Interviu părintele stareţ Iustin Miron, Mânăstirea Oaşa – învăţături despre trecut, valori, Neam şi Biserică (bis)

interviu video staret iustin miron manastirea oasa trecut valori biserica neam romania poporul romanRecomand vizionarea unui interviu cu părintele stareţ Iustin Miron, de la mânăstirea Oaşa, pentru a afla multe detalii interesante despre trecutul nostru, despre situaţia în care trăim azi şi importanţa raportării poporului român la Dumnezeu şi Biserică. Un interviu care ne arată câtă pace şi înţelepciune există în Biserică. Urmăriţi acest video în care se vorbeşte despre lucruri precum: daci, valori, cunoaşterea trecutului, vocaţia fiecăruia, lipsa de unitate şi organizare a românilor, bombardarea oamenilor informaţional prin media, societatea autentică românească, păcatele te înrobesc, greşeala greşelilor, importanţa relaţiei cu Dumnezeu, importanţa muncii, importanţa colaborării, problemele tinerilor, eroii neamului şi sfinţii – modele pentru tineri – esenţa educaţiei, diaspora românească, DNA, cât de important e să fim gospodari, mai ales preoţii în cadrul comunităţii etc.

Redau în continuare principalele citate din interviu, din mai multe motive:

– pentru cei care nu au timp acum să vadă filmul (măcar să rămână cu ceva);

– pentru a vă convinge că stareţul de la Oaşa spune chestii interesante, utile şi relevante pentru viaţa noastră concretă şi că merită să vizionaţi întreg interviul;

– pentru a înţelege câtă cunoaştere şi înţelepciune se află în Biserică, şi că de acolo putem primi o grămadă de sfaturi bune pentru a ne îmbunătăţi viaţa şi ajutor în problemele pe care le avem.

INTERVIUL VIDEO INTEGRAL AICI

Subiecte/Pasaje/Citate din interviu:

(lucrurile înşirate mai jos pot fi înţelese mai bine doar prin urmărirea videoclipului)

– E nevoie de o  mişcare către valorile, identitatea şi trecutul nostru;

– Fiecare om e rezumat al vieţii sale, al trecutului său; aşa e şi un popor; trăsăturile moştenite de la neam; neamul este familia mare; nu ai cum să te realizezi personal dacă ignori poporul din care te tragi; cum ar fi o celulă din corpul nostru care face abstracţie de corpul în care funcţionează, că ea vrea să fie independentă….?

– Cunoaşterea trecutului e fundamentală;

– Omul este în raport cu neamul său, fiecare avem o misiune în poporul ăsta şi pentru poporul ăsta în care ne-am născut;

– Ca să ne îndreptăm trebuie să se termine cu furatul, că nu mai merge aşa;

– Herodot în secolul 5 înainte de Hristos a spus despre traci că dacă ar fi uniţi sub un singur rege ar fi cel mai puternic popor din lume; lipsa de unitate şi organizare sunt problemele noastre şi în prezent; românii fug în diasporă unii de alţii;

– Organizarea să fie românească;

– Care-i rostul vieţii? – cum a ajuns din ateu să creadă în Dumnezeu? Haosul a creat ordine şi legi în univers? Cum a apărut toată ordinea asta din univers? Din nimic? Nu are cum să apară ordine dacă nu intervine cineva – exemplu cu grădina;

– Toţi oamenii se nasc cu sete de adevăr / de Dumnezeu, însă tinerii de azi nu o mai simt şi încearcă să o satisfacă într-un alt mod pentru că sunt bombardaţi foarte mult informaţional;

– Pe vremea mea era mai uşor să distingi esenţialul de neesenţial, acum tinerii sunt ameţiţi de cap;

– Tu nu-ţi produci vocaţia; doar unii au sămânţa călugăriei/vocaţie pentru viaţa de mânăstire;

– Se poate trăi excepţional şi în familie, dar oamenii căsătoriţi nu investesc mai mult în dragostea lor;

– Prin credinţă poţi să întorci totul în favoarea ta;

– Răul exterior nu poate să te afecteze decât dacă are corespondent în interiorul tău; ţine de noi să eliminăm răul din noi, să scoatem patimile din noi; ne spun şi sfinţii părinţi: cel care şi-a biruit patimile, l-a biruit pe diavol;

– Este important să pui gândul bun când vezi situaţii negative;

– Răul e pus în slujba binelui – prin raportarea la rău ne mântuim;

– În condiţiile de azi trebuie să fii aproape erou să ai o viaţă frumoasă în lume (în societatea de azi); când aveam societatea autentică românească era mult mai uşor atunci, era binele la guvernare, acum parcă e răul şi binele e mai restricţionat decât răul;

