Dezvoltarea caracterului – cel mai important lucru in educatia copiilor

educatie-pentru-caracter-dezvoltarea-caracterului-cel-mai-important-lucru-educatia-copiilor
Se vorbeste peste tot in presa si in mediile “academice” si in Universitati si in Licee si in Scoli si Gradinite despre CUNOSTINTELE si ABILITATILE pe care copiii / elevii / studentii le primesc in Sistemul de Invatamant, si care sunt atat de necesare pentru viitorul lor. Se pune accent in cea mai mare masura pe INFORMATIILE oferite de Sistemul Educational (a se citi VÂRÂTE CU FORTA SI CU LOPATA IN CREIERUL COPIILOR) si pe CANTITATEA DE INFORMATII ACUMULATE de elev/student. MULT PREA PUTIN se discuta despre CARACTERUL pe care si-l dezvolta copilul, in toate aceste etape ale vietii – gradinita – scoala – liceu – facultate etc. Este adevarat ca in mare parte, caracterul este dat si de genele biologice mostenite ereditar de la parinti. Dar este tot adevarat ca TIPUL oamenilor de A FI, de a se comporta este MODELAT prin EDUCATIE si ANTURAJ. Prin educatie eu inteleg ORICE proces/metoda prin care copilul este invatat sa faca ceva (bun sau rau). Prin ANTURAJ eu inteleg TOT ce intra in contact cu copilul, de la oameni, pana la programe TV, filme si muzica. TOTI oamenii din anturajul copilului (parinti, frati, rude, colegi, profesori, prieteni, oameni de pe strada etc) lasa o amprenta (mai mica sau mai mare) asupra comportamentului copilului. TOT ce vede copilul in jurul sau, pe strada, la TELEVIZOR, in FILME, in videoclipuri, in DESENE ANIMATE, in REVISTE, pe INTERNET etc II INFLUENTEAZA COMPORTAMENTUL SI FELUL DE A FI. De aceea este foarte important sa nu lasam copii sa se expuna MEDIILOR DE INFORMARE TOXICE – TV, FILME, MUZICA, RADIO.

Caracterul nu se cladeste doar in cei 7 ani de acasa (care mai nou sunt vreo 5), ci in toata perioada de crestere a copilului, pana la vreo 25 de ani. Caracterul, felul de a fi al omului, este cel care il face sa fie un OM BUN in societate sau un OM RAU. NU CONTEAZA ce si cate cunostinte ai despre lume sau despre un anumit domeniu, sau cate abilitati ai cu privire la o anumita profesie, daca ai un caracter URAT. Vei folosi acele informatii pe care le detii intr-un mod egoist si nociv societatii. In schimb, un om de buna credinta, cu un caracter bun, va face bine celor din jur INDIFERENT CATE DE CULT SI INFORMAT ESTE. De aceea, trebuie sa intelegem ca prioritar pentru educatia copiilor nostri este SA CRESTEM OAMENI BUNI, MORALI. Daca Scoala nu se ocupa cu asta in vremurile pe care le traim, atunci sa se ocupe de asta FAMILIA.

Mai jos, va invit sa cititi cateva pasaje relevante despre educatia copiilor preluate din revista Familia Ortodoxă.

Educația copiilor – educatie pentru caracter

Singura investiţie esenţială în viaţa copiilor noştri, în creşterea și educația lor, este cea făcută în direcţia dezvoltării abilităţilor mentale superioare, a credinţei, şi mai ales a caracterului. Poate părea şocant pentru unii faptul că am aşezat caracterul mai presus de dezvoltarea cortexului prefrontral, aşa cum, iarăși, poate părea inadmisibil oamenilor credincioşi să aşezi caracterul înaintea credinţei. Dar această aparentă contradicţie se iveşte tocmai datorită faptului că nu ştim prea bine ce este acela caracter, sau pentru că nu mai avem astăzi acest concept în centrul viziunii noastre educaţionale.

De fapt, caracterul, ca structură fundamentală a personalităţii omului, le subsumează pe celelalte două, în sensul că le integrează firesc în firea şi manifestările omului în lume. De pildă, caracterul presupune şi dezvoltarea abilităţilor mentale superioare, cum sunt controlul raţional al comportamentelor, emoţiilor şi instinctelor, în dezvoltarea atenţiei şi a motivaţiei, a capacităţii de organizare şi planificare, a iniţiativei şi a tuturor celorlalte. De asemenea, dacă un om nu va avea un caracter armonios dezvoltat, chiar dacă va avea credinţă din aceea pe care zice că o are toată lumea astăzi, îi va fi foarte greu, aproape imposibil să depăşească influenţele negative ale mediului şi propriile lui slăbiciuni. De aceea şi eşuăm astăzi în educaţia religioasă a copiilor noştri, căci nu este suficient să-i duci la biserică şi să le ţii lecţii de morală.

Înainte-vreme, părinţii nu urmăreau altceva în viaţa copiilor lor decât să le dezvolte caracterul, chiar dacă nu ştiau că acesta se numeşte aşa. Ei trebuiau să se înveţe de mici cu munca, cu responsabilităţile, trebuiau să-i respecte pe cei mai mari, să nu le facă rău celorlalţi, să aibă credinţă în Dumnezeu… ce mai, să fie „oameni de omenie”.

