Cum ne pierdem timpul? Lucruri care ne ocupa viata si care ne impiedica sa actionam in binele nostru si al societatii pe termen lung. Comportamentul oamenilor in lumea moderna (edu)

Cum ne pierdem timpul lucruri care ne ocupa viata si care ne impiedica sa actionam in binele nostru pe termen lung  pentru socetatea umana comportamentul oamenilor in lumea moderna pierderea de timp zi de ziTIMPUL este, alături de potenţialul biologic, inteligenţă, pricepere, talent, educaţie, materiale disponibile, poziţie în societate, context etc, una dintre cele mai importante resurse pe care le avem şi pe care trebuie să le valorificăm, nu doar pentru binele nostru ci şi pentru binele societăţii în care trăim. Valabil şi pentru celelalte resurse de care dispunem – ele trebuie valorificate în beneficiul societăţii umane, nu în mod egoistic, nu doar pentru binele personal.

Timpul nostru este consumat zi de zi prin diferite activităţi, unele obligatorii, altele nu, unele care produc efecte benefice, iar altele care produc efecte nocive (nouă şi/sau societăţii). Haideţi să vedem pe ce se duce timpul nostru, cum putem reduce din risipa de timp, care sunt activităţile zilnice pe care le putem elimina din viaţa curentă şi alte sfaturi pentru a avea mai mult timp disponibil pentru noi, pentru familia noastră şi pentru societate (familia lărgită).

Sigur că timpul diferă de la categorie socială la alta. Şi avem câteva categorii principale: copii, şcolari, studenţi, angajaţi, angajaţi la negru, patroni, şomeri, pensionari, PFAuri şi lucrători pe cont propriu (inclusiv agricultori) etc.

Eu voi analiza în continuare TIMPUL în categoria “angajat 8 ore pe zi” pentru că este o categorie destul de cuprinzătoare (foarte mulţi oameni în această situaţie) şi ar fi cea mai relevantă analiză dintre toate categoriile. Fiecare persoană care citeşte acest text şi analiza simplă de mai jos, îşi poate calibra consumul de timp estimat de mine mai jos, în funcţie de proprii consumatori zilnici şi în funcţie de estimările personale. Detalii în continuare: Continue reading

Ce avem nevoie concret pentru rezolvarea problemelor României. Asigurarea interesului general al poporului român. Cum sa progresam si sa traim mai bine (pol116)

Ce avem nevoie lucruri actiuni masuri concrete pentru rezolvarea problemelor Romaniei. interesul general al poporului roman. Cum sa traim mai bine, ceicunoi.wordpress.comÎn acest text veţi putea citi ce cred eu că avem nevoie pentru a progresa şi a trăi mai bine şi ce cred că ar trebui să avem, ca societate, pentru rezolvarea problemelor României. Pentru ca o comună, un sector de municipiu, un oraş, un judeţ, o ţară, un POPOR, să prospere şi să o ducă bine, este nevoie, după părerea mea, de următoarele lucruri:

1. Oameni cât mai sănătoşi fizic şi psihic;

2. Oameni cât mai educaţi;

3. Oameni cât mai informaţi;

4. Oameni TREZIŢI la realitate;

5. Oameni UNIŢI în lupta pentru o cauză nobilă comună – binele general;

6. Oameni care să realizeze că bunăstarea lor depinde direct de cei care conduc lumea din umbră şi de deciziile celor care au funcţii de conducere în administraţia centrală şi locală a statului;

7. Identificarea şi conştientizarea problemei principale din politică şi administraţie – FURTUL;

8. Oameni care să aibă pretenţii de la cei care ocupă funcţii publice;

9. Identificarea unor lucruri clare, concrete, realizabile, pe care majoritatea oamenilor să le vrea (şi pentru care să fie dispuşi să manifeste pretenţii);

10. Oameni care să ştie să aleagă în fruntea lor doar candidaţi morali, de bună credinţă;

11. Oameni simpli, morali, de bună credinţă, care să intre în “lupta pentru putere”, dacă nu există deja printre candidaţii la alegeri nişte alternative mai bune decât ei;

12. Membrii comunităţii trebuie să se implice în luarea deciziilor;

13. Oameni care să aibă pretenţia şi să ceară (chiar şi în stradă) TRANSPARENŢĂ în administrarea banilor publici şi bunurilor publice;

14. Oameni care să realizeze că în România, doar protestul masiv în stradă pentru o cauză nobilă, concretă şi comună mai poate salva rapid şi eficient situaţia dezastruoasă în care ne aflăm.

Atenţie: acest text va sta la baza creării unui grup de iniţiativă civică locală la nivelul Sectorului 6. Cei interesaţi de colaborare să mă contacteze pe adresa de mail de la Contact.

Pentru detalii privind fiecare dintre lucrurile enumerate mai sus, sunteţi invitaţi să citiţi acest text în continuare: Continue reading