Ghid Complet – Schimbarea Permisului Auto Expirat in Bucuresti. Ce ai de facut pentru un nou permis de conducere

ghid obtinerea permisului auto european cerere tip permis nou valabil fisa medicala acte necesare depunerea dosaruluiMi-am schimbat de curând permisul auto pentru că expirase (in martie 2015, dar ghidul de mai jos este actualizat periodic – ultima oara in MARTIE 2018). Dacă aș înjura în general, aceasta ar fi fost o bună ocazie să înjur Statul că mă chelește de 220 lei absolut aiurea, fără să fi greșit eu cu nimic. După o informare pe internet am reușit să fac totul într-o singură zi pentru a obține noul permis și să întocmesc dosarul ce trebuie depus. În aceeași zi, seara, am ridicat noul permis de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București (DRPCIV București), din Șoseaua Pipera nr 49 și vreau să le arăt și altor bucureșteni si romani din tara exact ce au de făcut, ca să nu piardă timpul aiurea.

Detalii despre schimbarea permisului expirat cu unul nou am găsit pe site-ul prefecturii București și pe site-ul DRPCIV – foarte prost site în care trebuie să scormonești ca să găsești ce te interesează. Și-am mai aflat detalii și prin telefon în mai multe părți.

http://b.prefectura.mai.gov.ro/permise-auto-si-inmatriculari/

http://www.drpciv.ro/

Ordin privind eliberarea unui nou permis de conducere în Monitorul Oficial

Ghid complet – schimbarea permisului auto expirat în București:

Centrul DRPCIV din Șoseaua Pipera nr 49 este singurul loc din București în care bucureștenii își pot schimba permisul expirat. Tot in acest centru isi pot schimba permisul expirat si persoane din ORICE alt oras sau judet din tara, prin exact aceeasi procedura explicata mai jos.

Iată ce au de făcut (ce acte trebuie să depună) șoferii care vor să-și înnoiască permisul expirat:

(Cei care se afla intr-o situatie de exceptie NEmentionata in acest ghid sa sune la DRPCIV pentru detalii)

Mentiune: Cele mai noi comentarii sunt ultimele de jos de tot. Acest UPDATE se bazeaza si pe ultimele comentarii primite de la cei care au schimbat permisul expirat de curand.

UPDATE MARTIE 2018 – CE AI NEVOIE:

((( PARANTEZA ? – ultimele semnale sunt ca NU este necesara Adeverinta de la Medicul de Familie – in care sa specifice că nu suferi de boli cronice și psihice – inca astept confimari de la cei care au facut Fisa Medicala in aceasta perioada daca aceasta adeverinta e obligatorie

Soliciti aceasta adeverinta medicului de familie in vederea obtinerii Fisei Medicale pentru schimbarea permisului auto.

Aceasta adeverinta a inceput sa fie solicitata din ian-feb 2018. Inca nu este clar daca fara aceasta adeverinta puteti realiza Fisa Medicala de la punctul 2. Pentru siguranta, puteti intreba si la telefon la Unitatea Medicala care va face Fisa.

UPDATE: inca e incert daca toate Unitatile Medicale care realizeaza Fisa Medicala pentru permis cer adeverinta de la medicul de familie; Inca astept confirmari si de la alte persoane care merg in aceasta perioada sa isi reinnoiasca permisul (daca au avut nevoie de adeverinta de la medicul de familie pentru a face Fisa Medicala)

UPDATE 23 feb 2018: Am sunat la DRPCIV sa intreb de Adeverinta de la Medicul de Familie. Lucrurile nu sunt foarte clare. E posibil ca Adeverinta sa se solicite atat la realizarea Fisei Medicale cat si la Ghiseu la DRPCIV cand depui actele. Este vorba de o verificare suplimentara, ca sa se asigure cei de la DRPCIV ca omul respectiv nu are probleme grave (fisele medicale sunt realizate de tot felul de clinici “dubioase”). Concluzie deocamdata: cel mai sigur este sa aveti si aceasta Adeverinta de la Medicul de Familie. Ca sa vedeti daca va trebuie adeverinta pentru realizarea Fisei Medicale de la punctul urmator, sunati la Unitatea Medicala care vă face Fisa si intrebati. Apoi, daca nu puteti sub nicio forma sa obtineti Adeverinta de la Medicul de Familie, faceti Fisa la o Unitate Medicala care nu solicita adeverinta si care sa nu para “dubioasa” celor de a DRPCIV (ce inseamna asta pentru ei, nu stiu). Din pacate nu stim exact pe ce criterii aleg functionarii DRPCIV sa ceara sau sa nu ceara si Adeverinta de la Medicul de Familie atunci cand depui actele la ghiseu.

UPDATE 16 martie 2018: Am primit comentarii de la persoane care au schimbat permisul in aceasta perioada si se pare ca NU se cere adeverinta de la medicul de familie. Daca mai primesc confirmari scot aceste detalii legate de adeverinta Medic de Familie.

FINAL DE PARANTEZA ))))))

CE ITI TREBUIE PENTRU PERMIS:

1. Fișă Medicală TIP pentru permis auto – ORIGINAL şi COPIE XEROX

(UPDATE: pentru ca cei de la DRPCIV s-au tot sucit in privinta copiei xerox, recomand sa aveti la voi si o copie xerox dupa fisa medicala – daca nu vi se cere, o pastrati voi, nu va strica sa aveti o copie)

Aveți nevoie să obțineți o fișă medicală de la o Unitate Medicală Autorizată care să spună că sunteți apt din punct de vedere medical pentru condus autoturisme. Este vorba de mai multe mici examinări (psiho, orl, EKG etc). In mod normal NU se ia sange pentru realizarea acestei fise medicale.

Fişa este necesară indiferent dacă depuneţi dosarul înainte sau după expirarea propriu-zisă a permisului = FISA ESTE OBLIGATORIE indiferent daca schimbati permisul deja expirat sau schimbati permisul care inca nu a expirat!

NU exista amenzi/penalizari daca schimbati permisul la o luna sau mai multe, la jumatate de an sau la 45 de ani de la expirarea lui! Singura chestie este ca NU aveti voie sa conduceti masina cu permisul expirat!

Update Feb 2018: Pentru a putea obtine Fisa Medicala trebuie sa va prezentati la Unitatea Medicala Autorizata aleasa de voi cu Adeverinta de la medicul de familie – acest lucru e inca incert – intrebati la telefon la Unitatea Medicala la care mergeti si ziceti-ne si noua printr-un cometariu.

Fișa tip o puteți downloada de AICI. UPDATE: Fisa o primiti la Unitatea Medicala Autorizata, deci nu este nevoie sa o printati voi si sa mergeti cu ea.

LISTA CU UNITATILE MEDICALE AUTORIZATE din Bucuresti, care vă pot face examinările pentru permisul auto și vă pot completa fișa, se găsește pe site-ul Direcției de Sănătate București, la link-ul ACESTA, unde trebuie sa apăsați pe „UNITATI SANITARE AUTORIZATE DE CATRE DSP-MB PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR MEDICALE PENTRU OBTINEREA PERMISELOR AUTO”.

În cazul meu n-a fost aglomerat, obtinerea fișei medicale a durat cam o oră – o oră si jumate cu totul (a durat ceva și până a semnat-o conducerea unității medicale) si a costat 150 de lei.

Fisa medicala este valabila 1 an de zile.

Fisa medicala trebuie depusa IN ORIGINAL. (ar fi bine sa faceti o copie xerox si pentru voi).

2. Buletin – COPIE xerox și ORIGINAL

Pentru schimbarea permisului trebuie să te prezinți cu o copie xerox după buletin și cu buletinul original (să te vadă că ești tu).

3. Permisul auto expirat – ORIGINAL – rămâne la ei

4. Dovada plății contravalorii permisului de conducere – 68 lei achitată LA GHISEELE SPECIALE DIN CADRUL DRPCIV Pipera (UPDATE: – incepand cu ~ sept 2017 se plateste taxa la acelasi ghiseu la care depui actele si faci poza pentru permis – ideal este sa ai exact 68 lei la tine in cazul in care nu au sa dea rest)

Pentru depunerea actelor, mergeți la sediul DRPCIV din Șoseaua Pipera nr. 49, la care eu am ajuns cu metroul până la stația Aurel Vlaicu (M2) și apoi 5 min pe jos:

(alternative: Autobuze 112, 135, 445 Staţia MARIN DRACEA; Tramvai 5 Staţia SOSEAUA PIPERA)

(exista si o parcare destul de mare – pt cei care vin cu masina, deci vor putea sa parcheze chiar acolo)

Dacă aveți DOSARUL COMPLET, adica:

– FISA MEDICALA in original (si copie) – obligatoriu

– Buletin in original si copie – obligatoriu

– Permisul vechi in original – obligatoriu

– Dovada platii taxei – din sept 2017 plata se face la ghiseul la care depui actele,

mergeți direct la ghiseele pentru depunerea actelor de la etajul 1 – permise București, luati Bon de Ordine și așezați-vă la coada pentru depus dosar și făcut poză.

Aici timpul de stat la coada DIFERA de la zi la zi, de la ora la ora. Poate dura 15 min, jumatate de ora, sau chiar si cateva ore, depinde cat de aglomerat e. S-ar parea ca cel mai aglomerat este dimineata si pana in pranz. Iar cel mai liber ar fi in jurul orei 15 si spre sfarsitul programului. Depui actele, te aranjezi în oglindă (au la fiecare ghișeu :) ) și stai la poză. Semnezi electronic și revii peste minim 2-4 ore sau în altă zi pentru ridicarea permisului – tot la etajul 1 (ti se spune acolo cand sa revii).

PROGRAM de lucru cu publicul, valabil din 28 nov. 2016, cu exceptia sarbatorilor legale:

Luni 07.00 – 21.00
Marţi 07.00 – 21.00
Miercuri 07.00 – 21.00
Joi 07.00 – 21.00
Vineri 07.00 – 21.00

Telefon: 021.301.95.70     (021.232.48.28 , 021.301.95.89 , 021.301.95.78)

UPDATE:  SE POT FACE SI PROGRAMARI ONLINE CA SA STATI MAI PUTIN LA COADA – exista un ghiseu special pt programari online facute AICI: http://www.drpciv.ro/rezervareb/preschimbare.php

Ridicarea noului permis: in 2-4 ore (adica in aceeasi zi, daca au timp sa-l faca pana la terminarea programului cu publicul, SAU a doua zi – de regula te anunta la depunerea actelor cand sa vii sa il ridici).

Noul permis este valabil încă 10 ani. (Suspiciuni/probleme legate de acest nou tip de permis auto în articolul de AICI.)

Costuri totale în cazul meu: aprox. 220 lei (fișa medicală + taxa permis + xerox) și vreo 5 ore din viață pierdute pentru treaba asta.

În urma „experienței” am dat totuși și peste 3 chestii interesante:

1. Pe prima chestie interesantă am găsit-o în drum spre fișa medicală – un aprozar care vinde suc natural 100% cu 5 lei paharul de 400ml – stors pe loc din fructele/legumele aflate la vânzare – mai scump decât poșirca toxică și frumos ambalată din comerț numită „SUC”, dar mult mai sănătos. E singurul aprozar din București la care am văzut chestia asta:

Din experiență proprie (am acasă) vă pot spune că cel mai ieftin storcător Heiner scoate jumătate de litru de suc dintr-un kg de fructe/legume (valabil pt mere, portocale, morcovi, sfeclă etc). Deci dacă iei cu 3 lei kilu leguma/fructa, poți face 0.5 litri de suc cu 3 lei (cu mențiunea că la piață găsiți, în funcție de perioadă, mere, sfeclă, morcov sub 2 lei/kg). Sucul stors din fructe/legume proaspete este de un trilion de ori mai sănătos decât mizeria de suc din comerț plină de chimicale nocive care ne omoară lent. Băut însă pe stomacul gol!

2. A doua chestie interesantă – reacția unui funcționar DRPCIV, care a pus legea mai presus de ordinul (în scris) al unui alt funcționar din aceeași instituție. A venit un nene cu o decizie dată de nu știu ce birou al DRPCIV cum că el poate începând de AZI să dea examen pt. permis (i-l reținuse / suspendase poliția pentru nu știu ce pentru nu știu cât timp). Funcționaru’ i-a zis că nu a trecut încă perioada legală și că nu poate, conform legii, să dea examen de permis ÎNCĂ. Ăla a făcut scandal etc zbierături dar funcționarul CALM, i-a spus că el aplică legea în primul rând, nu ordinul nu știu cui :). Și că dacă nu-i convine să depună ce-avea el acolo în scris și o să i se răspundă concret, tot în scris, de ce nu poate da încă examen pt. permis. Interesant.

3. A treia chestie interesantă este locul în care sunt forțați șoferii bucureșteni din zona metrou Aurel Vlaicu să-și parcheze mașinile, din lipsa altor locuri de parcare: sub pod, în înghesuială și întuneric, ca șobolanii. Am mai văzut poduri/pasarele cu mașini parcate sub ele, dar nici chiar să mergi de-a bușilea ca să-ți parchezi mașina :) :

Superb sau ce? Trăiască mafia din primăria generală care nu doreste ca traficul din Bucuresti sa se desfasoare optim!

Cam atât. Sper că acest articol v-a fost de folos.

Spor în lucrurile bune!

Mulţumesc tuturor celor care au îmbunătăţit prin comentarii acest Ghid.

Emilian, postare initiala – 31 martie 2015; update periodic – ultimul update al Ghidului – martie 2018;  ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

547 responses to “Ghid Complet – Schimbarea Permisului Auto Expirat in Bucuresti. Ce ai de facut pentru un nou permis de conducere

  1. salut. Daca permisul meu expira peste 2 saptamani (deci inca nu a expirat) mai trebuie sa fac fisa medicala ? Mersi

    • DA, trebuie sa faci fisa medicala indiferent – sa vada autoritatile ca inca esti apt medical sa conduci, dupa 10 ani de la ultima verificare…

      • Felicitari pentru articol , site , forum etc.
        Deci exista 2 probleme principale : fisa medicala si taxa .
        Daca pentru taxa ne-am lamurit dupa un an de forum ca trebuie platita la ghiseu , se pare ca despre fisa medicala nimeni nu a avut suficient IQ sa posteze cum se face in cel mai optim mod.
        Deci suntem capabili sa cautam pe internet sau chiar sa facem siteuri destepte despre conspiratii planetare si iesirea din matrix ,dar nu ne gandim sa dam 150 lei unui instructor sa ne aduca fisa acasa ori sa intram intr-o scoala auto si sa dam 100 lei pe o fisa….si uite de aia aia care nu stiu sa deschida un calculator sau sa scrie au X6 si aia cu facultati si masterate ,se inghesuie in RATB sau ne chinuie cu Loganul….pana se va deschide prima facultate de inteligenta …..asta e :)

      • Cred ca cel mai avantajos, cel putin in aceasta perioada, e sa platesti taxa la POSTA prin mandat postal, cand e liber la posta ca sa nu stai la coada. In felul asta eviti coada de la ghiseul de plati de la DRPCIV… Fisa medicala se face la o unitate autorizata – vezi telefonic cam cat dureaza si cat costa, si te duci – nu vad ce problema ar fi… Partea a doua a mesajului n-am inteles-o.

      • Ok – o sa repet – taxa se plateste la ghiseu pt ca daca ai platit-o altfel o mai platesti o data la ghiseu (trezoreria nu confirma plata etc. – vezi in mesajele colegilor mai multe detalii) si DACA ESTI DESTEPT fisa aia o iei cu 120-150lei INSTANT(nu in 30min sau 20 sau 10) de unde am spus eu inainte.
        Tocmai de aia e adevarata partea a doua – pt ca nu ai inteles-o nici explicata de mine super clar:)

      • Okay, eu ti-am zis ca personal consider cel mai avantajos sa platesti prin posta pentru ca stiu pe cineva care a fost saptamana trecuta sa-si schimbe permisul expirat si a platit taxa prin POSTA, si nu l-a intrebat nimeni nimic, nu l-a amanat deloc pt ridicarea permisului. Despre plata prin trezorerie nu stiu. Despre plata prin tranzacii bancare stim ca procedura e mai greoaie.

        Tu poti sa te duci sa-ti iei fisa medicala prin ce combinatii si ilegalitati vrei tu, de la instructori auto si scoli auto. Aici nu vorbim de “smecherii” de genul asta. Cum ar fi ca TOTI oamenii sa mearga sa-si ia fisa unde recomanzi tu, care esti mai destept decat noi toti, fara nicio verificare medicala? Ar ajunge pe sosele, la volan, si toti ologii si handicapatii locomotoriu si orbii din romania, ca nu era suficient ca avem analfabeti la volan.

        In alta ordine de idei, este foarte arogant si pana acum pe aceasta postare au intrat oameni cu bun simt. Asa ca te invit sa parasesti acest site daca nu-ti convine.

      • Te-ai enervat si te-ai suparat fara niciun motiv real.Spun asta pt. ca ai scris Romania cu litera mica :)Trebuie sa mentionez 2 erori mari pe care le faci si induci in eroare astfel si cititorii:
        1.Taxa o platesti la Trezorerie sau la ghiseu in Pipera.Chiar daca te duci la Posta sa o achiti , o platesti PRIN POSTA si nu Posta ia banii , ci Trezoreria.La fel daca platesti prin banca , nu banca ia banii ci doar ii redirectioneaza catre Trezorerie. Prietenul tau a avut noroc.Altii nu…
        2. Aberatia ta cu toti handicapatii la volan este ijignitoare fata de persoanele cu dizabilitati care au dreptul de a conduce vehicule si chiar o fac. Repet – este o aberatie. “Orbii si ologii” sunt cazuri izolate.Nu cred ca sunt muti pe acest site.Niciun orb cu siguranta:).Vorbim aici de persoane normale.De exemplu 2 persoane apte – sa zicen noi 2. Tu ai pierdut o zi (sau 2-3 daca te-a trimis si la medicul de familie sau in alta parte), nervi , bani , benzina pentru aceeasi fisa pe care eu am obtinut-o intr-un minut “prin curier”.

    • http://www.prefecturabucuresti.ro/index.php?d=serviciu_permise&orf=program_permise

      Program de lucru cu publicul: (cu excepţia sărbătorilor legale)
      programul este valabil începand cu data de 4 Mai 2016
      Luni 08.00 – 16.30
      Marţi 08.00 – 18.30
      Miercuri 08.00 – 16.30
      Joi 08.00 – 16.30
      Vineri 08.00 – 16.30

      Program de lucru pentru preluarea dosarelor de preschimbare a permiselor de conducere străine (cu excepţia sărbătorilor legale) programul este valabil începand cu data de 4 Mai 2016
      Luni 08:00 – 13:00
      Marţi 12:00 – 17:00
      Miercuri 08:00 – 13:00
      Joi 08:00 – 13:00
      Vineri 08:00 – 13:00

      Program de lucru săli examinare: (cu excepţia sărbătorilor legale) programul este valabil începand cu data de 25 Mai 2016
      Luni 08.00 – 15.30*
      Marţi 08.00 – 17.30**
      Vineri 08.00 – 15.30*
      *ultimul candidat are acces în sală la ora 15.00
      **ultimul candidat are acces în sală la ora 17.00

      Program audienţe: (cu excepţia sărbătorilor legale)
      înmatriculări: Joi: 13.00 – 15.00
      permise şi examinări: Marţi: 13.00 – 15.00
      conducerea: Luni: 14.00 – 15.00

      • Salut , Daca Permisul a fost furat si trebuie refacut , sunt nevoit sa platesc si taxa de preschimbare ? sau e valabila doar pentru cele care expira?

      • Am rugamintea sa imi spuna cineva care stie, daca este obligatorie prezentarea la medicul de familie pentru completarea primei parti din formularul fisei medicale(antecedentele medicale ale persoanei pentru care se intocmeste fisa). Multumesc mult.

    • Multumesc mult pentru tot ce ai scris aici referitor la preschimbarea permisului auto! Ma bucur ca am gasit informatiile tale, care s-au dovedit cele mai corecte si complete comparativ cu tot ce am gasit pe internet pe tema asta.
      Am urmat toti pasii, am strans toate actele, am platit taxa prin mandat postal (am stat 5 min la Posta), am depus actele vineri la DRPCIV in 5 min, iar permisul l-am luat azi, dupa 8 min de asteptare la coada :))
      Asa ca MULTUMESC din nou! Sa ai informatiile potrivite la momentul potrivit inseamna foarte mult! :)

    • Am schimbat permisul pe 12 07 2017. Toate se rezolva la ghiseu, inclusiv taxa ptr. permis. Iti trebuie doar fisa medicala si copie xerox dupa buletin.(copie dupa fisa medicala nu iti mai trebuie.)

    • la una dintre cele din lista cu unitati autorizate. Cel mai bine este ssa sunati la care e cea mai apropiata de dvs si sa intrebati cat costa si cat dureaza.

    • Eu am facut fisa medicala la RomGerMed, in Drumul Taberei, la statia Orizont. Am telefonat si mi s-a facut o programare (policlinicile care dau astfel de fise medicale au fisele tip si isi programeaza in interval orar de vreo 2 ore toti doctorii necesari specialitatilor de pe fisa, inclusiv medicul care va pune parafa finala).
      M-a costat 150 lei, a durat cam 1,5 ore sa trec pe la toate cabinetele, organizarea perfecta, erau asistente care te indrumau personal unde sa intri, in asa fel incat sa fie timpul cat mai scurt de asteptare. Am fost un grup de vreo 10 persoane, toate pentru fisa auto.

    • Salutare. Eu mi-am facut fise medicala saptamana trecuta la Romgermed in Plevnei. I-am gasit pe net si au un discount de 10%. Programare la telefon si in 2 ore aveam fisa facuta. Recomand

  2. Salut,
    Am shimbat azi permisul si mi-au cerut copie dupa fisa medicala. Astfel ca am fost vis-a-vis sa fac o copie.
    Din cate am inteles aceasta copie este obligatorie – nu am fost singurul care a alergat dupa xerox.
    Spor!

