(AM NEVOIE DE AJUTOR DIN PARTEA CITITORILOR: îmi trebuie link-uri către informaţii de pe net mai detaliate despre fiecare dintre “motivele” înşirate mai jos – mi le puteţi trimite pe mail – vezi CONTACT, sau prin comentariu mai jos, cu menţiunea “uite link-ul ăsta se potriveşte la motivul nr. x”; vreau ca la fiecare “motiv” să găsim câte 5 surse cu informaţii detaliate pe acel subiect. Mulţumesc anticipat)
Update: pentru cei care n-au timp de chestia lungă de mai jos, am făcut asta: Rezumat afacerea Rosia Montana: 30 de motive – argumente impotriva proiectului minier cu cianuri al companiei RMGC (pol180)
Acest text a apărut din cauza (datorită?) faptului că se pare că nu sunt în stare să îi “abandonez” pe cei care sunt dezinformaţi, manipulaţi, distruşi mental. De multe ori mi-am zis “nu mai pierde timpul pentru a trezi oameni, este risipă, concentrează-te pe coagularea celor care sunt deja treziţi”. Se pare că nu sunt în stare să fac asta în mod exclusiv, şi ajung să pierd timp în încercarea de a mai trezi la realitate nişte români distruşi mental premeditat (detalii despre distrugerea mentală aici).
Subiectul Roşia Montană seamănă foarte bine cu subiectul “Băsescu”. Pentru mine este clar şi evident că Băsescu este unul dintre cei mai mari CRIMINALI care au existat în România (la propriu criminal, pentru că din cauza activităţii lui ca politician preşedinte “jucător” şi prim ministru în acelaşi timp, cu serviciile şi DNAul în mână, cu instituţii publice căpuşate de oamenii lui, ca guvernator în colonia România care a prăduit şi DISTRUS ţara asta în loc să o dezvolte etc, AU MURIT OAMENI, la propriu – de sărăcie, de foame, accidente, sinucideri etc). Deşi pentru mine este evident acest lucru (pentru că m-a interesat să văd adevărul în ultimii ani de viaţă, deci am TRĂIT în România – nu doar am locuit ca o mămăligă apatică în derivă), pentru alţii încă nu este clar subiectul şi omul Băsescu… Şi de aceea mă gândeam de multe ori să fac un text care să explice clar, cu liniuţă, relele acestui criminal trădător de ţară, text care să îi convingă pe cei adormiţi, sau măcar să-i facă să-şi pună semne de întrebare şi să caute mai multe detalii. Însă mi-am dat seama că ar fi într-adevăr o mare pierdere de timp. Cine încă nu e convins de criminalitatea lui Băsescu, e fie prea tânăr, fie neinformat/dezinformat/manipulat (să mai citească!) fie DISTRUS MENTAL IRECUPERABIL. Deci un text despre Băsescu nu mai stau să scriu. Dar despre Roşia Montană, da.
Acum, să o iei de la zero cu explicaţiile şi cu argumentele privind Roşia Montană pentru cineva care s-a născut ieri sau care a dormit mental în timpul vieţii, şi n-a fost interesat de subiectul Roşia Montană, este, cumva, o nebunie curată. Pentru că ai pierde mult prea mult timp, timp pe care NU TU trebuie să îl pierzi, ci cel care este neinformat şi care habar n-are pe ce lume trăieşte – pentru a se informa. Asta dacă îi pasă. Deci redau mai jos NU nişte argumente imbatabile care să demonstreze una sau alta, ci reiau nişte chestii, nişte “facts”, nişte credinţe proprii şi nişte concluzii personale legate de proiectul Roşia Montană, pe care eu le-am înţeles şi le-am conştientizat deja, şi pe care toată lumea ar trebui să le conştientizeze, dacă vrea să cunoască ADEVĂRUL din spatele minciunilor. Însă pentru ca un “neiniţiat” sau un “neinformat” pe subiectul Roşia Montană să se convingă de cele scrise mai jos, trebuie să caute şi să citească mai multe detalii. Să citească şi să înţeleagă. Să se convingă dacă aşa stau lucrurile sau nu (de aceea am pus multe link-uri către mai multe detalii). Apoi… după ce s-a convins că aşa stau lucrurile, să se indigneze (precum toţi apărătorii sinceri ai Roşiei Montane) şi SĂ REACŢIONEZE împotriva răului! (“Răul NU învinge dacă lupţi împotriva lui” / “Răul învinge doar atunci când oamenii buni nu fac nimic”).
(Menţiune: “compania” / “compania minieră” / “RMGC” / “Gabriel Resources” sunt ăia răi care vor să ne prăduiască resursele de la Roşia Montană)
(cei care n-au timp sau chef de citit să citească măcar “motivele” – scrise îngroşat cu roşu, să vizioneze măcar colecţia de documentare video de aici: DOCUMENTARE VIDEO ROŞIA MONTANĂ)
Povestea Roşia Montană pe scurt, pe înţelesul tuturor – sursa AICI:
Acum, iată câteva chestii de bază privind Roşia Montană – motive pentru care eu sunt categoric ÎMPOTRIVA proiectului minier cu cianuri de la Roşia Montană:
1. Colaborarea dintre Compania minieră şi Guvernul României este SECRETĂ – nu se ştiu încă toate detaliile “afacerii” pentru că sunt secretizate.
ĂSTA ESTE UN ARGUMENT SUFICIENT DE UNUL SINGUR PENTRU A TE OPUNE PROIECTULUI! Cum adică o companie privată şi cu un guvern să facă afaceri secrete pe bunurile mele, ale poporului român, pe la spate, pe ascuns? Păi asta e suficient ca să deducem că e ceva NECURAT la mijloc şi să ne împotrivim proiectului !!!
Exemple de chestii ţinute secret:
http://inforor.com/cosmin-gusa-a-spart-gheata/
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
2. Proiectul Roşia Montană este o problemă de interes naţional, nu doar regional, nu doar local !!!
Dincolo de manipularea care a susţinut ideea că “oamenii de la Roşia Montană să decidă ce se întâmplă acolo”, PROIECTUL ROŞIA MONTANĂ ESTE DE INTERES NAŢIONAL, nu doar de interes local, din mai multe motive:
a. resurse EXTREM de valoroase care aparţin statului Român, deci poporului român, vor fi înstrăinate pe 2 lei;
b. afectarea economiei naţionale în mod NEGATIV prin redevenţe minuscule DOAR pentru aur şi argint (deşi în realitate se urmăresc metalele rare, unele mult mai valoroase, despre care nu vorbeşte nimeni: zinc, feldspat potasic, arseniu, titan, molibden, germaniu, vanadiu, nichel, crom, cobalt, galiu, telur, stibiu, bismut, tantal, wolfram etc), prin cheltuieli cu întreţinerea lacului cu cianuri timp de zeci de ani (în Finlanda există un lac cu cianuri care este îngheţat vara artificial pentru a evita scurgerea cianurilor în pânza freatică – toată treaba îl costă pe statul Finlandez imens), prin lipsa de dezvoltare durabilă a zonei prin turism (chestie care ar aduce pe termen lung mult mai mulţi bani economiei naţionale şi regionale decât batjocura de redevenţe praf în ochi oferită de compania minieră statului român, şi decât cele câteva sute de locuri de muncă ce nici măcar nu vor ajunge la românii din zonă), prin distrugerea potenţialului turistic al zonei (CINE VINE SĂ VIZITEZE CEVA PE LÂNGĂ UN LAC CU CIANURI TOXCIE?) şi prin distrugerea, la propriu, a economiei regionale (cine va mai cumpăra produse potenţial impregnate cu cianuri? – e vorba de zeci de mii de locuri de muncă ce vor fi pierdute în urma apariţiei lacului cu cianuri în zonă pentru că toate firmele se vor muta de acolo dacă vor să mai aibă vreo şansă să-şi vândă produsele – e suficient să se afle pe piaţă că în zona în care se produce nuştiu ce chestie există un imens lac cu cianuri şi ADIO – nimeni nu va mai cumpăra de acolo!)
c. patrimoniul cultural istoric UNIC în lume de la Roşia Montană va fi distrus (sute de km de galerii romane, cavităţi imense în munte unice pe planetă, obiecte de pe vremea romanilor şi dacilor, tăuri care foloseau la extragerea aurului, locuinţe vechi, morminte romane şi CINE ŞTIE CE SECRETE încă necunoscute care se află în sutele de km de galerie neexploataţi);
d. localitatea Roşia Montană care ne leagă de istoria şi civilizaţia dacă străveche va fi distrusă; din cauza proiectului va avea loc dispariţia unei localităţi (Roşia Montană), aşa cum a fost ea exploatată (în armonie cu mediul înconjurător) timp de două mii de ani. Cei interesaţi pot vedea pe internet poze cu fostul sat Geamăna care a devenit iazul de decantare Valea Seşii, pentru a vedea (la dimensiuni mai mici), ce se pregăteşte pentru Roşia Montană (vezi de exemplu AICI)
e. defrişarea a 250 ha de pădure, din fondul forestier naţional, care şi aşa este defrişat ilegat pe zi ce trece;
f. distrugerea biodiversităţii (în zonă sunt catalogate specii rare de floră, fluturi, lilieci etc, care pur şi simplu vor fi distruse)
g. poluarea inevitabilă (ce va avea loc prin crearea de ploi acide toxice de la cianură şi infiltrarea cianurilor în sol şi pânza freatică) şi riscul de dezastru ecologic sunt valabile pentru TOATĂ ţara (de la accidentul cu cianuri din 2000 de la Baia Mare au murit peştii PÂNĂ ÎN MAREA NEAGRĂ !!! Iar acel iaz care s-a vărsat era de un trilion de ori mai mic decât ce se pregăteşte la Roşia Montană);
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
3. Atunci când vorbim de proiectul / problema Roşia Montană, avem de-a face cu două entităţi care au interese OPUSE interesului general al poporului român.