– Răul confiscă şi înrobeşte;

– Păcatul te înrobeşte, devine închisoarea ta; binele eliberează;

– Biserica îndoctrinează? Din contră, la biserici şi în mânăstiri vezi oameni liberi;

– Dumnezeu este o altă viaţă, pe care lumea asta nu putea să mi-o dea niciodată; pe lângă viaţă, Dumnezeu e şi iubire;

– Mi-am dat seama că puterea pentru a birui păcatele / patimile, se găseşte la Biserică; şi am început să merg la Biserică;

– Activitatea din mânăstirea noastră (tabere cu sute de tineri anual) – îi punem în contact pe tineri cu experienţa de viaţă, să lucreze împreună, îi aducem în contact cu viaţa, cu realitatea; lor asta le lipseşte;

– Societatea îi face pe tineri praf şi pulbere iar Biserica încearcă să îi salveze;

– Cum au ajuns demonii, demoni? Lucifer – cel mai frumos înger şi arhanghel creat de Dumnezeu a vrut să trăiască FĂRĂ DUMNEZEU. Exact ca societatea noastră de astăzi – vrea fără Dumnezeu. Omul fără Dumnezeu ajunge balaur, demon, nimic altceva. Ni se pare astăzi că a construi o societate laică este un lucru superior – păi asta e greşeala fatală, greşeala greşelilor, greşeală mai mare decât asta nu poate fi; societatea trebuie să-şi rezolve relaţia cu Dumnezeu, de aici pleacă totul. Oamenii sunt tot mai distruşi; nu cumva mergem pe un drum greşit? Forma asta de democraţie, e bună sau nu-i bună? Dar democraţia însăşi e bună? Nu ne punem probleme de genul ăsta, pentru că acum se satisfac patimile foarte mult; pe vremuri se dădeau pâine şi circ, lucruri pătimaşe ca să ţină plebea ameţită; de ce trebuie să facă DNAul treaba lui ca un spectacol? Ce face DNAul acum e o acţiune comandată şi dirijată din afară;

– Dacă am scoate Biserica din ecuaţia poporului român ar fi dezastru; faptul că încă mai existăm ca popor se datorează în primul rând Bisericii; ce altă instituţie mai ştiţi care să facă atâta bine oamenilor şi care să producă oameni buni? Biserica nu e doar clerul (preoţii, călugării etc), ci Biserica este clerul + credincioşii. Şi desigur, + Dumnezeu;

– Există şi o fericire trecătoare; fericirea importantă este starea de împlinire cu Dumnezeu;

– Bancul cu iadurile – să ne mândrim cu românii valoroşi, să-i susţinem, să ne susţinem unii pe alţii;

– Un credincios adevărat este şi un om al muncii; un creştin e şi un om harnic; să ne uităm la istoria poporului nostru cât au muncit românii;

– Dacă eram mai credincioşi ca popor, acum eram şi bogaţi; cu cât suntem mai bogaţi în plan spiritual, duhovniceşte, cu atât suntem mai bogaţi în plan material, pentru că ne dă Dumnezeu, ne ajută să realizăm mult mai multe lucruri, cu un efort mult mai mic; doar că noi alegem să facem “fără Dumnezeu”;

– Când lucrezi cu Dumnezeu te simţi din ce în ce mai liber;

– Călugărul este cel despărţit de toţi şi unit cu toţi; singurătate găsim doar în lume, nu şi în mânăstiri;

– Oamenii habar n-au că noi şi credincioşii nu încăpem fizic în biserici şi că d-asta se construiesc biserici;

– În plan mondial, suntem numărul 1 în lume – suntem ţara cu cei mai mulţi călugări din lume, raportat la numărul total al populaţiei;

– Fiecare om trebuie să fie atras către propria lui vocaţie; atunci te împlineşti – când îţi împlineşti vocaţia; cred că majoritatea oamenilor nu-şi descoperă vocaţia, pentru că doar într-o apropiere mai mare de Dumnezeu te cunoşti mai bine pe tine;

– Cu cât te luminezi mai mult, vezi mai bine mizeria, relele, păcatele tale; nu devii mai rău, ci eşti mai conştient de ce faci;

– Dumnezeu face voia celor ce se tem de el;

– Cel mai greu în mânăstire mi s-a părut să iubesc forţat; trebuie să îi iubim pe toţi, indiferent cum sunt; rugăciunea pentru ceilalţi duce la iubire;