      • Stimate Domn

        VA multumesc ca ati avut timpul si rabdarea necesara de a ne ajuta in hatisul acesta privind permisele auto. Sincer este cea mai logica si concisa listare.
        Va multumesc si sper sa mai existe oameni care gandesc asa organizat ca Dvs.

        Numai bine
        Aby

    • Cu placere. Am zis ca n-are rost sa mai piardă si alti oameni timpul cautand ce-au de facut concret pentru chestia asta birocratica. Si-asa ne sunt puse in cale o gramada de alte lucruri care ne mananca timpul aiurea (ambuteiaje in trafic, semafoare corelate sa prinzi tot timpul rosu, cozi la institutii publice, cozi la supermarketuri, drumul spre serviciu etc). Deci, daca ghidul asta ajuta pe cineva sa economiseasca macar jumătate de ora si tot e bine.

      • Salut! Nu am inteles cu fisa medicala…trebuie sa ma duc la unitatea specializata,imi da fisa,ma duc cu ea la medicul de familie dupa care ma reintorc la unitatea specializata ptr control??sau ma duc la sfarsit (adica dupa controalele necesare la unitatea specializata)la medicul de familie sa imi puna stampila?Multumesc

      • Medicul de familie tre sa confirme in fisa aia medicala ca n-ai boli neuropsihice etc. Nu stiu daca iti face cineva testele celelalte ce trebuiie completate in fisa medicala fara sa fi trecut mai intai pe la medicul de familie. Deci, printeaza-ti fisa TIP, mergi cu ea intai la medicul de familie sa-si puna parafa si sa completeze ca n-ai probleme care te-ar împiedica sa conduci etc, dupa care du-te cu ea la o unitate medicala specializata pentru restul analizelor.

      • Eu am fost la Medlife, cu programare anterioara telefonica. Fara niciun medic de familie. Fisa mi-au dat-o ei. A durat o jumatate de zi si 160 lei, in calitate de abonat.

  3. Multumim pentru informatii! Sunt utile, interesante si documentate. Felicitari pentru spiritul civic!

  4. Am schimbat permisul acum mai putin de o ora, am de facut cateva observatii destul de esentiale la articol:1- nu am si nu am fost la medicul de familie, fisa medicala am facut-o in aproximativ 50 de min de cand am intrat in clinica medicala, a costat 160 ron cu programare cu o zi inainte.2 – acum fiind vacanta este liber atat la cec-ul din incinta DRPCIV cat si la ghiseele pentru preschimbat/eliberat permise auto.3 – cererea tip se completeaza de catre angajatul DRPCIV si tu decat o semnezi.4 – se scrie pe fisa medicala originala cat si pe copie, la ghiseu, ca ai fost personal sa faci analizele la clinica respectiva.

      • Clinica se numeste Rommed2000, nu am dat numele pentru a nu face reclama(din partea mea au nota 10 pentru promtitudine si profesionalism, este prima data cand aud de ei), dar am sunat si la Medicover si nu au putut sa-mi spuna o zi si o ora pentru programare, la fel si la Medlife unde trebuia sa sun dimineata la prima ora sa-mi spuna ce program au in ziua respectiva.La Regina Maria robotul spunea ca nu se pot face programari.Dupa ce program scria pe usa la cabinetele medicale, se pare ca joi dupa-amiaza/seara cand am fost si eu, sunt toti doctorii pentru fisa medicala auto.

  5. Pe situl lor încă mai apare la necesare fisa detinator permis , plus poza, făcută la dactilografiere.e bn ca te poti baza pe situl lor😆

    • F bun articolul. Ma bucur sa constat ca mai există in secolul “viteza”, oameni dispuși sa rupă din timpul lor, pentru a fi de folos altor oameni, fără sa aiba ceva de câștigat din asta. Spiritul civic inca n a murit! Prrmisul meu urmeaza sa expire in luna iulie si informațiile cuprinse in articol imi sunt de mare folos. Mulțumesc!

  6. Intrebare pentru Daniel :
    1.Se poate spune la ce clinica medicala s-au facut analizele asa repede sau este … secret ?
    Intrebare pentru Emilian :
    Locuiesc in Bucuresti de putina vreme iar adresa din buletin este inca din provincie .
    Am intrebat o persoana care stie mai multe despre subiectul prelungirii permisului de conducere si mi-a spus ca pot sa depun toate aceste acte si in Bucuresti , la sediul mentionat in articol si sa-l ridic tot de aici . Care este insa povestea cu poza ? trebuie sa aduc eu una/doua tip ori mi se face poza acolo cand depun actele la ghiseu ?
    Multumesc anticipat pentru raspunsuri !

    • Clinica se numeste Rommed2000, nu am dat numele pentru a nu face reclama(din partea mea au nota 10 pentru promtitudine si profesionalism, este prima data cand aud de ei), dar am sunat si la Medicover si nu au putut sa-mi spuna o zi si o ora pentru programare, la fel si la Medlife unde trebuia sa sun dimineata la prima ora sa-mi spuna ce program au in ziua respectiva.La Regina Maria robotul spunea ca nu se pot face programari.Dupa ce program scria pe usa la cabinetele medicale, se pare ca joi dupa-amiaza/seara cand am fost si eu, sunt toti doctorii pentru fisa medicala auto.

      • La Rommed2000 mi s-a spus acum că analizele pentru fişa auto se fac numai marţi şi joi de la 17:30.

  7. Foarte utile informatiile de aici> uc cat timp inainte de data expirarii trebuie facuta toata nebunia asta?

    • Probabil ca e o limita maxima de zile INAINTE de expirare, insa nu stiu. Adica ma gandesc ca nu te poti duce sa-l schimbi cu 1 an inainte de expirare, pe motiv ca expira peste un an. :) Insa daca iti expira peste 5-10-25 de zile, ma gandesc ca o fi ok. Nu stiu, trebuie intrebat la ei. Insa poate fi depus dosarul si DUPA expirarea permisului. Doar ca daca circuli cu el expirat e ilegal :)

    • In lege nu se prevede o anume data inainte de expirare cand permisul poate fi preschimbat cu unul nou cu o noua valabilitate.
      Zilele acestea l-am schimbat pe al meu care expira peste 8 luni intrucat voi pleca o perioada mai lunga din tara.
      Data expirarii pe noul permis este de 10 ani de la data depunerii cererii, si NU de la data cand permisul vechi expira.
      Deci teoretic poti sa-ti preschimbi permisul in fiecare an, ca statul iti ia bucuros banii, plus ca tre sa faci si fisa medicala, insa o asemenea actiune ar fi ilogica.
      Doar daca iti pierzi permisul atunci se elibereaza un duplicat cu aceeasi data de expirare cu a permisului pierdut.

  8. Dacă adresa de domiciliu coincide cu cea a reședinței mai repeți datele adresei sau pui liniuțe? Mulțumesc!

  9. Mi-au fost de mare ajutor informatiile din acest articol. Clar, concis si la obiect. Multumesc mult autorului! Cu stima, Ovidiu C.

  10. Ca tine sunt multi dar cu suflet altruist si corect pana acum nu prea gasesti sa-ti dea reletii corecte si utile tineo tot asa eu sunt nascut mai devreme si nu prea am vazut si auzit tineri care sa sa dea relatii pertinente si mai ales corecte!!!!!! sunt bloguri ,etc dar publica informatii 1/2 sau omit esentialul pentru ca sunt teribilisti ,se baga in seama sau ………voi veti trage concluzia .nota 10

    • multumesc de aprecieri. Daca tot am experimentat treaba asta pe pielea mea, si m-am apucat sa povestesc si altora, ar fi fost culmea sa tratez superficial subiectul. Iar ceilalti cititori au venit si au contribuit cu detalii din experienta lor, astfel incat ghidul a devenit si mai bun.

  11. Multumesc pentru ghidul detaliat de mai sus, care se dovedeste a fi foarte util si concis. Keep up the good work!!!

  12. Foarte bun ghidul tau, oamenii ca tine merita tot respectul ai spus tot ce aveam nevoie sa stim noi cei care trebuie sa ne schimbam permisele simplu si la obiect, pe site-ul lor nu inteleg mai nmk.

  13. hello! Tocmai ce am facut “analizele medicale” pentru preschimbarea permisului auto si m a costat doar 120 de lei… Analizele le am facut la policlinica ROMGERMED, ca si locatie o gasiti, pe calea Plevnei, Drumul Tbaerei, Tineretului, Vitan… Au destul de multe asistente dragute care te ajuta si te indruma la fiecare cabinet..Acum urmeaza sa ma duc si eu in Pipera sa mi depun dosarul, din cate am vazut, programul pentru depunere este destul de aiurea 9-13 si 13 – 19, daca ma duc in ziua cu 9 -13, risc sa iau permisul a doua zi?

  14. Bun articolul, m-am ghidat si eu dupa el (imi expirase carnetul de 1,5 ani si eu habar n-aveam!!!). In afara de copia dupa fisa medicala pe care am rezolvat-o rapid vis-a-vis, am mai avut si problema formatului fisei de pe net. Eu l-am printat pe doua pagini, in timp ce el trebuia printat fata-verso, cel putin asa mi-au spus la policlinica… Si as vrea sa mai mentionez ceva: tipa de la ghiseul CEC Bank de la Permise și Înmatriculări Auto este o hoata. La fiecare client uita sa de 1 sau 2 lei la rest. Am si reclamat-o pentru asta, nu de alta dar sunt sute de clienti zilnic pe care-i fraiereste. O face deliberat (mi s-a mai intamplat la el cu cateva luni in urma cand am mai trecut pe-acolo) iar cand i-am atras atentia sa-mi dea restul corect nici nu a protestat, nici nu si-a cerut scuze… Probabil ca din acest motiv nu accepta plata cu cardul – nu ar mai putea fura! Succes tuturor si conduceti prudent, cu atentie si cu respect pentru ceilalti!

    • Buna! Si mie mi-a expirat permisul de 1 an de zile, timp in care nu am condus. A trebuit sa platesti vreo amenda sau taxa suplimentara de intarziere? Multumesc pentru raspuns! R

      • Buna! Abia acum am gasit intrebarea ta si probabil ca intre timp ai aflat deja raspunsul: nu se plateste nici amenda nici taxa pentru intarziere! Poate ca raspunsul le va fi util, totusi, altora…

      • Roxana, ai platit amenda sau ceva asemanator pet. ca ai avut permisul expirat de 1 de zile ?
        Mie mi-a expirat in iulie 2015 si am sa-l schimb in aprilie 2016, poate tu sau cel care a scris articolul ma poate ajuta cu vreun raspuns in acest sens, chiar daca nu-l schomb in Bucuresti ci in Ploiesti…

        Multumesc.

        P.S. Permisul parca nu-i valabil,de ceva timp, 5 ani ?

  15. Am facut fisa medicala la MEDAS si sincer nu prea recomand. A costat 168 RON, dar m-am plimbat 4 zile, intr-una din zile am fost de 3 ori: dim, pranz si seara (unul din medici a avut o pb si a lipsit, la med de fam mi-au facut programarea aiurea ca dr nu avea competenta pt a completa pe fisa auto).
    Dupa depunerea dosarului la politie permisul este gata intr-o ora.

  16. Cred ca saiturile Prefecturilor sunt STAS si de aceia patimim mult si pentru nimicuri !
    Asa am ajuns sa dau de un ALTRUIST ca dumneata si – pentru ca sunt “rara avis” un
    sincer MULTUMESC !

  17. Multumesc frumos pentru informatii, mi-au fost de mare ajutor si am reusit sa rezolv totul in cateva ore.

  18. Multumesc pentru articol. M-a ajutat foarte mult !!

    PS:
    1.nu alergați dupa cererea tip; la ghișeu o veți primii printată si trebuie doar semnată;
    2. Va asfatuiesc sa nu faceți fisa cu analizele la Medlife Gravița; 4h+ de stat la cozi, pe la uși, plus alergat din etaj in etaj. Avantaj: nu am trecut pe la medicul de familie – au pus ei parafa “apt pentru a conduce”.
    3. Taxa de 68 de ron am plătit-o in clădirea DRPCIV-parter, 3 min de stat la coada (am fost in intervalul 16:00-16:30).

  19. Multumesc mult, sa traiesti! Azi am schimbat permisul cu lista asta si a mers perfect.
    Pe site-ul lor e imposibil de gasit.

  20. Completez și eu cu câteva informații:
    Cererea nu este necesară, eu am completat-o de acasă, dar mi-a dat-o înapoi.
    Am ajuns acolo pe la ora 12.30 (citisem ca ai stat doar 5 minute) și am fost dezamăgita când am văzut cozile. Poți depune cererile la ghișeele 1-8. Eu am stat 45 de minute la coada.
    Tipii de la ghișee sunt tineri și super expeditivi, dar era foarte multă lume.

    • Da, o sa scot de tot din ghid ca e nevoie de cerere.

      Da, cand sunt mai multi oameni sunt cozi mai mari, nu stiu daca exista un tipar care se repeta, ca sa il trecem aici, de genul in zilele de marti, si joi sau intre oreele 10-13:30 e cel mai aglomerat. Nu stiu. Hmm ar trebui sa sun la ei sa ii intreb cand e cel mai liber sa vad de curiozitate ce zic :)

  21. Iti multumesc ptr.informatiile legate de preschimbarea permisului auto!
    Mi-au fost de un real folos.
    MG

  22. Foarte bun articolul, Emilian!
    Pe mine m-a ajutat la fix si iti multumesc.
    Nu am reusit sa citesc toate comentariile, dar te rog editeaza in situatia in care a mai fost topicul descris de mine.
    Eu sunt din provincie si am fost pentru schimbarea permisului (expira in luna noiembrie).
    Sa verificati daca pe dosarul medical este notata categoria permisului, eu a trebuit sa fac alta copie xerox (chiar peste drum) dupa ce am modificat pe fisa originala cu pixul :)
    Nu este necesar sa faceti poze (le vor face ei pe loc), deci imi voi pastra pozele cu care am venit pentru nostalgie.
    La CEC am asteptat doar 15 min, desi erau vreo 20 de persoane la coada. S-au miscat repede. Mai mult am astrptat la coada de 5 persoane pt depunerea dosarului (apx 1 ora, tinand cont si de plimbarea pana peste drum, la xerox).
    Astept acum cele 2 ore pentru eliberarea actului si scriu acest topic.
    Mult spor tuturor celor care sunt in aceeasi situatie.
    Viorel

    • Viorel,
      Tu esti din provincie si ai preschimbat permisul in Bucuresti?
      Daca da, in afara de documentele standard necesare, ai mai avut nevoie si de altceva?

  23. Multumesc pt detaliile postate.am intrat sa ma “verific” pt ca si eu am avut ceva nelamuriri cu fisa eliberata de doctorul de familie. Eu am sunat intai la o clinica din zona, iar doamna de la receptie mi-a spus ca imi trebuie o fisa de la doctorul de familie(care are clinica f departe de unde locuiesc)..nu vroiam sa mai merg pana la el,dar cand am sunat,doctorul de familie nu avea fisa-tip(si inca nu gasisem acest site):) apoi am sunat la o clinica ce nu avea nevoie de fisa si era si mai ieftin decat la prima..si apoi am purtat o discutie cu doctorul responsabil de medicina muncii in legatura cu atitudinea diferita a clinicilor fata de fisa medicala..teoretic,ar fi util existe asigurarea medicului de familie ca persoana in cauza nu are epilepsie,schizofrenie,etc..practic, am ales calea mai simpla,desi am inteles utilitatea fisei:)

  24. buna. si mie mi-a expirat permisul de cateva zile. vreau sa ajung sa il schimb, numai ca eu locuiesc acum in bucuresti, cu domiciliul in alt judet inca. intrebarea mea este daca pot depune acest dosar si in Bucuresti? multumesc

    • Articolul este dedicat celor care locuiesc in Bucuresti, au buletin in Bucuresti etc. Pt exceptii, te rog intreaba direct la centrul de permise auto din Pipera, ai datele de contact si in acest articol.

      • Am sunat eu si am intrebat daca pot schimba permisul in Buc in conditiile in care am domiciliul in alta localitate, mi s-a spus telefonic ca se poate si nu am nevoie de niciun act in plus. Maine voi incerca si revin cu info. Multumesc pentru ghid, datorita lui voi merge pregatit!

  25. Am revenit, asa cum am promis. Am domiciliul in Giurgiu, si am depus dosarul cu aceleasi acte la DRCPIV Buc fara nicio problema. Atentie: trebuie sa aveti infatisarea asemanatoare cu cea din buletin (a trebuit sa dau o fuga la frizerie sa imi rad barba). Am reusit sa depun actele la 10:30, mi s-a spus ca intr-o ora e gata. Programul de ridicare este pana la 16:00. Taxa de permis in valoare de 68 lei se poate achita si la ghiseu, dar numai cu cardul (este afisat la ghiseu). Drumuri bune!

  26. Foarte util ghidul. Multumesc! As avea totusi o intrebare. Imi expira permisul peste o luna. As putea face fisa medicala acum, adica este valabila peste o luna? Multumesc inca odata!

  27. La Policlinica CF2 (zona Casa Presei), fisa medicala costa 120 lei, se elibereaza formular tip de la ei si nu necesita trecerea anterioara pe la medicul de familie. Cladirea policlinicii se afla in dreapta-spate fata de corpul central, toate sectiile se afla in aceeasi locatie la etajul 2, in afara de ortopedie care este in alta cladire alaturata, undeva la subsol. Timp necesar pentru completarea fisei, aprox 50-60 minute.

  28. Azi am ridicat permisul, 7 minute au fost necesare la ghiseu jos la parter pentru Ilfov, se ia numar de ordine si se mai asteapta putin la coada (2-3 persoane la ora 11.30). Mai nou se plateste taxa cec direct la ghiseu cu ajutorul cardului, iar pentru cei fara card recomand sa plateasca in alta parte, la cec-ul din incinta societatii, coada in jurul pranzului era de 27 de persoane. Daca se vine cu totul de acasa in 60-70 de minute se poate pleca cu noul carnet acasa.

    • Ma bucur ca au schimbat procedura prin care era posibila doar plata cash la ghiseul CEC, unde se oprea la rest minim 1 leu. Se pare ca reclamatia pe care am facut-o si la Prefectura si la CEC si la Protectia Consumatorului a avut efect (desi, oficial, nu am primit de la niciuna dintre acestea vreun raspuns…)!

      • Felicitari ca ai facut reclamatie. Daca toata lumea ar face macar astfel de lucruri usor de facut, am ajunge probabil sa traim intr-o tara mai buna.

  29. Foarte util articolul. Am ajuns la ei cu dosarul complet, m-am asezat regulamentar la coada pe la ora 17.35 si pana la ora 19.30 avem 2 pemise :)). La primul mi-au gresit numele – asa ca verificati cu atentie datele trecute in permis.

    Multumesc Domnului Emilian pentru un articol bine documentat si complet.

  30. Facut analize la Romgermed 120 lei/45min + 58 lei consultatie Oftalmologie(daca nu vezi bine ultimul rand pt.cei peste 35 ani); analizele sunt valabile 12 luni si nu trebuie sa treci pe la medicul de familie

  31. A incercat cineva sa faca plata taxei prin internet banking? Din moment ce ai IBAN si nume beneficiar, nu vad de ce nu ar accepta acest mod de plata. La sfarsit se tipareste tranzactia si se ataseaza la dosar. Multumesc autorului pentru informatiile valoroase.

  32. Am fost miercuri: nu se poate plati cu cardul deoarece nu au POS. Doamna de la ghiseu mi-a zis ca “poate in cativa ani”.
    Nu e nevoie de poze pentru cei care nu sunt din Bucuresti (desi scrie in Monitorul Oficial ca e nevoie)

  33. Oare nu se pot face investigatiile ptr. fisa medicala preschimbare permis auto, gratuit, cu trimitere de la medicul de familie ?

  34. Salut, foarte util. Multumesc.
    Descriu si eu experienta mea:
    – Fisa medicala – Medicover 44 lei (sunt abonat si nu a fost nevoie nici de medic de familie);
    – 2 minute la coada;
    – Taxa achitata prin POS la ghiseu;
    – Cererea a avut nevoie doar de semnatura.

    Ciudat si fara legatura: cand am iesit din sediul DRPCIV, am fost abordat de 3 indivizi care m-au intrebat daca am nevoie de acte si au enumerat permis, buletin, talon, asigurare, …

  35. Si e si mai frumos daca esti viitor sofer si nu ai masina, trebuie sa mergi pe carosabil ca stimatii nu s-au gandit ca e nevoie de trotuar si in fata institutie doar in laterala :)) si de intrat de asemenea se intra pe poarta pe care intra masinile…deci inteligenta maxima

  36. Foarte util articolul, multumesc pentru informatii!
    Din neglijenta, am observat faptul ca mi-a expirat permisul, abia dupa un an de la data expirarii. Stiti cumva daca se aplica amenzi pentru ca nu s-a preschimbat permisul la timp?

    • Nu stiu sa iti zic sigur, dar nu cred ca se aplica amenzi. Ca sa demonstreze ca ai facut ceva ilegal si sa te amendeze, trebeuie sa demonstreze ca ai mers cu masina cu permisul expirat. Ceea ce nu prea cred ca au cum sa faca acum :). Nu e obligatoriu sa si mergi cu masina daca ai permis. Poate unii au permis, au mers cu masina, dar de la un moment dat n-au mai mers, si au lasat permisul sa expire, fara sa ii intereseze. Nu au incalcat in niciun fel legea. Cam asa e si cazul tau – ei n-au de unde sa stie daca tu ai condus sau nu cu permisul expirat.

  37. Cu toate ca nu suport sa las emailul doar pentru a scrie un comentariu, o fac pentru a-ti multumi si eu. Momentan :D Maine urmeaza sa fac si eu fisa medicala si sa merg la Pipera. Am avut si eu cateva mici aventuri legate de fisa medicala (ca sa nu uit ca traiesc in aceasta minunata tara) dar maine ar trebui s-o rezolv, sper! Mai ales ca mai am doar doua zile la dispozitie si serviciul se bazeaza pe permis. Stima

  38. decembrie 2015 – fisa medicala: la Colentina se paote face la 150 lei (marti si joi) ca atunci este unul din medici si preferabil dimineata pana in 12.
    Tot in cadrul spitalului Colentina la policlinia Gral Medical (joia la 12 fix!!!:)) ) si costa 250 de lei.
    Si foarte draguti Centrul Medical ROM MED 2000, martea si joia de la orele 17 – 160 de lei (cred ca nu este nevoie de fisa medicala de la medicul de familie!)

