Exercitiu de imaginatie: cum ar putea arata lumea daca nu am fi sugrumaţi de mafia internaţională (nom)

o altfel de lume mai buna este posibila omenirea sugrumata de mafia internationalaTrăim în iluzia că o lume mai bună nu se poate și că ce vedem în jurul nostru este maximum posibil ce poate fi realizat de omenire în prezent. Unul dintre principalele scopuri ale mass mediei anti-românești este menținerea acestei iluzii – că ACEST SISTEM de organizare este CEL MAI BUN pentru omenire. În realitate, doar un idiot nebun ar putea să creadă că omenirea o duce bine în prezent, sau că se îndreaptă spre mai bine. De fapt, omenirea o duce FOARTE RĂU și se duce ÎNSPRE MAI RĂU! Cu toții simțim greutățile vieții actuale, în acest Sistem de organizare. Dacă Sistemul de organizare ar funcționa, aceste greutăți nu ar exista. Însă când avem de-a face cu milioane de oameni care suferă (la nivel național) și cu miliarde de oameni care suferă la nivel mondial, e clar că Sistemul de organizare nu funcționează în interesul omenirii/popoarelor. Este și firesc să fie așa, pentru că în realitate, Sistemul în care trăim NU este unul de organizare a societății pentru binele oamenilor, popoarelor, societății, ci este un Sistem de EXPLOATARE al oamenilor gestionat de crima organizată la nivel planetar în interesul crimei organizate.

Imaginația și creativitatea sunt două calități ESENȚIALE ale omului, care ne ajută SĂ VEDEM, SĂ ÎNȚELEGEM, SĂ CONȘTIENTIZĂM și SĂ PLANIFICĂM O ALTFEL DE LUME. Propun în continuare să facem un exercițiu de IMAGINAȚIE și să ne imaginăm cum ar putea arăta Lumea concretă în care trăim, comparat cu CE AVEM ACUM.

EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE:

Continue reading

De ce traiau mai mult si mai sanatos bunicii si stramosii nostri? Viata simpla la tara – un model de fericire pe Pământ? (edu)

De ce traiau mai mult si mai sanatos bunicii si stramosii strabunicii nostri Viata simpla la tara model de fericire pe Pamant apa curata aer nepoluat hrana sanatoasa gradina Batran BicazDe multe ori rudele mele îi invocă pe strămoşii noştri atunci când vine vorba de alimentaţie: “Haide Emilică, ia şi tu o fripturică de miel! Nu, mulţumesc, nu vreau acum! Haide, ia, să nu-mi spui că nici d’asta nu mai mănânci! Bunicii noştri mâncau şi miel şi carne de vită, şi porc, beau şi o ţuiculiţă pentru digestie (avem, îţi dau!) şi ai văzut ce sănătoşi erau şi cât de mult au trăit! Ia şi tu!” … Dacă ar avea dispoziţia să stea să le explic că bunicii noştri trăiau mai mult şi sănătos din mai multe motive, nu doar că mâncau nu ştiu ce, aş face-o, le-aş explica. Dar nu au din păcate dispoziţia să asculte. Aşa că o să povestesc aici de ce bunicii noştri trăiau mai mult şi mai sănătos decât o facem noi astăzi, ca să înțeleagă mai multă lume câte elemente din jurul nostru au legătură cu viața lungă și sănătoasă.

Nu putem porni o discuţie despre viaţă lungă şi sănătoasă, fără să repetăm ce îşi doresc TOŢI oamenii de pe Pământ: bunăstare fizică şi/sau psihică (am detaliat acest subiect AICI). De la asta pleacă totul: vrem să avem bunăstare fizică şi/sau psihică. Iar pentru a o atinge, trebuie să avem un anumit stil de viaţă, să facem anumite lucruri, pentru a ne fi bine pe termen scurt, mediu și mai ales lung.

Diferenţele între viaţa bunicilor şi străbunicilor noştri la ţară, şi viaţa noastră de acum de la oraş sunt MULTE şi SEMNIFICATIVE, trebuie analizate pe rând şi conştientizate. Vreți să aflați secretul unei vieți fericite și îndelungate?

Iată ce teme sunt prezentate în articolul de mai jos:

1. Stil de viaţă

2. Lumină naturală

3. Aer

4. Apă

5. Hrană

6. Chimicale

7. Plastic is NOT fantastic!

8. Radiaţii electromagnetice

9. Viața simplă, Armonie, Lipsă de stres, Împlinire, Fericire

10. Tratamente şi pastile nocive + vaccinuri la naştere

11. Gene biologice moştenite

Vă invit să citiți detalii despre fiecare în continuare: Continue reading

Interviu VIDEO Mencinicopschi: cum ne distrugem sanatatea prin alimentatia de proasta calitate. Chimicale nocive, E-uri toxice, cumparati produse fructe si legume de la ţărani, bio ecologice organice (s47)

sfaturi alimentatie sanatoasa tratamente naturiste viata fara boli consuma fructe de padure cancer parkinson interviu video dr mencinicopschi  produse piata supermarket chimicale e uri toxineMenţiune: atunci când se vorbeşte de produse / alimente / fructe / legume BIO, ECO sau ORGANICE, se vorbeşte de fapt de acelaşi lucru. Termenii sunt sinonime. În unele ţări se foloseşte mai ales “bio”, în altele mai ales “eco” sau “ecologice” iar în alte ţări predomină termenul “organic”. Dar toate se referă la acelaşi lucru: la alimente crescute într-un mod mai sănătos pentru om şi mediu, cu mai puţine pesticide şi chimicale (spre deloc), fără OMG (organisme modificate genetic) şi fără adaosuri de chimicale / Euri / hormoni creştere / coloranţi toxici etc. Produsele certificate ecologic au simboluri specifice pe etichetă. Alte produse de asemenea “MAI sănătoase” decât otrava din supermarket sunt fructele şi legumele de la ţărani. Dar atenţie şi în piaţă! (sfaturi mai jos).

Aşa cum puteţi vedea în textul Viaţa sănătoasă partea 2, ALIMENTAŢIA reprezintă o componentă DE BAZĂ pentru sănătatea omului. Cine nu conştientizează încă acest lucru este fie prea tânăr şi neinformat, fie distrus mental premeditat.

Legat de alimentaţie găsiţi o grămadă de informaţii pe acest blog în categoria Mâncare otravă (click).

Redau mai jos un text preluat de pe site-ul gandeste.org, cu un interviu VIDEO şi pasaje text din sfaturile doctorului Mencinicopschi: Continue reading

Viata sanatoasa partea 1 – De ce depinde sanatatea organismului uman. Odihna, alimentatie, stres, miscare, poluare etc (s42)

Viata sanatoasa partea 1 - De ce depinde sanatatea organismului uman. Odihna, alimentatie, stres, miscare, poluare, suntem ce mancam, alimente sanatoase boli buna functionare a organismului 1Atenţie: acordaţi maximă atenţie acestor materiale, chiar dacă sunteţi sănătoşi tun şi chiar dacă am uneori un limbaj mai dur! :)

Menţiune înainte: NU am absolut niciun motiv să mint, dezinformez, manipulez, induc in eroare, dau speranţe false, promovez chestii ineficiente etc. TOT CE VOI SPUNE ÎN CONTINUARE SUNT CHESTII ÎN CARE CRED SINCER 100%.

Citiţi cu atenţie şi reţineţi:

1. Sănătatea organismului este una dintre cele mai importante caracteristici ale vieţii omului pe Pământ. Poţi să ai orice avere, orice prieteni, orice realizări, dacă nu eşti sănătos nu te poţi bucura de ele, nu te poţi bucura de viaţă. Tuturor ar trebui să ne pese în primul rând de sănătate. ŞI TREBUIE SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ GÂNDIM PE TERMEN LUNG. Cei mai mulţi însă o ignoră – de aceea avem şi aşa mulţi bolnavi în jurul nostru. Încercaţi să vă pese şi să citiţi nişte informaţii utile măcar pentru copiii voştri!

2. Sănătatea organismului uman depinde de următoarele lucruri (ordine aleatorie): Continue reading

Cum rezistam mental comportamentelor gresite pe care le avem? Cum facem sa ne schimbam in bine? Salata sanatoasa (edu57)

Cum rezistam mental comportamentelor gresite pe care le avem Cum facem sa ne schimbam in bine rezistenta la schimbare Salata sanatoasa legume fasole samburi seminte turmeric cancerIdeea acestui text mi-a venit în timp ce mâncam o salată de legume (fără carne!), cu multe seminţe şi sâmburi + turmeric (preventiv anti cancer) – sănătate curată (de curând am descoperit seminţele şi sâmburii în salate – ceva genial!) (nu este cea din poză). Şi-am ajuns în urma raţionamentului prezentat mai jos, la întrebarea… de ce este nebună lumea, de exemplu, după carne procesată toxică? De ce nu mănâncă toţi astfel de salate? Şi mi-am dat seama că mulţi nu deţin informaţia (ce alimente sunt OTRAVĂ şi ce alimente sunt SĂNĂTATE). Aceasta ar fi prima problemă. Dar apoi, vine a doua – mulţi degeaba află informaţiarefuză să o creadă SAU refuză să o conştientizeze ŞI mai ales refuză să o aplice. Mulţi o ignoră şi nu schimbă nimic în comportamenul lor greşit. Iar acest lucru nu se întâmplă doar în privinţa alimentaţiei, ci în toate domeniile ce ţin de viaţa umană.

Dacă luăm totuşi exemplul alimentaţiei nesănătoase, foarte mulţi ŞTIU în sinea lor că mănâncă gunoi, dar cu toate astea… continuă să o facă. Deşi nu şi-ar dori să mănânce atâta otravă zilnic, continuă să facă asta. De aici s-a născut întrebarea în capul meu “DE CE?” şi tot de aici s-a născut titlul şi subiectul acestui articol:  Cum rezistă mental aceşti oameni, care ştiu că fac un lucru rău (pentru ei/pentru cei din jur/pentru societate), dar, cu toate acestea, continuă să-l facă? Detalii în continuare: Continue reading