Este vorba de o mega corporatie cu acţionari străini CARE SUNT INTERESAŢI DOAR DE PROFIT şi este vorba de UN GUVERN CORUPT (+ politicieni corupţi la nivel central, judeţean, local).
E cineva cretin încât să creadă că acea companie “minieră” doreşte ALTCEVA în afara de PROFIT? Doar distruşii mental. Deci e clar că acei falşi canadieni au venit în România pentru AFACERE, pentru BUSINESS, pentru PROFIT, nu pentru binele României sau comunităţilor din zona Roşia Montană.
Apoi, avem de-a face cu Guvernul României. Haideţi să definim corupţia ca ceva de genul “cineva e corupt dacă lucrează şi în interesul altcuiva decât cel pentru care e pus acolo să lucreze”. Acum e simplu: puneţi-vă o întrebare banală şi răspundeţi la ea: Credeţi sincer că guvernul României este corupt sau credeţi că lucrează exclusiv în interesul României pe termen scurt, mediu şi lung? Răspunsul de bun simţ este “BINEÎNŢELES CĂ E CORUPT”! (dar nu toţi românii ar răspunde aşa din păcate). Apoi, pentru a testa cât de convinşi sunteţi de această afirmaţie (Guvernul României este corupt) trebuie să vă “jucaţi cu mâna în foc”. Staţi liniştiţi, nu e niciun pericol, pur şi simplu întrebaţi-vă următorul lucru: “Aş băga mâna în foc că guvernul este corupt?”. Cei care ar fi dispuşi să bage mâna în foc dacă se dovedeşte ipotetic că guvernul n-ar fi corupt, înseamnă că sunt sinceri convinşi de corupţia de la nivel guvernamental. (prin jocul cu mâna în foc se mai elimină o parte din populaţie – cei care nu sunt convinşi 100% că guvernul este corupt – fie din imbecilitate, fie din “bunătatea” nativă a poporului român care mai acordă o şansă şi criminalilor şi care pur şi simplu refuză să creadă că există români atât de răi pe lumea asta). Acestea fiind concluzionate, că avem pe de o parte o companie care tot ce vrea este profitul şi pe de altă parte un guvern corupt, să ne întrebăm încă ceva. Poate ieşi vreodată ceva bun, în interesul României şi poporului român, dintre colaborarea SECRETĂ dintre o companie care tot ce vrea este profitul şi un guvern putred de corupt? NICIODATĂ!
DECI POPORUL TREBUIE SĂ SE OPUNĂ PROIECTULUI MINIER !!! Pentru că nu are cum să fie în interesul lui! Detalii şi în textul Dilema prizonierului.
Din acest motiv, PÂNĂ CÂND NU VOM AVEA LA CONDUCEREA ROMÂNIEI POLITICIENI PATRIOŢI CARE SĂ LUPTE PENTRU INTERESUL POPORULUI ROMÂN, CEL MAI BINE ESTE CA AURUL ŞI CELELALTE METALE PREŢIOASE SĂ RĂMÂNĂ ÎN PĂMÂNT!
Detalii aici:
http://gandeste.org/general/perversiunea-cautatorului-de-aur-care-devine-ocupant-strain/32419 – Rosia montana e de interes national
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
4. Nu ştim exact cine vrea să ne fure resursele la Roşia Montană şi nici nu vom avea cui să cerem despăgubiri la nevoie. Juridic, nu vom putea trage pe nimeni la răspundere dacă se întâmplă ceva rău în timpul exploatării sau după
Adevăraţii “investitori” în proiectul Roşia Montană NU SE CUNOSC EXACT. Deci, deşi teoria spune “Gabriel Resources, o companie canadiană cu nişte investitori americani bla bla bla”, în realitate, nu se cunosc foarte bine adevăraţii investitori, cei care teoretic vin cu banii ca să exploateze ieftin resurse din colonia România. Încrengătura din spatele afacerii Roşia Montană este atât de mare, complexă şi secretă încât asta ar trebui să fie suficient pentru ca poporul să se opună proiectului.
Redau 2 comentarii găsite AICI:
1. 72% din actiuni sunt detinute de fonduri de speculatie americane (Paulson&Co.inc(16.o%), Electrum(15.7%) The Baupost Group(12.7%),si internationale, BSG Capital Markets(15.6%). 13.1% sunt detinute de o filiala miniera canadiana a unei firme miniere americane Newmont. Membrii consiliului de administratie sunt in majoritate covarsitoare americani (5 din 8). Mizeria pe care aceast proiect o va aduce Romaniei este reala si revoltatoare, dar nu trebuie pusa pe spatele canadienilor.
2. pentru o corecta informare mai trebuie adaugat ca acei “americani” nu sunt nici anglo-saxoni, nici evrei din SUA, ci JIDANI (resp. khazari) din SUA (Soros, Steinmetz, Paulson, etc.). Abia acum capata lucrurile adevarata lor dimensiune !
Alte detalii pe acest subiect aici:
RMGC nu este o companie canadiană, ci un fond speculativ american
Din punct de vedere juridic, în jurul companiei şi investitorilor care vor demararea proiectului Roşia Montană se află o grămadă de iţe şi încrengături, paradisuri fiscale, firme offshore etc etc etc. Acest lucru face IMPOSIBILĂ TRAGEREA LA RĂSPUNDERE A CUIVA DACĂ ARE LOC UN DEZASTRU ECOLOGIC DE PROPORŢII ÎN URMA PROIECTULUI sau dacă se decide, cândva, în instanţă, că firma, dintr-un motiv sau altul datorează românilor nu ştiu ce despăgubiri. Ei vor săpa, vor fura aurul şi CELEALTE METALE PREŢIOASE, mai valoroase decât aurul, vor lăsa un lac de cianuri în urma lor şi vor pleca, făcându-şi pierdută urma. Ia-i de unde nu-s!
Detalii aici:
http://gandeste.org/general/tradarea-de-tara-a-facut-ca-romania-sa-devina-o-colonie/32552
http://apostoldoru.blogspot.ro/2013/10/rosia-montana-o-biblioteca-de.html + în partea de mijloc detalii despre firmele implicate în afacerea Roşia Montană, paradisuri fiscale, imposibilitatea tragerii la raspundere etc
………………………………………………………………………………………………………………………………………
5. GARANŢIILE FINANCIARE PE CARE LE OFERĂ COMPANIA SUNT INSUFICIENTE PENTRU ACOPERIREA PAGUBELOR REZULTATE ÎN URMA UNUI DEZASTRU ECOLOGIC, şi banii de garanţie sunt daţi cu ţârâita; remedierea unui posibil dezastru ecologic o va face de fapt statul român, pe banii noştri, ai sclavilor
Garanţiile pe care le va accepta compania să le plătească vor fi o batjocură insuficientă pentru a “rezolva” pe bune distrugerile potenţiale în urma unui dezastru ecologic. Păi la dezastrul ecologic de la Baia Mare, le suntem datori Ungurilor cu despăgubiri în valoare de 120 mil euro sau ceva de genul ăsta, însă acolo vorbeam de un iaz de decantare muuult mai mic. Deci garanţiile trebuie să fie CORECTE, să acopere într-adevăr TOATE CHELTUIELILE pentru “ecologizarea” zonei în urma unui dezastru. Statul român nu va primi în veci garanţi financiare corecte. În prezent e vorba de vreo 146 de milioane de euro pt reabilitarea zonei DUPA exploatare si DOAR 25 mil euro in caz de accident, care nu sunt depuşi încă de la început undeva la dispoziţia statului român just in case, ci îi dă compania când are chef, peste vreo nu ştiu câţi ani de la începutul exploatării, câte puţin, cu ţârâita. Dacă are loc vreun dezastru ceva, PUF am dispărut şi statul să se descurce cu nimicul pe care i l-am lăsat până acum.