  39. Cel mai bun articol pe tema asta, singurul care spune lucruri concrete cu solutii “pentru viata reala”, nu doar o insiruire de “docomente” necesare

  40. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate…am facut exact asa cum ai zis..si a mers perfect…l-am schimbat in 2 ore….multam frumos…

  41. ma intrebam daca este vre-o restrictie in cazul in care nu am buletin roman, am resedinta in alta tara merge pasaportul in schimb?
    Ms anticipat

  42. Multumesc!M-au ajutat informatiile astfel ca, in 3 zile am rezolvat!Foarte amabili cei de la Rommed 2000 si la fel la ghisee..am plecat cu gandul ca mai are o sansa si Romania noastra!Multumesc.

    • Romania noastra are o gramda desanse.Tara e foarte bine. Poporul e ok. STATUL asa zis “roman” este cel care ne seaca,pentru ca e condus de straini antiromani.

  43. Salutare,

    Felicitari & multumesc pentru articol.
    As avea o completare (am schimbat permisul astazi, 26.01.2016)
    – Nu a mai fost nevoie sa completez nici o fisa tip (nici foaie de la medicul de familie nu a fost necesara).
    Dosarul meu a cuprins:
    – fisa medicala + copie xerox (149 lei la Medicover, durata ~4h)
    – taxa CEC 68 lei
    – buletin in original + copie xerox
    – permisul vechi.
    Cu toate astea m-am dus direct la etajul 1 (la adresa mentionata de tine in articol) in ziua de Marti, ora 16:45. Erau 7 persoane in fata mea si a durat 30 minute (erau 2 ghisee deschise). Peste alte fix 75 minute (la ora 18:30), permisul meu a fost gata.

    Multumesc inca o data pentru ajutorul acordat cu acest post.

    Spor in toate,
    Adrian

    • Da, se pare ca au mai imbunatatit usor procedura si lucrurile merg si mai rapid decat atunci cand am schimbat eu permisul. Foarte bine! Spor si tie!

  44. Multumesc si eu pentru articol! A fost chiar foarte util si pentru mine!

    Am fost astazi si a durat 5 minute cu totul la sediul din Pipera, fara cozi, fara probleme, am fost chiar impresionata de eficienta. Eu am domiciliul in provincie si nu e nicio diferenta, permisul e gata la fel in 2 ore.

  45. Preschimbat permis la DRPCIV Bucuresti – 28.01.2016

    La etajul 1, la oricare dintre ghiseele 1-8 se depun:

    *Fisa medicala – original+copie
    *C.I/B.I. – original+copie (Se accepta si pasaport, domicilul/resedinta in RO.)
    *Permisul vechi
    *Chitanta taxa permis (68 lei)-daca ati platit la cec.

    Vi se face poza la ghiseu
    Vi se printeaza cererea, verificati datele inscrise si semnati.
    Nu este nevoie sa veniti cu cererea completata de acasa.

    Daca nu ati platit taxa la cec, puteti plati cu cardul la ghiseu.
    Nu se cer poze pentru cei care sunt din alte judete.
    Cei din Ilfov au ghisee separate la parter.

    Permisul se poate ridica dupa minim 2 ore, la etajul 1, de regula de la ghiseul 15 sau 16.

    • Eu am sunat pe 26 la drpciv si au zis ca nu imi trebuie fisa medicala pentru schimbarea permisului dupa casatorie daca imi pastrez aceasi valabilitate. Stie cineva ceva?

      • Fisa medicala este necesara numai la obtinerea permisului cu o noua valabilitate administrativa. In cazurile de preschimbare permis cu aceeasi valabilitate (schimbare nume, pierdere permis) fisa medicala nu e necesara.

  46. am schimbat azi permisul:
    – nu au xerox, mergeti vizavi in cladirea alba cu un etaj (iesiti din curte, traversati strada PE LA TRECERE chiar daca cladirea e mai aproape de traversat daca iesiti prin intrarea auto)
    – nu e nevoie de poze pe hartie pentru cei cu domiciliul in provincie (asa cum scrie in lege), se face poza pe loc – lasati hainele groase in masina sau le veti tine in mana – nu exista cuier cand ajungi in fața aparatului foto, dar au oglinda.
    – poate dura si mai putin de doua ore – daca veniti de departe, alegeti-va ora pranzului si mancati tot in cladirea de vizavi, au o cantina acolo ca sa nu faceti doua drumuri, apoi asteptati sa va strige tanti de la ghiseele 15-16, intre timp o mai ardeti pe net

      • Buna! La mine situația e puțin ciudată : imi reinnoiesc acum permisul expirat dar in câteva luni imi schimb numele si va trebui sa schimb iar permisul. Intrebare : voi mai avea nevoie de fișa medicală atunci? Multumesc anticipat :)

      • Nu stiu cat e valabila fisa medicala odata obtinuta. Intreaba la ei. Daca fisa in original ramane la ei, inseamna ca si data viitoare vei avea nevoie de o fisa in original pt toata procedura, deci trebuie refacuta. Nu stiu, intreaba la telefon.

      • Nu ar trebui sa mai fie nevoie de o alta fisa medicala. Iti va fi eliberat un nou permis, dar cu aceeasi data de expirare.

  47. Salut. Daca tot ai scormonit prin saituri si regulamente: Mie mi-a expirat permisul de 8 ani si nu l-am reinnoit ca am fost plecat, ma gandesc sa-l reinnoiesc acum ca tot sunt aici, ca sa fie. E vreo perioada limita dupa expirare pentru reinnoire, trebuie dat vreun examen daca trece prea mult timp dupa expirare, sau nu conteaza data expirarii?

  48. M-a ajutat si pe mine foarte mult articolul tau. Am facut fisa medicala in jumatate de ora si am stat 10 minute la politie. Multumesc!

  49. În atenția celor care locuiesc în Militari- Drumul Taberei: maxim 15 minute a durat vizita medicala, cu tot cu așteptarea fisei. A costat 150 ron,nu am avut nevoie de programare,fără cozi,extrem de amabili. RIMMED se numește clinica,au fise tip acolo pentru ca se regăsesc în lista de unități medicale acceptate. Se afla la intersecția Timișoara cu Valea Oltului,în clădirea cu Dinamic Fitness Club, la parter. Succes!

  50. Multumesc,extrem de interesant tot ce am citit. Mai rar asa blog,bine scris,plin de informatii utile si pertinente.

  51. Salut nu am vazut in articol daca trebuia sa aducem si poze tip (mărimea |
    | 35 x 38,5 mm, | color). Pana la urma nu vad de ce am avea nevoie, dar pe formularul din linkul asta http://goo.gl/xvjZp3 este loc pentru o astfel de poza.

  52. Mulțumesc pentru ghid, foarte util mi-a fost și mie. Nu știu dacă s-a mai spus (nu am răzbit sa citesc toate comentariile) dar vedeți ca se poate plăti taxa direct la ghișeu, cu card (doar cu card). Eu era sa ma întorc din drum când am văzut ca biroul CEC de la parter închisese de la 17:30, îmi zisesera și de la xerox ca nu mai e nimeni la cec la ora asta – dar sus la ghișee scria mare ca se poate plăti direct. Nu era nimeni, în 3 min. am rezolvat, mâine la ora deschiderii e gata (am depus cererea în seara asta, la ora închiderii). A, și parcarea e foarte generoasa.

  53. Buna permisul meu expira pe 17 -03-2017 va rog fisa medicala mai este nevoie daca il schimb mai devreme va multumesc

  54. buna,
    eu trebuie sa schimb permisul pentru ca m-am maritat si implicit mi-am schimbat numele de familie. Mai trebuie sa fac viza medicala??? Multumesc

  55. Ghid f.f util ,
    Emilian trebuie clonat. Este o raritate in peisajul actual Felicitari si multa sanatate

  56. Din cate stiu asta se numeste ” redobandire permis ” daca nu ma insel . Intrebarea mea este : trebuie sa iei alea 3 sedinte minim sau sa dai teoeria in cazul in care a expirat permisul ,desi eu n’am condus timp de 10 ani ?
    Merci

    • Nu stie nimeni cat ai condus tu. La schimbarea permisului expirat NU trebuie sa mai faci sedinte de condus sau sa dai vreun examen. Are insa sens sa mai faci niste sedinte cu un instructor daca simti ca nu mai stii sa conduci in siguranta pe drumurile publice.

  57. Mersi pentru ninformatii. Nu mai stiu pe ce am intrat si spunea ca trebuiesc 2 poze. Apropo permisul inca este valabil dar trebuie schimbat.Sa inteleg ca nu mai este nevoie de poze?

  58. Pt,. simplificare la fisa medicala: important de mentionat ca eu personal am fost direct la o unitate medicala de pe lista si nu a mai fost nevoie sa merg la medicul de familie, unitatea medicala respectiva, in speta in cazul meu spitalul Elias, unde este si ieftin (la data de 22.04.2016), doar 100lei, a mentionat ea la punctul B ca nu am antecedente de boli, m-au intrebat initial, am declarat si ei au mentionat pe fisa “neaga APP semnificative”…..doar ca a trebuit sa merg dupa circa 1-2 ore inapoi sa fie semnata si parafata si de managerul spitalului toata evaluarea, cele 6 cabinete medicale…a durat 1 ora si 20 de minute…cu mentiunea ca la oftalmologie m-au speriat, in sensul ca m-au testat si mi-au spus ca am nevoie de ochelari de distanta cu -0,6 si -0,8 in conditiile in care eu abia imi scosesem ochelari de apropiere de 2 luni, fara sa imi fi iesit la test ca am nevoie si de distanta. De specificat ca au mentionat ca sunt la limita sa imi dea inapt de a conduce cu aceste valori infime….de aceea m-au speriat, probabil voi scrie si pe site-ul lor, ma indoiesc ca politia au pus barem atat de mic dupa spusele lor….nu mi-au explicat evident, probabil se refereau la faptul ca daca nu am ochelari pt. corectia respectiva (am tras eu concluzia), chiar la valori mici, de aceea…..scriu despre acest aspect in cazul in care mergeti la Elias, intru-cat consider ca a fost o greseala, de ce?! Pt. ca panoul nu numai ca era f. sus pe perete si fosforescent dar era si pus pe diagonala, adica nu in fata mea direct, cum este corect sa fie si la inaltimea ochilor….fiind mult mai sus de inaltimea mea dar si fosforescent si mai ales pe diagonala, toate au contribuit la aparitia acestor valori infime prin care ar fi dorit sa ma treaca inapta de a conduce….evident ca am protestat si de aceea nu mi-au trecut asta, mai ales ca erau litere f. mici, ori noi la volan avem in fata pietoni si semne de circulatie, nu furnici, mi s-a parut absurd……ca sa fiti avizati….

    • Multumim pentru detalii. Probabil e o tehnica prin care sa ii sperie pe oameni sa isi comande ochelari de undeva de la ei / o firma prietena din zona. Ar trebui reclamati pentru asezarea panoului si literele dubioase. Pentru cei care nu stiu: masurarea dioptriilor este ”tricky” si nu te poti baza pe ea. Ies valori diferite daca te masori dimineata / la pranz sau seara. In plus, foarte multe probleme de vedere se repara prin exercitii fizice ale globului ocular, despre care niciun medic oftalmolog nu vorbeste, majoritatea pentru ca habar n-au.

  59. Sarbatori pascale fericite.Si eu am fost beneficiarul informatiilor culese de la tine.Mai adaug o informatie:incepand cu 3 mai ac noul program de la Pipera va fi intr-un singur schimb de la 8.30 la 16.30.in rest numai de bine pentru toti beneficiarii.Sabin

  60. Eu vreau sa imi schimb permisul eliberat intr-o tara din uniune, in romanesc.
    Tot trebuie fisa medicala?
    Multumesc

    • Nu cunosc procedura pentru aceasta situatie. Cel mai sigur este sa suni la ei sa intrebi, sau sa trimiti un mail in care ceri detalii, dupa care suni la ei sa te asiguri ca l-au primit si ca iti va raspunde cineva.

  61. Buna ziua! Foarte interesant articolul si informatiile , as vrea sa stiu daca informatiile sint valabile si acum ,pentru ca articolul l-ai scris in 2015.

  62. 2016. Multumesc pentru ghid! Trebuie sa mai adaugi acolo ca este necesara si o copie xerox dupa fisa medicala. Din 2 mai am inteles ca schimba programul.

  63. multumesc si eu alaturi de ceilalti. daca poti adauga in articol faptul ca fotografiile se fac acolo. eu am aflat citind comantariile.

    • Cu placere. Nu ai citit cu atentie suficienta – e deja mentionat in text: Dacă aveți „dosarul” complet, mergeți direct la etajul 1 – permise București și așezați-vă la coada pentru depus dosar și făcut poză. Aici la mine a durat cam 5 minute așteptarea (în jurul orei 13, probabil am nimerit eu o zi liberă). Depui actele, te aranjezi în oglindă (au la fiecare ghișeu :) ) și stai la poză. Semnezi electronic și revii peste minim 2 ore sau în altă zi pentru ridicarea permisului – tot la etajul 1.

  64. Toate bune și frumoase, și… aprozarul ăla unde este, că aș bea și eu un pahar- două de suc?

  65. salut! m-a ajutat foarte mult acest articol, multumesc! au fost utile si comentariile, asa am ales clinica unde am facut consultatiile pt fisa medicala.
    ieri am fost la politie si mi-am luat permisul. am constatat ca acea FISA TIP nu mai e de actualitate, nu mai trebuie sa completezi nimic la ghiseu sau inainte sa ajungi la ghiseu. cand am ajuns la DRPCIV, la 12:40, era cam aglomerat, am stat aprox. 45 de minute la coada.
    e F IMPORTANT sa aveti si COPIE DUPE FISA MEDICALA, din ce am observat asta era elementul care le lipsea celor mai multi “candidati”. stateau la coada zeci de minute ca din fata ghiseului sa constate ca tre’ sa viziteze un xerox si sa ia coada de la capat.
    permisul mi l-am ridicat in mai putin de 2 ore, cam intr-o ora jumate era gata.
    in cazul meu, permisul era expirat de multi ani. nu mai erau valabile nici numele, nici adresa de pe document. nu a fost insa nevoie sa prezint la ghiseu certificatul de casatorie sau vreun document, altul decat cartea de identitate, care sa ateste schimbarea domiciliului.
    inca ceva: la clinica unde am fost (clinica mentionata de daniel intr-un comentariu), doar marti si joi, de la 17:30, au program special pt cei care tre’ sa obtina fisa medicala pt permis.
    succes! :-)

  66. Azi am depus actele pentru schimbarea permisului expirat. Cineva acolo sus ma iubeste pentru ca luni am gasit articolul lui Emilian (scuze ca ma adresez la persoana a doua singular, dar de azi te consider prieten, ajutorul dat de tine fiind maxim!). Mi-am umplut geanta cu cele necesare (aflate din cele scrise de Emilian) si am pornit plina de speranta spre locul cu pricina (am ales “calea” descrisa in articol: metrou si apoi pe jos – ar fi fost culmea sa merg cu masina sa-mi schimb permisul expirat deja!). 08:05, etajul 1, circa 80 persoane, deschise doar 2 ghisee; Intrebare adresata la biroul de informatii: “nu s-ar mai putea deschide un ghiseu, doua, trei?” Raspuns: “NU, nu exista personal”. Intrebare: “dar chiar e nevoie de 2 persoane la informatii, in conditiile in care nu e nimeni la rand?” Raspuns; o privire ucigatoare si un raspuns: “DA”. Peste 5 minute au mai deschis un ghiseu, eram prima, am scapat rapid. N-am asteptat 2 ore sa-l ridic, n-aveam timpul necesar. Voi merge maine.
    Fisa medicala pe loc la un centru medical de pe bd. Timisoara, vis-a-vis de reprezentanta Nissan.Trecut prin toate cabinetele, completat fisa (nu e nevoie de programare si nici de adeverinta de la medicul de familie) – fix 25 min.Cost: 150 lei. Program 09-15, luni-vineri). Nu dau nume, desi poate ar fi de ajutor si pentru altii, dar se descurca lumea, exista net!
    MULTUMESC, EMILIAN ca n-a trebuit sa mai trec strada pentru copii xerox si ca am avut toate cele necesare!

    • Cu placere! Si eu multumesc pt feedback. Poti sa-mi confirmi ca exact actele trecute in ghid INCA se cer si in prezent la DRPCIV pt schimbarea permnisului? SAu ai avut nevoie si de altceva in afara de ce e trecut in ghid? Mersi.

  67. Sunt in Pipera pentru a schimba permisul auto….nimic nu e nou….la CEC “se greseste” la rest si acum 23 mai 2016. Pentru cei din Ilfov….coada este de peste 50 de persoane. Astept de la ora 13/30 si mai am in fata mea 20 de persoane. Acum e 14/40 si sper ca voi reusi azi. Felicitarii celor de la Policlinica RIMMED care mi.au facut fisa medicala in 40 min.

  68. mai nene, care este programul la Pipera pana la urma?
    ba pana la 16.30, ba pana la 19.30, sau 20.00
    la telefon nu raspund de nici un fel

  69. rezolvat.
    La 08.35 am fost prezent la coada.
    La 09.03 depusesem deja actele. Dupa 1h.45min ridicat permis.
    Atentie, trebuie copii xerox dupa CI si Fisa consultatii.
    Pt. Bucuresti, etaj 1, ghiseele 1-8 depunere, ridicare ghiseu 15

  70. Multumesc pentru cel mai complet articol pe aceasta tema, maine ma voi duce cu toate in regula, sa.mi schimb permisul deja expirat. Numai bine!

  71. Salut. Am sunat la o clinica privata si mi s-a spus ca parafa medicului de familie nu este obligatorie pe fisa medicala. Stiti cumva daca este adevarat?

  72. Domnu’ Emilian, multam fain stimabile. In afara de vreo 2 rromi de la etajul 1 care se luasera amandoi de ceafa si mai aveau putin si se luau la bataie in toata regula, o fost bine :) In cele 90 min de asteptare am dat o raita si pe la Promenada, unde am vazut toti corporatistii care isi sorbeau cafeaua matinala ;)

  73. Renuntati la fisa medicala pentru schimbarea permisului auto si inaspriti mai bine legile si puneti-le in aplicare pentru ca altfel nu se vor stopa accidentele rutiere facute de descreieratii si criminalii care nu respecta regulile de circulatie! Degeaba ii chinuiti pe absolut toti ceilalti prin controalele medicale total inutile!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Eu va inteleg frustrarea cu privire la toata birocratia consumatoare de TIMP si nervi pe care ne-o pune in carca Statul anti-romanesc in care traim. Dar sa nu cadem in capcana de a-i acuza tot pe romani pentru relele pe care le face Statul roman, condus de straini. Accidentele de circulatie nu se intampla doar din cauza unor descreierati si criminali, ci din mai multe diverse cauze, cum ar fi drumuri prost iluminate (vina statului mafiot), drumuri cu o singura banda pe sens (vina statului), lipsa acuta de timp – oamenii n-au timp de pierdut din putinul lor timp liber in trafic, de aceea se grabesc (vina statului), gropi in asfalt (vina statului), carute pe drum – exista din cauza saraciei, oamenii n-au bani sa circule cu masini (vina statului), drumuri/intersectii/treceri de pietoni PROST SEMNALIZATE (vina statului), alcool exagerat de ieftin la dispozitia tuturor promovat pe toate canalele media ale mafiei etc etc etc. Deci cauzele nu sunt doar “teribilismul” sau inconstienta unora. Sunt si alea. Dar nu sunt cele mai importante. Iar legat de controalele medicale, nu sunt inutile deloc. Cum ar fi ca toti care au permis sa conduca fara sa fi fost vreodata verificati cu privire la capacitatea lor biologica de a conduce… Ai mai iesi in trafic? :)

      • Salut, bun articolul! Nu stiu daca poti sa imi raspunzi dar intreb oricum: imi expira permisul in octombrie 2016. Eu ajung in Romania in Decembrie 2016 (locuiesc in afara si nu conduc aici deci nu am urgenta sa il schimb la consulat unde doar o taxa de procura costa 60 euro). In principiu ar trebui urmati aceeasi pasi,nu? Am dreptul sa conduc in ziua respectiva cand schimb permisul sau pentru ca o sa fie expirat din Octombrie, automat nu o sa mai am dreptul de a conduce? Multumesc!

      • Salut. N-are rost sa dai bani aiurea pe acolo daca nu iti trebuie acolo permisul. In Romania, permisul de conducere poate fi schimbat ORICAND, inainte de a expira sau DUPA ce a expirat, la ORICE data, prin aceeasi procedura explicata in articol, fara nicio amenda sau penalizare de vreun fel la momentul schimbarii permisului. INSA cu permisul expirat NU ai dreptul sa conduci! Deci in decembrie 2016 NU vei avea voie legal sa conduci cu acel permis (expirat in oct 2016). Solutie: vii linistiti in decembrie in tara, iei frumos metroul si iti depui actele pentru schimbarea permisului, fara sa conduci pana la primirea noului permis :).

  74. Update: taxa pentru permis conducere de 68 lei nu se mai achita la CEC.
    Singurul loc unde se poate plati este la Posta Romana. ( cu multa bataie de cap, de completat formular, iar doamnele acre ca intotdeauna – indiferent de locatie – iti gasesc nod in papura pentru orice completezi)
    De exemplu: la Posta Romana la Pacii – Valea Cascadelor, formularul tip afisat la avizier este completat eronat – asa ca nu poti completa nici tu corect decat stand la rand de vreo 3 ori si certandu-te cu acrele de la ghiseu.

