.

FMI a sarit imediat ca ars. Agentia Reuters a avut parte de o replica lunga si impopotonata cu explicatii nenecesare fata de subiectul incriminarii, unele chiar false despre situatia economica din Romania si altele si mai netemeinice despre strategiile concepute de FMI.

Cat despre rezultatele obtinute, au fost evocate aceleasi povesti rasuflate cu stabilitatea financiara recastigata, fara a se preciza ca operatia poate a reusit, numai ca pacientul a murit! Detalii în continuare: Continue reading

Cum sa te ajuti PE TINE din viitor. Gandirea pe termen scurt si lung. Binele din prezent si binele din viitor (edu18)

cum sa te ajuti pe tine, binele din prezent si cel din viitor, gandirea pe termen scurt si lung, culege mai tarziu roadele actiunilor tale din prezent, ceicunoi.wordpress.com

Culege mai târziu roadele acţiunilor tale din prezent!

Una dintre marile probleme ale poporului român este gândirea pe termen scurt şi lipsa gândirii pe termen lung. Sigur că există o sumedenie de explicaţii pentru această problemă a românilor (şi nu doar a lor), de la educaţie precară, sărăcie şi lupta pentru suravieţuire, până la “îndobitocirea plănuită” a maselor de oameni pentru a rămâne veşnic nişte sclavi muncitori. Haideţi să vedem concret câteva exemple de gândire pe termen scurt, care cauzează probleme pe termen lung, sau în viitor: Continue reading