Masuri impotriva caniculei pentru a face fata caldurii si temperaturilor mari. Recomandari Primaria Sector 6 pentru protejarea populaţiei (edu70)

Masuri impotriva caniculei pentru a face fata caldurii si temperaturilor mari. Recomandari Primaria Sector 6 pentru protejarea populaţiei ce sa facem pe caldura copii adulti varstnici puncte prim ajutor(Menţiune: eu pregătesc (când am timp) un material care îl va lovi dur pe Rareş Mănescu, actualul primar al Sectorului 6 în care locuiesc, însă când găsesc lucruri utile pe site-ul primăriei (pe care îl urmăresc periodic), zic că merită să le dau mai departe. De aceea acest text. Urmează şi un alt articol despre primăria S6 privind muzeul ţiganilor – mai mult de rău. Stay tuned. Update: textul despre muzeu AICI)

Măsuri privind protejarea populaţiei din Sectorul 6 pe perioada caniculei

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 anunţă organizarea a cinci puncte de acordare a primului ajutor, precum şi echipe de intervenţie destinate cetăţenilor afectaţi de caniculă, în următoarele locaţii:

  • Str. Cernişoara nr. 38 – 40, tel. 021/745.72.37;

  • Str. Drumul Sării nr. 2,  tel. 021/317.63.11;

  • Floare Roşie nr. 7A, tel: 021/410.30.20,  care funcţionează  de luni – până vineri în intervalul orar 08.00 – 16.30

  • Aleea Istru nr. 4, tel: 037/620.32.96

  • Splaiul Independenţei nr. 200, tel: 021/569.55.83, care funcţionează permanent.

Punctele vor fi funcţionale toată vara, în perioadele în care sunt anunţate temperaturi caniculare, dispunând de cadre medicale, climatizare, echipamente medicale, truse de prim ajutor, medicamente de primă urgenţă, tensiometre.

Recomandări pentru populaţie:

  • Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;

  • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;

  • Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);

  • Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

  • Pe parcursul zilei, faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă;

  • Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă, se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

  • Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

  • Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

  • Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;

  • Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit).

  • Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

  • Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.

Recomandări referitoare la copii:

  • Daţi copilului să consume, în mod regulat, lichide proaspete, chiar dacă acesta nu vi le cere, şi ajutaţi-l să le bea;

  • Nu lăsaţi niciodata copilul singur, chiar pentru perioade scurte de timp, în maşini sau în încăperi prost ventilate;

  • Luaţi cu dumneavoastră cantităţi suficiente de apă, în cazul unei deplasări cu un autovehicul;

  • Evitaţi să scoateţi copilul din casă, pe perioadă de caniculă, mai ales dacă este bebeluş (0-12 luni) ;

  • În cazul în care ieşiţi cu copilul, îmbrăcaţi-l lejer, chiar dacă are până la 9 luni.

  • Nu uitaţi să-i protejaţi capul cu o pălărie de soare;

  • Nu ezitaţi să lasaţi copilul dezvelit atunci când doarme;

  • Nu este recomandat scăldatul în apă rece.

Dacă organismul nu reuşeşte să-şi menţină temperatura în jur de 37 grade Celsius sau pierderile de apă şi săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat, pot apărea:

  • Crampele de căldură

  • Insolaţia

  • Epuizarea

  • Şocul hipertermic.

Sursa AICI.

Emilian, 31 iulie 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

Advertisements

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s