    • Am refacut link-ul catre fisa medicala, insa nu ai nevoie de ea, pentru ca ti-o dau completata cei de la Unitatea Medicala la care te duci. Nu se plateste amenda indiferent cat timp a trecut de la expirare. Iei insa amenda daca circuli cu masina cu permisul expirat.

  75. Mulțumesc pentru articol, m-a ajutat.
    Acum am ridicat permisul.
    Am stat la depus actele aproape doua ore la coadă – de la 10:30. Era nebunie. L-am ridicat după 1:50 de Min si o coadă de 10 Min.
    Am făcut fisa medicala la Policlinica Regie – b-dul Regiei Nr. 8 – Pret 100 lei – nu au nevoie de trimitere de la medicul de familie.
    Taxa pentru permis am platit-o la parter la trezorerie – o coadă pentru înregistrat cererea și o semicoada pentru achitat – eu unul cash, nu am văzut POS, dar e posibil să aibă. Pentru București nu mai au CEC la parter.

  76. taxa de permis la posta se plateste în contul IBAN:

    RO76TREZ705502601X009835

    Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informații:

    – CNP-ul și numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat,

    – contul IBAN (conturile indicate mai sus, în funcție de serviciul solicitat),

    – codul fiscal al Instituției Prefectului Municipiului București – CUI 4267125,

    – suma și tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata.

    Nu cel scris de tine.
    Ms

  77. Am mers luni, era o coadă imensa, însă mi – a spus o doamnă in uniformă ca miercurea si joia sunt doar preschimbari, nu si programări pt examen. Este miercuri, coada, dar semnificativ mai mică. Mulțumesc pentru articol, mi a fost de ajutor.

  78. Salutare,
    Mi-am schimbat permisul ieri . Stat la coada 1 ora pentru depus actele .
    Permis ridicat dupa 2 ore .
    O mica mentiune am : Cand platesti taxa de 68 lei la posta prin mandat postal mai platesti 5 lei ( taxe postale )
    In concluzie 223 lei dati aiurea si o jumatate de zi pierduta la cozile minunatei noastre birocratii .

  79. Desi scrie si pe site-ul oficial ca plata se poate face si la ghiseele serviciului public din pipera , astazi 28iulie ora 8:19 doamnele de la ghiseu spun ca NU se poate plati si ne trimit la trezorerie. Cel mai trist este ca oamenii sunt neinformati si cred la fel…. halal update al legii . Lipseste sa mai fie implementat…

  80. Taxa se plătește la ghișeu dar nu la cel unde depui actele. În acest moment se achita la ghișeele 18-19, apoi urci cu actele la etajul 1.

  81. Sunt din Bucuresti si mi-am reinnoit permisul la inceputul lunii Iulie 2016. Am avut nevoie de:

    1. Permis auto expirat.
    2. Dovada plata taxa eliberare permis.
    3. Fisa medicala + XEROX.
    4. Buletin + XEROX.

    N-a fost nevoie sa completez nicio alta cerere sau fisa.

    Pentru fisa medicala: recomand sa mergeti la clinici care au program dedicat pentru permis auto, altfel va costa mai mult si veti sta mai mult.
    Exemplu:
    Romgermed (cu program dedicat) – in 2 ore m-au rezolvat, am platit 145 lei.
    Ghencea Medical Center (fara program dedicat) – o doamna la coada cu mine mi-a zis ca a stat de la 7 dimineata la 5 dupamiaza si a platit aproape 200 lei.
    NOTA: din postarile celorlalti useri se pare ca cel mai ieftin e in Policlinica Regie – b-dul Regiei Nr. 8 – Pret 100 lei.

    Mentionez ca nu a fost nevoie sa trec pe la medicul de familie.

    Multa bafta si multumesc autorului acestui articol, mi-a fost de mare folos :)

  82. Mulțumesc pentru articol. Mi-a fost de un real ajutor. Încerc sa contribui cu ceva informații, poate sunt de folos. Am depus azi dosarul pentru preschimbarea permisului expirat de vreo 2 luni.
    Fișa medicala e valabila un an! Deci dacă ai făcut o în aprilie sa zicem nu e nici o problemă.
    Taxa se achita la parter, nu mai știu exact ghișeul, oricum e un singur ghișeu pentru plăti.
    Actele se depun la etaj la ghișeele 18 și 19, unde se face și poză.
    Informațiile și ridicarea permisului sunt alături, la ghișeul 15.
    Eliberarea durează 2 ore.
    Marți e singura zi în care programul e până la 18.30, în rest 16.30.
    Eu am prins o coadă de 3 ore la depuneri, în rest ok, destul de civilizat.

  83. Multumesc tare mult pentru acest articol! Super util!
    Astazi am fost la schimbarea permisului expirat si as adauga ca plata online trebuie facuta cu cateva zile inainte, pentru ca OP-ul adus in aceeasi zi nu are valoare daca nu regasesc ei banii in cont inainte sa-ti faca poza. Au respins un om cind era deja in cutia foto si se umpluse de spume ca a stat la coada ore intregi (merge greu, un functionar la preluari acte, cam 15 min de persoana)
    Spor tuturor!

    • Mersi, o sa adaug in Ghid. Cred totusi ca situatia este mai degraba cum a explicat Mayken in comentariu, si anume degeaba faci plata cu 3-4 zile inainte de depunerea actelor, cei de la DRPCIV tot te vor amana 3-4 zile ca sa verifice ei plata. Nu cred ca cei de la ghiseul unde depui actele au acces la contul bancar al Prefecturii :)

      • Eu am facut plata in aceeasi zi, mi-au facut poza si mi-au zis ca o sa ma sune ei dupa ce verifica. Mi-au zis ca dureaza o saptamana, numai ca au trecut 2 si inca n-au sunat.

  84. Eu am ales sa platesc taxa prin virament bancar. Desi am dus dovada platii, la ghiseu mi s-a spus ca procedura este sa verifice ei in termen de 3-4 zile lucratoare daca intr-adevar s-a facut plata. Astfel ca in loc sa imi elibereze permisul in aceeasi zi, trebuie sa astept 3-4 zile. Deocamdata viramentul bancar nu este o solutie prea buna daca aveti nevoie de permis cat mai repede.

    • Mersi pt detalii. Cred ca de tine vorbea Traian in comentariul lui? Nu conteaza, o sa adaug detaliile in Ghid, ca sa nu mai pateasca si alte persoane la fel.

      • Eu facusem plata cu o saptamana inainte, tocmai ca sa ma asigur k se tranfera banii si nu o sa am probleme. Dar, cu toate astea, trebuie sa mai verifice. Mi-au acceptat dosarul, am facut poza, doar ca nu am putut sa-mi ridic permisul in aceeasi zi. Se pare ca altcineva a fost mai ghinionist ca mine. E pacat ca au reusit sa complice o procedura care avea rolul sa simplifice tot procesul asta de stat la cozi.

    • Un articol foarte bun! Felicitari! Eu sunt din Braila dar analizele le-am facut in Bucuresti ( acum doar ce m-am intors ) . Recomand Clinica / Centrul Medical Rimmed daca doresti sa le ai gata in maxim o ora . La mine a durat 20 de minute , pret 150 Ron dar atentie , se achita doar cash. Multa bafta si drumuri usoare!

  85. Atentie mare !
    Nu mai achitati taxe pt inmatriculari auto, permise auto etc prin mandat postal sau trezorerie sector 5 !
    Trezoreria sector 5 refuza sa trimita confirmarile de plata catre Directia de taxe si inmatriculari auto iar acolo desi ai predat actele necesare impreuna cu dovada platii esti pus sa mai platesti inca o data la ghiseul din interiorul directiei de taxe si inmatriculari auto ! Am fost nevoita sa platesc de 2 ori suma de 68 lei pt preschimbare permis auto , o data prin ordin de plata bancar si a doua oara ca sa pot sa mi iau permisul auto , la ghiseul din interiorul directiei .
    Ce smecherie , ce aranjament are directia cu trezoreria sector 5 , nu stiu dar nu i in regula !
    O mare bataie de joc !
    Acum alta alergatura sa mi recuperez banii !

    • Am platit in contul iban catre institutia prefecturii bucuresti beneficiar trezoreria sector 5 exact asa cum scrie pe site lor – sit ul directiei

  86. Salut,

    Am si eu o nelamurie.

    M-am programat la Medicover pentru toate analizele in vederea preschimbării permisului auto si mi-au spus ca ei nu fac examen psihologic si ca acesta nu este necesar la preschimbarea permisului.

    Este adevarat ca nu este nevoie de examen psihologic la reînnoirea permisului?

    Multumesc!

    • Depinde ce inteleg ei prin examen psihologic si ce intelegi tu. Daca medicover apare in lista unitatilor medicale autorizate de stat sa elibereze fisa medicala pentru permis, si ei spun ca iti elibereaza fisa, si tu nu vrei sa iti verifici capsorul :) atunci poti merge la ei sa faci fisa… Probabil a fost o greseala de comunicare. Este una EXAMEN PSIHOLOGIC pentru obtinerea primului permis auto si ALTCEVA MICA EXAMINARE PSIHO pentru fisa medicala pentru reinnoirea permisului. Nicio unitate nu face EXAMEN PSIHOLOGIC. Insa printre micile examinari din fisa medicala e si ceva legat de psiho. Poate nu la toate unitatile, cine stie. Oh well.

      • Salut. Ms pentru raspuns. Iata exact raspunsul Medicover:

        “Stimate domn xxx,

        Va rog sa regasiti atasat programarile dumneavoastra rezervate pentru fisa auto.
        Programul medicilor autorizati pentru eliberare Fisa auto este unul fix si nu se poate modifica, iar cele sase specialitati nu se suprapun.
        Va rugam sa ne confirmati aceste programari la aceasta adresa de e-mail sau la numarul de call-center 021.9896.
        Fisa auto eliberata in cadrul Medicover este valabila doar pentru categoriile A si B.
        In Medicover nu se efectueaza examenul psihologic specific obtinerii permisului auto. Pentru reinnoirea permisului aveti nevoie doar de cele sase consultatii.

        Costul fisei auto este de 149 lei.

        La momentul programarilor , este necesara adeverinta din partea medicului de familie, in care sa fie precizate:
        -prezenta sau absenta bolilor cronice; in cazul in care exista, acestea se vor preciza
        -prezenta sau absenta bolilor neuro-psihice
        Fara prezentarea adeverintei in clinica, nu vi se pot efectua cele sase consultatii, implicit nu vi se va elibera fisa medicala.”

  87. Mi-au fost de mare ajutor informatiile din acest articol. Clar, concis si la obiect. Multumesc mult autorului!Felicitari ..felicitari !! O intrebare mai am insa!! Permisul meu expira dupa 30 zile. La Galati (aici am domiciliul) ,se trimite permisul acasa in termen de 15 zile de la depunerea actelor .Eu ce fac in acea perioada ?? Daca stie cineva…multumesc din suflet!! (nu am depus inca dosarul dar il am pregatit)..!!

    • Nu stiu, trebuie intrebat la ei daca primesti o hartie / o dovada ca ai permisul in termen dar este la ei ca sa il schimbe, ca sa poti circula cu acea dovada pana primesti noul permis.

  88. Buna ziua,

    Felicitari pentru acest articol atat de util si felicitari pentru blog!
    In speranta ca voi gasi un raspuns sau voi primit vreun hint, am decis sa va scriu.
    Pe scurt problema: permisul meu a expirat in aprilie si, avand nevoie de el, l-am refacut atunci. In mai m-am casatorit si mi-am schimbat si numele, implicit. In august am refacut permisul si cand l-am ridicat ce sa vezi? Valabilitatea noului permis era pana in aprilie 2026 si nu pana in august 2026, lucru ce nu mi s-a parut deloc normal. Adica cum? Eu platesc un document pentru valabilitatea de 10 ani si primesc valabilitate cu aproape 4 luni mai putin? De unde pana unde? Eu stiam ca in legislatie se calculeaza 10 ani de la eliberarea ultimului document. I-am cerut doamnei de la ghiseu sa ma lamureasca, dar a zis ca nu ea poate sa-mi dea astfel de informatii, iar la DRPCIV nu am gasit pe nimeni sa-mi dea o explicatie. Nimeni nu stie nimic acolo.
    In legislatie nu am gasit nimic specificat de valabilitatea permisului auto sau nu am stiut eu unde sa caut. Chiar daca poate parea meschin din partea mea pentru ca sunt doar 4 luni din cei 10 ani, mi se pare incorect din partea statului sa-mi fure ceva ce mi se cuvine. Dupa atatea taxe, nesimtire si nepasare. Eu nu pot sa umblu cu permisul de sofer expirat 4 luni sau nu puteam legal sa-mi pastrez permisul cu numele vechi chiar daca avea doar 4 luni, dar ei pot sa-mi scurteze perioada valabilitatii.
    As dori sa stiu daca a mai patit cineva ceva similar si ce as putea sa fac?
    Multumesc.

    • Eu unul n-am gasit care e legea in care se mentioneaza ca durata de valabilitate administrativa a permisului pentru categoria B este 10 ani. Am cautat dar n-am gasit. Cu o astfel de lege ai putea sa te duci sa le dai in cap daca insisti. Daca gasesti aceasta prevedere legala le poti cere sa-ti re-elibere un permis cu valabilitate 10 ani incepand din august. Faci o cerere, motivata de legea x, si depui cererea oficial la DRPCIV, cu nr de inregistrare. Si tre sa primesti rasp in 30 de zile. Raspunsul lor negativ il poti ataca in instanta – depui o cerere, te reprezinti singura, n-ai nevoie de avocat, nu e nevoie sa fii prezenta la termenele de judecata – se judeca in lipsa. Si instanta ii poate obliga sa iti elibereze permis pana in aug. Asta daca gasesti clara prevederea legala care spune ca valabilitatea noului permis este 10 ani, si motivatia raspunsului lor negativ nu te-a multumit. :)

      • Multumesc mult pentru raspuns!Cam la acest traseu ma gandeam si eu, insa, din fericire, am rezolvat problema cu bine. Am mai mers o data la DRPCIV si am reusit sa vorbesc cu cineva care a inteles problema. Este ceva legat de fisa medicala. Cica nu trebuia sa o mai aduc o data…Nu stiu daca intradevar este fisa problema (din cate stiu eu, sub nici o conditie nu se face permisul de conducere fara acea fisa medicala) sau doar a fost o scuza a greselii lor. Au admis ca este greseala lor si permisul se va reface cu data corect.Numai bine va doresc!

  89. Am gasit citind pe sarite prin discutii la un moment dat o polemica legata de unitatile medicale agreate pt fisa medicala.pot sa va spun ca eu am fost azi la Romgermed si am rezolvat cu 145 de lei intr-o ora. Mai rapid de atat nu cred ca gasesti in alta parte.Si nici mai ieftin(poate doar la unitati de stat).
    Maine merg la Pipera sperand sa fiu norocos si sa nu prind o coada prea mare.
    O seara placuta tuturor!

  90. Multumim fain pentru articol, foarte util, datorita lui am pierdut doar 3 ore, in loc de o zi cum ma asteptam.

  91. Super articol! Minunata idee de a stramge toate informatiile intr.un singur loc.
    Am fost astazi, la DRPCIV, la ora 17.30, pentru schimbare buletin expirat si am stat 3 minute la plata taxei de 68 de lei si 10 minute la coada aferenta depunerii dosarului. Totul a mers super repede! Mergeti cu incedere

  92. Am stat astazi la coada la poza + predare documente preschimbare permis de la 12 la 14:30.
    Recomandarea unei doamne de la un ghiseu a fost de a evita zilele de miercuri si joi care sunt mai aglomerate din motive interne.
    Am vazut zeci de persoane care s-au bagat in fata cu tupeu in aglomeratia si degringolada create si au terminat in cateva minute.
    A aparut un gardian/politist/maimutoi sau ce era el acolo tocmai pe la ora 14:15 si a facut putina ordine vreo 10 minute dupa care a disparut din nou.
    Eu am stat “numai atat” pentru ca m-am “combinat” la o coada clandestina/paralela creata “cu japca” la ultimele ghisee.
    Cand eu am terminat erau persoane venite de la 9 care inca mai asteptau “regulamentar”.

  93. Salutare si multumesc frumos !
    Ghidul mi-a fost foarte util. Am rezolvat cam intr-o ora si jumatate, din care o ora am stat la rand pentru depunerea actelor si o jumatate de ora cand am preluat noul permis.
    Taxa am achitat-o la posta romana.
    Ce vreau sa precizez este ca am mers in data de miercuri 07.09.2016 pentru preschimbare si de 2 zile nu mai era necesara copie xerox pentru fisa medicala.
    Cei ce merg dimineata primesc noul permis cam in 2 ore, cei ce depun dupa orele 14-15 au de asteptat pentru ziua urmatoare. Deci daca vreti sa rezolvati rapid, mergeti cat mai de dimineata, la inceputul programului lor de lucru.
    Toate cele bune !

  94. NU mai trebuie copie xerox dupa fisa medicala, am scris anterior in 10.09.2016.
    Va rog sa actualizati acest detaliu, este important.
    Felicitari pentru articol !

  95. intrebare: Daca permisul este expirat si trebuie schimbat si pe numele nou trebuie sa duc si certificatul de casatorie? am sunat si cei de la drpciv au zis ca e de ajuns doar buletinul. As vrea sa stiu sigur sa nu ma trezesc acolo ca trebuie. Va multumesc.

    • Daca aveti numele nou in buletin, eu zic ca e suficient. Permisul se face in baza buletinului. Iar buletinul are numele schimbat pt ca o alta autoritate a eliberat un buletin nou in baza certificatului de casatorie. Ar fi redundant sa trebuiasca din nou certificatul, la fiecare autoritate care iti cere buletinul, nu? Daca v-au si zis…eu zic ca e suficient sa mergeti cu buletinul nou (+copie xerox), fisa medicala original, dovada platii taxei si permisul expirat (original).

  96. Foarte utile informatiile, multumim!
    Pe mine doua lucruri ma intereseaza: sunt din Giurgiu, permis eliberat in Giurgiu, credeti ca pot sa il preschimb la sediul din Pipera? Se da vreo amenda daca am intarziat 3 luni?

  97. Zilele trecute (miercuri mai exact, 21.09) mi-am preschimbat si eu permisul.
    Datorita recomandarilor citite am fost pt fisa auto la Romgermed intr-o marti de la 16:00 (cea de langa Gara de Nord). A costat 155ron si totul a mers struna. F organizat, in 1h si un pic am terminat tot. Recomand mai de parte.
    Taxele le-am platit la et 1 in Pipera (ghiseul 15 si 16 parca). Si la depunerea actelor a mers super rapid, desi era o coada enorma. Totul foarte civilizat!
    “Dansul si distractia” au fost la ridicarea permisului. Incredibil ce sistem de rahat au. Trebuie sa depui dupa 2h cartea de identitate pe ghiseu, ” cu poza in jos sa nu se vada datele” :). O tante la vreo 50 de ani, in fct de cum ii vin permisele, pune pereche CI-ul cu permisul si cheama in ture de cate 4-5 oameni urland : “Popescu, Ionescu, Georgescu etc”. Si cu asta, basta cu “protectia datelor”. Fericitii chemati urla si ei un “DA!” si se duc sa isi scrie seria permisului si numele, urmat de semnatura, intr-un catastif antic pe care nici dracu’ nu o sa-l mai deschida de acum in colo -o alta inutilitatea a sistemului nostru. Ca sa nu mai vb de odiosul pix legat cu sfoara!
    Anyway, dupa 5 ore (!!!) de la depunere mi-am ridicat permisul. Eu am reprezentat exceptia pt ca erau persoane care si l-au ridicat dupa 2-3h. La mine si cica inca 18 persoane s-a blocat nu-s ce sistem si de aceea a durat atat. M-am enervat pe moment dar mi-a trecut in drum spre casa.
    Cand am fost eu nu l-am vazut pe domnu’ Tariceanu, cred ca dumnealui terminase mai repede. :)

    • Cat de mare era coada la plati? Vreau si eu sa ma duc saptamana asta, si nu stiu cum e mai bine sa fac cu plata.

  98. Multumim pt blog, foarte frumos din partea ta sa impatasesti cu toti experienta ta ! Intrucat sunt procuror, as putea pocnind din degete sa obtin acea fisa medicala, precum ne invata distinstul cumparator de influenta, Ady, (da, da, e infractine ce faci tu amice si te mai si lauzi), insa nu vreau astfel, vreau sa urmez calea legală, adica dupa cum ar spune infractorul nostru: sa stau la coada ca fraiera si sa.i las pe altii mai curajosi sa se duca la beci! Ma gandeam daca clinicile care isi fac reclama pe net sunt autorizate, pentru ca nu apar pe lista de mai sus, a incercat cineva ?

  99. Frumos articol si foarte util, mulțumim.
    Stii cumva ce trebuie facut/depus in cazul in care am pierdut permisul ? Si daca pot face in alt județ decat cel de domiciliu ? Multumesc mult.

    • Nu stiu, articolul este despre preschimbarea permisului expirat, pt pierdere e alta procedura, vezi pe site-urile mentionate sau la telefon.

  100. Preschimbare Permis

    Salut! Eu am incercat sa fac o struto-camila (nici eu nu stiu de ce) dar, fiind din Galati si locuind in Bucuresti am facut intai fisa medicala in Bucuresti si apoi am mers in Galati sa fac permisul, am platit si taxa tot acolo. Am stat vreo 3 ore la coada (nu le mergea sistemul) si cand am intrat in sfarsit, nu am apucat sa scot decat fisa medicala si domnul politist de acolo mi-a zis ca nu este in regula, ca trebuie parafa si de la medicul de familie si ca pe toate fisele medicale pe care le avea deja era la fel. Eu am o problema cu urechea dreapta cei drept (auz slab) dar pana la urma tot Apt medical sunt. Acum am revenit in Bucuresti si nu stiu daca sa merg la medicul de familie pentru parafa sau sa merg direct la DRPCIV. Pareri? Sugestii?