– Treaba bună e împreună, treaba rea e în izolare; creşterea îl implică şi pe celălalt, atunci când cazi este singur; nu te poţi ridica decât împreună; împreună ne ridicăm şi separat cădem;

– Drumul spre cunoaşterea de sine înseamnă să te aduc pe tine în mine;

– Trebuie realizată comunitatea – acolo în fiecare parohie trebuie să îi faci pe oameni să fie fraţi. Duhovnicul tău, duhovnicul duhovnicului tau şi celelelate persoane care îl au ca duhovnic pe duhovnicul tău formează familia duhovnicească – şi aceştia trebuie să fie fraţi;

– Românii sunt mai singuratici pentru că suntem neam de ciobani – de aceea se obţine mai greu unitatea în comunitate;

– Noi românii am ţinut Muntele Athos vreo 400 de ani de la căderea Constantinopolului şi până în secoulul 19 la eliberarea Greciei de sub turci, cu biruri date de români turcilor ca să lase Athosul în pace, s-au refăcut mânăstirile de acolo cu banii noştri, cu bani din Moldova şi Ţara Românească;

– Avem lipsuri pentru că nu l-am găsit pe Dumnezeu;

– Avem un popor minunat; dacă ne-am cunoaşte oamenii de cultură, credincioşi… Nicolae Paulescu, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade etc;

– Parcă nu avem curaj să ne iubim mai mult unii pe alţii, să ne respectăm valorile;

– Esenţa educaţiei stă în cultul eroilor şi sfinţilor; din educaţia copiilor noştri lipsesc eroii români şi sfinţii noştri; copiii au nevoie de eroi şi modele şi noi le punem în faţă roboţi şi dragoni în loc să le punem în faţă pe Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu şi atâţia alţi eroi.

– Biserica ar face mult mai multe dacă ar fi încurajată, dar astăzi ea este descurajată, discreditată;

– Mai avem de lucru ca şi popor;

– Noi românii, avem, se pare, cea mai mare diasporă din Europa. În Melbourne, Australia, sunt 200.000 de români. Peste tot unde te duci sunt români. Ce instituţie s-a dus după românii ăştia plecaţi din ţară? Doar Biserica.

– Cum să dai în maică-ta? Biserica e mama Neamului şi tu o denigrezi?

– Nu trebuie să fim pesimişti în raport cu Neamul nostru, dar nici visători, trebuie să fim realişti cu privire la problemele pe care le are poporul nostru;

– Trebuie să ne cunoaştem trecutul, valorile noastre;

– Eu cred că ne vom ridica, trebuie să avem mai multă încredere şi mai mult curaj; trebuie să fim mai ofensivi, parcă ne ascundem chiar şi de valorile noastre;

– Să facem ce putem noi, să fim gospodari, preoţii să fie gospodarii satului; satul e viu şi reacţionează, dar trebuie să te implici ca preot să te integrezi cu comunitatea de acolo.

– Poporul român nu poate să existe fără Dumnezeu; de exemplu: ce s-ar întâmpla cu românii din diasporă dacă am retrage toţi preoţii de acolo şi am închide toate bisericile? Ar dispărea, ar fi asimilaţi în populaţiile în care trăiesc. Noi nu am putut să trăim în istorie fără Dumnezeu. Poate alte popoare au reuşit, noi nu.

INTERVIUL VIDEO INTEGRAL AICI

………..

Emilian, 4 iunie 2015, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

4 responses to “Interviu părintele stareţ Iustin Miron, Mânăstirea Oaşa – învăţături despre trecut, valori, Neam şi Biserică (bis)

  1. Acest articol l-ai scris pentru mine la impulsul tău interior.
    Apreciez efortul pe care-l faci pentru salvarea Naţiei noastre. Îţi voi răspunde în curând pe meil. Am nevoie de o confirmare din partea ta că ai primit meilul meu anterior, de ieri 3 iunie 2015

    • NU, nu am scris acest articol pentru tine. Da, am primit mailul. Nu suntem deloc pe aceeasi lungime de unda cu privire la Biserica / Religie.

      • Ştiu! Nimeni nu este pe aceeaşi lungime de undă cu mine. Nu-i nimic eu voi continua să fac numai ce voi primi de la Sântio Creatorul Pământului şi a tot ce este sub soare. Eu nu-L rog nimic, nu-I cer nimic pentru că nu Îi cunosc planul. El îmi cunoaşte gândurile, scopul pe care-l am de realizat şi pentru care am trăit până acum, graţie Lui. Dacă îmi este permis îţi mai trimit un ultim mail.
        Să auzim numai de bine.

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s