Contribuția românilor la binele umanității – moștenire pentru viitor oferită lumii de poporul român. Fiți mândri că sunteți români!

contributia poporului roman romanilor la binele umanitatii mostenire pentru viitor inventii inventatori romani cultura romaneascaCăutând pe internet ce înseamnă o ”hecnă cu cai” am dat peste textul preluat mai jos, care era părăsit şi nevalorificat la adevărata lui valoare pe site-ul poezie.ro. În acest text veţi citi un scurt rezumat despre poporul român şi contribuţia lui şi a strămoşilor noştri la binele umanităţii. Este prezentată FOARTE pe scurt istoria noastră milenară şi moştenirea lăsată lumii de poporul român. În vremuri ca cele de azi, când ni se inoculează în creier peste tot prin mass media deținută de străini ideea că românii sunt de cea mai joasă speţă (hoți, proști, bețivi, leneși etc), e bine să ne reamintim cine au fost strămoşii noştri şi să aflăm care este istoria reală acestui popor. Iar pentru că avem o astfel de istorie minunată şi astfel de strămoşi buni, viteji şi inteligenţi, SĂ FIM MÂNDRI CĂ SUNTEM ROMÂNI (însă cu măsură) şi să facem tot ce putem să apărăm Neamul Românesc și să-l eliberăm din Sistemul de exploatare ascuns impus românilor de către mafia străinilor. Ca să avem vreo șansă la o viață normală, pe care cu toții ne-o dorim, trebuie să ne rupem de mass media străinilor (TV, site-urile și ziarele lor), care toarnă zilnic otravă în mintea noastră fără să realizăm, și SĂ CERCETĂM PE CONT PROPRIU ADEVĂRUL despre istoria poporului nostru și despre situația REALĂ în care ne aflăm astăzi. (am ajuns să înțeleg că apropierea de Biserică și învingerea patimilor/păcatelor noastre sunt de asemenea esențiale).

Ceea ce veți citi mai jos este DOAR O MICĂ PARTE din aportul poporului român la binele umanității. Este bine să avem tot timpul în minte aceste informații atunci când ne gândim, vorbim despre sau ne referim la ROMÂNIA și poporul român. Poporul român / Neamul românesc NU ÎNSEAMNĂ MIZERIILE PE CARE LE VEDEM LA TV ASTĂZI! Să NU mai cădem în capcana sabotării României chiar de către români! Să nu-i mai înjurăm pe frații noștri români! Să nu mai generalizăm zicând „românii sunt…proști, bețivani, leneși, hoți…” Să NU mai învinuim poporul român pentru ce vedem în jurul nostru! Nu poporul este de vină pentru relele pe care le vedem în fiecare zi – ce popor e atât de nebun încât să-și facă rău singur? Vina NU este a victimei, ci vina este a atacatorului! Suntem noi atacați? DA! Și încă de când! Vina pentru dezastrul pe care îl vedem în jurul nostru o poartă mafia internațională care ne-a căpușat și care ne exploatează zi de zi cu ajutorul politicienilor din fruntea țării – infractori și mafioți (mulți dintre ei străini cu nume românești și vorbitori de română, restul – cei mai mulți – slugi la străini). Acești politicieni corupți pe care îi vedem la TV prăduiesc și distrug România conform planului Stăpânii lor din umbră (străini) – însă ei sunt doar instrumente de aplicare a unor ordine, nu și factori de decizie. În mod real, decizia este luată astăzi în afara României, de către străini anti-români care ne forțează să trăim în sărăcie și să ne adaptăm cum putem acestei colonizări – exploatări „moderne”. Despre toate aceste lucruri am scris în ultimii ani pe acest blog și există pe internet informație suficientă ca să înțelegeți situația reală în care ne aflăm. Înjurați, deci, atacatorul, nu victima, dacă vreți să dați vina pe cineva! În schimb, iubiți România! Aveți de ce! Iubiți poporul român și fiți mândri că sunteți români – urmași PE ACELAȘI TERITORIU ai dacilor și strămoșilor lor de acum mii de ani!

Iată textul de care ziceam mai sus:

MOŞTENIRE PENTRU VIITOR

Continue reading

Cele mai importante articole de pe blogul Ce-i cu noi?. Adevarul despre lumea reala in care traim. Informatii utile, relevante si importante pentru viata noastra pe Pamant (edu)

Cele mai importante articole de pe blogul Ce-i cu noi Adevarul despre lumea reala in care traim Informatii utile relevante importante pentru viata noastra pe Pamant politica noua ordine mondiala sanatate educatie

Această postare este dedicată tuturor celor interesați să afle (o parte din) ADEVĂRUL despre lumea reală în care trăim. Aveți mai jos o selecţie cu cele mai importante articole postate pe blog-ul Ce-i cu noi?, un site pe care am încercat să strâng informație cu adevărat de interes public, utilă și relevantă pentru a înţelege ce se întâmplă în viața noastră din prezent. Selecția articolelor este făcută de mine, administratorul blog-ului, este pur subiectivă și nu este perfectă – e posibil să-mi fi scăpat unele articole importante sau să le fi „notat” cu o importanță mai mică decât aveau în realitate. Toate materialele postate pe acest blog se regăsesc în categoriile afișate undeva în partea stângă. Marea majoritate a articolelor importante de mai jos sunt valabile pe termen lung, adică inclusiv astăzi, când tu citeşti acest text. Am pus astfel la dispoziţie publicului larg o sursă de informații educative despre LUMEA REALĂ ÎN CARE TRĂIM, pe care o puteți distribui prietenilor, rudelor, cunoscuților, prin butoanele de SHARE de jos de tot.

Cei care sunt noi pe acest site, sunt rugați să citească întâi DE CE abordez astfel de subiecte pe acest blog, APĂSÂND AICI. Pe scurt: pentru că aceste subiecte sunt de interes public! Pentru că toate aceste lucruri ne afectează direct sau indirect viaţa fiecăruia dintre noi!

Chiar și simpla citire a titlurilor acestor materiale puse mai jos vă va ajuta să vă faceți o idee despre SITUAȚIA REALĂ în care ne aflăm noi, românii, și noi, oamenii, în prezent. Apoi, cine va vrea detalii…va putea citi textele care îl interesează. Detalii în continuare: Continue reading