Detalii aici:
Detalii şi în filmuleţul de aici despre costurile post-mining inevitabile: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/10/09/dezvaluiri-stefan-marincea-rmgc-falsuri-grosolane-coruptie-anrm-lista-provizorie/
………………………………………………………………………………………………………………………………………
6. Compania minieră NU deţine toate terenurile necesare proiectului/exploatării
Chestia asta e ceva incredibil despre care nu prea se vorbeşte. Gândiţi-vă că voi aţi vrea să construiţi o casă pe un teren, sau aţi vrea să faceţi ceva pe un teren. Care este PRIMUL LUCRU pe care vi-l cer autorităţile pentru a vă da autorizaţii, avize bla bla? PRIMUL LUCRU CARE VĂ TREBUIE SUNT ACTELE DE PROPRIETATE PE ACEL TEREN – SĂ DEMONSTRAŢI CĂ SUNTEŢI PROPRIETARUL TERENULUI RESPECTIV. Şi abia apoi se discută alte chestii – corectitudinea proiectului casei sau toate celelalte detalii. În primul rând contează, în mod logic, să deţii terenul respectiv, fie în proprietate privată, fie prin concesiune, fie prin închiriere şi cu acord de la proprietar pentru construire etc. ÎNSĂ DACĂ NU AI TERENUL respectiv, orice autoritate sau institutie la care te duci cu “cerere” de construire pe acel teren se va uita la tine ca boul la poarta nouă. Şi este logic să fie aşa! Cum să vii la mine să îmi ceri să-ţi aprob o construcţie pe un teren care NU ESTE AL TĂU ?!?! Ei bine, în cazul Roşia Montană, acest lucru SE POATE! Autorităţile de la toate nivelele administrative discută, dezbat, aprobă, avizează, dau acorduri pe chestii ale companiei miniere, DEŞI COMPANIA NICI ÎN ZIUA DE AZI, la peste 17 ani de la începutul cumetriei, NU DEŢINE TERENUL NECESAR DEMARĂRII PROIECTULUI PROPUS !!! În mod normal autorităţile române ar fi trebuit să reacţioneze EXACT ca la orice alt cetăţean sau investitor: “Bună ziua. Bună ziua. Actele pe teren vă rog. N-am. ATUNCI PA!” Dar nu nu nu, din cauza CORUPTIEI, totul merge mai departe ca şi cum compania ar deţine în proprietate toată suprafaţa de teren necesară, ceea ce ESTE FALS. În Roşia Montană există localnici care pur şi simplu nu vor să îşi vândă proprietăţile şi să părăsească zona. În această situaţie, orice discuţie din partea statului cu compania trebuie oprită de mult!!! În schimb, politicienii români corupţi şi vânduţi fac tot posibilul ca proiectul să demareze (Toni Greblă propune modificarea legii minelor prin 2009 pentru exproprierea abuzivă a ultimilor localnici proprietari în Roşia, şi mai nou, Ponta face proiect de lege cu dedicaţie pentru aceeaşi chestie – exproprierea abuzivă a localnicilor). Politicienii români de rea credinţă şi corupţi sunt MOARTEA şi în orice ţară civilizată ar fi trebuit să existe reglementări clare de pedeapsă cu moartea sau închisoare PE VIAŢĂ (pe bune pe viaţă) pentru astfel de specimene infecte trădători de ţară. Nimeni nu vorbeşte despre cum propune compania “să facă rost” de ultimele terenuri necesare proiectului, pentru că toţi cei implicaţi ştiu că acest lucru s-ar putea întâmpla DOAR ÎN MOD ABUZIV şi ILEGAL.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
7. NU se ştie EXACT cât AUR, ARGINT şi METALE RARE există în zona Roşia Montană
Dacă nu se ştie exact, atunci CUM SĂ ÎNCHEI UN CONTRACT? Dacă nici măcar OBIECTUL CONTRACTULUI (cantitatea de metale extrase) NU SE CUNOAŞTE, cum să închei acel contract? Estimările pe care le oferă compania (vreo 300 tone de aur) sunt mai mult ca sigur mincinoase. În realitate, în munţii noştri Apuseni există CEL MAI MARE ZĂCĂMÂNT DE AUR DIN LUME!
Zeno Cornea din Roşia Montană vorbeşte în acest filmuleţ de cantităţi impresionante de aur.
Faptul că la Roşia Montană se află mult mai mult aur decât “cifrele oficiale” reiese şi din declaraţiile procurorului român care a instrumentat dosarul Roşia Montană. Detalii aici: http://www.cotidianul.ro/exista-un-dosar-rosia-montana-el-trebuie-redeschis-de-dna-223595/
Alte detalii aici:
http://apostoldoru.blogspot.ro/2013/10/rosia-montana-o-biblioteca-de.html – o analiză a zăcământului relevă o valoare de 6,31 TRILIOANE USD.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
8. Compania minieră NU URMĂREŞTE doar AURul şi ARGINTul din Roşia Montană ci mai ales METALELE RARE, mult mai valoroase decât aurul, despre care nu vorbeşte mai nimeni
Compania nu vorbeşte nimic de celelalte metale din acei munţi, şi nici guvernul nu s-a îngrijit să existe clauze în contract prin care compania să ofere statului român şi ceva din valorificarea celorlalte metale. Pur şi simplu compania va valorifica nişte cantităţi impresionante de metale foarte foarte rare şi foarte foarte valoroase şi statul român nu primeşte ABSOLUT NIMIC. Este vorba de zinc, feldspat potasic, arseniu, titan, molibden, germaniu, vanadiu, nichel, crom, cobalt, galiu, telur, stibiu, bismut, tantal, wolfram etc
Detalii aici:
………………………………………………………………………………………………………………………………………
9. Compania extrage deja aur şi îl valorifică pe şest
La Roșia Montană compania Gold Corporațion exploatează deja zăcămintele existente în mod mascat, prin așa numita metodă a prospecțiunilor şi prin “teste” ale zăcământului – analize în laboratoare speciale din străinătate. Ei forează în inima filoanelor și extrag de multe ori coloane întregi de metale de o mare puritate, pe care le duc în străinătate (chipurile pentru analize !) și pe care le valorifică, FĂRĂ A PLĂTI NICI O REDEVENȚĂ CĂTRE STATUL ROMÂN (căci în contract este stipulat că vor plăti redevență doar pe activitățile extractive, nu și pe cele de prospectare) !? Din acești bani ei duc și lupta mediatică de prostire a românilor, permițându-și un război mediatic de uzură.
Detalii şi în filmuleţul cu Zeno Cornea din Roşia Montană:
http://www.youtube.com/watch?v=SLM7SVALbYY
Detalii şi aici:
10 oct 2013: Citat din Adrian Izvoranu la audierile comisiei speciale din 10 oct 2013: S-a spus aici că au dus aceştia să facă analizele nu ştiu pe unde – în Canada şi în Australia. Păi s-au dus acolo pentru că întâmplător, dacă nu ştiaţi, în România nu putem să procesăm mai mult de vreo sută de carote pe lună. Asta este capacitatea pe care o avem noi acum în institutele pe care le avem în funcţiune, or acolo este vorba de vreo 500 de mii de carote, că aceia au făcut vreo 1.200 de foraje a câte 400 – 500 fiecare.
1 oct 2013: Procuror militar col. (r) Gheorghe Oancea, despre afacerea cu aur a secolului: ”Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de DNA!” – 80.000 de tone de minereu trimise in Australia. Nu se ştie de unde au fost prelevate de la Roşia Montană şi nici unde au ajuns în Australia
1 oct 2013: Compania RMGC a scos deja din țară o cantitate uriașă de minereu aurifer – Senatorul Haralambie Vochițoiu, vicepreședinte al Comisiei pentru Roșia Montană și, totodată, inginer minier a declarat că 142.000 de tone de material aurifer de la Roșia Montană au fost scoase din țară de către RMGC, sub pretextul unor analize efectuate în Australia și Canada. (…) Compania minieră recunoaşte prezenţa a 48 metale grele la Roşia Montană (despre care nu se vorbeşte nimic pentru a fi exploatate pe ascuns, fiind mai valoroase decât aurul)
Într-o emisiune din 8 oct 2013 de la Antena3, o reprezentantă a RMGC – a recunoscut că au fost trimise la diferite laboratoare peste 200.000 de probe de minereu.
http://stareanatiunii.com/exclusiv-cum-arata-probele-de-aur-de-la-rosia-montana.html
La fel se întâmplă şi la CERTEJ – detalii în articolul de AICI – 400 de “probe” scoase deja din ţară
Îţi vine să MORI!
………………………………………………………………………………………………………………………………………
10. Compania face o grămadă de promisiuni legat de orice, care sunt MINCIUNI
“vom rezolva poluarea istorică în zonă”, “vom crea locuri de muncă şi economia locală va dudui”, “vom revitaliza turistic zona”, “vom conserva patrimoniul cultural istoric”, “nu există niciun risc de poluare – staţi liniştiţi” etc etc etc. – toate sunt MINCIUNI. (Da, există oameni răi pe lumea asta, care te mint în faţă fără nicio problemă. Încă nu ştiai acest lucru? Unde ai trăit până acum? Dacă tu eşti bun, învaţă că NU toţi oamenii sunt ca tine…)
Câteva minciuni recente (veşnice) aici:
Astfel de promisiuni au fost făcute de absolut toate mega corporaţiile miniere din lume, inclusiv corporaţii care aveau acţionari comuni cu Gabriel Resources, la toate minele de pe planetă – “totul va fi bine, staţi liniştiţi că e avantajos proiectul din toate punctele de vedere, pentru toată lumea!”. PESTE TOT S-A DOVEDIT CĂ ACESTE PROMISIUNI AU FOST MINCIUNI şi PESTE TOT (mai ales în ţările sărace şi corupte, precum a noastră) PROMISIUNILE NU AU FOST RESPECTATE! În urma exploatărilor de genul celei care se doreşte la Roşia Montană au rămas LOCALITĂŢI DISTRUSE, ABANDONATE, PROBLEME DE SĂNĂTATE ALE MUNCITORILOR ŞI LOCUITORILOR DIN ZONĂ (POPULAŢII LOCALE ÎMBOLNĂVITE), DECESE ALE MEMBRILOR COMUNITĂŢILOR LOCALE, POLUĂRI GRAVE ALE MEDIULUI, DEZASTRE ECOLOGICE, ECONOMICE şi SOCIALE.