    • O gramada de oameni au mers la DRPCIV fara parafa medicului de familie si a fost ok. Se pare ca prin alte judete se cere si asta pe fisa. Initial se cerea si in Bucuresti. Cumva, pentru binele circulatiei pe drumurile publice, e mai sigur sa isi dea cu parerea si medicul de familie pe fisa, poate e ceva ce le scapa doctorilor la evaluarile alea sumare… Probabil ca in Bucuresti o sa poti depune fisa exact asa cum o ai acum. In legatura cu problema la auz, sper ca esti suficient de responsabil incat sa mergi la volan FARA muzica in masina…

      • Multumesc de raspuns! Da :-) sunt suficient de responsabil, plus ca nu sunt surd. Aud foarte bine cu cea stanga si mai putin bine cu cea dreapta, dar apreciez grija pentru siguranta mea si a celorlalti.

  101. la telefon au spus ca nu conteaza de unde esti, preschimbarea se poate face oriunde in tara

  102. Am schimbat azi permisul(joi).

    Am ajuns la 9 30 sa depun actele si sa fac poza. Aveam 2 persoane in fata. Sunt 4 ghisee in total.
    Am revenit peste 2 ore(11 30) la ghiseul de ridicare.
    Aici este un sistem putin diferit. Nu se sta la coada efectiv. Se lasa buletinul cu fata in jos peste teancul de buletine la ghiseu. Apoi doamna striga in ordinea buletinelor persoanele care au primit buletinul.

    Mi se pare mai civilizat.

    Per total am fost multumit de procedura.

    Taxa am platit-o la posta.

    A fost nevoie doar de copie dupa buletin la acte. Recomand sa va faceti la tot.

  103. Salut,
    Multumesc pentru acest ghid. A fost de mare ajutor.
    O singura mentiune/recomandare as avea: sunt de evitat zilele de examinari – acum sunt luni, marti si vineri – cand si cei ce urmeaza sa dea examen depun dosar pentru permis si nu exista o coada doar pentru schimbari permise expirate.
    Numai bine,
    Mihaela

  104. Am fost Vineri 14.10.2016 sa schimb permisul. La ora 9 aveam 100 de persoane in fata mea, sistemul cu bonuri nu functioneaza. La ora 13 am reusit sa depun actele. M-m intors la ora 15 sa ridic carnetul. Nu mai erau decat 10-15 oameni la depuneri. Se pare ca Mercuri este cea mai buna zi sa schimbi permisul pentru ca nu sunt examene.
    Neplacut este ca au facut un ghiseu pentru straini. Acolo era liber, o frantuzoaica cu un plod in brate ne-a si injurat ca nu putea sa treaca “de prostii” care stateau la coada.

  105. Multumim pentru articol, foarte util si actualizat. Dacă eram destept si citeam din urma cu o luna aflam ca imi pot depune actele si in alt oras.

    M-a indus un pic in eroare titlul articolului si am crezut ca nu e valabil peste tot.

    Multumim si pentru atasarea
    ordinului care reglementează aceste lucruri.

    Chestia care m-a deranjat f tare este ca pe acea fisa medicală, nu e obligatorie semnatura medicului de familie la toate unitatile care fac astfel de “analize”.Mie mi s-a spua ca e necesara, motiv pentru care am facut un drum si pana acolo si bineinteles am si platit pentru acea parafa (tarif de 50 lei, dar mi-a redus la 40 ca nu avea chef sa faca chitanța, sau ceva de genu). Rubrica medicului de familie e absolut necesara, doar el are evidenta ta si poate confirma daca ai sau nu bolile pentru care altfel semnezi pe prpopriea raspundere ca nu le ai…. nu e corect. Cei de la unitatea medicala nu au date despre trecutul tau medical, si sunt de parere ca o simpla semnatura si declaratie pe prorie raapundere ca nu ai probleme medicale, si nu suferi de bolile de care nu ar trebui sa suferi sunt absolut insuficiente dar mai ales incorecte sa fie de ajuns.

    • Initial ghidul a fost creat pt bucuresti, nu stiam ca procedura e valabila pt orice sofer din tara, nici nu stiu daca era valabila la momentul crearii ghidului. La mult timp am aflat ca si cei din provincie pot schimba buletinul aici. De aceea titlul pt Bucuresti. Poate e timpul sa-si schimbam titlul. Vedem.

      • Salut. se are ca nu e aplicabil 100% peste tot in tara, asa ca lasa asa titlul.
        Care ar fi diferenta?
        “No”, de exemplu la Cluj, taxa nu se poate plati la casierie pentru ca nu au casierie… taxa se plateste ori prin virament bancar, ori la trezorerie, ori prin mandat postal. poate cel mai comod e prin mandat postal intrucat este o posta in apropiere in cart. Gheorgheni.

        Alta remarca, e nevoie de un dosar plic (eu scriu si asta ca nu mi-am dat seama). si chiar daca nu esti din localitatea respectiva, adica in cazul meu nu esti din Cluj, iti face poza, nu trebuie sa duci de acasa. in plus, nu exista sistem pe baza de numar de ordine. confirm si eu, nu e nevoie de aviZul medicului de familie, asa ca scapati de niste bani in plus (desi eu nu am scapat): ignorati eventual ceea ce clinica va spune, in cazul in care va trimite la medicul de familie, sau schimbati clinica.

        Toate bune!

  106. ;)), foarte tare, modul în care ai prezentat e mișto, mi-ai făcut dimineața vesela , acum merg și eu sa vad de permis ca mai am câteva zile și expira….

  107. Mulțumim frumos pentru informații! Vă rog frumos , dacă știți, pentru permis de conducere ,gradele B,C,E, se percep alte analize și taxe în plus? Mulțumesc anticipat!

  108. Multumesc pentru informatii, au fost foarte utile. Am fost azi si mi-am schimbat permisul, iti confirm ca toate informatiile prezentate de tine sunt de actualitate. Eu din precautie am depus si copie xerox dupa fisa medicala, nu stiu insa daca era obligatorie, dar nu mi-au returnat-o.
    O zi buna!

  109. Multumesc pentru articol, foarte util ! Pot sa confirm ca cele descrise de tine sunt inca valabile (am depus doar copie buletin, fisa medicala, mandat postal si vechiul permis).

    Si offtopic, referitor la sucurile de fructe: nu sunt chiar sanatoase (daca nu contin pulpa), chiar daca sunt naturale. Fructele contin fructoza, care este procesata de ficat, si sucurile fara pulpa obliga ficatul sa proceseze rapid influxul de fructoza si sa-l transforme. Deci rezulta ficat stresat. Sunt mult mai sanatoase blenderele care produc un smoothie din fructe sau legume.

    • Mersi pt info. Tu intri deja in niste chestii de detaliu. Acest articol este pentru publicul larg. Promovarea sucurilor din fructe stoarse am facut-o in acest articol ca alternativa la otravurile pline de chimicale toxice numite “suc” din supermarketuri – pe care le consuma cei mai multi. Daca toti cei care beau cola sau alta porcarie renunta la acea posirca toxica si incep de maine sa bea sucuri stoarse din fructe, chiar si fara pulpa, va fi muuult mai bine pentru sanatatea lor. :) Sigur, se poate discuta despre efectul cu pulpa vs fara pulpa. Stiu ca ideal este ca fructul sa fie mancat integral (de ex la mere inclusiv cotorul si semintele), dar…cate fructe intregi poti manca? Sucul natural, chiar si fara pulpa, e mult mai sanatos decat ce consuma oamenii in general, prostiti fiind de reclame si de TV. Cam asta era ideea.

  110. Salut,

    Am fost azi sa imi schimb permisul, cred ca acest articol se poate imbunatati :)
    – in primul rand, pt plata taxei de permis la drpciv, programul casieriei este de la 8:30, , chiar daca sediul se deschide la 8
    – ar fi super daca cel in cauza ar veni cu o persoana in plus, in felul asta ar putea sta la 2 cozi simultan( adica cea de la taxa si cea de la depunere dosar)
    – nu mai e nicio cerere de completat la ghiseu, se ocupa doamna de acolo de introducerea datelor in sistem
    – am stat la prima coada de la taxa 15 min, iar la coada 2 pt dosar 1 ora. Orientati-va la inceput pt coada 2 sa stati la acea coada (din cele 4) unde sunt 2 functionari publici care lucreaza in paralel. Eu mi-am dat seama de asta abia la final, coada mea fiind cea mai lenta.
    – nu e nevoe de copie xerox pt fisa medicala asa cum sugereaza doamna de la xerox, incercand sa faca si ea 60 de bani moka :)
    Spor!

    • Multumim, am adaugat partea cu deschiderea casieriei la 8:30. N-are rost sa mentionam in ghid partea cu coada 2 unde merge mai repede, ca lucrurile astea se schimba des.

  111. Update, dupa ce primesti fisa medicala trebuie sa te duci mai intai la medicul de familie ca sa completezi la rubrica dedicata lui( Antecedente personale) ca esti apt pentru condus. La medicul de familie se mai platesc 25 de lei.

    • Ti-au spus asta cei de la DRPCIV? Au zis ceva la DRPCIV despre asta? Daca ti-a zis unitatea medicala la care ai fost…si eventual medicul de familie lucreaza in aceeasi unitate medicala…atunci nu e obligatoriu ca s-au schimbat regulile…

  112. Timp mediu de procesare: 3 minute jumate de persoana.

    Documentele necesare, conform cu specificatiile din articol.

    Multumesc, acest articol m a ajutat ft mult!

  113. XEROX se găsește în clădirea de vis-a-vis la SIRICO
    + diverse chestii care se pot rezolva acolo:acte, asigurări etc.

  114. Buna ziua Va rog frumos sti.ti cumva pentru schimbarea permisului pe numele actual de dupa divort ce acte i.mi trebuie?Mentionez ca buletinul l.am schimbat dupa divort dar in acel moment nu m.am gandit sa schimb si permisu

  115. Update 3.11.2016. astazi am fost sa preschimb permisul. Sub nici o forma nu a vrut sa imi preschimbe permisul fara copie de buletin. in rest ghidul este super, dar legile nu se respecta.

  116. Buna seara,

    Mie mi-a fost foarte util articolul asa ca pe langa multumiri as vrea sa contribui la un mic update. Am trait experienta chiar astazi (3 noiembrie) asa ca informatia este as fresh as it gets.
    Voi incerca pe cat posibil sa evit sa-mi exprim asa cum as fi vrut de fapt frustrarea fata de birocratia inutila si incapatanarea de evolutie a Romaniei. Ma voi rezuma sa spun ca experienta in sine mi-a ocupat (absolut inutil la urma urmei, caci procesul in sine cu tot cu poza a durat 4 minute cu totul) in jur de 6 ore din viata, in doua zile diferite (si mai am de pierdut inca una probabil la ridicarea permisului care va fi in cea de a treia zi investita in acest demers).
    1. Confirm pentru cei care nu au domiciliul in Bucuresti (si nici viza de flotant) ca pot parcurge procedura in Bucuresti linistiti (eu am domiciliul in Bacau si politia n-a avut nicio problema cu asta – am verificat insa telefonic in prealabil ca sa evit un drum inutil). Informatia asta e utila pentru cei care nu au domiciliul in Bucuresti pentru ca daca fac ca mine 5 ore pana acasa (nici nu mai intru in discutia cu infrastructura din Romania – absurd sa faci 300 km in 5 ore cand in acelasi timp poti ajunge pe un alt continent cu avionul :)) si isi iau de regula o zi chiar doua libere ca sa pot rezolva problema asta.
    2. Cel mai bine e de mers la ghiseu in jurul pranzului (1-2). Pe principiul ca daca te duci dimineata ajungi printre primii rezolvi repede si ajungi si la birou in timp util se pare ca merge toata lumea (si mi-am luat si eu putin teapa). Cel mai bine este sa mergeti oricand inafara de dimineata, 1, 2, chiar aproape de 4 (au program pana la 4:30), nu mai sunt cozi.
    3. Daca faci plata online, permisul e gata peste cateva zile iar in acest rastimp NU iti elibereaza o dovada ca ai depus actele pentru eliberare si ca permisul tau e la ei. Incercand sa-mi scutesc si mie niste timp si sa imping si institutiile sa imbratiseze avantajele platilor on-line am efectuat plata taxei de permis prin on-line banking cu 3 zile inainte de drumul la ghiseu. Bineinteles ca mi s-a spus ca permisul va fi gata peste cateva zile ca sa se verifice plata, desi trecusera deja 3 zile. “Nicio problema”, zic eu, si cer o dovada ca am depus actele si permisul la ei pentru cazul in care peste weekend as putea fi oprita de politie. Dupa un drum inutil la banca in incercarea de a obtine o stampila de la banca (stampilele nu se mai folosesc dar toata lumea inca le cere) si obtinerea unui extras cu stampila si semnatura electronica evident am fost refuzata vehement pe motiv ca “aia nu e stampila originala de la banca” si dovada nu se elibereaza pana nu se confirma plata. Asadar, sfatul meu e mai bine sa faceti plata la ghiseul de la politie si sa va rezervati ceva timp pentru asta decat sa treceti prin imbecilitatile de discutii prin care am trecut eu astazi (sincera sa fiu mie mi-a placut contradictorialitatea si am si vut o tipa tanara si smart la ghiseu, dar la mine e defect profesional :)).
    3. Eu am inteles ca pana la urma singura varianta este ridicarea permisului de la politie. Nu stiu daca ati observat dar legea si modelul de cerere iti oferta posibilitatea optarii si pentru expedierea permisului la adresa de domiciliu, la o adresa indicata de titular sau la un serviciu public comunitar indicat. Dar cum suna prea frumos sa fie adevarat evident ca nu se poate expedia la o alta adresa indicata de tine (alta decat domiciliul) la care tu esti pentru a semna de primire (nu mi s-a oferit o explicatie, nu au deci nici nu mi-am mai batut capul sa cer). Mie chestia cu expediatul mi se parea super utila si cum ar trebui sa fie in orice tara civilizata dar “nu se poate”.

    Scuze daca m-am exprimat prea vocal dar n-am putut sa ma abtin pana la urma. Hope any of the above are useful.

    Laura

    • Multumim doamna/domnisoara avocat (sau ceva pe acolo) pentru informatii :) O sa adaug in ghid partea cu orele cele mai libere (nu dimineata). Avertizarea pentru plata online e deja in ghid cu rosu :)

      • Vazusem avertizarea cu plata online dar 3 zile mi s-au parut suficiente pentru a se confirma o plata. Boy, was I wrong. Multumesc again pentru articol! Drive safely!

  117. Buna îmi zice si mie cineva dacă vizitele medicale sunt făcute în alt județ sunt bune multumesc

  118. Am preschimbat permisul pe 9 noiembrie 2016.din aventură asta va pot da câteva sfaturi utile.
    1.fisa medicala o găsiți la preturi de la 150 pana la 300 si mai mult.căutați un centru care nu mai solicita vizita si la medicul de familie.
    2.taxa o puteti plăti la posta prin mandat.aveti pe site datele unde trebuie trimisi banii.nu mai luati coada de la direcția permise.
    3.singura copie este cea după buletin.
    4.nu mergeți sa depuneti actele in zilele in care se depun dosarele pentru examenele auto,e omor atunci.eu am fost miercurea si am stat 30 minute la coadă.la ridicare a durat 5 minute,am fost după ora15.
    Acestea fiind spuse va urez succes!

  119. La Târgoviște , dacă ai doua categorii B-C+E,i-ti trebuiesc doua fise medicale pentru categoria B certificat medical tip A(amatori) si certificat medical grupa 2(profesioniști)

    • Sunt mai multi! Doar ca oamenii sunt invatati la TV sa vada RAUL din societate si sa creada ca poporul roman e terminat… Departe de adevar insa…

  120. Multumesc pentru informatii, am urmat etapele si astazi 23 Nov 2016 am obtinut inlocuirea permisului intr-o singura zi.
    Cel mai mult a durat asteptarea pentru depunerea documentelor (2,5 ore) urmata ca durata de plata taxei (40 min).
    Dupa depunerea documentelor la mai putin de 2 ore am ridicat permisul.
    Bonurile de ordine ar fi simplificat mult statul la rand in picioare si aglomeratia.

  121. Mulțumesc pentru acest ghid, cu informații la zi.
    Astăzi 24.11.2016 pentru depunerea dosarului a durat 1 ora (13:00-14:00). Permisul l-am ridicat la 15:30.

    Din discuțiile auzite înțeleg ca dimineața sunt cozi uriașe pentru depunere dosar și ridicare permis ( ajung în zona scărilor de la et 1).
    Catre ora prânzului cozile sunt o părere mai mici.
    Catre sfârșitul programului , adică după ora 15:00 am văzut maxim 10 peroane la depunere dosar , maxim 4 persoane la ridicare.

  122. Multumesc pentru informatiile detaliate si foarte clare!

    Adaug si eu ce info am gasit in plus.

    Pe site-ul drpciv zice ca s-a modificat (prelungit) recent programul de lucru cu publicul:

    Program de lucru
    cu publicul:
    (cu excepţia sărbătorilor legale)
    programul este valabil începand cu data de
    28 Noiembrie 2016
    Luni 07.00 – 21.00
    Marţi 07.00 – 21.00
    Miercuri 07.00 – 21.00
    Joi 07.00 – 21.00
    Vineri 07.00 – 21.00

    Si se pare ca au introdus un sistem de programari online, ca sa iti poti alege ora la care vii. Nu l-am testat, nu stiu daca este eficient, dar link-ul este aici: http://www.drpciv.ro/rezervareb/preschimbare.php

  123. Salut.

    Multumim de informatii.

    Poate ajuta si urmatoarele:

    – am facut programarea ONLINE la adresa http://www.drpciv.ro/rezervareb/preschimbare.php in data de 04.12.2016 – si primul loc liber l-am “prins” in 14.12.2016, dupa pranz. Aviz amatorilor!
    – am facut astazi (07.12.2016) programarea pentru fisa medicala la una dintre clinicile avizate de catre DSP & Co, si prima fereastra am gasit-o luni, pe 12.12.2016. Iarasi aviz amatorilor (la o alta clinica la care am sunat mi s-a dat un posibil timp de asteptare de 1-2 saptamani). Costurile comunicate: 155 RON, se poate plati prin POS (card), se elibereaza fisa medicala pe loc (in aceeasi zi).

    Revin dupa data de 14 – sunt curios cum functioneaza sistemul de programari on-line de la DRPCIV.

    Succes!

    • Asteptam cu interes. Multumim. Dar trebuie sa te programezi si pentru fisa medicala?! Nu sunt destule unitati medicale la care te poti duce oricand sa faci, si iti elibereaza in aceeasi zi, in 1-2 ore?

      • La cei la care am sunat eu era destul de aglomerat, aveau programari pana la 2 saptamani in avans. E un fapt de care ar trebui sa se tina cont, pentru a nu intra in limitare de timp.

    • Asa cum am promis.

      Pe scurt (mentionand ca nu am domiciliul in Bucuresti):

      – facut programare on-line in data de 04.12.2016 la adresa http://www.drpciv.ro/rezervareb/preschimbare.php pentru astazi, 14.12.2016.
      – facut programare saptamana trecuta pentru 12.12.2016 la o clinica acreditata.
      – platit taxa 68 RON (+5 RON) la o posta micuta de pe la Favorit (cam 20 minute coada + caldura + completat mandatul dupa model pus la dispozitie de catre o angajata a Postei + asteptarea printarii dovezii platii la imprimanta matriceala! :) ).
      – facut fisa medicala in 12.12.2016, conform programarii – durata totala 60 minute, plus inca 10 dupa, pentru semnarea fisei de catre clinica & co.
      – ajuns la DRPCIV Pipera astazi, 14.12.2016, la 13:30 (programarea fiind pentru 13:50) – am fost practic singurul la ghiseul de programari on-line, insa – pana m-am orientat – a mai aparut cineva in fata. Asteptat cam 5 minute, depus dosar, poza, semnat etc inca 5 minute, la 13:40 eram plecat din DRPCIV. Mi s-a comunicat timp revenire 2h 30′.
      – revenit la 15:40, “coada” 3 persoane la ridicari permise, la 15:45 eram deja in masina cu noul permis.

      NOTA: NU a fost nevoie de dosar plic, desi l-am avut la mine, conform instructiuni.

      NOTA: am intrebat, si mi s-a raspuns ca DA, POT CIRCULA in perioada dintre predarea permisului vechi si ridicarea celui nou. Am intrebat de doua ori! :)

      Recapitulez actele:

      – Buletin / CI in original
      – Copie buletin / CI
      – Fisa medicala semnata / stampilata
      – Dovada platii taxei de 68 RON catre conturile Prefecturii Sector 5
      – print-ul dovezii rezervarii on-line (important!) – mie nu mi-a venit pe email, rezervarea am facut-o de pe telefon, am fost inspirat si am facut un printscreen al confirmarii, pe care l-am printat ulterior.

      Sper sa ajute!

      Multumesc celor dinainte!

      Succes!

