Previziuni pentru noua economie mondiala si Romania. Noua societate umana in viitor. Reintoarcerea in timp la lucrurile bune din istoria noastra – o civilizatie smerita (pol147)

Recomand un articol interesant despre previziuni privind viitorul apropiat, despre implicaţiile pe care le vor produce “criza economică” şi nesustenabilitatea extragerii petrolului la preţuri mari, despre NEfuncţionarea pe baza unei energii scumpe, despre cum actuala societate complexă nu poate supravieţui în forma aceasta, despre exemple din istorie şi care este modelul de urmat pentru noua “evoluţie” umană (de fapt un fel de întoarcere în timp – la lucrurile bune din istoria popoarelor noastre) – un model distributist de „simplificare sistematică“ a societăţii actuale. Detalii în continuare:

Băieţi, în zadar o stimulaţi, nu mai creşte… (II) (de Ovidiu Hurduzeu, sursa aici: atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com)

…………………… (am sărit peste partea de început care ţinea de chestii de economie puţin mai complicate. Redau materialul de unde începe foarte interesant)

A conduce un automobil – observă analistul Steve Ludlum – nu generează un venit. Automobilul nu se plătește pe sine pe măsură ce se uzează. Nici nu plătește costul carburantului consumat, nici cel al întreținerii sale sau a structurii stradale. Toate acestea se plătesc prin noi și noi împrumuturi.

Oricât petrol am scoate din pământ, producția de energie provenită din surse neregenerabile nu mai crește în mod semnificativ. La mijlocul deceniului trecut s-a atins cota cea mai înaltă, temutul peak-oil. În prezent, suntem de partea cealaltă a versantului, ne rostogolim spre necunoscut. Se estimează că în 2014 costul de producere al unui baril din „noul petrol“ va fi de peste 100 de dolari, prea scump pentru consumatorul din economiile avansate. În SUA, pentru stilul de viață american, 4 dolari galonul înseamnă „linia morții“ de unde începe terenul minat.

Adio, suburbie de tip american! Peste câțiva ani, vilele construite în câmp, la marginea Bucureștiului, vor fi năpădite de buruieni și se vor scufunda în noroi. În cel mai bun caz, unele dintre gated communities dâmbovițene, dependente acum de naveta cu merțanul la oraș, se vor transforma în sătuce semiautarhice în genul „dacelor“ rusești, capabile să-și asigure propria hrană prin practicarea agriculturii tradiționale. Energia scumpă și puținătatea banului vor face imposibilă dezvoltarea unei infrastructuri de tip urban sprawl. Suburbia americană s-a născut atunci când barilul de petrol costa mai puțin de 20 de dolari iar dolarul era moneda mondială convertibilă în aur.

Pentru prima dată în ultimii 200 de ani, Bucureștiul și alte mari orașe ale României se vor restrânge. Capitala, așa cum arată ea astăzi, este produsul hidos al industrializării comuniste. Capitala de mâine va fi un oraș la dimensiuni umane unde țăranii își vor aduce marfa la piață în căruță; bicicleta și transportul în comun vor fi principalele mijloace de deplasare. Supermarketul, alimentat non-stop cu marfă adusă de TIR-uri de la mii de kilometri distanță, își va da obștescul sfârșit. Odată cu el, va pieri oricare altă unitate economică construită pe baza lanțurilor lungi de aprovizionare. Va reveni băcănia din colț, produsele alimentare locale vor înlocui usturoiul „made in China“, strugurii italienești și roșiile provenite din ținuturile Anatoliei. Agricultura industrială, ineficientă și energofagă, va împărtăși soarta „industriei grele cu pivotul ei industria constructoare de mașini“. Capitala va trăi în simbioză cu satele din jur. Megaproiectele urbane ale lui Oprescu, plănuitele „coridoare de transport paneuropene“ cu rețele de autostrăzi pe „axa nord-sud“, „sud-vest“ sau „Pamânt-Lună“ vor intra în istorie drept „fantezii ale epocii petrolului“. Cu o singură excepție: va fi terminat, cu mari eforturi, canalul București-Dunăre. Transportul pe apă și pe calea ferată va înlocui în mare parte actualul du-te-vino cu automobilul și avionul.

Globalizare? Stat supranațional? Adio și n-am cuvinte! Într-o lume în permanentă restrângere, imperii hipercomplexe precum Uniunea Europeană vor împărtăși soarta Uniunii Sovietice. S-ar putea ca statul național însuși să se împartă în unități teritoriale mai mici și mai puțin complexe.

După două secole de dezmăț industrial, băieții deștepți de pe mapamond vor fi epuizat resursele abundente de șmecherie ieftină. Banul cămătăresc va fi incapabil să tot umfle valoarea bunurilor așa încât 1% din populație să-și permită bunuri și servicii, oricât de mare ar fi prețul la energie. Mașinăria de gonflare a bulelor va deveni piesă de muzeu, ilustrând ingeniozitatea maladivă a capitalismului din faza sa terminală.

PR-ul tehnocrației globale va încerca să cosmetizeze un timp realitatea, dar acțiunea necruțătoare a legilor ei nu va putea fi suprimată. Populația, din ce în ce mai îmbătrânită, îndatorată și sărăcită, va înceta să mai cumpere junk-ul, mărfurile-gunoi pe care și le permiteau locuitorii epocii petrolului. Țări mercantiliste, ca Germania ori Japonia, se vor afla în imposibilitatea de a-și vinde în toată lumea gadgeturile tehnologice. Unii autori prevăd că Japonia va fi prima națiune industrială reîntoarsă spăsit în epoca medievală. Țara Soarelui Răsare va restaura societatea grațioasă de artizani pe care a abandonat-o în scurta ei perioadă de nebunie industrială. Modelul „Go mediaeval!“ (Mergeți spre Evul Mediu!) va fi urmat, rând pe rând, de celelalte națiuni „avansate“. Până la urmă se vor prăbuși toate structurile societății industriale, construite pe energie concentrată ieftină, de la agricultură, armată, sistemul bancar și administrativ până la sistemul de asigurări sociale și baza de impozitare.