Toată afacerea Roşia Montană ar trebui să le arate românilor că România este un caz tipic de colonie exploatată de puteri străine pentru bogăţiile subsolului.
Alte detalii şi exemple aici:
Documentarul VIDEO Open Pit de la mina din Peru: https://www.youtube.com/watch?v=1oDoO5QpLv0.
Dezastrul de la mina Furtei, Italia: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/dezastrul-de-la-furtei-italia-2008-cat-de-responsabile-sunt-firmele-de-aur-in-uniunea-europeana-si-de-ce-nu-poate-fi-comparata-rosia-montana-cu-furtei-67722.html
Tragedia de la Barajul Vaiont, Italia – situaţie foarte asemănătoare cu Roşia Montană: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/avertisment-pentru-rosia-montana-tragedia-de-la-barajul-vaiont-ce-se-intampla-cand-geniul-ingineresc-uman-e-invins-de-natura-atentie-abrud-campeni-bistra-99042.html (inclusiv VIDEO)
Mină în Grecia – Aur, cu orice preţ
Tragediile americana si canadiana, dupa exploatarea cu cianuri…
LISTĂ ACCIDENTE CU CIANURI (inclusiv “patronate” de actionarii din spatele afacerii Roşia Montană) (la mijlocul articolului):
http://apostoldoru.blogspot.ro/2013/10/rosia-montana-o-biblioteca-de.html
………………………………………………………………………………………………………………………………………
11. Compania spune că va oferi sute de locuri de muncă oamenilor din zonă, proiectul devenind un motor economic, dar asta este o MINCIUNĂ
Iniţial compania promitea zeci de mii de locuri de muncă, pe orizonatală, în domenii conexe etc. Acum, au rămas doar câteva sute de locuri de muncă, pentru cei din zonă (zic ei). Dar haideţi să vedem cine sunt cei din zonă, care vor de muncă, care vor să fie mineri. Păi…români fără serviciu, săraci, eventual foşti mineri, eventual nu foarte educaţi. Pe vremuri mineritul se făcea cu târnăcopul, prin metode considerate “primitive” astăzi. Deci oamenii ăia ar ştii doar să extragă aurul ca pe vremuri şi eventual să conducă nişte camioane (nu foarte mari). Însă mineritul propus de companie este cu tehnologie modernă, cu aparaturi moderne, cu maşinării sofisticate şi cu ditamai camioanele. Locuitorii din zona Roşia Montană NU au competenţe pentru a ocupa funcţii de acest gen, ceea ce înseamnă că oameni pentru acele funcţii vor fi aduşi DIN ALTĂ PARTE, eventual din occident, oameni de profesie, cu specializări, care se pricep etc. “Plebea” muncitorilor (îmi cer scuze dacă am deranjat pe cineva) va lucra doar în primii ani, chestii mărunte. Din cele 600 de locuri de muncă (parcă), în realitate, populaţia locală va avea acces la mult mai puţine. Tot legat de locurile de muncă e de menţionat faptul că 600 locuri de muncă din cei 758.000 de şomeri OFICIALI la nivel naţional (că în realitate sunt mult mai mulţi), reprezintă doar o batjocură de 0,79% reducere a şomajului oficial la nivel naţional. Deci argumente cu “motor economic” “pol al locurilor de muncă în România” “repornirea economiei româneşti” pe care le invoca la un moment dat compania sunt doar nişte BATJOCURI în faţă. Argumentul cu “oamenii de la Roşia nu vor decât să muncească” este CRETIN. Bineînţeles că sunt oameni acolo care vor să muncească. Dar pentru acei câteva sute de oameni să RENUNŢĂM LA MILIARDE ŞI MILIARDE DE EURO? Există sărăcie şi şomaj în toată România, nu doar în Roşia Montană! Despre alte localităţi de ce nu se plânge nimeni că oamenii nu au de lucru. Există comune şi sate de un trilion de ori mai săraci decât Roşia Montană…
Proiectul nu doar că oferă foaaaarte puţine locuri de muncă, dar va DISTRUGE MII DE LOCURI DE MUNCĂ EXISTENTE DEJA ÎN ECONOMIA LOCALĂ. Zeci de mii de locuri de muncă şi surse de venit vor fi afectate de proiectul minier în Munţii Apuseni, în domeniul zootehniei, turismului şi prelucrării finite a lemnului.
Alte detalii aici:
………………………………………………………………………………………………………………………………………
12. De-a lungul timpului compania mamă Gabriel Resources a postat informaţii uşor (dar esenţial) diferite pe site-ul mamă faţă de site-ul românesc al companiei RMGC. De asemenea, chiar şi pe acelaşi site de prezentare, de-a lungul timpului, cifrele înaintate de companie privind beneficiile economice ale statului român, locurile de muncă, cantităţile de aur şi argint, concentraţia cianurilor, concentraţia metalelor rare etc, s-au modificat.
Ce încredere să mai ai într-o companie când pe un site al ei lansează anumite cifre (ca pentru românaşi idioţi, aşa), iar pe site-ul mamă (dedicat străinilor interesaţi), cifrele diferă…? Cifrele care s-au modificat de-a lungul timpului, de la site la site şi de la an la an sunt legate de: locurile de muncă oferite de proiect, cantităţile de aur şi argint, beneficiile economice ale statului român în urma exploatării etc.
Detalii aici:
………………………………………………………………………………………………………………………………………
13. De-a lungul timpului (inclusiv în prezent), compania minieră a creat şi folosit cel mai puternic aparat de manipulare din istoria post decembristă a României, “cumpărând” presa centrală.
În manipularea prin mass media s-au investit cei mai mulţi bani pentru subiectul Roşia Montană. Compania “cumpăra” / “cuminţea” presa (şi o face şi în prezent) prin contracte de publicitate cu clauze clare care specifică faptul că site-ul sau postul TV sau radio sau publicaţia scrisă/online etc NU AU VOIE SĂ ZICĂ CEVA DE RĂU DE COMPANIE şi/sau NU AU VOIE SĂ DEZBATĂ ÎN PROGRAMUL LOR SUBIECTUL ROŞIA MONTANĂ. Multe publicaţii/trusturi de presă au primit CĂCĂLĂU de mulţi bani pentru a prezenta proiectul într-o lumină favorabilă, şi au făcut-o, manipulând astfel opinia publică. Milioane (zeci de milioane?) de euro au fost investiţi în chestia asta. Manipularea poporului şi dezinformarea acestuia s-au făcut şi prin plătirea de postaci profesionişti (care să lase comentarii favorabile proiectului pe forumuri, site-ul de ştiri, la anumite articole de pe net, în consultarea publică făcută la ministerul mediului etc). De asemenea, manipulare s-a mai făcut şi prin cumpărarea de jurnalişti şi oameni politici.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
14. De-a lungul timpului (inclusiv în prezent), compania minieră a cumpărat oameni politici (prin şpagă şi comisioane, promisiuni de susţinere politică, funcţii etc).
Au fost cumpăraţi oameni politici de la cel mai înalt nivel (Preşedintele statului – Traian Băsescu, Prim ministrul Victor Ponta, europarlamentari români, parlamentari români – de menţionat Toni Greblă, miniştri – de menţionat cam toţi miniştri de la mediu de-a lungul anului, apoi mai nou Dan Şova, Daniel Barbu, Rovana Plumb, şeful ANRM, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri judeţeni) până la găinari de la nivel local – consilieri locali, PRIMARI, instituţii locale şi judeţene etc etc etc. Dasta ziceam mai sus – din colaborarea unei companii private gigant în goană după profit rapid şi politicieni români coruptibili şi corupţi (la rândul lor disperaţi după bani) NU POATE IEŞI NICIODATĂ NIMIC BUN PENTRU POPOR !!!!!!!!
http://gandeste.org/puncte-de-vedere/miniștrii-culturii-și-cei-treizeci-de-arginți/33394
http://casajurnalistului.ro/protocolul-de-70-milioane-de-dolari-dintre-rmgc-si-ministerul-culturii/
Dosar penal Roşia Montană:
………………………………………………………………………………………………………………………………………
15. De-a lungul timpului compania a pierdut în instanţele de judecată din România de nenumărate ori, pentru că proiectul minier NU RESPECTĂ REGLEMENTĂRILE INTERNE
De fiecare dată, compania a apelat la oamenii plătiţi din administraţiile publice pentru a-şi re-elibera imediat un nou acord, un nou aviz, o nouă autorizaţie etc. Corupţie gravă, dar cine să se sesizeze. Din acest motiv, pentru că proiectul ÎNCALCĂ GRAV REGLEMENTĂRI INTERNE ALE ROMÂNIEI, Ponta i-a oferit pe tavă spre sfârşitul lui august 2013 un proiect de lege cu dedicaţie prin care compania NU MAI TREBUIE SĂ RESPECTE NICIO LEGE şi poate chiar să încalce GRAV Constituţia României.
