Ferma Bârsăuța Colț de Rai – viață simplă, liberă și sănătoasă în județul Sălaj

ferma de capre barsauta colt de rai blog casa si gradina viata hrana sanatoasa branza lapte libertate viata simpla la sat tara oras gospodarie traditionala 1Totul a pornit de la un gând într-o sâmbătă frumoasă, de primăvară, în 2014, când ne-am hotărât, eu și Simona, să căutăm pe harta google un loc retras, cu rezonanță, frumos, pitoresc precum în vise. Nu știam de ce, dar simțeam parcă o chemare. Așa am ajuns în Țara Lăpușului într-un cătun aproape părăsit, în care mai sunt atâția locuitori cât să-i numeri pe degetele de la o mâna. Ajunși aici la Bârsăuța, căci așa se numește așezarea, am rămas îndragostiți de locurile minunate pe care le-am văzut. Ne-am privit, și fără prea multe cuvinte am decis că aici este locul nostru.

Din acea zi am știut ca aparținem acestor meleaguri și tot din acea zi ne-am reîntors mereu aici. Parcă eram amândoi vrajiți și fașcinați de minunăția pământului nelucrat, a pădurilor și pășunilor neexploatate. Liniștea aproape neînchipuită și intreruptă doar de ciripitul păsărilor și foșnetul frunzelor ne-a reamintit că lumea poate fi și altfel. Aici natura a învins omul, aici parcă totul este încă virgin, simți puritatea locului și aerul curat și parcă ți-e teamă să vorbești ca nu cumva să deranjezi vietățile pădurii care sunt pe deplin stăpâne aici. După o perioadă în care am venit aici la fiecare sfârșit de săptămână ne-am decis că trebuie să facem ceva. Am renunțat la carieră, la un job bine plătit, la confort, am renunțat la viața de oraș și ne-am mutat aici, în locul de care ne-am îndragostit la prima vedere.

Am denumit locul Colț de Rai, deci acum este firesc sa-l numim Bârsăuța Colț de Rai. Este raiul nostru, este locul care ne-a ajutat să ne redefinim, să punem viața noastră și sănătatea pe primul loc înaintea slujbei, înaintea confortului, înaintea banilor.

Este locul care ne-a forțat să alegem între sistemul închis și sufocant de la oraș și simplitatea naturii aproape grotească, dar plina de libertate….. și am ales. Am ales să fim liberi, să ne hrănim sănătos, să ne gândim la sănătate, să reîncepem o viața nouă simplă așa cum o faceau străbunii nostri și o făceau așa de bine.

Fii liber…..traiește Dacic !!!!!

Semnat: Bârsăuța, Colț de Rai – Blog personal de casă și grădină

……………

Câteva postări de pe FB Bârsăuța:

Multumim prietenilor care au dat si vor da like paginii noastre de FB.
Ideea noastra este sa transmitem mai departe, doar ganduri pozitive, si sentimentul de mandrie ca suntem romani. Dorim sa atragem prin pagina, Barsauta Colt de Rai atentia de la raul cotidian, insufland prin tot ceea ce postam, dorinta de libertate, valorile spirituale, culturale, inteligenta si identitatea noastra. De aceea haideti sa incercam sa transmitem aceasta pagina si altora promovand mai departe catre alti prieteni acest sentiment de forta, libertate si mandrie ca suntem Români (Daci).

…………..

Tanti Jenica din Ileanda, ne-a donat azi 4 pisoiasi minunati. Am ramas foarte placut surprinsi sa vedem cât de priceputa este cu gadgeturile moderne din ziua de azi. Ne-a vorbit de facebook (are si pagina!!!!) , de postari in cronologie, de calculator, de cum i s-a stricat hard disk-ul de la PC si l-a inlocuit, de cum a fost ea in America, de cat iubeste florile si animalele. Intr-un cuvant – Respect tanti Jenica!!!!

…………..

Nu știu cum e la voi, dar mie multe din ideile….. bune, îmi vin atunci când stau pe closet (wc-u) . Probabil, datorită spațiului limitat și intimității, unii dintre noi, doar aici, reușim să ne deconectăm total.
Și cum stam eu așa pașnic și “cujetând”, m-am gândit să renunț total la serviciile tv oferite de o prestigioasă firmă de televiziune prin cablu, și am închis abonamentul. Nu de alta, dar nici nu mai am timp de vizionări și nici nu mai am ce vedea. M-am săturat de reclamele cu farmacii, de talk-show-uri fără nici un rezultat, de politicienii corupți, de interese meschine și de grup, popularizate și răspândite prin emisiuni. Totuși nu am renunțat total la media. Cu ajutorul unei furculițe (încă nu mi-am luat antenă de cameră) prind tvr 1 și 2 și credeti-mă, e un real avantaj. Mai am și un aparat de radio la care ascult muzică tradițională românească. Nu mai suportam posturi gen Kiss FM care dau aceleași Hit-uri de dimineață până seara timp de luni de zile. Cum eu nu pot împiedica desfășurarea acestor mizerii, așa stând pe latrină și “cujetând” mi-a venit o altă idee : să le dau și lor, adică celor care vor să facă din viața noastră una de mizerie, din sulul meu de hârtie igienică, neatins, să se șteargă la gură cu el….

…………..

FOTO Ferma Bărsăuța în imagini:

……………

Mai multe detalii:

http://fermadecaprebarsauta.weebly.com/

http://barsauta.wordpress.com/

https://www.facebook.com/barsauta

…………..

Emilian, 16 dec 2014, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

5 responses to “Ferma Bârsăuța Colț de Rai – viață simplă, liberă și sănătoasă în județul Sălaj

    • Salut, am intrat pe site-ul vostru si am citit tot ce ati publicat. Puneti-va o pagina de CONTACT sau mentionati un mail/tel in pagina Cuvant inainte, ca sa poata lumea sa dea de voi. Suna foarte bine ce faceti acolo, insa cum ati reusit asta in sectorul 3 din Bucuresti?!? Cand pot veni sa va fac o vizita? (nu-i superb cum m-am autoinvitat cu tupeu? :) ). Mersi, Emilian, blog Ce-i cu noi?

      • Buna, nu sunt in Bucuresti, era culmea culmilor.Langa Bucuresti intr-un sat , Costestii din Vale mai exact, sunt 55 de km de la iesirea din Bucuresti pana la noi, cam o ora cu masina , depinde de trafic. Multumesc pentru sfat, nu ma gandisem la asta, ca nu prea am postat mai nimic.Multumesc

      • Citisem ceva la voi pe site despre Bucuresti sector 3 parca. Si mie mi s-a parut ciudat, insa n-ar fi imposibil, exista zone in Bucuresti cu iesire la teren viran / pajiste parasita unde ar putea paste niste oite/caprite :). Iar pt animale de curte, e suficienta teoretic o curte suficient de mare pt ele. Si de oameni care sa le ingrijeasca :) Si de vecini care sa nu comenteze :D

      • Am corectat eroarea, ramasese setat pe harta sectorul 3 de la gmail. Noi de fel suntem din Bucuresti. Din pacate acele zone cu pajiste sunt mai mult cu gunoaie. :(

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s