Deocamdată ne aflăm în plină patologie negaționistă. Dintre noii adicți, China refuză orice apel la rațiune. Pe zi ce trece își injectează în vene doze tot mai mari de progresism. Două sute cincizeci de milioane de chinezi vor fi mutați de la sat la oraș în următorii doisprezece ani, a hotărât guvernul chinez. Se doreşte ca șaptezeci la sută din populație – aproximativ 900 de milioane – să locuiască la orașe până în 2025. În următoarele două decenii, liderii chinezi plănuiesc să construiască anual câte un nou oraș. „Dacă jumătate din populația Chinei începe să consume, creșterea este inevitabilă“, a spus Li Xiangyang, directorul adjunct al Institutului de economie și politică mondială de la Beijing. „Acum această populație trăiește în zone rurale, unde nu consumă.“

Spre deosebire de China, drogații invederați (SUA, Europa, Japonia) își dau cumva seama că au o problemă dar apelează tot la vechile tratamente pe bază de creștere economică, globalizare și inovație tehnologică. Realitățile arată însă altfel decât dorințele lor deșarte: cercetarea tehnologică este tot mai scumpă și, statistic, se află în regres, iar noile „tehnologii verzi” nu au cum să aducă mântuirea colectivă. Din două considerente: energia verde scumpă este subvenționată de energia ieftină a carburanților fosili; energia eoliană, solară & Co. nu poate asigura enormul consum energetic de care are nevoie societatea modernă pentru a funcționa la parametrii actuali.

Care ar fi, deci, viitorul? După un scenariu optimist, va urma o perioadă pașnică de tranziție spre o economie și societate smerită. Va fi un fel de colaps controlat pe baza „modelului bizantin“.

Reputatul istoric și antropolog american Joseph Tainter susţine că prăbușirea societăților complexe este inevitabilă. Aceste societați răspund provocărilor la care sunt supuse prin „complexificări“ din ce in ce mai costisitoare2. În istoria omenirii, afirmă Tainter, o singură societate complexă, Imperiul bizantin, a evitat prăbușirea prin adoptarea unui model distributist de „simplificare sistematică“.

În prima parte a secolului al șaptelea, imperiul bizantin era în pragul prăbușirii, părând că va împărtăși soarta Imperiului roman (de Vest). Strategiile de „complexificare“ – creșterea birocrației imperiale și a armatei, creșterea impozitelor – nu puteau fi aplicate în condițiile unei populații secătuite și a unui imperiu mult restrâns geografic (arabii cuceriseră jumătate din teritoriile imperiului). Bizantinii au găsit însă o soluție distributistă salvatoare.

În jurul anului 659, au luat măsuri radicale pentru a micșora costurile de întreținere ale imperiului și au reenergizat populația. Printre altele, au simplificat în mod sistematic guvernul și armata, le-au dat pământ soldaților, transformandu-i din consumatori în producători; imperiul s-a dezurbanizat, orașele, de dimensiuni mult mai reduse, s-au restrâns pe vârful dealurilor; „simplificată“, educația a fost redusă la noțiuni elementare de aritmetică și povestiri hagiografice. Economia s-a dezvoltat în maniera feudală prin răspândirea latifundiilor autosuficiente. Soldatul-țăran lupta acum pentru credința, familia și pământul său, nu pentru gloria imperiului. Această „simplificare sistematică“, deși este cunoscută sub numele de Evul întunecat bizantin, a deschis o epocă luminoasă. În câteva secole, Bizanțul renăscut a devenit prima putere din Europa şi Orientul Apropiat.

„Modelul bizantin – scrie Tainter3– este o soluție de restaurare prin simplificare deseori recomandată pentru o societate modernă, o cale de urmat mai puţin vătămătoare pentru mediul înconjurator și climă, un mod de a trăi în limitele unui buget energetic mai redus… Bizanțul poate fi un model sau prototip al propriului nostru viitor, în linii mari dar nu în detalii specifice.“

La Întrunirea internațională distributistă de la Rășinari (2012), noi am propus distributismul drept „modelul bizantin“ de urmat, nu numai de către România, dar și de o Europă aflată în pragul colapsului economic şi civilizațional. Mișcările de decomplexificare contemporană – slow food, slow money, slow travel, slow media, cittaslow (anti-omogenizarea localităților) – ne atrag atenția asupra prețului enorm pe care îl vom avea de plătit datorită nesăbuințelor de până acum. Ele nu oferă decât remedii temporare și de mică anvergură.

Salvarea noastră ar fi o reformă distributistă amplă, care să ducă la schimbarea la față a societății moderne. Este însă un medicament greu de înghițit. În afara vieții creștine, șansele ei de reușită sunt minime. A reveni la înțelesul simplu al lucrurilor implică asceză, luptă împotriva prea multului care urâțește omul și-l separă de Dumnezeu. Fără o despătimire a vieții materiale, fără să revenim la armonia și firescul unei existențe trăite în dragoste și smerenie nu va mai exista un „model bizantin“ salvator. Probabil nu va exista nici civilizație.

Ovidiu Hurduzeu, articol preluat de aici: atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com

Emilian, 7 iulie 2013, ceicunoi.wordpress.com.Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.