Detalii despre ilegalităţi aici:
………………………………………………………………………………………………………………………………………
16. Atunci când Guvernul produce un proiect de lege cu dedicaţie pentru o companie, un proiect votat-trimis parlamentului pe şestache, proiect care încalcă grav legi ale României, inclusiv Constituţia ţării, este CLAR CĂ AVEM DE-A FACE CU CEVA PUTRED ÎN “AFACEREA” ROŞIA MONTANĂ
Cum să susţinem această lege criminală neconstituţională care desfiinţează statul de drept, ăla care mai era încă în România, creând un precedent foarte periculos?
Detalii despre lege aici: http://legea.rosiamontana.org/atributii-exceptionale/
Alte detalii aici: http://www.cotidianul.ro/precedentul-rosia-montana-si-alti-investitori-vor-face-presiuni-politice-224517/
………………………………………………………………………………………………………………………………………
17. Zona Roşia Montană a fost declarată zonă mono industrială pentru minerit în 2002 (şi continuă să fie şi astăzi) special ca să distrugă orice altă şansă de dezvoltare a localităţii
De atunci, nu se mai pot ridica în zonă pensiuni (care să susţină turismul) şi nici nu se mai pot dezvolta alte afaceri. Sigur că declararea zonei monoindustriale a avut loc la cererea companiei miniere, prin concursul administraţiei locale CORUPTE. Acum bestiile care susţin proiectul merg pe ideea că nu se poate face nimic altceva în zonă, “uite, turismul nu merge, agricultura nu merge etc”. PAI BESTIILOR, NU SE POATE FACE NIMIC ALTCEVA ÎN AFARĂ DE MINERIT PENTRU CĂ AŢI DECLARAT ZONA MONOINDUSTRIALĂ şi primăria nu acordă avize-autorizaţii de construire sau începere a unei afaceri! Infecţii ăştia care ne conduc nu doar că nu ne fac bine, deşi pentru asta îi plătim din banii noştri, dar nici măcar nu ne lasă să ne descurcăm singuri cum putem, ci bagă beţe în roate – exact cum au făcut cu zona monoindustrială la Roşia Montană, blocând orice speranţă de dezvoltare a zonei.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
18. Proiectul minier nu oferă o dezvoltare sustenabilă a zonei, ci doar câteva locuri de muncă pentru un număr limitat de ani şi doar foarte puţini bani la bugetul naţional comparativ cu valoarea zăcământului;
Peste tot, la toate minele din lume, exploatate în modul în care se doreşte la Roşia Montană, după perioada de exploatare (10-20 ani), localităţile din zonă au rămas ABANDONATE ŞI DISTRUSE. Mineritul de suprafaţă nu oferă o dezvoltare reală, pe termen lung, iar beneficiile economice sunt o batjocură – detalii mai jos.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
19. O ţară nu se poate dezvolta cu adevărat sănătos şi sustenabil doar prin exploatarea resurselor minerale
Au demonstrat acest lucru TOATE ŢĂRILE care deţin mari cantităţi de resurse, mai ales în Africa.
Detalii aici:
http://totb.ro/un-argument-economic-impotriva-exploatarii-aurului-de-la-rosia-montana/
………………………………………………………………………………………………………………………………………
20. BENEFICIILE ECONOMICE ALE STATULUI ROMÂN SUNT O BATJOCURĂ
6% redevenţă? Asta e redevenţă pentru colonii. Iar noi suntem, e clar, o colonie… Nu doar că luăm FOARTE PUŢINI BANI comparativ cu valoarea reală a zăcământului, doar din AUR şi ARGINT, nimic din metalele rare, dar tot noi tre să ne ocupăm şi de ecologizări, întreţinerea lacului şi alte cheltuieli. NICI MĂCAR NU ŞTIM, NOI CA POPOR, EXACT CÂT CÂŞTIGĂ STATUL ŞI CÂT CHELTUIE ÎN TOATĂ AFACEREA ASTA. Dar nici nu trebuie să ştim, “lasă că decid ei guvernanţii, ştiu ei ce e mai bine. FNI veghează”.
Câteva detalii aici:
http://dantanasescu.ro/2013/10/10/sistemul-redeventelor-este-o-inventie-colonialista.html
………………………………………………………………………………………………………………………………………
21. Compania spune că valorifică patrimoniul cultural şi că va revitaliza turismul în zonă, prin renovarea câtorva case din centrul istoric al Roşiei, 300m de galerie şi un muzeu – FALS
Bestiile pline de tupeu din cadrul companiei miniere susţin că în urma proiectului şi a acţiunilor lor de promovare turistică a zonei, ei susţin turismul la Roşia Montană. CE MĂĂ? TURISMUL VA MURI DEFINITIV LA ROŞIA MONTANĂ DACĂ TU AI LĂSAT ACOLO PENTRU ZECI DE ANI UN LAC CU CIANURI! CINE MOARTEA MAI VINE SĂ VIZITEZE ORICE ÎN ACEA ZONĂ? NIMENI!!! Ei renovează câteva case vechi din centrul istoric şi fac muzeu al mineritului doar pentru PROŞTII care pun botul la aşa ceva. Ştiţi cum va arăta zona în timpul proiectului? Păi centrul istoric al localităţii Roşia Montană (pe care compania susţine că îl va valorifica turistic) se află acum într-o vale/ o depresiune înconjurată de munţi. Proiectul va dinamita, distruge, nivela şi transforma în GROPI hidoase şi goale acei munţi din jurul centrului localităţii, astfel încât din vale-depresiune, acel centru va rămâne la altitudinea cea mai înaltă din zonă (imaginaţi-vă privelişte în jur!). Din momentul în care a început exploatarea minieră prin acest proiect criminal cu cianuri, turismul în zonă A MURIT instant, deşi acesta există deja chiar şi fără infrastructură specială!
Casele și celelalte clădiri din Roșia Montană care se află în afara perimetrului proiectului (inclusiv cele de patrimoniu) (inclusiv cele construite sau consolidate de RMGC) vor fi afectate/distruse de exploziile din timpul exploatării miniere, la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor exploatări miniere din lume, unde au activat de asemenea companii miniere provenite din țări ”respectabile” gen Canada.
Uitaţi valorificarea patrimoniului din Roşia la următoarele link-uri:
………………………………………………………………………………………………………………………………………
22. ÎN ZONA ROŞIA MONTANĂ SE POATE FACE TURISM şi SE FACE DEJA!
Deşi zona este declarată mârşav mono industrială, TURISM SE FACE CHIAR ŞI ÎN PREZENT la Roşia Montană! Zeci de români (şi chiar străini) vin singuri, de bună voie, fără agenţii de turism sau mari planuri înainte, pentru a profita de zona curată, sănătoasă, de tăurile limpezi din Roşia Montană etc. Apoi, la Fân Fest se strâng mii de oameni anual. Dacă zona nu ar fi mono-industrială, acest lucru s-ar putea dezvolta şi mai mult, atrăgând şi mai mulţi turişti în zonă, care vor ajuta, prin banii cheltuiţi acolo, dezvoltarea comunităţilor locale.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
23. Roşia Montană se poate dezvolta sustenabil prin includerea ei în Patrimoniul UNESCO şi dezvoltarea turismului
Deşi toată documentaţia este făcută şi trimisă de ani de zile (periodic), tuturor miniştrilor ai Culturii, aceştia, fiind cumpăraţi de companie, refuză să facă propunerea Roşiei Montane pe lista tentativă UNESCO. Tot ce mai trebuie este semnătura ministrului culturii (BESTIA!), dar ăştia nu vor, pentru că ei vor demararea proiectului minier criminal şi implicit distrugerea patrimoniului extraordinar care există acolo.
Doar amenajarea masivului Cârnic – o parte din galerii şi cavităţile imense vechi de pe vremea Romanilor, şi promovarea internaţională a zonei ar asigura un flux de turişti impresionant la Roşia Montană. Dar se pot face şi multe alte lucruri pentru dezvoltarea zonei (agricultură pe dealuri – arbuşti fructiferi, tururi şi concursuri de ciclism, staţiune montană de ski, tur al cetăţilor dacice din zonă etc). Doar să se dorească acest lucru la nivel politic. Din păcate politicul doreşte altceva.
