Targ de decoratiuni, felicitari si cadouri de Craciun organizat de o scoala din Bucuresti in sala de sport (edu)

targ decoratiuni cadouri felicitari ornamente obiecte pictate decorate craciun sarbatori iarna facute de copii elevi scoala sala sport bucuresti decembrie 2013 3Cineva mi-a prezentat ce s-a întâmplat de curând la o școală generală din București, în sala de sport. Conducerea școlii a organizat un mini târg de decorațiuni, felicitari și mici cadouțe de Crăciun, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, prin care elevii fiecărei clase participante și-au dezvoltat creativitatea și au învățat să lucreze și să creeze cu ajutorul mâinilor, iar clasa și-a suplimentat fondurile necesare activității școlare cu ceva bani câștigați în urma vânzării obiectelor/felicitărilor de Crăciun făcute de copii. Din păcate târgul a durat doar câteva ore și nu a fost mediatizat (mai mult cu circuit închis, pentru părinți, rude și cunoscuți), însă ce le împiedică și pe celelalte școli sau grădinițe să facă la fel? Este o idee foarte bună care trebuie aplicată în toată țara. Obiectele nevândute pot fi date ”la schimb”, donate unor cazuri sociale sau vândute pe net. Imaginația și creativitatea s-ar dezolta foarte mult și copii s-ar simți foarte bine împreună. Elevii din imagine (cls a 3-a) primeau vizitatorii cu invitația ”Luați ce vreți, lăsați cât vreți! :)”. Bravo lor!

Emilian, 14 dec 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

Advertisements

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s