      T

      • Interesant. Multumim pentru detalii. Pe bune au un ghiseu DOAR pt programari online? Nu cred ca va fi atat de liber prea mult timp…:)

  124. Hello,
    Pentru preschimbare permis expirat (sau care expira in curand).
    Va faceti o programare ptr fisa medicala. Eu mi-am facut la Standard Med Plus si a durat 50 de minute totul. E bine sa va faceti programarea luand in calcul ca va poate programa peste cateva zile daca sunt aglomerati. La mine nu a fost cazul, am sunat luni pe 12 dec 2016 si pe 13 dec 2016 eram programat la ora 17.30.
    Dupa ce ati luat fisa medicala, trebuie sa va faceti programare (daca doriti) la DRPCIV.
    Va faceti programare aici: http://www.drpciv.ro/rezervareb/preschimbare.php.
    Eu am intrat pe site-ul lor pe 13 dec 2016 si am mai gasit loc liber pe 23 dec 2016, deci e destul de accesat la programari online.
    Apoi am facut plata online prin internet banking. Am platit 68 de lei. Pentru plata aveti toate detaliile necesare aici: http://www.prefecturabucuresti.ro/?d=serviciu_permise&p=taxe_permise
    Apoi m-am prezentat la data si ora stabilita, eu avand programare pe 23 dec la 13.30, am ajuns acolo pe la 13.15, cu metroul. Chiar va sfatuiesc sa luati metroul, coborati la Aurel Vlaicu si cum iesiti din gura de metrou, faceti dreapta si o tineti pe linia podului Pipera, unde se termina podul, peste drum e DRPCIV. Daca mergeti cu masina e cam jale.
    Odata ajuns in cladirea DRPCIV, m-am trezit cu zeci de ghisee stanga-dreapta, iar informatii din parti. Am citit totusi pe un panou, pentru informatii permise de conducere, ghiseul 15. Dar unde o fi ghiseul 15, nu scria nicaieri, niciun indicator, nimic. Asadar, pentru cei care au de preschimbat un permis de conducere vechi (care a expirat sau va expira in curand), cu unul nou si care si-au facut programare online pe situl DRPCIV, mergeti la etajul 1, la GHISEUL 14. Scarile sunt in capatul holului pe stanga.
    La ghiseul 14 nu era nimeni inaintea mea, am predat urmatoarele acte: fisa medicala originala (nu va trebuie copie), buletin original si o copie, rezervarea pentru programare (o primiti pe e-mail imediat dupa ce faceti programarea si o printati), chitanta de plata prin internet banking (nu trebuie stampilata de unitatea bancara, deci nu e nevoie sa mergeti la banca). Va recomand sa faceti plata in acest mod iar cand va faceti programarea online, sa lasati cam 4, 5 zile inainte, astfel incat sa fiti siguri ca banii intra in contul Trezoreriei sect 5 (este contul pentru permise de conducere).
    Apoi, angajatul DRPCIV introduce datele in sistem, verifica intr-o camera alaturata daca plata ta a fost inregistrata la ei (consulta extrasele de cont venite de la trezorerie – a durat fix 50 de secunde) apoi printeaza o cerere pe care o semnezi si iti face poza. Te intorci dupa 2 ore sa iti ridici permisul nou, de la ghiseul aflat in spatele ghiseului 14, cred ca 16, anyway, tot acolo la etaj, doar pe partea celalta. Sfat: veniti peste 1 h si 45”, un sfert de ora stati la coada.
    In concluzie, e mult mai bine online, decat sa veniti si sa stati la coada cu bon de ordine sau sa platiti la casieria lor, adica sa luati mai multe cozi la rand. Cred ca daca mergeti mai spre sfarsitul programului care e pana la 9 seara btw, e mai liber.
    Bafta!

  125. Am fost si eu azi prin experienta asta. A durat cam 3 ore sa iau toate stampiele la Spitalul Universitar, pentru ca majoritatea sectiilor nu aveau oameni in ambulatoriu acum intre Craciun si Revenlion, si a trebuit sa alerg dupa ei pe sectie. A fost insa bine ca a fost destul de mare spitalul cat sa pot sa rezolv, ca aveam deline azi. Nota importanta – e necesar si un aviz ca nu suferiti de boli cronice care te pot incapacia – pentru ca se pare ca inca sunt relativ tanar (30 de ani) medicul de la boli interne a fost destul de dragut sa ateste chestia asta pe fisa, caci altfel ma astepta un drum si pe la medicul de familie. Odata ajuns la politie am fost la ghiseul 18 la parter sa platesc taxa de 68 lei, apoi am depus fisa, dovada platii si copia dupa buletin sus la etajul 1 dupa ce am luat bon de ordine, si in o ora jumate am fost gata acolo, dupa cam doua ore cu totul :)

    • Din ce stiu nu exista limita de varsta pentru reinnoirea unui permis auto, indiferent de categorie. Daca persoana trece cu brio examinarile medicale si primeste fisa medicala pentru permis auto, inseamna ca este apt de condus, indiferent de varsta.

  126. Felicitari si multumiri pt toate detaliile. Eu trebuie sa schimb permisul si aceste precizati ale dvs imi sunt de folos. Multumesc!

  127. Iti multumesc pt informatii,au fost deosebit de utile, iar cele suplimentare ..la fel .Sa fii sănătos si anul nou sa-ti aduca multe bucurii.

  128. Multumesc mult pentru postare! A fost singurul loc online unde am gasit toate informatiile necesare si actualizate. Confirm circuitul de parcurs, vineri 13 ianuarie 2017 in cazul meu!… Cu aprox. 3 saptamani inainte am facut programare pentru examinarea medicala (abonament corporatist la Regina Maria, taxa inclusa in abonament, altfel 250 Ron, locuri libere de-abia peste 3 saptamani, plimbat prin 6 cabinete, cam o ora si jumatate cu totul) si programare online pentru depunerea actelor la Politie. Ceea ce mi s-a parut deranjant la programarea online (si asta trebuie facuta cu ceva timp inainte) a fost ca iti poti alege ziua, dar nu si ora (cel putin eu nu am reusit). Asa ca am fost fericita castigatoare a programarii de la ora 7.10, gandindu-ma cu groaza cum voi reusi sa ma trezesc pentru ora aia. Cu o zi inainte de ziua cu pricina am platit taxa de 68 Ron la Posta (plus 5 Ron pentru mandatul postal). Ajunsa la Politie cu 3 minute inainte de ora 7.00, am intrat prima la ghiseul pentru programari online. Cu taxa platita, fisa medicala in original, buletin si copie buletin, permis pe cale de expirare, confirmarea programarii online printata. 10 min cu tot cu semnaturile si poza de rigoare (o doamna foarte amabila a intocmit fisa necesara si mi-a dat indicatiile regizorale pentru pozat). Apoi asteptat cuminte pe bancuta (la caldurica!) pana pe la 8.15 cand au venit primele permise si ne-au strigat pe nume. The end! :-)
    Inca o data mii de multumiri pentru informatii!
    Numai bine!

  129. Multam’ si…Consideratie, Emilian. Ff limpede totul, plus…haios prezentat! Felicitari pt postare!

  130. Situatia este asemanatoare si pentru preschimbare permis strain, doar ca: aici ai nevoie de copie de la fiecare act in parte, CI, fisa medicala, permis.
    Eu am fost la ei pe 25.01.2017 pe seara, dupa 19:00, am facut copiile peste drum, am depus actele necesare cu plata de 68 lei facuta chiar in interiorul DRPCIV.
    Deloc placut este ca: trebuie sa astepti sa se faca verificarile necesare care contau in: – trimitere de cerere de verificare catre ambasada tari de unde ai schimbat / obtinut permisul,
    – acestia trimit la cei de la politia de trafic din tara respectiva, acestia fac verificarile necesare si raspund ambasadei, care la randul ei raspund celor de la DRPCIV.
    Daca AI NOROC poti avea noul permis in 30 zile, cum spune legea, daca se necesita verificari suplimentare, atunci inarmeaza-te cu rabdare. Am citit pe alte forumuri ca sunt unii care au asteptat si 6 luni.
    Alt lucru neplacut este ca: iti dau dovada dar pana la expirarea permisului si este valabila doar pe teritoriul Romaniei.
    Inca nu am vesti de la ei, voi merge zilele astea sa vad ce noutati sunt, sigur imi vor vinde gogosi.
    Din punctul meu de vedere, pentru ca am ramas pieton, permisul meu expira pe 31.01.2017 si nu s mai face aceasta gresala, este bine sa te ocupi de preschimbarea permisului din timp, cel putin 6 luni inainte de expirarea acestuia sau dupa nevoie, ca sa nu ai neplaceri.

  131. Emilian, chiar azi 3 feb 2017, dupa ce am citit ce si cum pe site-ul tau, am fost sa-mi preschimb permisul si TREBUIE CERERE TIP. Se ia de la informatii si se completeaza INAINTE de a merge la ghiseu. Te rog sa modifici pe chidul tau. Multumes mult!

  132. La unele centre medicale se cere viza de la medicul de familie, asa ca este bine sa sunati inainte de a merge la clinica ce va elibereaza fisa medicala pentru permis auto. Si sa intrebati si de programul medicilor, adica sa fiti siguri ca rezolvati cu un singur drum.
    Pe site-ul http://www.prefecturabucuresti.ro/?d=serviciu_permise&orf=progr exista posibilitatea de rezervare a unui interval in care sa ti se preia dosarul. Este bine sa intrati din timp pe site astfel incat sa obtineti rezervarea intr- o zi cand sunteti disponibili.

  133. Nu sunt probleme daca fisa medicala nu este făcută in bucuresti/ilfov. Important este sa fie acreditata.

  134. Sunt foarte impresionată de și îndatorată pentru articolul ăsta: a fost singura mea armă atunci când m-am pornit în țară să-mi refac permisul. Am rezolvat într-o singură zi trezoreria și vizita medicală și depunerea documentelor (pe la 15 așa, minunată sugestie) – și ridicarea în aceeași zi! Un ghid foarte limpede și de mare ajutor, mii de mulțumiri!
    O singură atenționare: cererea tip e necesară. Am avut-o completată de dinainte (la modu’ “să fie”) și aș fi avut timp s-o mai completez de 174 de ori cât am așteptat (e un teanc acolo pe masă) – și a fost primul lucru pe care mi l-a cerut funcționarul.

  135. Multumim pentru aceste informatii utile. Adevarul este ca am incercat si pe site ul oficial si nu am avut convingerea ca l-au updatat. Multumim si pentru informatia despre sucul proaspat de la aprozar. Dar unde se afla acel aprozar? Eu imi fac acest suc in fiecare dimineata acasa, cu un storcator de citrice si un mixer care paseaza fructele cu pulpa tare.

    • Da, site-urile oficiale sunt facute doar ca sa bifeze ca exista. Acest ghid e facut sa ajute concret. Sucul de la aprozar – undeva pe Batistei, dar daca ai acasa fa-ti acasa :)

  136. Nu este nevoie de cerere tip. Am ajuns vineri seara la ora 17.00 la DRPCIV, la trezorerie CEC la parter nu era nimeni, am platit taxa in 2 minute, am mers sus la etajul 1, acolo sunt vreo 5 birouri (de la nr. 4 la nr. 9), am luat bon de ordine, in fata mea era 1 persoana, am asteptat 5 minute, am depus actele, am facut poza (a durat 5 minute). La 18.30 ridicam permisul nou. Daca nu e aglomerat dureaza 1 ora jumate sa ridici noul permis (nu 2 cum anunta ei)

  137. Update 21.03.2017:
    topic: preschimbare permis auto expirat pt ins cu domiciliul in bucuresti.
    obs.: cererea tip nu e necesara
    pasul 0: mergeti la etaj luati bon de ordine de la aparat (selectati preschimbare / reinnoire permis); pe aparat va scrie cate persoane aveti in fata la coada; eu am avut 18 pers in fata deci am trecut la pasul 1
    pasul 1: coborat la parter, stat la coada la platit taxa 68 ron la ghiseul 15, 16 (trezorerie mun bucuresti); platit
    pasul 2: urcat sus, mers la ghiseele 2,3,4,5,6 unde se fac pozele si se depun actele; ei anunta/afiseaza numerele de ordine care trebuie sa se prezinte la ghiseu; nu trebuie sa stati la coada ca de asta s-au inventat bonurile de ordine; puteti sa zaceti linistiti pe scaunele din zona ca nu va trece randul si nu se baga nimeni in fata (pb. romaneasca no. 1)
    pasul 3: venit randul bonului meu, mers la ghiseul respectiv, depus acte, NU trebuie cerere tip, completeaza ei tot in calculator, mi-au facut acolo poza pe loc, NU trebuie poze
    pasul 4: mi-a spus ca in doua ore permisul e gata si asa a fost; am revenit dupa 2 ore la ghiseul 15 cu buletinul si am ridicat permisul
    nota: toata operatiunea a durat cam 30 de minute in sediul lor overall, cu sus numita pauza de doua ore intre reprize
    nota: am fost la ora 11 in pipera
    nota: fisa medicala am facut-o la rom med 2000 in baba novac, sunati in prealabil pt programare, cost 160 ron, a durat totul 2 ore cu trecut prin toate cabinetele, sint organizati bine, totul ok
    nota: contribui si eu aceste informatii sa fie de ajutor celor care citesc threadul, cum mi-au fost si mie de ajutor datele din articol si din comentarii, pentru care multumesc frumos. va urez spor! :)

  138. Azi, 22.03.2017 mi-am schimbat si eu permisul de conducere. Categorii B, C si E (pe scurt).
    Observatii fata de updateurile deja facute:
    Nu mai este nevoie de cerere, singurele documente necesare fiind: 1. CI; 2. permisul vechi; 3. fisa medicala si 4. dovada plata (posta DA, CEC NU merge, OP sau internet banking, NU, ca merge cu viteza luminii).
    Programarea OnLine, fix pix: m-am programat ieri si singurul loc liber era începând cu data de 28.03.2017 orele 19:30 si mergând mai departe, 31.03.2017 orele 14:20.
    Azi dimineata (07:30) m-am pezentat cu actele, luat bon ordine – 10 persoane in fata, aproximativ (mai putin) de 30 minute asteptare. Dupa 2 ore am ridicat permisul. Am cautat daca se poate anula rezervarea – doar de curios. Nu se poate.
    Am gasit pe net si un centru acreditat care garanteaza ca in maximum 2 ore pleci cu fisa medicala completata contra sumei de 150 ron. Daca nu se ”finalizeaza” in 2 ore, primesti 50% din suma achitata inapoi.
    Eu, la alt centru, am platit 210 ron, si a durat efectiv aproximativ 2 ore, dar, cu totul, de când m-am prezentat pentru programare, aproximativ 8 ore.

    • Multumim pt detalii. Din acest motiv nu am adaugat detalii despre programarea online…pana nu e clar ca merge bine. Observ ca merg mai repede lucrurile la DRPCIV ceea ce e bine.

  139. e adevarat ca cer chitanta fisei medicale …eu nu o mai am ..am facut o acum 2 zile dar nu o mai gasesc

    • Nu este nevoie de nicio chitanta a fisei medicale. Este nevoie de Fisa medicala in original. Scrie in Ghid tot ce ai nevoie. Citeste un articol inainte sa lasi comentarii la el.

  140. Buna, ce e de facut in cazul in care am facut fisa medicala si abia cand am fost s o ridic mi au spus de vizita la medic de familie, iar eu nu am?

    • Variante: intrebati la centrul din Pipera daca se primeste fisa si asa. SAU Refaceti fisa undeva unde nu se cere vizita la medicul de familie. SAU inscrieti-va la un doctor de familie si puneti-l sa va semneze fisa.

      • Se pot face analizele de permis si fara viza medicului de familie, in baza unor declaratii pe prorpie raspundere ca nu suferiti de boli cronice si se completeaza de medicul sef al institutiei. La clinica Standard Med poti face fisa complet, mergi direct la politie

  141. buna
    pana la urma se poate plati taxa cu cardul la ghiseul din Pipera ? pt permise, pt pasapoarte ?

  142. Am observat ca ai postat in anul 2015 informarea pt preschimbarea permisului ,suntem in 2017 si ma bucur ca am gasit aici informatia necesara ,pe saitul DEREPCIF ori eu sunt fraier ori ei fac totul,, complicat” nu se intelege nimic .Multumesc ramin dator .

  143. Anul trecut in martie mi a expirat permisul ,desi nu mi schimbasem cu noul nume dupa casatorie.In iulie mi au furat portofelul si adio permis.Maine merg sa depun actele,mai trebuie ceva in afara de documentatia clasica si certificat de casatorie?

  144. Am schimbat permisul astazi 11.05.2017
    Am avut nevoie de:
    -Fisa medicala (doar ORIGINAL, nu trebuie copie)
    -Copie Buletin
    -Dovada achitarii taxei de permis auto
    -Permisul vechi (sau actual) si Buletinul
    NU este nevoie de cerere sau sa completezi vreun formular.Am vazut o gramada de personae care cautau disperate formulare pe acolo.

    -Taxa pentru permis am achitat-o la DRPCIV Pipera la parter.Aici nu trebuie bon de ordine, se sta la coada.
    La Ghiseul 18 dai DOAR Buletinul si mentionezi pentru taxa permis auto (NU platesti la Ghiseul 18).
    Dupa care la 2-3 metri langa Ghiseul 18 stai la o alta coada la Ghiseul 21 unde platesti taxa permis auto de 68 RON si iti da o chitanta (Dovada achitarii taxei de permis).
    Se mai poate plati si la Ghiseul 20 unde se plateste numai cu card-ul.
    -La etajul 1 se ia bon de ordine.Selectezi pe ecranul aparatului Preschimbare si iti scrii doar numele de familie.
    -Astepti sa iti strige numarul de pe bon (de ex. R205).Se afiseaza si pe niste monitoare numerele de pe bon.Am observat ca toate numerele de bon care incepeau cu litera R erau pentru premise auto si erau numai la Ghiseele 2,3,4,5,6 (2 si 3 erau inchise).
    Am avut 44 de persoane inaintea mea si a durat cam o ora.
    -La ghiseu dai bonul de ordine, buletinul, permisul vechi si restul actelor (ti le cere in ordinea asta) dupa care iti face poza si semnezi electronic.Totul a durat cam 2 minute.
    Au zis sa revin in 2 ore la Ghiseul 15 tot la etajul 1 doar cu buletinul sa ridic permisul auto.
    Toata treaba asta a durat cam 3 ore cu totul, de la 10.20 pana la 13.30

  145. Salut, foarte utile informatiile, mai ales update-urile.
    Mai e necesar un update. La serviciul din Pipera au revenit si cer din nou copie xerox dupa certificatul medical. Eu am depus azi, 13.05.2017 si mi-au cerut (era si afisat).

  146. Buna ziua! Pentru preschimbarea permisului de conducere in urma schimbarii numelui, dar inca valid pana in 2023, este nevoie de fisa medicala? Multumesc!

  147. Va mulțumesc pt timpul pe care l-ati investit in crearea acestor informatii care mi-au fost de mare folos.
    Sunt informatiile cele mai bine structurate si ușor de gasit si citit!
    Ce m-am chinuit sa găsesc pe site-ul lor de ra*** , groaznic si prost făcut si tot nu am reusit……si cat de usor si de folos a fost tot ce dvs ati scris!!!
    Respect!!
    Va mulțumesc si va felicit!
    Cornelia Iancu

  148. M-am programat online dar desi am facut-o cu 17 zile inainte de a-mi expira permisul , nu mi se permite de a-mi depune actele decat la 22 dezile dupa ce permisul imi expira! deci in aceasta perioada ampermisul expirat .Se mai poate face ceva ?

  149. Salut am si eu o intrebare, daca sunt plecat din Bucuresti si imi fac fisa Medicala in alt judet la o unitate acreditata este valabila la DRPCIV sau nu mi-o iau in considerare. Multumesc

  150. Salut,
    Am si eu o intrebare legata de fotografiile tip.
    Am domiciliul in Bucuresti, sector 3 si si vreau sa imi schimb permisul la DRPCIV Ilfov (Pipera). Din ce am inteles pe numeroasele site-uri pe care am intrat, inclusiv din O R D I N UL nr. 123 din 05.08.2013, fotografiile sunt necesare doar pentru persoanele care trimit un imputernicit sa le schimbe permisul sau pentru cei care nu sunt din localitate.
    Stiu ca e o intrebare puerila, dar poti sa imi confirmi si mie te rog ca nu am nevoie de fotografii. Nu vreau sa ma trezesc acolo ca imi lipsesc din dosar.

    Multumesc anticipat!

  151. Salut Emilian,

    Multumesc frumos pentru acest ghid in ceea ce priveste schimbarea permisului auto in Bucuresti. A fost totul precum ai spus si toate lucrurile pe care le-ai aratat mai sus au fost intocmai..

    Iata, proaspete, informatii din “teren”, din data 12 iulie 2017, data cand eu mi-am schimbat permisul. M-am dus la o policlinica, din str Malcoci, policlinica aflata pe lista pe care tu ne-ai dat-o in acest ghid, am rezolvat, contra a 150 de lei examenele medicale. Apoi, m-am dus, direct in Pipera.

    Aici, in 10 minute, am achitat taxa de 67 de lei la ghiseul special amenajat de la parter. Am remarcat ca erau 2 casierite care iti luau buletinul, intrau in calculator, printau formularul si-l pasau la alte 2 caserite, de data asta cele incasatoare.

    La etajul 1, se afla 2 “tonomate” care-ti dau un bon de ordine si civilizat, iti poti da seama cate persoane mai sunt in fata ta (scrie pe bon) si cam cat ai de asteptat.

    Eu m-am dus cam in jurul orei 12:00 si-am gasit sala full. Am tras bonul si-am constatat ca mai sunt in fata mea 124 de persoane. Asta e, am inceput sa ma plimb prin tot complexul. Exista aer conditionat, atmosfera este decenta, toaletele sunt curate.

    Ghiseele sunt 6 si “opereaza” in cca 1 minut pe fiecare solicitant. Mi-am facut o socoteala simpla si-am plecat revenind dupa 2 ore. Am mai stat cca 10 min si mi-a venit randul. Civilizat, am depus documentele (permisul in original, fisa medicala in original [n-a fost nevoie de vreo copie a ei], buletinul pentru identificare, copie dupa el si chitanta cu taxa platita), am facut poza si, aici e stresul cel mare, a trebuit sa astept cca 90 de minute eliberarea permisului celui nou.

    Cam asta a fost in ceea ce priveste “filmul” meu. Aaa, sa nu uit, daca, intamplator, buletinul va expira cu ceva timp inainte, mai bine mergeti si rezolvati intai cu schimbarea buletinului si apoi schimbati si permisul. E mult mai bine asa….

    Inca o data, multumesc frumos pentru ghid si ca, prin el, am avut absolut toate informatiile necesare.

    Sanatate multa!