Detalii aici:
20 nov 2013: http://ro.stiri.yahoo.com/un-plan-alternativ-dezvoltare-pentru-roşia-montană-160300992.html
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/atentie-guvernanti-motii-se-mobilizeaza-pentru-marea-adunare-de-la-campeni-si-scrisori-deschise-pentru-nicolae-manolescu-de-la-paris-si-emil-hurezeanu-de-la-berlin-in-cazul-rosia-montana-99073.html – Conform rapoartelor realizate de Comisia Natională a Monumentelor Istorice (1), Roşia Montană este unul dintre cele mai bogate situri în resurse de patrimoniu cultural (aproximativ 650 hectare de teren deţin 50 de monumente istorice clasate, dintre care 7 sunt monumente de valoare naţională şi universală). Roşia Montană a fost de asemenea inclusă pe lista primelor “7 situri aflate în pericol” din Europa, conform organizaţiei pentru salvarea patrimoniului Europa Nostra (2).
24 septembrie 2013: Kelemen Hunor: Includerea Rosia Montana in UNESCO, imposibila fara vointa Primariei. Eu am raportul arheologilor – CÂT DE PORC ŞI NEMERNIC ESTE KELEMEN HUNOR care ţine ascuns un raport favorabil includerii Roşiei Montane în UNESCO? De citit şi chestia asta pentru a înţelege mai bine (+ de vizualizat documentele alea oficiale de la Ministerul Culturii): http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2013/10/breaking-news-rosia-montana-se-califica.html şi http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2013/09/breaking-news-in-atentia-parchetului.html . Kelemen Hunor a furat documentul şi nu-l prezintă nimănui pentru că cică “nu au fost cheltuiţi bani publici de la minister”, deci nu e informaţie publică, “poate o să îl public dacă vreau”, ca şi cum PORCUL a plătit din banii lui pentru acel raport. În realitate Asociatia Pro Patrimonio susţine că a dat 10.000 de lire sterline pentru a aduce experţii englezi şi a face raportul, ŞI NICI PÂNĂ AZI NU A PRIMIT O COPIE A RAPORTULUI (se judecă cu Ministerul, dar raportul cică e ţinut doar de Kelemen, nu se găseşte la Minister). De asemenea, în articolele puse mai sus se găseşte o notă de la Ministerul Culturii prin care Kelemen Hunor SEMNEAZĂ şi acceptă că expertii vor fi CAZAŢI, TRANSPORTAŢI ŞI HRĂNIŢI din fondurile MINISTERULUI CULTURII. De asemenea, 2 persoane desemnate de Kelemen din partea Ministerului au mers cu expertii pe teren, deci alte CHELTUIELI PUBLICE. DACĂ S-AU FĂCUT CHELTUIELI PUBLCE, ATUNCI EU AM DREPTUL SĂ VĂD ACEL RAPORT, PORCULE HOŢ CE EŞTI DE KELEMEN HUNOR! Conform declaraţiilor lui Kelemen Hunor, raportul FĂCUT DE EXEPERŢI ENGLEZI NEUTRI este FAVORABIL INCLUDERII ROŞIEI MONTANE ÎN UNESCO.
UPDATE: RAPORTUL A IESIT PUBLIC ŞI ESTE FAVORABIL INCLUDERII ROŞIEI MONTANE ÎN UNESCO. Detalii aici: http://totb.ro/exclusiv-totb-citeste-integral-raportul-specialistilor-straini-despre-importanta-rosiei-montane-pentru-patrimoniul-mondial-a-carui-existenta-a-fost-negata-de-ministerul-culturii/
http://gandeste.org/general/tradarea-de-tara-a-facut-ca-romania-sa-devina-o-colonie/32552 – În Muntele Cârnic, sub pământ, ce vor ăştia să distrugă… să-ţi imaginezi doar peşterile din Moria, din filmul ”Stăpânul Inelelor”. Ei, aşa ceva există în realitate! De la galeriile romane şi până la exploatările recente, închipuie-ţi camerele cu coloane pe 24 de etaje. Şiruri, şiruri de coloane şi de camere, şi labirinturi… Ca înălţime sunt câteva blocuri turn unul peste altul.. E un palat interior. Aşa ceva nu există nicăieri în lume!
Soluţii pentru Roşia Montană: Eliminarea statutului de zonă mono industrială doar pentru minerit de la Roşia Montană, pentru a se putea dezvolta zona şi în alte sectoare; Tur de ciclism în zonă ar atrage mii de participanţi şi spectatori şi ar susţine economic zona; Continuarea Fân Fest; Traseu cetăţi dacice + târgul de fete etc – propunere din piaţă de la proteste; O parte dintre galeriile romane restaurate, mai ales cele care duc spre imensele cavităţi unice din Cârnic, pentru vizite turistice cu taxa la intrare, exact cum s-a făcut cu succes la alte mine din lume, mai puţin valoroase ca cele de la Roşia Montană şi care acum produc o grămadă de bani doar din taxa de vizitare etc. Sau chiar şi exploatarea aurului, dar ÎN SUBTERAN, nu prin carieră deschisă, prin METODE ECOLOGICE, care să ţină cont de patrimoniul natural şi care să nu distrugă de pe faţa pământului peisajul şi localitatea Roşia Montană – o astfel de exploatare ar oferi mult mai multe locuri de muncă pe o perioadă muuult mai mare – 100-200 de ani.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
24. PROIECTUL VA CONSUMA CANTITĂŢI IMENSE DE APĂ DIN ZONĂ
Proiectul va consuma cantități foarte mari de apă potabilă (resursă naturală finită, epuizabilă, din ce în ce mai rară și mai valoroasă la nivel planetar). În unele zone cu exploatări miniere pe bază de cianură, comunitatea locală este privată de apă potabilă pentru ca mina să-și continue activitatea. Fără apă adio viaţă. Adio animale (ce le dai să bea?), adio irigaţii, adio agricultură, adio hrană. N-am prea auzit vorbindu-se despre asta.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
25. În realitate, EXISTĂ ALTERNATIVĂ LA MINERITUL CU CIANURI – o tehnologie românească de extragere a aurului FĂRĂ CIANURI
Deşi propaganda şi manipularea ne spune peste tot că aurul se poate extrage DOAR cu cianuri, acest lucru este o minciună. NU SE DOREŞTE a fi extras altfel, din nemernicie, lăcomie etc.
Detalii aici:
https://ceicunoi.wordpress.com/2012/04/30/alternativa-la-mineritul-cu-cianuri-inventie-romaneasca-de-extragere-a-aurului-eco6/ – soluţie alternativă a lui Goldstein şi echipa sa din Baia Mare
http://stiri.tvr.ro/goldstein-a-prezentat-comisiei-speciale-pentru-rosia-montana-o-tehnologie-alternativa-la-cianuri_35535.html – Goldstein prezintă soluţia alternativă în faţa gunoiului de Comisie specială
http://stiintasitehnica.com/stiinta/rosia-montana-solutie-alternativa-pentru-cianuri/index.html – Soluţie Alternativă a echipei lui Mihai Bădic de la Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (ICPE-CA) din București – prin fragmentare selectivă a rocilor cu impulsuri de înaltă tensiune și mare putere.
10 oct 2013: Ileana Manolache sustine in fata comisiei speciale a parlamentului ca mai poate exista o alternativa: ” În legătură cu metoda nepoluantă, care a fost înregistrată la OSIM pe 9 ianuarie 2012, şi alături de mine este domnul Aurel Sâmtimbrean – vă rog, este cartea dânsului, suntem co-autori la această metodă. Dacă nu exista această carte, unde am găsit compoziţia zăcământului, era greu de făcut ceva. Şi aici nu spun decât atât: zăcământul are prioritar compuşi cu bioxid de siliciu, pe bază de bioxid de siliciu, motiv pentru care la metoda respectivă este vorba de o topitură, dar în felul acesta se dezvoltă pe orizontală industria sticlei sau ceramică fină, devenite vise şi amintiri în România, şi se pot extrage absolut toate elementele valoroase din zăcământ prin metoda aceea, dar mai sunt şi altele. Deci, electroliza din topitură.”
………………………………………………………………………………………………………………………………………
26. NU este adevărat că în Finlanda se exploatează la greu tot cu cianuri, şi nu este nicio problemă! Aceasta este o minciună şi o dezinformare!
Chiar şi un europarlamentar finalandez l-a contrazis pe Ponta când a susţinut că “uite, în Finlanda se exploatează la greu fără nicio problemă” : http://www.realitatea.net/europarlamentara-finlandeza-premierul-romaniei-e-dezinformat-pe-tema-mineritului-cu-cianuri_1277874.html
………………………………………………………………………………………………………………………………………
27. NU este adevărat că proiectul va rezolva “poluarea istorică” de la Roşia Montană şi NU este adevărat că la Roşia Montană există deja poluare cu cianuri
În primul rând, “poluarea istorică” este minoră şi se referă la un râu – două (?) roşii de la cupru, din fostele cariere care se inundă cu apă şi curg mai departe colorate. Chestia asta este de un trilion de ori mai puţin nocivă decât dezastrul cu cianuri care se pregăteşte prin proiect. NU este adevărat că la Roşia Montană există lacuri cu cianuri, aşa cum a zis prostul dezinformat de Ponta. Şi nu este adevărat că proiectul va rezolva toată “poluarea istorică” din zonă, ci compania se va ocupa, teoretic, doar de sursele de poluare prezente pe terenurile pe care le deţin (adică cele care se află pe suprafaţa proiectului). Restul… rămâne ca acum.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
28. Cianura folosită în timpul exploatării miniere va polua INEVITABIL zona! NU este adevărat că cianura va fi inofensivă pentru mediu şi sănătatea locuitorilor din zonă – aceasta este doar o minciună! CIANURA NU SE DEGRADEAZĂ SUFICIENT LA CONTACTUL CU SOARELE ŞI NU DEVINE INOFENSIVĂ!
