Mi-a fost semnalat pe blog un videoclip interesant postat pe Youtube în aprilie 2015. Îl dau şi eu mai departe prin această postare. Este vorba de un tânăr maghiar român care vorbeşte despre Problemele fundamentale ale societăţii actuale, şi care oferă şi soluţii pentru multe dintre problemele pe care noi le avem astăzi. Sunt totuşi, după părerea mea, şi câteva chestii negative susţinute de acest băiat în acest videoclip sau în altele: educaţia sexuală în şcoli, ignorarea experienţei celorlalţi/predecesorilor (“importantă este experienţa proprie pentru a ştii ceva”), atitudinea “anti-îndoctrinare religioasă” etc. În rest, foarte multe chestii interesante şi utile.
Câteva subiecte-pasaje din videoclip:
– Viaţa la ţară
– Sistemul de canalizare în mediul rural VS la oraş
– Alimentaţie sănătoasă, producerea hranei pe cont propriu
– Sistemul actual de învăţământ – elevii sunt roboţi crescuţi de Sistem
– Aproape totul este condus din spate
– Scopul e să fim sclavi, să-i întreţinem pe “ei”
– Şi acum este război, doar că este mult mai subtil şi unii nu-l observă
– Cât lucrează oamenii la ţară VS la oraş
– Mişcare la ţară VS mers la sală la oraş
– Vaccinurile sunt toxice, nu ne fac bine, ci din contră, ne îmbolnăvesc şi ne omoară
– Secrete despre sânge
– Mafia medicinei şi a medicamentelor
– Promovarea mizeriei prin vedete – tinerii preiau modele negative
– Rolul transpiraţiei
– Chimicalele din parfumuri
– Bluzele cu buric
– Importanţa gătitului
– Aşa cum corpul nostru are celule, şi fiecare celulă are un rol specific şi toate lucrează împreună pentru a menţine echilibrul şi buna funcţionare a corpului, aşa şi fiecare om este o celulă a universului, are un rol al său şi este legat de toate celelalte vietăţi şi de toţi ceilalţi oameni;
– De ce este o problemă că s-au amestecat naţiile
– Peste tot e aceeaşi muzică-zgomot
– Totul e dat peste cap
– Pământul încearcă să recreeze echilibrul distrus de unii oameni
– Ar trebui să ne îndreptăm spre viaţa naturală, reală.
VIDEOCLIPUL AICI:
……….
Emilian, 29 iun 2015, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.
Aceste videoclipuri, acest canal și altele de pe youtube sunt construite special de niște oameni. A fost ales și instruit acest băiețaș. A fost ales special pentru că are o figură relativ simpatică care atrage puști la pubertate, în special fetițe. Baby-face-ul lui împreună cu vocea abia schimbată de teenager și acest “boy-band look” au fost motivele pentru care a fost ales. Există scenarii gândite dinainte, o echipă în spate de oameni care nu sunt români. Experți media, public relations, publicitate l-au instruit și pregătit bine. Scopul este să distrugă. Și să facă bani în același timp. Băiețașul ăsta are zeci sau sute de videoclipuri. Pe lângă faptul că vorbește mult fără să spună nimic, cIne este acest nimeni? De unde a apărut? Cine este acest pubertin baby-face cu mustăcioara abia mijită să ne dea atâtea sfaturi despre educație, școală, tineri, biserică, liceu, “cum să faci bani”, etc. Cine este acest onanist știe-tot, să ne spună dacă este “benefică educația dată de părinții NOȘTRII”? Vă zic eu: este NIMENI. Este un nimeni pregătit să vrăjească. Citesc în comentarii că recomandă și cărți parazitul ăsta mic, cărți precum Puterea prezentului de Tolle. Dacă vreți să vă spălați creierul, citiți ce vă recomandă el. Eu vă recomand altceva: 1984 de George Orwell, Minunata Lume Nouă(Brave New World) de Aldous Huxley, Profetism Românesc de Mircea Eliade, Schimbarea la Față a României de Emil Cioran, Regenerarea Neamului Românesc de Nicu Porsenna și altă literatură clasică românească și națională. Și căutați pe youtube Virgiliu Gheorghe și încercați să urmăriți cu atenție mai multe conferințe. Puteți începe de aici: https://www.youtube.com/watch?v=p4hQtqXfFUg Nu vreau să fiu răutăcios, dar cred că această postare este un rar exemplu de naivitate pe acest blog și consider că ar trebui ștearsă. Numai bine!
Nu va contrazic, e posibil ca personajul sa fie creat cu scopul manipularii tinerilor sau maselor. In acelasi timp, e posibil sa fie doar un baietas care isi da cu parerea. Eu nu stiu. Mi se pare ca nici dvs nu stiti, ci doar aveti impresia. Bineinteles ca decat videoclipurile lui sunt de un milion de ori mai bune cartile patriotice, trecute si de mine la Bibliografie de baza, unde baietasul asta Nu se gaseste.