Extraterestrii exista – declara un fost ministru al apararii din Canada. Dovezi OZN, film extraterestrii antici, marturii, declaratii Paul Hellyer prezenta extraterestrilor pe planeta Pamant (edu42)

Extraterestrii exista declaratie Paul Hellyer, fost ministru al Apararii in Canada, dovezi OZN, film extraterestri antici, marturii, declaratii prezenta extraterestrilor pe Pamant singuri in univers ceiPersonal nu sunt foarte pasionat de fenomenul OZN, extratereştrii etc, dar nici nu îl neg de la început. Habar n-am dacă există sau nu, şi nici nu am timp de investit să citesc şi să mă documentez foarte mult pe acest subiect ca să-mi fac o opinie mai în cunoştinţă de cauză. Însă am dat în ultimul timp peste informaţii care spun cam acelaşi lucru despre extratereştrii antici, prezenţa lor pe pământ, interesele extratereştrilor pe planeta noastră, colaborarea cu guvernul american etc. Sigur că astfel de lucruri vor fi pentru cei mai mulţi oameni imposibil de crezut. La fel ca şi în cazul Guvernului Mondial ascuns – cei mai mulţi oameni refuză să accepte adevărul că lumea e condusă din umbră. Oh well… redau mai jos ultimul material pe care l-am citit, cu ce spune fostul ministru al apărării din Canada, Paul Hellyer (partea cu Cabala sunt convins că aşa este – am şi scris deja pe blog despre cei care conduc lumea din umbră), şi mai pun câteva chestii interesante pe tema “Extratereştrii există” la sfârşit.
Detalii în continuare: Continue reading

Lista membri români Clubul de la Roma – masonerie Mugur Isarescu. Raport Bankrupting Nature – Falimentarea Naturii 2013. The Blue Economy. Simboluri masonice (nom20)

Lista membri români Clubul de la Roma - masonerie Mugur Isarescu. Raport Bankrupting Nature Falimentarea Naturii 2013. The Blue Economy Simboluri masonice piramida varf detasat ochiul vede tot bToate chestiile din titlu sunt legate între ele şi se află sub patronajul celor care conduc lumea pe bune. Sunt câteva chestii “spicuite” astăzi citind pe net. Sunt multe şanse să nu aibă un sens logic prea clar. Ideea e că astăzi am plecat cu cititul de la textul primit pe mail despre masonul Isărescu (pus şi pe blog – link mai jos), am ajuns apoi la o prezentare a celor care conduc lumea pe bune (link mai jos), de acolo am ajuns pe site-ul ARCoR (Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma – The Romanian Association for the Club of Rome), asociaţie care îl are ca preşedinte pe Mugur Isărescu şi are muuulţi membri români interesanţi (lista mai jos), după care am citit un Raport prezentat la o întrunirea a Clubului de la Roma (club “elitist” al celor care conduc lumea, asemănător cu alte adunări “la nivel înalt” precum Comisia Trilaterală, Clubul Bilderberg şi altele), raport din care am observat nişte planuri generale pentru viitor (cel puţin oficiale) (câteva print screen-uri mai jos), iar din acest raport am ajuns la cele 100 de inovaţii “benefice lumii” prezentate pe site-ul The Blue Economy (link mai jos), unde am urmărit un video foarte interesant care prezintă conceptul de “blue economy”. În timp ce prezentarea este interesantă şi prezintă chiar principii corecte (cel puţin la o primă analiză), la mijlocul filmuleţului apar simbolurile masonice ochiul şi piramida cu vârful detaşat (print screen şi video mai jos). Detalii în continuare: Continue reading