Avertizari parintele Elpidie din Grecia privind al Treilea Razboi Mondial, cine conduce lumea si Noua Ordine Mondiala (nom)

Avertizari parintele Elpidie din Grecia privind al Treilea Razboi Mondial, cine conduce lumea si Noua Ordine Mondiala sclavia moderna antihrist religia ordotoxa musulmani cipuriUnii oamenii religioși explică ce se întâmplă în jurul nostru prin venirea Antihristului. Cei care cunosc destul de bine adevărul din jur și ”văd” nemerniciile malefice și viclene care se întâmplă la nivel mondial (noua ordine mondială), distrugerea fără milă a popoarelor, atât mentală cât și fizică, înțeleg că e perfect plauzibil un astfel de scenariu – cel cu venirea Antihristului. Dar asta nu înseamnă că avertizările date de preoți – chiar dacă au conotație religioasă, nu sunt valabile pentru TOȚI oamenii, inclusiv ateii/agnostici etc. Aceștia, dacă refuză să creadă în Dumnezeu și toată ”povestea cu venirea Antihristului” etc, atunci să se bazeze măcar pe LOGICA BUNULUI SIMȚ și să coreleze informațiile din jur cu propriul cap! Vor ajunge la aceeași concluzie cu oamenii religioși: suntem conduși din umbră de oameni malefici care ne duc spre DEZASTRU. Faptul că unii oameni (dintre cei religioși) îl văd în vârful ierarhiei conducerii mondiale din umbră pe Antihrist și alții (cei non-religioși) NU îl văd pe Antihrist, NU ÎNSEAMNĂ CĂ REALITATEA DURĂ CU CARE NE CONFRUNTĂM NU EXISTĂ. EA EXISTĂ! Și e aceeași INDIFERENT de religie/credințele noastre. Ar trebui să fim uniți în lupta contra Noua Ordine Mondială!

Sunt n preoți români și străini care vorbesc despre lucrurile astea. Cine vrea poate citi pe internet o grămadă de mărturii/profeții/declarații etc. Eu zic că există doar 2 variante: preoții ăștia ori bat câmpii, ori au dreptate (cel puțin pe ideea principală, că aia e importantă, nu neaparat detaliile ”tehnice”!). Deci, alegeți una dintre variante! Dacă preoții ăștia bat câmpii, înseamnă că și noi aici și alți mulți oameni pe alte bloguri libere bat câmpii. Dacă nu bat câmpii, înseamnă că SUNTEM DE ACEEAȘI PARTE A BARICADEI, indiferent de raportarea la divinitate!!!

Părintele Elpidie – despre formele Celui de-al Treilea Război Mondial, Religia Unică și pregătirea duhovnicească (Omilia din 27.03.2013)

Pasaje (mai non-religioase ca să poată fi citite de toată lumea): Continue reading