Proiectul presupune folosirea unei cantităţi IMENSE de cianură – La Roșia Montană se vor folosi 12.000 de tone de cianură de sodiu/an, o CANTITATE de peste 10 ori mai mare decât întreaga cantitate folosită în toate exploatările miniere din Uniunea Europeană la un loc. Această cianură va fi depusă, după folosire, în cel mai mare iaz de decantare din Europa, care va fi ţinut de un baraj de două ori mai înalt decât Casa Poporului (cel mai mare din Europa). Din acel iaz, cianura se va evapora şi se va duce, pe calea aerului, în toată regiunea, creând ploi acide toxice, şi în acelaşi timp, cianura se va infiltra ÎN SOL şi ÎN PÂNZA FREATICĂ, pentru că fundul lacului de decantare NU ESTE IMPERMEABIL, aşa cum mint şi manipulează cei de la companie. În Finlanda cică există un lac cu cianuri care se tinde să se dezgheaţe o lună pe an (vara), însă autorităţile îl menţin îngheţat artificial pentru a nu polua zona (la costuri imense) – detalii în interviul cu George Epurescu de la Asociaţia RFE (România Fără Ei) aici: http://www.youtube.com/watch?v=gSHhdRL0jxc şi în audierile fostului şef al Institutului Geologic Român, Ştefan Marincea. NU există niște date clare legat de poluarea din prezent a apelor din zonă (râuri, ape subterane, fântâni etc). Astfel, NU VOM PUTEA ȘTI DACĂ S-A POLUAT, CÂT S-A POLUAT după demararea proiectului, pentru că nu avem niște date anterioare cu care să comparăm.
Este mai puțin importantă concentrația de cianură care va exista în lacul de decantare de la Roșia Montană dacă proiectul se va dezvolta. Mai importantă este CANTITATEA de cianură care va fi folosită în total, și anume 12.000 de tone anual (la nivelul întregii UE se folosesc în prezent 1000 de tone pe an).
Compania minieră susţine că cianura depusă în aer liber în cel mai mare iaz de decantare (din lume?) şi în spatele celui mai înalt baraj din Europa se degradează sub influenţa soarelui şi devine inofensivă. Cel mai bun argument pentru treaba asta este un exemplu clar, concret, istoric – tragedia de la Certej – unde viitura cu cianuri care a măturat şi omorât la propriu oameni A TOPIT HAINELE DE PE EI ŞI I-A ARS PE CORP (toate cadavrele au fost scoase din mâl GOALE şi cu arsuri). Detalii în articolul următor: http://adevarul.ro/locale/hunedoara/exclusiv-certej-1971-tragedia-uitata-89-vieti-ingropate-300-mii-metri-cubi-namol-atenTie–fotografii-Socante–1_50aea54a7c42d5a6639eb6b8/index.html
Cianura va polua obligatoriu SOLUL şi APA din subteran (pânza freatică) prin INFILTRARE – deci adio hrană, animale, apă potabilă, şi va polua obligatoriu atmosfera prin EVAPORARE – adio aer curat, fructe, legume şi bunuri necontaminate. Apoi, există riscul unui dezastru ecologic prin ruperea barajului – CUM S-A MAI ÎNTÂMPLAT DE NENUMĂRATE ORI ÎN ISTORIA OMENIRII, chit că s-au oferit promisiuni înainte că va rezista la infinit.
Detalii şi aici:
http://www.gandul.info/stiri/stefan-marincea-directorul-demis-al-institului-geologic-la-rosia-montana-sunt-19-falii-seimice-care-pun-in-pericol-bazinul-de-decantare-hartile-au-fost-falsificate-11499359 – Chiar dacă cei de la Roşia Montană Gold Corporation susţin că nu există falii, nu există fracturi, nu există pânză freatică, echipa noastră a spus contrariul. Există fisuri şi falii pe bazinul de decantare. Faliile asigură o comunicare facilă între şlamul cianurat cu multă apă din viitorul bazin şi pânza freatică. Ceea ce este foarte grav, pentru că din cauza situaţiei formaţiunilor geologice din regiune va fi afectat direct oraşul Abrud.
………………………………………………………………………………………………………………………………………
29. APROXIMATIV 15.000 DE OAMENI POT MURI DACĂ AR AVEA LOC UN ACCIDENT LA ROŞIA MONTANĂ
Articolul următor este destul de relevant, zic eu: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/avertisment-pentru-rosia-montana-tragedia-de-la-barajul-vaiont-ce-se-intampla-cand-geniul-ingineresc-uman-e-invins-de-natura-atentie-abrud-campeni-bistra-99042.html
“În procesul de extragere și prelucrare a minereurilor auro-argintifere de la Roșia Montană nu s-a folosit cianură. Lacurile cu cianuri care ar exista deja reprezinte un fals. Lacul de cianură care va fi construit ocupă o suprafață de aproximativ 400 de hectare. Malul stâng al văii Corna sunt roci permeabile străbătute de o serie întrega de fracturi. În partea superioară a bazinului Văii Corna, peste rocile sedimentare se află aglomerate vulcanice, andezitice, în care sunt acumulări foarte mari de apă. La fiecare zece metri întâlnești câte un izvor. Vreau să spun că partea superioară a bazinului Corna și versantul stâng prezintă mari fenomene de instabilitate, alunecări de teren, falii, care pun în pericol iazul de decantare proiectat pentru viitoarea exploatare”, avertizează Aurel Sântimbrean, geolog Roșia Montană. (sursa AICI)
În versantul stâng al Văii Corna, unde va fi amplasat barajul iazului de decantare, sunt gresii, adică nişte nisipuri consolidate. „Este o coloană de pulbere de 130 de metri care le va presa. Poţi să faci şi cel mai solid baraj din univers ele tot se vor disloca. Nu sunt roci care să reziste”. La Roşia Montană există cel puţin 19 falii în perimetrul exploatării, ceea ce va pune în pericol barajul de decantare al cianurilor. Aceste falii au dispărut din studiul de impact al RMGC, explică Ştefan Marincea, şeful IGR. sursa aici: http://www.gandul.info/stiri/stefan-marincea-directorul-demis-al-institului-geologic-la-rosia-montana-sunt-19-falii-seimice-care-pun-in-pericol-bazinul-de-decantare-hartile-au-fost-falsificate-11499359
Listă cu accidente cu cianuri, poluare cu cianuri şi ruperi de baraje, în partea de mijloc a acestui articol:
http://apostoldoru.blogspot.ro/2013/10/rosia-montana-o-biblioteca-de.html
30. ÎMPOTRIVA PROIECTULUI MINIER CU CIANURI DE LA ROŞIA MONTANĂ S-AU MANIFESTAT PÂNĂ ACUM O GRĂMADĂ DE INSTITUŢII, SPECIALIŞTI, ONG-uri:
O poziţie fermă CONTRA proiectului au manifestat:
1. Academia Română – http://www.acad.ro/rosia_montana/pag_rm04_decl.htm şi poziţia detaliată aici: http://gandeste.org/general/in-loc-de-excursii-electorale-si-discursuri-stupide-iata-analiza-academiei-romane-riscuri-privind-mediul-si-dezvoltarea-durabila-a-zonei-rosia-montana/33008
2. Universitatea ASE prin “grupul de lucru” axat pe analiza proiectului Roşia Montană – http://www.ziare.com/rosia-montana/proiect/rosia-montana-nu-e-de-vanzare-proiectul-trebuie-oprit-interviu-cu-prof-univ-dr-afrodita-iorgulescu-1254762 şi http://www.cotidianul.ro/scrisoare-deschisa-catre-ministrul-rovana-plumb-217437/
3. Institutul Geologic al României – http://www.investigatiimedia.ro/institutul-geologic-al-romaniei-scrie-comisiei-parlamentare-speciale-pentru-proiectul-rosia-montana-cianurarea-integrala-a-minereului-este-din-start-exclusa-ca-solutie-tehnica/ şi aici: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/10/09/dezvaluiri-stefan-marincea-rmgc-falsuri-grosolane-coruptie-anrm-lista-provizorie/ (inclusiv VIDEO) şi aici: http://www.gandul.info/stiri/stefan-marincea-directorul-demis-al-institului-geologic-la-rosia-montana-sunt-19-falii-seimice-care-pun-in-pericol-bazinul-de-decantare-hartile-au-fost-falsificate-11499359 şi aici: http://www.cotidianul.ro/exista-toate-premisele-producerii-unui-dezastru-la-rosia-montana-224312/
4. Biserica Ortodoxă Română – http://protopopiatulfagaras.wordpress.com/2013/09/13/pozitia-bisericii-ortodoxe-romane-in-legatura-cu-rosia-montana-a-fost-exprimata-inca-din-2003/ si aici: http://www.dailymotion.com/video/x15k7wu_pozitia-patriarhiei-romane-privind-proiectul-de-la-rosia-montana-stiriletvr-ro-tvr_news
