(preluare de aici: reamintiri.blogspot.ro) Înainte, prin secolele anterioare, exista o cultură a iertării datoriilor, cultură care era sfântă. Cu timpul această ”cultură” s-a deformat, şi a devenit sfântă cultura datoriilor şi nu a iertării datoriilor. La nivel subtil, criza actuală este o criză a iertării datoriilor. Mai precis nimeni nu iartă, datorii care depăşesc de multe mii de ori, suma de bani existentă în circulaţie. Deci din punct de vedere tehnic este imposibil să fie plătită vreodată. Situaţia este expusă foarte frumos de Charles Einsenstein în cartea sa ”Economia darului” .
În timp banii au primit o altă funcţie decât cea pentru care au fost creaţi. Există într-o economie sau în orice proces de schimb, două părţi: O nevoie, sau o persoană care are o anumită nevoie, şi marfa sau produsul care va satisface nevoia sa, respectiv persoana care îi va livra marfa respectivă. Banii iniţial aveau funcţia de mijloc de schimb, facilitând tranzacţia. Adică aveau rolul de a face posibil transferul unei mărfi care exista deja către o nevoie care exista deja. Atenţie căci aici stă cheia înţelegerii: Când nevoia există şi omul care are marfa există, banii nu fac decât să faciliteze schimbul a ceva ce există deja. Detalii în continuare: