Adevarul despre premierul Victor Ponta care ne zbarleste parul. E grav! Acest individ anormal ne este prim ministru?! (pol149)

Adevarul despre premierul Victor Ponta care ne zbarleste parul. E grav! Acest individ anormal ne este prim ministru romaniei coruptie, colaborare ofiter securitate relatii sexuale minori violenteIată peste ce chestie interesantă am dat pe blogul domnului Ion Coja, o a doua scrisoare deschisă a senatorului de Satu Mare Valer Marian, către premierul Victor Ponta:

(ASTEA SUNT ÎNTREBĂRI ADEVĂRATE, NU GUNOAIELE PE CARE LE PUN REPORTERII SAU JURNALIŞTII LU’ PEŞTE PE LA CONFERINŢE SAU TELEVIZOR !!!)

A doua scrisoare deschisă către Victor Ponta

Cetăţene prim-ministru,

Având în vedere că sesiunea parlamentară s-a încheiat săptămâna trecută, vă transmit o scrisoare deschisă cu statut de interpelare, urmând să o înregistrez în acest sens la Senat. Am decis ca, prin această scrisoare-interpelare, să vă adresez mai multe întrebări legate de anumite aspecte nebuloase din trecutul şi prezentul dumneavoastră, pe care le voi dezvolta ulterior într-o amplă declaraţie politică intitulată „Victoraş, ai grijă de copii!”, pe care am anunţat-o de altfel. Chiar dacă aspectele mai grave şi interesante din această declaraţie au fost verificate şi răsverificate din mai multe surse, fiind de profesie jurist, inclusiv fost procuror ca şi dumneavoastră, am decis să respect o regulă străveche de drept „Audiatur alter pares” (Ascultă şi cealaltă parte), pe care dumneavoastră nu aţi respectat-o în cazul excluderii mele abuzive din PSD. Consider că după nefastul episod Ceauşescu, românii au dreptul să cunoască părţile mai întunecate din biografia conducătorilor lor.

Aşadar şi prin urmare, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări: Continue reading

Cum dicteaza americanii ce se intampla in Romania – prin lobby ( trafic de influenta ) generalul Wesley Clark, ambasadorul Mark Gitenstein (nom27)

Cum dicteaza controleaza americanii SUA ce se intampla in Romania lobby trafic de influenta generalul Wesley Clark, ambasadorul Mark Gitenstein, afaceri energie resurse naturale mediafax foto bogdan iordache

Ponta şi Gitenstein, mediafax foto bogdan iordache

Cât o să mai dureze până când românii o să vadă că România a ajuns o colonie a puterilor străine şi că în ţara noastră se învârt o grămadă de interes oculte ale unor oameni din afara ţări sau entităţi obscure, cam de fiecare dată ÎMPOTRIVA interesului general al poporului român? Citiţi câteva pasaje din 2 articole de pe realitatea.net, despre cum se face lobby (aka trafic de influenţă) în România de către generalul american Wesley Clark şi fostul ambasador SUA Mark Gitenstein. Redau unul dintre pasaje aici în introducere:

“În România, fostul general NATO, Wesley Clark trebuie să rezolve chestiunea exploatării gazelor de şist în favoarea companiei Chevron, afacerea Roşia Montană în favoarea lui George Soros, cea legată de exploatarea zăcămintelor de gaz din Marea Neagră în beneficiul Exxon Mobile, plus altele afaceri minore, cum ar fi CUPRUMIN sau CFR Marfă.” Detalii în continuare: Continue reading

Greșelile și relele guvernului Victor Ponta 2012. USL + UNPR + minorități (pol31)

noul cabinet guvern Ponta USL ministri desemnati vot parlament, jurnalul.roMențiune înainte: cei din presă, de pe net sau de la TV, care nu simpatizează USL, vor scoate în evidență lucrurile rele pe care le face acest nou guvern, condus de prim ministrul Victor Ponta, și este bine că fac asta. Răul trebuie tot timpul scos în față, chiar dacă în cazul unora (cum ar fi Băsescu), să spui despre alții că sunt corupți, că fură, că fac numiri pe criterii politice, că nu respectă legile, că etc etc etc, denotă un tupeu nemărginit. Pe de altă parte, cei care simpatizează USL nu trebuie să pice în ”capcana îndrăgostirii de politicieni”, nu trebuie să aibă așteptări prea mari de la guvernul Ponta (pentru a nu trăi deziluzii), și trebuie și ei să caute, să scoată în evidență și să țină minte toate greșelile pe care acest nou guvern le face. Ce greșeli a făcut până acum, citiți în continuare. Continue reading

Ce nu imi place la Ponta și Antonescu. Probleme în USL (pol14)

sigla USL psd pnl pc uniunea social liberala opozitiePonta, șeful PSD (cel puțin teoretic) și Antonescu, șeful PNL, conduc partide aflate în opoziție. Ei s-au gândit să unească opoziția sub forma unei singure formațiuni – USL. Au luat la bord și micul PC (partidul Conservator, condus de Dan Constantin), și acum sunt o triadă care formează USL: doi grei (PSD și PNL) și o chestie mai mică (PC), prin care toți (teoretic) se opun regimului dictatorial Băsescu. Continue reading