  152. Salutare! Va dau aici informatia unui om care a reinnoit permisul pe 20.07.2017 si l-a ridicat in aceeasi zi.
    In primul rand actele necesare sunt urmatoarele:
    – buletinul (original+copie);
    – vechiul permis (doar in original);
    – fisa medicala care sa declare ca subsemnatul este apt sa conduca (doar in original);
    – taxa de 68 de RON care se plateste la parterul cladirii la ghiseu separat foarte repede si usor.
    Cu toate acestea urcati sus la etajul 1 al cladirii si luati un bon de ordine de la automatele de pe etaj. Cu biletul va asteptati numarul sa va fie afisat la unele dintre cele cateva ghisee care se ocupa cu elibarerea permisului. Ajungeti la ghiseu, vi se cer toate actele, le predati, semnati electronic, vi se face poza acolo pe loc, informatiile vi se completeaza direct de catre functionar fara sa mai fie nevoie sa compleati dumneavoastra vreo cerere si vi se da buletinul in original inapoi. Asta este tot! Va recomand cu caldura sa mergeti seara daca aveti posibilitatea intrucat am auzit din mai multe surse ca dimineata si la pranz este foarte aglomerat. Eu am ajuns la ghiseu la 18:45 si la 18:50 deja terminasem toata tevatura. Mi s-a spus sa ma intorc, daca am posibilitatea, la 20:30 pentru ca probabil ca va fi gata deja permisul sau, daca nu am timp, sa revin a doua zi. Decizia este a dumneavoastra a fiecaruia. Eu am asteptat si revenind la 20:30 am urcat la etajul 1 si in cateva secunde mi s-a oferit noul permis. Succes tuturor!

  153. in legatura cu taxa de 68 RON, azi am preschimbat permisul si am platit taxa chiar la ghiseul la care am depus actele (cash, suma fixa)

  154. Am preschimbat si eu permisul de conducere astazi, taxa este de 68 de lei + fisa medicala 150 lei. Se ia bon de ordine de la et 1 pentru preschimbare permis romanesc, se plateste la casa la parter taxa de 68 de lei. Acte: permisul expirat(daca exista), copie buletin + buletin original, fisa medicala in original(valabila 6 luni), chitanta de 68 de lei si rabdare. La ghiseu te trage in poza si te cheama dupa 2 ore, eu am revenit dupa aprox. 2 ore si nu era nimeni la ridicari permise (15:00 ora), era liber. Am avut buletinul de provincie, deci nu e problema pentru cei care au buletinul sau permisul eliberat de alte judete. E cam aglomeratie acolo, eu am ajuns la 11 30, am luat bon si la 13:00 terminasem cu tot cu poza, au fost cam 70 de persoane inaintea mea. Bafta!

  155. Salutare,
    Pentru ca aici am găsit cele mai actuale si in detaliu informații cu referire la preschimbare permis in Bucuresti, voi împărtăși si eu aici cum a decurs preschimbarea permisului.
    L-am reînnoit astăzi, am ajuns la SPCPCIR (DRPCIV) Pipera in jurul orei 15:30. Actele avute la dosar au fost: fisa medicala (făcuta ieri la Regina Maria – Floreasca, a durat aproximativ 50 de minute si a costat 250 lei), copie după buletin, chitanța cu taxa auto, buletinul si permisul in original. Taxa auto am plătit-o la intrare in sediu ghișeul 18 dai buletinul si la următorul ghișeu 20 plătești, cu cardul sau cash cum dorești. Apoi se urca la etajul I iar de la automat iti iei bonul de ordine, se selectează la automat Preschimbare Permis Romanesc se scrie numele se da OK si aparatul eliberează bonul care va fi de gen Rxxx, pe bon este scris câte persoane ai in fata, eu am avut 49. Am așteptat aproximativ 30 de minute, deși erau erau 49 de numere in fata mea multe din persoane nu erau prezente când se striga numărul asa ca se trecea la următorul, sfatul meu este sa stați prin preajma, numerele sunt afișate pe un monitor si sunt anunțate vocal, ghișeele deschise astăzi au fost 4, 5, 6, 3-ul fiind pentru programările online. La mine a durat la ghișeu cam 3 minute cu tot cu poza si verificare acte, mi s-a spus ca după doua ore pot sa ridic permisul de la ghișeul 15 cu buletinul. Am revenit după o ora jumate 17:30 si era gata, menționez la ora aceea era gol numai era nimeni iar cine venea lua bon de ordine si intra direct.
    Ar mai fi de reconfirmat: nu trebuie Fisa tip, se completează direct la ghișeu de cel care verifica actele, tu doar o semnezi, nu trebuie poze pentru cei veniți din provincie si nu trebuie copie după Fisa medicala.
    In speranța ca cele expuse vor fi de folos si altora, va urez multa bafta.

  156. La DRPCIV Pipera se plateste acum la acelasi ghiseu unde se fac poza si celelalte formalitati (plata doar cu cash, dar e posibil sa aiba si un POS pe undeva, nu am intrebat mai multe). Nu se mai plateste la parter, nu mai trebuie sa stati la alta coada. Am fost azi la ora 18:30, am avut 14 bonuri de ordine in fata, in jum de ora am facut poza si apoi peste inca o ora am revenit sa iau permisul.

  157. Fisa medicala o puteti face si vis-a-vis de DRPCIV la General Med, in cladirea Serico. Dureaza 2 ore. Se cam aglomereaza la anumite intervale de timp. Eu am fost la ora 10 dim. Costa 150 lei. Este pe lista unitatilor medicale autorizate. Am verificat.

  158. Update 07.09.2017: am domiciliul in BACAU, am depus astazi dosarul la DRPCIV din Șoseaua Pipera nr. 49, pentru preschimbare permis care expira in octombrie 2017.

    1. Nu este nevoie de poze, se fac la ghiseu.

    2. Dosarul contine: fisa medicala emisa de o unitate autorizata de DRPCIV (eu am obtinut-o la Regina Maria), buletin in original, permis in original (ramane la ei), copie buletin. Taxa de 68 RON se achita la acelasi ghiseu la care se depun actele si se fac pozele.

    3. Cand ajungi la DRPCIV, urci direct la etaj I, iei bon de ordine de la ‘tonomat’ (sunt 2) si astepti sa iti auzi numele strigat. Eu am ajuns la 8.10, am luat bon si aveam 7 persoane in fata (scrie pe bon cate persoane ai inaintea ta) si in 15 minute maxim depusesem dosarul, facusem poza si achitasem taxa – cum spuneam, toate la acelasi ghiseu.

    4. Mi s-a transmis sa revin peste 2h pentru ridicare permis nou, am venit cam peste o ora si 15 minute si era gata.

    5. O experienta foarte placuta, acesti oameni au fost foarte rapizi si profesionisti. Felicitari directiei!

    • Multumim pentru detalii. Da, din martie 2015 cand am schimbat eu pana azi s-au facut multe imbunatatiri. Cel mai important este sa nu se consume aiurea timpul oamenilor si acest lucru s-a realizat pana la urma intr-o mare masura. Sa speram ca va tine cat mai mult.

  159. Stiti cumva daca pentru schimbarea permisului dupa schimbarea numelui este nevoie de fisa medicala ( in conditiile in care permisul imi expira in 3 ani) ?

    Multumesc!

    • Nu este nevoie, dar dai 68 de lei taxa pt un nou permis. Si peste 3 ani dai iar aceasta taxa plus costul fisei medicale. Mai degraba faci acum si fisa medicala si 10 ani stai linistita.

  160. Sincer nu am fost impresionat de rommed, este unul singur în București. Am fost la recomandare de un prieten la rimmed în militari și pot să zic că m-au rezolvat în 30 de minute nu 1 oră jumate, era 150 de lei nu 160,și nu trebuia programare, la rommed ei te obligă sa vii doar marți sau joi de la 17,ăștia orice oră. Am fost la amândouă acuma, dar la rommed ma pus să mai fac niște analize și din motive că ar fi trebuit să mai aștept vreo 3 săptămâni pentru acele analize (analize cu trimitere de la doctor de familie tre sa aștepți, dar cu bani e imediat) am ales să merg la rimmed, nu m-au obligat să plătesc la rommed din fericire.

  161. Salut. Tocmai mi-am schimbat permisul.

    1. fisa medicala tip pentru permis auto. am studiat lista si intamplator am observat ca am o unitate chiar pe strada mea(Lalosu), chiar vizavi de mine. am sunat, m-am programat, a durat 10 minute(MAXIM!) consultatia si a costat 50 lei. am dus si original si copie dar copia mi-au dat inapoi cu toate ca scrie si pe site-ul lor de copie.
    2. am dus buletinul copie si original
    3. am dus permisul auto care urma sa expire in original
    4. am platit 68 lei la ghiseul unde am facut si poza si intradevar fiecare ghiseu are aparat foto si oglinda si poti plati la orice ghiseu. nu se poate plati cu cardul.

    mi-am facut programare online. am intarziat 2 minute si nu era nimeni la coada, am stat in total 5 minute si cand am iesit erau 2 persoane care asteptau la online. la restul ghiseelor asteptau cam 3-4 persoane(si la inmatriculari tot cam asa…hai poate 5-6 persoane). precizez ca am fost la ora 8:30.
    la final mi-a spus sa vin peste 2 ore sa il ridic. am venit in 3 ore inapoi si aveam 3 persoane in fata si dupa 5 minute de asteptare mi-a dat permisul in baza buletinului. a durat 5 secunde. am cheltuit in total 50 fisa medicala + 68 taxa = 118. am imprimanta acasa deci mi-am facut toate copiile, si ce am mai dat pe calatoria de metrou.

    • Multumim pentru detalii. Din ce spui imi dau seama ca la acea unitate medicala se face Fisa Medicala mai mult pe hartie. Este imposibil sa se faca toate acele mici evaluari – care trebuie facute cu doctori diferiti – fiecare specializat pe domeniul lui, in doar 10 min. Probabil de aceea este si doar 50 lei. Probabil te vede o singura persoana sau doua care te evalueaza asa “din ochi” rapid si iti dau parafa ca esti apt sa conduci auto – iti dau fisa semnata stampilata, tu esti multumit ca ai scapat rapid, ei ca au facut 50 de lei f usor. Dar ce se intampla cand le vine unu care chiar are anumite probleme medicale si in mod normal n-ar trebui lasat sa conduca…isi dau seama acei medici din aceasta rapida evaluare?

  162. Ma alatur corului celor care va multmesc pentru postare. Cu adevarat utila, mai ales ca este actualizata. Am apreciat si umorul fin din final. Mi-a ‘procurat’ un zambet, m-a bine dispus. Multumesc si pentru asta.

      • Buna seara! Foarte complete si utile informatiile gasite aici.
        Insa eu am o speta: urma sa-mi expire permisul la sfarsitul lunii septembrie, dar, la inceputul lunii septembrie, mi-a fost retinut permisul pentru o luna. De pe 17 octombrie se termina perioada de suspendare a dreptului de a conduce iar eu nu stiu cum sa procedez. Oare pot exact in prima zi, pe 17 octombrie, sa ma prezint cu dosarul la ei si sa le spun ca am permisul expirat retinut acolo, sau sa merg de acum sa depun dosarul, iar permisul sa merg sa-l iau din ziua in care pot conduce? Stie cineva?
        Multumesc pentru ajutor!

  163. Am incercat de 2 ori sa schimb permisul.
    1. Am fost direct fara programare pe la ora 12:30 si era full acolo, estimam ca trebuia sa astept peste 3 ore asa ca am plecat acasa.
    2. Am facut programare online (prima disponibila a fost cam 2 saptamani) m-am dus direct la biroul de programari fara sa astept deloc, a durat 5 minute, taxa s-a platit tot acolo pe loc. A zis ca o sa fie gata in 2 ore si ca am voie sa conduc doar azi fara permis (in caz ca voiam sa-l ridic in alta zi) . La 12:30 cand am depus actele era tot asa extrem de aglomerat, si parcarea era foarte aglomerata chiar blocata cand sa intri, dar loc sa parchezi gasesti la orice ora pentru ca este HUGE!!!
    M-am dus sa-l ridic pe la ora 16:00 si nu prea mai era nimeni pe acolo…Deci in jurul orei 16:00 pare a fi o ora destul de buna sa te duci.

  164. Noroc cu tine ca afla omul in detaliu ce trebuie facut. Pana la site-ul tau am c0nsultat
    o jumatate de ora si site-ul politiei si al prefecturii ca sa aflu doar franturi. De fisa medicala nici o vorba, de la tine am aflat tot. Am deschis pana si ordinul din MO.
    Zici ca sunt tampiti, nu poate face politia un site unde sa puna toate informatiile astea ca sa afle tot omul pasii care trebuie facuti? II doare la brisca…dupa aia zic ca au salarii mici…
    Sa traiesti!

    • Ba da, statul poate face ORICE…are resurse gramada, forta de munca gramada, si finante gramada – poate sa tipareasaca prin Banca Nationala oricati lei doreste. Faptul ca Statul nu face ce trebuie sa faca in n situatii peste tot in tara asta, ba din contra, de foarte multe ori ne mai pune si piedici, demonstreaza ca Statul “Roman” este anti-romanesc… Este si firesc sa fie asa, dat fiind ca e condus de straini de la ’89 pana azi…

  165. Multumesc frumos pentru aceste informatii mai mult decat folositoare. Este absurd faptul ca efectiv nu pot afla programul astora in nici un fel (sa fiu sigura ca e real). Esti minunat , caci te-ai gandit cat de greu trebuie sa le fie si multor altora, ca tine, care isi schimba permisul. Multumesc!

    • Cu placere, ma bucur ca te-a ajutat. Timpul omului este foarte valoros. Statul, Mass Media si in general societatea “moderna” urbanizata si atee lupta continuu sa ne consume timpul cu tot felul de atractii, birocratii, cozi etc. Daca putem ajuta sa reducem din timpul pe care oamenii il pierd aiurea, este bine sa o facem. Spor!

      • Multumim pentru toate detaliile. Acest ghid este mai de ajutor decat ai suna la Politie la DRPCIV unde de obicei nu raspunde nimeni

  166. Pentru ce atatia bani? Cand ei nu sunt instare sa repare o groapa in asfalt si mai e si alergatura javre

    • Pai e simplu. Statul fiind un instrument al mafiotilor de exploatare a popoarelor, una dintre metodele de saracire si subjugare sunt TAXELE nejustificate, din istorie pana astazi, pentru saracirea si slabirea populatiei, care astfel este mai usor de controlat si exploatat.

  167. Multumesc pentru informatii. Foarte bun ghidul + update-uri. Chiar a scutit mult timp si efort. Felicitari

  168. Buna ziua Emilian si multumesc pentru acest post am citit aproape toate comentariile dar nu a mai fost nimeni cred in situatia mea .Pe scurt lucrez in Franta permisul s-a expirat în octombrie locuiesc în Bacău am facut fisa medicală și diminiata am stat 2 ore la rând sa depun actele ,Un funcționar ă spus că tot e ok ă vrut să îmi dea dovadă pe 15 zile si sa astept intre 4 si 7 zile lucrătoare. Eu am bilet la avion peste 3 zile .Atunci am refuzat să las actele cerând o audiență la șeful direcție, în care dumnealui mi-a explicat că permisul se face la București. Deci actele se trimit la București și apoi de la București se trimite permisul de asta durează. Imediat am sunat la București norocul meu ca a raspuns un domn si a confirmat că pot sa il fac direct la ei .Dar am uitat sa intreb daca fișa medicală pe care am făcut-o la Bacău este valabilă. Incerc de 3 ore sa sun dun nou dar suna ocupat s-au nu răspunde nimeni. Intrebarea este valabilă fișa medicală din alta localitate ?Mulțumesc frumos.

  169. Mulțumesc,…un articol concis și la subiect.Este foarte adevărat că viața și ai noștri “ legiuitori” ne oferă ocazia să ne confruntăm cu fiecare ocazie,cu noi și noi provocări

  170. Informațiile scrise de tine aici sunt TOP Emilian :). Din pacate nu am reușit sa gasesc aprozarul cu suc natural de fructe, dar am găsit si amabilitatea funcționarilor de la DRPCIV, si locul unde soferii au parcat masinile sub pod…. chiar simpatic la prima vedere 😁. Oricum, vroiam sa informez pe cei care nu vin din Bucuresti, ca permisul se eliberează fara probleme in Pipera pentru toti românii 😁. Eu sunt din Sinaia, am facut fisa medicala in Targoviste (pentru ca acolo ma gaseam in vacanta cand mi-am dat seama ca permisul meu este expirat), si urmand toti pașii pe care Emilian i-a scris in blogul lui, am rezolvat totul într-o singura dimineata. Ba chiar m-am mirat ca lucrurile se pot misca atat de repede si bine in tara noastra 😊. In maxim 5 minute (dupa ce in prealabil am luat bon de ordine de la etajul 1) mi-a venit randul la depus de dosar si de facut poza. Taxa am platit-o direct la ghișeu (atenție, de preferat sa aveti suma exacta de 68 lei, pentru ca nu prea au rest, ceea ce este de inteles). Menționez ca erau orele 8:40. Mi s-a spus sa revin pt. permis in jur de ora 12:30. Aici a fost singura coada pe care am intampinat-o: cam 30 de minute. DONE! Ce sa vreau mai mult de la tara mea!? De-ar functiona asa si sistemul sanitar, probabil ca m-as intoarce cu drag sa traiesc aici (menționez ca sunt de vreo 10 ani in alta tara) . Apropo, teoretic trebuia sa-mi reînnoiesc permisul la Ploiesti, pt. ca orasul meu natal Sinaia apartine de Prahova. Primul loc disponibil pentru rezervare online: 4 aprilie 2018. Ma luase groaza…. ma si vedeam intorcandu-ma cu avionul in Aprilie pentru permis. NOROC ca am dat peste blogul lui Emilian… am mai dat vreo doua telefoane pentru siguranta, si uite asa într-o dimineata de 22 ianuarie 2018 cu multaaaa zapada prin Bucuresti, am strans câteva amintiri pozitive 😁… plus permis european nou-nouț valabil inca 10 ani. Mulțumesc din nou Emilian si numai bine!!!
    P. S. INTERESANT: Peste drum de DRPCIV exista o clinica medicala autorizata care îți eliberează fisa medicala in maxim o ora….

  171. Multumesc pentru informatii. Am urmat pasii din ghid si totul a mers perfect.
    Precizez ca e crucial sa iti faci programare on-line. In felul asta eviti cozile interminabile de la ghisee. Am avut programarea facuta on-line cu 2 saptamani inainte si pot spune ca la ghiseul nr. 3 care se ocupa numai de programari nu era nimeni. Nu va zbateti sa platiti taxa pe la CEC sau in alte locuri. Se poate plati fara probleme la ghiseul unde depui actele. Toata treaba a durat maxim 5 minute iar permisul il poti ridica la 2h dupa depunerea actelor.

    • Multumim pt detalii. Cozile alea de care zici sunt doar in anumite zile si anumite intervale orare. Sunt si cazuri (exemple si in comentariile de la acest articol) in care s-a stat foarte putin la coada. Depinde de momentul in care ajungi acolo. Pentru cei care pot face programare online si pot astepta pana la momentul rezervarii online, da, e practic.

  172. Multumesc pentru articol, si mie mi s-a parut cel mai util din cate am gasit pe net despre acest subiect. Eu am fost azi sa-mi fac fisa la o clinica dintr-acestea si am aflat 1. ca de la 1 ianuarie 2018 e obligatoriu si avizul de la medicul de familie, si 2. ca aceasta fisa este valabila un an. Pentru update ;-)

  173. Buna, am fost eu astazi (31.01.2018) sa imi schimb permisul la ilfov. Mi-au cerut fisa medicala parafata de medicul de familie cat si adeverinta ca nu sunt inregistrat cu boli psihice (e o formulare tip, nu o mai retin). La medicul de familie mi s-a spus ca au fost informati si ei de aceasta schimbare de la 1 ianuarie.

    • Multumesc mult pentru detalii. Adeverinta e o foaie ceva separat de fisa medicala, de la medicul de familie? Sau e suficient sa scrie medicul de familie PE FISA ca “nu e inregistrat / nu sufera de boli psihice etc”? Tu ce ai depus concret? Multumim.

  174. Buna seara! Sa ajut și eu la update…pt fisa medicala auto îți trebuie obligatoriu adeverință de la medicul de familie in care sa specifice că nu suferi de boli cronice și psihice! Fără acea adeverinta de la medicul de familie nu se încheie fisa medicala auto de la clinica.Sunt clinici in București care fac fișele in aprox 1 ora. Vis a vis de schimbare permis în pipera este o clinica unde se fac fisele cu 159 Ron, doar pt categoria A și B.

  175. am facut eu fisa medicala ieri pt categoria B si nu au cerut nici o adeverinta de la medicul de familie. Iti dau ei o declaratie in care spui daca ai sau nu boli pe care le cunosti si numele medicului. Eu sunt din Bucuresti si am facut undeva in zona Armeneasca. cam o ora dureaza toata povestea. E ca la cantina: treci de la un medic la altul. au aia o viteza la scris…125 lei am dat pe fisa. Iti pun una maxim doua intrebari si liber. Daca ai permisul expirat nu inseamna ca nu ai voie sa conduci. Trebuie facuta diferenta intre a nu avea dreptul si a avea un document expirat. Drept ai sa conduci. Dar vei lua o amenda ca e actul expirat. Nu iti expira dreptul de a conduce ci ai un document cu valabilitatea depasita. Deci, daca aveti de condus, aveti dreptul de a conduce, in cel mai rau caz va alegeti cu o amenda administrativa si cam atat. :)

  176. Este nevoie si de acordul/stampila/parafa medicului de familie la Punctul B al fisei medicale, indiferent la ce unitate o faceti. Informatia este obtinuta la telefon cu cei de la DRPCIV

    • Multumesc. Deci se face intai fisa, si pe urma treci pe la medicul de familie? Sau invers? Wow, asta o sa ingreuneze imens innoirea permisului, mai ales pentru cei care nu sunt din Bucuresti si nu au medicul de familie in Bucuresti…

  177. 06 Februarie 2018

    09:00 – Am telefonat la clinica din Calea Floreasca nr 60. Obținut programare pentru ora 14:30
    14:30 – Am fost întâmpinat la recepția de la etajul 1 de o domnișoară drăguță.
    15:00 – Am ieșit din clinică cu fișa în mână și fără 150 RON în buzunar. Nu am fost la medicul de familie pentru adeverință.
    15:15 – Clădirea din Pipera, am luat bon de ordine la etajul 1.
    15:55 – Am depus actele, am plătit direct la ghișeul unde se fac și pozele cei 68 RON, am semnat electronic permisul și fizic cererea, mi-a făcut un domn plin de umor poza și mi-a spus să vin peste 1,5 ore să ridic permisul.
    16:00 – Am plecat să beau o cafea, considerând că până acasa și înapoi fac mai mult de 1,5 ore.
    17:30 – Am dat buletinul la ghișeul de ridicări, peste 5 minute m-a strigat și am plecat cu permisul în buzunar.

