Motivul cresterii preturilor la petrol: controlul mafiei internationale asupra popoarelor lumii (nom)

Motivul cresterii preturilor la petrol controlul mafiei internationale asupra popoarelor lumii noua ordine mondiala cine conduce lumea monopol pe petrol benzina motorina plastic(preluare comentarii de AICI)

Clubul de la Roma (Club of Rome (CoR)) se pricepe la previziuni foarte bine. De exemplu a prevăzut în 1970 că resursele de petrol ale Lumii se vor epuiza în 1980.

Previziunea a fost lansată cu scopul de a declanşa psihoza unei iminente penurii de resurse, psihoza alimentată ulterior şi care continuă şi în prezent, psihoza din cauza căreia au fost acceptate de publicul mondial acţiuni care au agravat crunt problemele Omenirii în favoarea stăpânilor membrilor Clubului de la Roma, între care :

1) se explică explozia preţului la petrol în 1973 şi prin asta a tuturor produselor care depind de industria chimică şi de orice formă de transport cu efectul sărăcirii întregii Lumi;

2) se justifică diabolizarea arabilor pentru a susţine legendele în baza cărora se deruleaza campanii nesfârşite de exterminare a conducătorilor statelor deţinătoare de petrol, genocide asupra celor mia buni dintre băştinaşi, cu ocuparea acestor state pentru a menţine preţul la petrol cât mai ridicat, având în vedere că petrolul brut se găseşte în cantităţi practic nelimitate fiind produs în magma în mod continuu;

Ultimii 40 de ani de suferinţe ale popoarelor Lumii sunt în mare parte justificate de analizele false şi previziunile CoR. Previziunile niciodată nu se îndeplinesc dar acţiunile de contracarare a nenorocirilor chipurile prevăzute sunt aplicate şi forţate pe gâtul populaţiei.

În prezent agenţii CoR sub falsă calitate de experţi, au conceput legenda unei inevitabile penurii de hrană. Scopul este să facă acceptabile pentru publicul mondial tehnologii care chipurile vor rezolva problema hranei dar care au ca scop real bine ascuns, docilizarea populaţiei pe calea alterării biologice prin alimentatie, prin obligativitatea de a utiliza plante şi animale modificate genetic şi interzicerea diversităţii speciilor de plante şi animale autohtone.

Privind motivul creşterii preţurilor la petrol în 1973 ofer următorul răspuns:

UNU: raportul între SUA şi Israel, cine este subordonat cui, este revelat în totalitate de incidentul cu nava Liberty în 1967 – aveţi aici ample informaţii de la veteranii supravieţuitori care nu lasă subiectul să fie uitat : http://www.gtr5.com/index.html

DOI: Există o politică planetară elaborată de un anume grup de persoane având scopul de a realiza dominaţia parazitară a populaţiilor Lumii în favoarea grupului respectiv, politică ce se bazează în primul rând pe continuă sărăcire financiară a populaţiei lumii. Între principalele instrumente operaţionale utilizate de grup este politică de dependizare a populaţiei Lumii de petrol simultan cu realizarea controlului monopolist al grupului asupra surselor, prelucrării şi distribuţiei de petrol. Planul a fost elaborat în finalul secolului 19 şi implementat asiduu de atunci până în prezent şi stă la baza direcţiilor economiei mondiale până în prezent.

Detalii în continuare: Continue reading

Mega compania Monsanto preia controlul asupra lantului alimentar si pune in pericol accesul omenirii la hrana mancare sanatoasa (nom23)

compania americana monsanto organisme modificate genetic preia controlul asupra lantului alimentar hrana mondiala mancare sanatoasa pesticide erbicide resursa hrana cine conduce lumea lobby 1Reiau mai jos anunţul celor de la Avaaz, organizaţie care luptă împotriva multor nemernicii prin sistem de petiţie (milioane de semnături la nivel european/global), prin proteste, prin presiune pe politicieni pentru a face ce e bine, prin acţionat în instanţă împotriva anumitor entităţi care dăunează binelui societăţii etc. Mesajul de mai jos prezintă pe scurt care e faza cu gigantul Monsanto, o companie americană care încearcă prin nenumărate metode să acapareze piaţa alimentară GLOBALĂ şi să aibă monopol pe hrana omenirii. Să nu credeţi că toate aceste lucruri sunt doar pentru BANI. Nu, fac parte din planurile celor care conduc lumea din umbră (controlul hranei la nivel mondial este un pas important în controlul total al omului). Citiţi şi fiţi conştienţi de ce se întâmplă în jurul nostru în timp ce noi stăm “liniştiţi la locurile noastre”: Continue reading