Lucrurile erau atât de clare, încât aproape tot ceea ce era îngăduit să se petreacă în viaţa copiilor, în interacţiunea lor cu lumea şi cu oamenii mari trebuia să contribuie la formarea lor ca oameni. Comportamentele negative din comunitate erau condamnate şi repudiate, tocmai pentru a nu servi drept modele pentru cei încă neformaţi. În aceeaşi măsură, modelele pozitive erau bine definite de societate, iar părinţii preţuiau cu mult mai mult modelarea unui caracter frumos decât strângerea unor acareturi (jucării, gadgeturi electronice etc). Lumea veche dezvoltase forme de selecţie naturală, morală, celor buni, harnici şi demni rezervându-le locuri mai bune. Ei erau ajutaţi să se descurce în viaţă, pentru că lumea considera că ei au şanse mai mari şi sunt mai valoroşi ca moştenitori ai numelui pentru viitor.

Demnitatea, altruismul, nobleţea sufletească, credinţa, responsabilitatea şi toate celelalte care întregesc imaginea unui om de caracter sunt cele mai sigure moşteniri pe care le putem lăsa copiilor noştri. Ele îi vor călăuzi pe copii în lipsa noastră, le vor da puterea să răzbească nu călcând peste cadavrele celorlalţi, ci luptând pentru a-i sprijini pe cei mai slabi decât ei. Aceşti oameni sunt iubiţi pentru că sunt generoşi, sunt apreciaţi pentru că sunt competenţi, sunt căutaţi pentru că au disponibilitatea sufletească de a compătimi cu durerea celorlalţi. Aceşti oameni vor fi iubiţi de Dumnezeu pentru că nu vor să nedreptăţească pe nimeni.

Practic, caracterul, parafrazând cuvântul Evangheliei, este bogăţia pe care nu o mănâncă moliile şi nu o atacă rugina şi nici nu are cine să o fure. El te împiedică să faci răul şi te îndeamnă să faci binele în mod firesc, cu eforturi minime, pentru că binele omului de caracter izvorăşte din însăşi firea acestuia.

Astfel că sfatul nostru este, ca părinţi, să pregătiţi pentru copiii dumneavoastră în primul rând această moştenire: formarea unui caracter frumos, care cu siguranţă îi va ajuta să se ridice deasupra mocirlei lumii în care trăim, a consumului şi a divertismentului mediatic, şi astfel vor avea puterea să se opună influenţelor nefaste ale anturajelor, pentru a se realiza cu adevărat în viaţa aceasta ca oameni şi ca fii ai lui Dumnezeu.

Virgiliu Gheorghe  (sursa – articolul integral)

………………………………………..

„UN CARACTER PUTERNIC ESTE UN CARACTER EROIC”

Mulţi dintre noi au impresia că a ţine copiilor lecţii morale şi a le vorbi despre Dumnezeu e suficient pentru a le asigura fundamentul necesar dezvoltării unui om aşa-zis religios. Mai mult, există şi un fel de superstiţie că, dacă duci regulat copilul la Biserică, o să-i meargă bine în viaţă. Din păcate însă, o astfel de mentalitate se dovedeşte păguboasă, căci adesea este prea puţin pentru a creşte cu adevărat un om evlavios şi cu frică de Dumnezeu.

Ca să formezi însă caracterul copilului trebuie să ai tu însuți caracterul format. Iar pentru a-ți forma un caracter puternic, în sensul de eroic, ai nevoie să răspunzi la niște întrebări fundamentale. Părinții de azi nu pot răspunde la întrebarea: „Care este scopul vieții mele?”. Un părinte care nu și-a răspuns la întrebarea aceasta va întâmpina greutăți foarte mari în formarea caracterului copilului lui, pentru că copilul își formează caracterul prin observarea părinților, în primul rând.

Cele mai multe trăsături de caracter se învață prin imitarea părinților.

Copiii ne observă când suntem în bucurii, în necazuri. Ne observă cum ne respectăm cuvântul, cinstea, onestitatea.

Răspunsul la întrebarea aceasta, „Care este scopul vieții mele?”, rezolvă multe dintre problemele de caracter. Cu cât tânărul își răspunde mai repede la această întrebare, cu atât își formează un caracter mai puternic.

Caracterul, dacă vreți, se formează atunci când ai certitudini, iar certitudinile sau răspunsurile la marile întrebări ale vieții trebuie să fie reale, adevărate. Și aici intervine componenta duhovnicească, aici intervine viața liturgică, legătura cu Dumnezeu.

Părintele Cezar Axinte (sursa – articolul integral)

UPDATE: Mi-a fost semnalata o poezie relevanta pentru subiect – Daca toate acestea fi-vor invatate, de Nicolae Labis.

Reiau aici cateva versuri:

Fiii vostri, insa, trebuie sa-nvete
Din copilarie inca, de la voi
Primele indemnuri, primele povete  –
Dorul de lumina, scarba de noroi.

Cat sunt mici sa-nvate a uri minciuna.
Astea nu se-nvata cand e prea tarziu.

Sa iubeasca tara, pentru ea sa sara
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.

Invatati-i, mame, dragostea de tara
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Sa se teama poate de rusinea zilei
Cand ar sti ca tarii nu i-au dat nimic.

……………

Emilian, 2 august 2016, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s