    Smooth as silk cum se zice, fără adeverința de la medicul de familie, fără nici o problemă.
    Succes Domnilor și Doamnelor șoferi și șoferițe :)

  178. Multumesc foarte mult pentru informatii.
    Am incercat sa apelez la clinica RomGerMed – Clinica Medicala Bucuresti (Tineretului). NU RECOMAND. Miercuri 21.02.2018 la ora 10:00 am dorit sa merg la ei pentru fisa medicala si mi-au spus ca s-a terminat programul (programul lor fiind 9:00-11:00). Am intrebat daca nu corespunde programul cu ce este pe site si mi s-a raspuns ca “Medicii au terminat pacientii si acum pleaca”. Asa o fi peste tot ?

    • Cu siguranta NU este asa peste tot. Ideal e sa suni inainte sa te asiguri cu privire la programul lor si ce-ti mai trebuie la tine, gen parafa de la medicul de familie sau cine stie ce… O sa las numele clinicii in review-ul tau negativ pt ca nu si-au actualizat informatiile / programul pe site.

  179. Astazi 21.02.2018( miercuri), am sosit pe la ora 11 la sediul permise din Pipera. Luat bon de ordine et 1( 90 pers in fata mea). Depus acte pe la 12:45, platit taxa tot la acest ghiseu ( a verif prezenta adev de la MF, nu a cerut copie dupa fisa med). Am revenit dupa 90 min la ghiseu 15 unde am mai stat inca 20 min.
    Vis.a.vis la depuneri era pustiu in jurul ore 15.

  180. Schimbarea permisului poate fi o aventura haioasa.
    Un mare sprijin ati oferit prin informatiile furnizate domnule Emilian! Mii de multumiri! Foarte utile mi-au fost si comentariile celorlalti vizitatori ai acestui site.

    Ziua 1-joi 15 februarie 2018- obtinerea fisei medicale
    In ciuda faptului ca m-am programat la ora 18 la Clinica RomGerMed – Dr. Taberei, cand am ajuns acolo la 17:45 erau deja vreo 10 persoane care asteptau de zor sa fie primite la cabinetele de profil. La receptie se achita taxa de 135 lei unde se si inmaneaza un set de 3 formulare ce trebuie completate de solicitant si semnate. Am migrat de la o usa la alta, fara a se respecta ordinea sosirii, in functie si de aparitia medicilor. Exista doi asistenti care indruma oarecum, potrivit dispozitiei personale din acea zi. Medicii sunt rapizi si practici. Afirm ca doamnele de la receptie sunt saritoare. Toata operatiunea a durat 1 ora si 30 de minute fiind oarecum amuzanta in amestecul acela de oameni pestriti pusi sa alerge de la un etaj la altul, porniti chiar pe cearta ca le-a luat-o cineva inainte.
    PS. Adeverinta de la medicul de familie este solicitata doar in anumite situatii medicale.

    Ziua a 2-a miercuri 21 februarie 2018 – depunerea actelor
    In cazul in care doriti sa mergeti cu masina, inarmati-va cu rabdare si timp necesare gasirii unui loc de parcare in zona.
    La 13:49 am luat bonul de ordine, avand inaintea mea 37 de persoane.
    La 14:33 ieseam din cladire cu actele depuse (permisul vechi, copia cartii de identitate, fisa medicala in original si taxa de 68 lei -lasate la ghiseu. Nu iti ramane decat sa te aranjezi pentru fotografie, sa arunci o semnatura electronica si una pe cererea completata de functionar/a).
    Am observat ca sunt destui oameni care nu se mai prezinta cand sunt strigati.
    Exista posibilitatea de a opta pentru primirea permisului acasa, prin posta cu mentiunea ca ajunge in 2 saptamani. Cum de ceva vreme sunt o casnica mamica ce rar foloseste masina, am ales aceasta varianta. Se elibereaza o dovada pentru a circula linistit pe soselele nationale.

    Voi incheia pledoaria cu precizarea ca pare un loc in care se socializeaza usor, fiind chiar bun pentru a iti gasi perechea sau partenerul de afaceri. :)))

  181. Bun gasit! Astazi, 22 februarie 2018, mi-am innoit permisul auto si a mers mai repede decat ma asteptam.
    Pentru fisa medicala am mers la clinica vis-a-vis de DRPCIV, unde ma programasem cu o zi inainte, si a durat cam 20 de minute (am fost ultima, la ora 14 era foarte liber). Intra si ies “pacientii” pe banda rulanta, fiecare “consultatie” (vorba vine, ca se tot repeta intrebarile de la un cabinet la altul) nu dureaza mai mult de 3 minute – practic, declari pe proprie raspundere ca nu ai boli cronice, astm, diabet, epilepsie, depresii etc., semnezi pentru fiecare medic in parte intr-un registru, fiecare medic isi pune parafa si cam asta e toata “examinarea”. NU mi s-a cerut adeverinta de la medicul de familie (la telefon insa, unele clinici declara ca e necesara, altele – dimpotriva).
    La DRPCIV am asteptat cam 30 de minute (32 de persoane aveau bon de ordine in fata mea, dar a mers repede, ca sunt multe ghisee deschise – in jurul orei 15 pare mai liber). Surprinzator a fost ca m-au anuntat ca dureaza 2 ore sa-mi emita noul permis si l-am primit intr-o ora (chiar mai putin). Acum, cu bonurile de ordine, merge struna, spre deosebire de acum 10 ani :) Per total, in 2 ore (+ 1,5 ore pe drum) am obtinut si fisa medicala, si permisul.
    Multumesc mult pentru ajutorul oferit prin acest ghid! Este grozav ca-l actualizati constant, ajutandu-i astfel si pe altii. O sa-l distribui si pe Facebook, poate le va fi si altora de folos. Numai bine si calatorii fara incidente!

    • Multumim pt detalii. Am sters eu numele clinicii. Nu ti-a cerut deci NIMENI adeverinta de la medicul de familie? Nici la Clinica la Fisa Medicala si nici la DRPCIV?

  182. Salutare, am fost si eu astazi 23 Feb 2018 sa imi schimb permisul. Am ajuns pe la 7:45, am luat bon ( nr 18 ), apoi la 8:30 eram gata cu totul. Taxa se plateste la ghiseu, adeverinta de la medicul de familie NU mi s-a cerut. Multe persoane la rand aveau si aceasta adeverinta dar nu stiu daca intr-un final e necesara sau nu. Pentru fisa medicala am mers la clinica la care sunt abonat.
    Singurele acte pe care le-am avut au fost: buletin, permisul vechi, copie de pe buletin si fisa medicala.

  183. Bună tuturor,
    Temporar în țară, am vrut sa imi reînnoiesc permisul de conducere ce expiră în aprilie 2018. Cu o programare la o clinica de pe o zi pe alta, buletin și 160 de lei, am obținut fișa medicală (ce include semnătura unui medic de familie ce lucrează pentru acest cabinet cum că nu am antecedente personale semnificative) în doar o oră și jumătate. Cu această fișă plănuiesc să merg să îmi reînnoiesc permisul. Revin cu un update.

    • Multumim si asteptam si update-ul. Ce dubios suna “include semnătura unui medic de familie ce lucrează pentru acest cabinet”… Nu stiu cat de in regula este asta :)

      • Update: Am fost la DRPCIV, etajul 1. Am luat bon de ordine la ora 13:00 (32 de persoane în fața mea), am așteptat cam 40 de minute până mi-a venit rândul. Mi-au cerut buletinul în original și o copie, permisul vechi, fișa medicală menționată mai sus în original și 68 de lei; treaba asta, inclusiv poza, a durat 3 minute. Ș-apoi am mers la parter să îmi reînnoiesc și pașaportul (20 de minute) și să beau o cafea în apropiere, întorcându-mă să îmi ridic permisul în aproximativ o oră și 50 de minute. Am stat la coada pentru ridicare permise (tot la etajul 1, doar că alt ghișeu) 10 minute, și mi-am ridicat noul permis doar cu actul de identitate. Concluzie: cât am stat în țară, a trebuit să schimb permis, buletin și pașaport. Sunt impresionat de lejeritatea și rapiditatea proceselor. Super, super! Mulțumesc, Emilian, pentru informațiile utile; datorită ție a fost o experiență așa plăcută.

      • Cu placere. Dar este meritul in principal al celor care au decis si au putut sa impuna eficientizarea procedurilor in cadrul DRPCIV. S-a castigat in felul acesta mult timp, pe care oamenii il pot investi in lucruri mai utile.

  184. Buna tuturor,
    In primul rand mersi Emilian de organizarea acestei pagini cu toate informatiile servite “pe tava”; m-au ajutat foarte mult.
    Fisa medicala obtinuta in 12 minute (fara exagerare) cateva etaje mai jos in cladirea unde lucrez (nororc ca este si clinica medicala in cladire).Organizati super. Au o ora la care programeaza doar pentru fisa auto si nu mai au alti pacienti. Merge pe banda si chiar te controleaza nu e doar parafa. Nu stiu cum e in cazul in care chiar ai probleme probabil dureaza mai mult.
    Ce era cu medicul de familie mai sus…trebuie sa fie un medic generalist sau cineva care sa “incheie” fisa dupa ce ai cele 6 parafe, adica sa traga concluzia ca overall esti apt.
    Ieri am depus dosarul, totul a durat exact 15 minute. Am intrat in cladire la ora 17:00.
    Program zilnic pana la 19:00. Acum se lucreaza in 2 schimburi care se suprapun in mijlocul zilei cand este mai aglomerat, deci mai multe ghisee deschise.
    NU trebuie adeverinta de la medicul de familie.
    Rezumat acte: Buletin orig + copie (neaparat deoarece nu iti face copie acolo, efectiv te trimite sa iti faci), fisa medicala orig., permis vechi, 68 de lei cash.
    Succes urmatorilor!!!!

    P.s.: Vad ca si programarile pentru traseu pentru cei care dau examen s-au mai redus la sub o luna. Fiica mea a steptat aproape 3 luni (programata in septembrie pentru decembrie).

    Click to access 31_10_2017_Comunicat_Reorganizare_activitate_SPCRPCIV.pdf

  185. Felicitări și mulțumesc celui care a realizat acest ghid. Am citit numai lucruri utile aici, așa că am decis să îmi împărtășesc și eu experiența mea de azi, 15.03.2018, cu preschimbarea permisului ce avea să expire.
    Sunt din Ploiești și vreau să confirm că nu trebuie niciun act suplimentar în situația celor din provincie.
    Sediul are propria lui parcare, este cam full, dar dacă te rotești o dată prin ea, se eliberează loc (asta în jurul orei 12:30, joi).
    Am intrat, am luat bon de așteptare: 78 persoane înaintea mea, mi-a venit rândul în 70 minute (Sunt 9 ghișee dedicate).
    Dosar: fișă medicală făcută în Ploiești(140 lei în 30 minute), adeverință medic familie, permis vechi, copie buletin și buletin.
    Plata contravalorii permisului (68 lei) și poza se fac pe loc la ghișeu.
    După depunerea dosarului, primești buletinul inapoi și aștepți 2 ore să ți se elibereze noul permis (poți opta să-ți sosească prin poștă caz în care primești dovadă).
    La eliberarea pe loc e puțin mai haos. Te duci la ghișeul 15 unde vezi un roi de oameni dezorientați care așteaptă să li se ceară buletinul de către tanti de la ghișeu. După ce-l predai, aștepți circa 10 minute și te striga pe nume. Primești în acel moment buletinul inapoi și noul permis, semnezi și ai terminat. La mine a durat circa 30 minute.

    PS: am optat pentru Pipera deoarece în Ploiești ar fi trebuit să aștept 3 luni și o săptămână că să îți vină rândul în baza programării (sunt niște jeguri umane).
    PPS: dacă veniți cu GPS-ul de pe DN1, asigurați-vă că aveți debifată opțiunea drumuri nepavate (am mers pe cel mai teribil drum din viața mea din cauza asta -practic mi-am meritat noul permis).

    • Multumim pentru detalii. Ne bucuram ca te-a ajutat acest Ghid. Ti-au cerut adeverinta de la medicul de familie cand ai facut Fisa Medicala? Dar la ghiseu la DRPCIV?

      • Asa cum semnalasem si eu mai sus, NU se cere nicaieri adeverinta de la medicul de familie. Chiar intrebasem saptamana aceasta la DRPCIV cand mi-am preschimbat eu permisul si mi-a zis clar ca NU trebuie.

      • Policlinca mi-a cerut-o şi mi-a capsat-o de fișă. Nu am mai dat-o jos și nici nu i-am mai întrebat pe cei de la DRPCIV dacă e necesară. S-a mirat puțin când a văzut că sunt din Ploiești. Poate și din acest motiv a acordat o atenție puțin mai deosebită atât fișei cât și adeverinței atașate.

  186. Acum ma apuc de acte si alte acareturi. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, ca la cat am zgarmat Internetul dupa date concludente (inclusiv site-ul DP.. unde zice ca tre sa ai poza cu tine la dosar), simteam ca ma ia cu leașin.

  187. Astazi am depus dosarul pentru reinnoire. In esenta:
    – fisa medicala am obtinut-o la o clinica pe Plevnei (135 lei), am reusit sa fac programare sambata de dimineata, a mers totul repede. Daca porti ochelari, trebuie sa platesti si consultul la oftalmolog pt a masura dioptriile (+70 lei);
    – fara programare online, am fost in Pipera la permise la etajul 1 (luni, ora 13:30). Am luat bon de ordine, erau 2 persoane inaintea mea, dar am intrat imediat avand in vedere ca erau multe ghisee deschise. Am terminat tot pe la 13:45;
    – mi-a cerut: fisa medicala in original, cartea de identitate in original si in copie si permisul vechi in original. Nu mi-a cerut adeverinta de la medicul de familie. La acelasi ghiseu se plateste taxa de 68 de lei si se face poza;
    – permisul vechi este din momentul acela anulat. Daca nu alegi sa astepti 2 ore pentru permis si vrei sa il primesti acasa, se elibereaza o dovada inlocuitoare valabila 15 zile (jumatate de foaie a4 cu o stampila pe ea);
    – un aspect foarte important in opinia mea: ai posibilitatea sa primesti prin prioripost permisul si initial am pus adresa de acasa – insa am fost atentionat ca trebuie sa fiu acasa cand vine permisul ca sa pot semna de primire! Cum in timpul saptamanii sunt la munca, am preferat sa pun adresa de la munca decat sa primesc o recomandata si sa merg ulterior la posta sa semnez de primire (sau mai rau sa se intoarca permisul inapoi in Pipera, deci alt drum). Inteleg ca vine in maxim 5 zile. Asadar va recomand sa va puneti o adresa unde puteti fi gasiti in timpul zilei.
    Ca impresie generala tot procesul a fost rapid si fara prea mari eforturi. Sunt multumit.

    • Da, in ultimii ani DRPCIV a eficientizat mult procedura de schimbare a permisului si lucrurile merg deocamdata foarte bine. Multumim si noi pentru detalii.

    • Consultul de 70 de lei la oftalmolog pare un pic de abuz. Oricum trebuie sa te controleze un oftalmolog parte din cei 135 de lei cat costa fisa. Daca porti ochelari inseamna ca ai dat in alta parte niste bani deja ca sa iti masoare dioptriile pa baza carora ti-ai facut ochelarii. In cadrul controlului pentru permis, trebuie doar sa verifice ca vezi cu ochelarii pe care ii porti. Cate dioptrii sunt, nu conteaza.
      Si eu port ochelari dar doar a verificat ca vad cu ei.

  188. In cat timp se elibereaza permisul de conducere? Sigur este vorba despre doar cateva ore sau despre a doua zi? Exista si eliberare in regim de urgenta? Daca da, cat este taxa?
    Multumesc anticipat

    • Scrie si in ghid… in jur de 2 ore. Sau de a doua zi daca ati depus dosarul spre sfarsitul programului. Ce vreti mai urgent decat 2 ore? Pe loc?

  189. salut,
    am fost astazi pentru a depune cererea de preschimbare permis din motive de expirare si va pot spune ca am avut la mine asa:
    1. permis vechi original
    2. copie dupa CI + originalul
    3. fisa medicala completata realizata in 30 minute + viza medic familie pe foaia respectiva in care s-a mentionat la rubrica boli cornice “fara importanta”
    4. dovada platii online a taxei de 68 lei – gagica de la ghiseu a luat chitanta si a mers sa o verifice intr-un birou separat – atentie ca se poate plati direct la ghiseu
    Ce am facut la ghiseu:
    1. poze permis
    2. semnat cererea care a fost completata de operatoare
    Mentionez ca am facut programarea online si totul a durat maxim 10 minute si pot merge in 2 ore de acum sa-l revendic.
    Bafta!

  190. Multumesc pentru informatii, foarte utile!
    Am fost azi 04.04.2018 in Bucuresti pentru permis cu o noua valabilitate, cu: CI + copie, fisa medicala, permis vechi si 68 de lei. Am avut si programare online pentru 18.20 – am ajuns la 15:20 – oricum mai asteptau in total 2 persoane (la online nu era nimeni), am depus actele imediat.
    Fisa medicala am luat-o fara sa am dovada de la medicul de familie referitoare la afectiuni neuro-psihice. Am declarat la clinica pe propria-mi raspundere ca nu sunt in evidenta cu asa ceva, si a fost suficient. La serviciul permise n-am fost intrebat de dovada respectiva.
    Am luat permisul in 2 ore.

  191. 1. la Medicover si mi-au cerut adeverinta de la mediucul de familie.
    2. la consultarea listei cu unitatile medicale autorizate sa elibereze fise medicale, verificati daca sunt bifate cu “DA” autorizarile la toate specializarile: orl, ortopedie, etc precum si data expirarii autorizatiei. eu am avut ghinionul sa fac fisa la o clinica din bucuresti, iar la Pipera la ghiseu sa mi se spuna ca, clinica nu are autorizare pe ortopedie, motiv pt care m-am intors la clinica, mi-am recuperat banii si mi-am facut programere la Medicover. dar a pierdut o zi cu eroarea aia.

  192. Atentie, in text scrie ca Fişa este necesară indiferent dacă depuneţi dosarul înainte sau după expirarea propriu-zisă a permisului = FISA ESTE OBLIGATORIE indiferent daca schimbati permisul deja expirat sau schimbati permisul care inca nu a expirat!
    Ori acest lucru nu este valabil in cazul emiterii unui duplicat (cazuri de schimbare nume), conform publicarii din Monitorul Oficial din text.

    • Titlul mare si vizibil al acestui articol spune clar ca aici se vorbeste despre PERMIS EXPIRAT, adica schimbarea permisului din motiv de EXPIRARE, nu despre emiterea unui duplicat ca s-a schimbat numele sau din alte motive. Deci ce scrie in text este corect, FISA ESTE OBLIGATORIE pentru cei carora le-a expirat permisul sau urmeaza sa le expire, si din acest motiv il schimba.

      • Am scapat asta din vedere :) in acest caz imi cer scuze, nu era necesara precizarea mea.
        Eu am ajuns aici cautand schimbare permis, iar mie mi se aplica situatia precizata si ma gandeam ca poate vor mai fi si alte persoane in situatii similare.
        Se poate sterge acel comentariu daca se considera necesar, pentru a nu incarca inutil fluxul comentariilor.

  193. Mi-am preschimbat permisul cu valabilitate administrativa expirata pe 23.04.2018. Am ajuns la 13.50 – etaj 1. Am luat bon de ordine (nu am avut programare online – valabil pt Bucuresti). In 10 minute am rezolvat cu dosarul. Am depus: vechiul permis, copie CI (am avut originalul la mine pt confruntare), fisa medicala (nu a fost necesara adeverinta de la medicul de familie). Cererea o completeaza functionara – eu doar am semnat, iar plata am facut-o direct la ea (68 lei). Permisul se ridica dupa 2 ore (sau il puteti primi la o adresa specificata).

  194. Buna ziua, banuiesc ca se poate si cu pasaportul? Nu de alta, dar buletinul este expirat?
    Multumesc.

  195. Salut,

    Am fost saptamana trecuta pentru schimbarea permisului. Fisa medicala a durat cam 40 min si m-a costat undeva la 150RON. Am facut programare pe site DRPCIV, am platit la ghiseu si mi-au eliberat pe loc dovada, permisul urmand sa il primesc prin posta. La DRPCIV a durat foarte putin, aprox 15 min.

  196. Am fost astazi sa imi preschimb permisul la DRPCIV. Fisa medicala am facut-o la #####, a durat vreo 2 ore (cam slaba organizarea), a costat 135 lei si nu mi-au cerut adeverinta de la medicul de familie.
    La biroul de permise au cerut decat lista standard de acte – fisa medicala in original (fara copie), CI copie si original si permisul vechi. Trebuie avut grija la partea cu plata, pentru ca e posibil sa nu aiba sa dea rest pentru cei 68 de lei.
    Cum e cunoscut deja, permisul e gata in 2 ore.

  197. Salutare tuturor.Am si eu o intrebare.Daca sunt cu buletin de Iasi pot sa schimb permisul auto la Bucuresti???

  198. Ieri am schimbat si eu permisul la DRPCIV București. Mi-au fost necesare CI-ul, copia CI, fisa medicala si permisul vechi. Am stat 5 minute ca sa-mi vina randul la ghiseu, am platit cei 68lei cash la ghiseu, functionara a completat solicitarea mea iar in 1h30m am ridicat noul permis. Multumesc initiatorului acestui topic si celor ce ne-au dat fidbec in timp.

  199. Prima data,cand mi-am scos primul permis,nu a fost nevoie de fisa de la medic de familie;nici nu aveam medic de familie.

Leave a reply to Traian Cancel reply