5. Biserica Romano-Catolică şi Greco-Catolică – http://stiri.tvr.ro/bisericile-academia-romana-si-uniunea-arhitectilor-sunt-impotriva-proiectului-de-la-rosia-montana_35625.html
6. Uniunea Arhitecţilor din România – http://stiri.tvr.ro/bisericile-academia-romana-si-uniunea-arhitectilor-sunt-impotriva-proiectului-de-la-rosia-montana_35625.html
7. Justiţia Română – prin procesele pierdute de compania minieră până acum
8. Casa regală a României – http://www.princeradublog.ro/atitudini/continuitatea-si-identitatea-rosiei-montana/
9. Federaţia Pan-Europeană Europa Nostra – http://ro.stiri.yahoo.com/un-plan-alternativ-dezvoltare-pentru-roşia-montană-160300992.html
10. Parlamentul European a votat o rezoluţie care interzice cianurile în minerit (2010)
11. O grămadă de geologi, geografi, arheologi, arhitecţi ecologi, economişti, chimişti, actori, artişti etc
Exemplu 1: vezi acest filmuleţ cu arheologul Alexandru Dragoman, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan al Academiei Române: http://www.youtube.com/watch?v=KZ5QGElbc5g
Exemplu 2: Ing. Justin Andrei, cercetător ştiinţific gradul I, pensionar, director ştiinţific al Institutului Geologic al României în perioada 08.01.1990 – 15.06.1999 http://gandeste.org/general/in-apararea-rosiei-montane-si-a-muntilor-apuseni-scrisoare-catre-clasa-politica-si-societatea-civila/33455 şi aici: http://www.napocanews.ro/2011/02/lovitura-naucitoare-a-marelui-geolog-justin-andrei-„romania-ca-tara-care-si-pericliteaza-o-regiune-pentru-un-pumn-de-dolari-ar-da-un-semnal-de-slabiciune.html
Exemplu 3: Fostul ministru al Reformei, din guvernul Ciorbea, economistul Ilie Şerbănescu – http://www.gandul.info/politica/fostul-ministru-al-reformei-critica-dur-proiectul-rosia-montana-voi-chiar-credeti-balivernele-celor-de-la-rmgc-este-o-abureala-11490465
Detalii şi aici: 10 oct 2013: Comisia specială pentru Roşia Montană a audiat mai mulţi experţi. Ediţie Specială TVR News – 11 VIDEOS
5 nov 2013: 40 de exerti romani si straini se opun proiectului RMGC: http://www.rosiamontana.org/ro/stiri/40-de-exper-i-sus-in-ro-ia-montan-are-poten-ial-real-de-dezvoltare-ecoturistic
12. O grămadă de ONG-uri de mediu: Alburnus Maior, WWF, GreenPeace, Terra Mileniul III etc.
13. Populaţia României prin protestele de stradă din septembrie – octombrie 2013 (zeci de mii de români din zeci de oraşe din ţară şi străinătate au ieşit pe străzi sincer împotriva proiectului). – firul protestelor AICI.
În paralel, cine este PENTRU proiect? Compania criminală, politicienii corupţi, mass media vândută + jurnalişti vânduţi, experţi cumpăraţi din “institute” cu nume pompoase (şi desigur, “independente”), populaţie manipulată, cumpărată şi/sau distrusă mental premeditat etc.
…………………………………………………………………………………………………………………………..
BONUS:
Despre protestele pentru Salvarea Roşiei Montane septembrie – octombrie – … 2013:
Deşi există o imensă încrengătură şi complicăşenie complexă în spatele Afacerii Roşia Montană, cu politicieni corupţi, oameni români, străini şi evrei implicaţi, deşi există ONG-uri de mediu susţinute din fonduri Soroş (implicat în povestea Roşia Montană), acuzate că ar orchestra protestele, deşi există manipulări la greu şi tot felul de minciuni, deşi presa română chiar este o mare minciună (la modul general, nu toate publicaţiile şi nu toţi jurnaliştii!), deşi sunt o grămadă de aspecte confuze şi încă necunoscute pe deplin, la protestele împotriva proiectului minier care au pornit la 1 septembrie în toată ţara şi în străinătate, au participat în proporţie de 99% oameni de BUNĂ CREDINŢĂ, care SE OPUN SINCER PROIECTULUI, DIN CONVINGERE, FĂRĂ ALTE INTERESE. Şi sper că aceştia vor ieşi în continuare în stradă, nu doar pentru nişte simple “potavoci” care fac pe organizatorii protestelor (cel puţin în Bucureşti persoanele sunt dubioase, susţinători ai homosexualităţii şi ateismului etc), ci oamenii vor ieşi în stradă pentru CAUZĂ – Salvaţi Roşia Montană, Salvaţi România!
………………………………………………………………………………………………………………………………………
ATENŢIE, NU ESTE VORBA DOAR DE ROŞIA MONTANĂ!
Sunt în joc toate resursele naturale ale coloniei România (că suntem o colonie, CONŞTIENTIZAŢI CÂT MAI REPEDE CHESTIA ASTA!), pe care un guvern corupt le oferă pe tavă străinilor. Nu este vorba doar de Roşia Montană. Problema de la Roşia Montană este doar cea mai mediatizată, dar există în România nenumărate astfel probleme (gaze şist, OMG-uri, defrişarea pădurilor, gazele naturale şi petrolul, industria care a mai rămas, ultimele companii naţionale etc). Ce se întâmplă la Roşia Montană este DOAR UN EFECT al UNUI SISTEM PUTRED CARE TREBUIE SCHIMBAT. Cauza problemelor noastre este reprezentată de interesul străinilor de a ne exploata şi interesul trădătorilor de ţară români de a le face străinilor pe plac, pentru beneficii personale. POLITICUL DE LA NIVEL NAŢIONAL este principala cauză şi acolo trebuie lucrat. Roşia Montană este doar un efect, o problemă care a reieşit din această cauză, exact ca toate celelalte probleme ale României. Încercaţi să înţelegeţi care sunt vinovaţii şi cauzele reale ale problemelor noastre. De acolo trebuie plecat în Salvarea României. Detalii şi aici: http://gandeste.org/general/tradarea-de-tara-a-facut-ca-romania-sa-devina-o-colonie/32552
Alte texte postate de mine de-a lungul timpului despre Roşia Montană şi protestele împotriva proiectului se află în categoria ROŞIA MONTANĂ.
Alte informaţii de pe net:
http://blog.cluj.info/recomandari/rosia-montana-si-exploatarea-pe-intelesul-tuturor/
Campania Salvaţi Roşia Montană: http://www.rosiamontana.org
RAPORT COMISIA ROSIA MONTANA (pdf) – luaţi batjocură: pe 26 sept 2013 comisia specială rosia montana a stat de vorbă cu ONGuri care se opun proiectului si persoane fizice care au vrut sa isi exprime punctul de vedere + protestatari din strada anti proiectul rmgc. Dupa ce în majoritate covârşitoare (peste 90%) cei care au luat cuvântul la acea şedinţă s-au declarat ferm împotriva proiectului, concluzia comisiei în raport este următoarea: ” Concluzia rezultată, în urma opiniilor exprimate de persoanele invitate în această şedinţă, este respingerea proiectului de lege în forma propusă şi găsirea unor noi soluţii pentru demararea proiectului minier.” – pag 14 în raport.
5 nov 2013: http://www.openpolitics.ro/rosia-montana/timeline-rosia-montana.html – firul povestii Roşia Montană din 1994 – prezent
17 oct 2013: http://apostoldoru.blogspot.ro/2013/10/rosia-montana-o-biblioteca-de.html – Rosia Montana – 6300 mld dolari
http://newsconspy.wordpress.com/2013/09/04/labele-jos-de-pe-aurul-romaniei/
http://www.cotidianul.ro/apel-catre-rosieni-corneni-si-buciumani-159017/
http://gandeste.org/general/paroxismul-tradarii/31902
http://silviudancu.wordpress.com/2013/09/11/declaratia-minerului-rmgc/
Sute de localnici din Munții Apuseni condamnați la o moarte lentă dar sigură
Emilian, 3 oct 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.
Pingback: Protest Rosia Montana Bucuresti, cartier Militari – Universitate, 6 octombrie 2013. Mars, miting, manifestatie impotriva proiectului minier cu cianuri (pol175) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
Pingback: Noutati | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
Pingback: Rezumat afacerea Rosia Montana: 30 de motive – argumente impotriva proiectului minier cu cianuri al companiei RMGC (pol180) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
Pingback: Sigla RMGC seamana cu logo-ul Antena Play si apare pe o casa din civilizatia Cucuteni? Banda Moebius (panglica Mobius) apare in mai multe sigle si logo-uri ale diferitelor companii de pe glob (nom) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul