Interviu Dalai Lama. Este posibila unirea economiei cu altruismul? Avantajele acestei idei si problemele economice actuale – goana dupa profit, devalorizarea banilor, plata incorecta a muncii (pol140)

Interviu Dalai Lama. Este posibila unirea economiei cu altruismul Avantajele probleme economice actuale goana dupa profit, devalorizarea banilor, plata incorecta a muncii alternativa economica sistem capitalistRecomand un interviu interesant cu Dalai Lama despre Economie si Altruism, despre cum poate funcţiona o economie altruistă, în binele tuturor, despre goana dupa profit si problemele cauzate de ea, despre concurenţă şi afaceri combinate cu altruism, despre unirea economiei cu altruismul, pentru o societate umană mai bună pentru toţi, pentru binele întregii omeniri. Detalii în continuare:

Cuvânt înainte Ce-i cu noi?:

NU VĂ PIERDEŢI IMAGINAŢIA! IMAGINAŢIA ŞI CREATIVITATEA SUNT ELEMENTE DE BAZĂ ÎN RECONSTRUCŢIA ROMÂNIEI ŞI A LUMII! IMAGINAŢI-VĂ O LUME MAI BUNĂ! EA ESTE POSIBILĂ! ÎNSĂ SUNTEM “EDUCAŢI” SĂ NU NE PRINDEM DE ACEST LUCRU. SUNTEM “EDUCAŢI” SĂ RĂMÂNEM VEŞNIC SCLAVI MUNCITORI LA LOCURILE NOASTRE. O LUME MAI BUNĂ PENTRU TOŢI ESTE POSIBILĂ!!!!! ÎNSĂ NU SE DOREŞTE ACEST LUCRU LA CEL MAI ÎNALT NIVEL, DIN CONSIDERENTE DE BANI, PUTERE şi CONTROL MONDIAL TOTAL DIN PARTEA CELOR CARE CONDUC LUMEA DIN UMBRĂ. Pentru noi “muritorii” – “plebea” – “muncitorii” – “sclavii”, un sistem şi o lume mai bună, care să aducă bunăstarea TUTUROR este ceea ce vrem… însă acest lucru ar zdrobi sistemul piramidal prin care lumea este condusă în prezent şi implicit BOGĂŢIA, PUTEREA şi CONTOLUL celor care conduc de fapt lumea în zilele noastre. Astfel că… la nivel înalt NU SE DOREŞTE o schimbare în bine pentru omenire. De aceea schimbarea trebuie să plece de jos, DE LA NOI, de la FIECARE dintre noi, DE LA NOI TOŢI UNIŢI şi “luptând” INTELIGENT.

P.s.: O să vedeţi că Dalai Lama vorbeşte despre rezolvarea multor probleme chiar printr-un guvern mondial unic – însă unul moral, nu ca cel putred pe care îl blamez eu pe acest blog de peste un an de zile. Se naşte deci o întrebare interesantă – este posibilă crearea unui guvern mondial BUN? Eu nu cred aşa ceva, pentru că BOGĂŢIA, PUTEREA şi CONTROLUL corup mult prea uşor firea umană. Rămâne, după părerea mea, să acţionăm la nivel local, gândind totuşi global.

Economia şi Altruismul – interviu cu Dalai Lama din 1995 (preluat de AICI partea 1  şi AICI partea 2)

— Sanctitatea Voastră, mi-aţi stârnit foarte mult curiozitatea prin ceea ce aţi susţinut în legătură cu marxismul, cu ocazia Congresului cu tema “Afacerile şi Etica”, ţinut la Paris în 1994. Aţi putea să ne repetaţi distincţia pe care aţi făcut-o cu acea ocazie între marxismul original şi imaginea pe care şi-a făcut-o lumea despre el?

Chestiunea fundamentală a marxismului e următoarea: cum se poate face astfel încât banii să fie distribuiţi în mod uniform întregii societăţi? În timp ce marxismul este fondat pe consideraţii de ordin etic, teoriile economice – al căror scop principal este profitul – nu o fac. În practică însă, marxismul insistă prea mult pe ura împotriva bogaţilor. Ideea marxistă de a ajuta proletariatul era bună, dar sistemul său de gândire a rămas tributar lipsei de compasiune. Acest fapt demonstrează că argumentele de ordin material nu ar trebui să fie separate de cele de ordin spiritual.

— Deci dumneavoastră sugeraţi că altruismul, contrapus simplei concurențe şi dorinţei de îmbogăţire ar trebui să fie unul dintre principiile fundamentale operante în lumea afacerilor? Această idee pare foarte idealistă şi este destul de departe de sistemul economic pe care şi-l imaginează marea majoritate a populaţiei.

Este foarte dificil de găsit un mod prin care să uneşti economia şi altruismul. Cu toate astea, cele două realităţi se pot întâlni atât la nivel individual cât şi la nivel global şi chiar ar trebui să o facă.

La nivel global trebuie să luăm măsuri imediate de stabilire a unor coduri etice, atât în lumea afacerilor cât şi în cea a finanţelor, în caz contrar, aceste două cluburi vor continua să-şi tuteleze propriile interese, chiar şi cu riscul de a crea probleme ecologice extrem de serioase pentru restul lumii. Trebuie să reamintim deasemenea că economia este direct responsabilă de decalajul inacceptabil ce există între diverse naţiuni şi chiar între cetăţenii aceleiaşi naţiuni. Decalajul enorm ce există între “cei ce au” şi “cei ce nu au” e destinat să producă multă suferinţă tuturor, inclusiv însăşi lumii finanţelor. Prin urmare, vă îndemn să ne lărgim perspectivă şi să includem în viziunea noastră de bunăstare a economiei, bunăstarea întregii lumi precum şi a generaţiilor viitoare.

Este evident că economia are nevoie să se umanizeze. Toate persoanele cu funcţii de conducere din lumea finanţelor şi în cea a afacerilor sunt invitate să-şi dezvolte un simţ al responsabilităţii bazat pe altruism şi să gândească la binele întregii omeniri. Altfel, mai devreme sau mai târziu (şi foarte probabil mai devreme) economiile statelor se vor trezi în faţa unor probleme extrem de dificile.

În prima parte a secolului al XX-lea lucrurile mergeau destul de bine, dar acum trebuie să ne gândim la viitor cu extremă precauţie, întrucât populaţia globului a crescut enorm în acest interval. În zilele noastre lumea întreagă este mult mai interdependentă, ne aflăm în fața fenomenului pe care voi îl numiţi „globalizare”. Din cauza schimburilor comerciale dintre state, bancnotele – nimic altceva decât nişte simple bucăţi de hârtie – au căpătat o importanţă enormă. Cum s-a întâmplat asta? Simplu: fără bancnote nu se mai poate face absolut nimic în zilele noastre. Am devenit prea expuşi. După părerea mea, dovada faptului că ceva nu-i în neregulă în lumea de azi, este că atunci când economia Statelor Unite strănută, lumea întreagă răceşte!

Nu trebuie să pierdem nici o clipă din vedere adevăratele noastre obiective. Dă-mi voie să-ţi dau un exemplu chiar de aici, de la reşedinţa mea din Dharamsala. Dacă aş fi gândit că banii sunt absolut necesari pentru atingerea fericirii aş fi putut tăia toţi copacii din grădina mea şi aş fi putut obţine astfel câteva mii bune de rupii. Şi totuşi, în acest mod, mi-aş fi provocat mie însumi o mare suferinţă, în cele din urmă. Chiar dacă toţi aceşti arbori ar fi fost doborâţi pentru a-i transforma în cherestea de vânzare, banii astfel rezultaţi tot s-ar fi epuizat într-o zi şi atunci aş fi fost forţat să-mi vând chiar şi mesele din lemn pentru bani… La un moment dat m-aş fi simţit mult mai rău decât înainte, atât prin disconfortul creat de lipsa acestora, cât şi prin cel provocat de terminarea banilor și în cele din urmă aş fi fost complet ruinat.
În realitate obținerea unui avantaj din valorificarea acestor obiecte materiale ar fi anulat scopul meu iniţial, şi anume obţinerea fericirii. În mod analogic, economiile unilaterale şi oarbe, epuizează în timp scurt toate resursele noastre naturale, poluând solul, atmosfera şi apele.
Dar în lumea economică de astăzi cine se mai preocupa de starea Planetei? Ce mai înseamnă apa pentru economiştii egocentrici sau pentru oamenii de afaceri? Lăcomia şi lipsa lor de perspectiva provoacă schimbări în atmosfera terestră şi în natură în general, care ne fac să suferim cu toţii. Acestea sunt consecinţele căutării de profit cu orice preţ.

Până şi ştiinţa este afectată de această problemă. Gândeşte-te la cei care se ocupă cu genetica. Munca lor pare minunată, dar oamenii de ştiinţă se limitează doar la observarea, studierea şi manipularea unei gene, pierzând adeseori din vedere consecinţele mai ample ale muncii lor. Mulţi dintre savanţii care au descoperit diversele forme de energie atomică şi nucleară e foarte probabil că nu au intenţionat să construiască bombe atomice şi să distrugă astfel mulţime de vieţi nevinovate, dar în ciuda acestui fapt, aceasta a fost o consecinţă a descoperirii lor. Catastrofe precum cea a lansării de bombe atomice au fost consecinţe ale unor meschine şi oarbe calcule economice. Acum nu facem altceva decât să repetăm aceste erori. Acum înţelegi?

— Da, e foarte alarmant. Asta în ceea ce priveşte nivelul global.

Da. Acum să trecem la nivelul individual. Scopul intrinsec al producerii banilor este acela de a satisface nevoile proprii. De multe ori doar pentru simplul motiv de a putea spune „am o căruţă de bani”. E drept, săracii sunt plini de griji şi de greutăţi. Acesta şi este motivul pentru care există tendinţa de a gândi că din momentul în care ai reuşit să acumulezi o anumită sumă de bani vei fi mulţumit şi satisfăcut de propria bogăţie. Şi cu toate astea, milionarii continuă să-şi dorească alte şi alte milioane şi astfel nu ating niciodată cu adevărat o stare de împlinire. Am câţiva prieteni din lumea afacerilor. Unii dintre ei sunt chiar bogaţi, iar eu, pentru a râde puţin de ei, mă distrez şicanându-i: „Bine prietene, tocmai acum când ai scăpat şi tu de sărăcie, ai devenit sclavul banilor… Adevărul este că n-ai să reuşeşti niciodată să te simți împlinit.”

Kalu Rinpoche a spus odată: „Cine nu are bani se gândeşte mereu la bani. Dar şi cine are prea mulţi bani se gândeşte mereu – tot la bani. Niciunul dintre ei nu are linişte sufletească.” Bogaţii nu numai că lucrează în continuare pentru a obţine alţi bani, dar mai au şi grija permanentă a banilor deja câştigaţi. Trăiesc mereu cu spaima că-şi vor pierde averile.

Tocmai de aceea rezultatul obținut de aceștia este exact contrariul intenţiei lor iniţiale. Au pierdut din vedere scopul lor final. Voiau bani pentru a se simţi liberi şi mulţumiţi, dar când au ajuns să-i aibă nu simt nici o satisfacţie la nivel mintal, ca să nu mai vorbim de starea de împlinire. Nu se simt nici împliniţi şi nici satisfăcuţi. Şi atunci, pentru ce tot acest zbucium?

— Consideraţi nevoia de a lucra ca fiind o parte fundamentală a naturii umane? Ce s-ar întâmpla dacă munca n-ar fi absolut necesară pentru a defini o fiinţă omenească ca om de succes?

Reţin faptul că modul vostru occidental de a trăi şi de a gândi a creat societatea de astăzi, în care şomerii sunt consideraţi persoane inutile. Am impresia că un şomer tibetan nu este chiar atât de preocupat de situaţia lui precum este un şomer occidental. Atâta timp cât are un acoperiş deasupra capului şi mâncare suficientă, viaţa sa decurge în mod absolut normal. Un tibetan aflat în această condiţie, ar fi fericit să hoinărească toată ziua şi să mai stea la taclale din când în când cu prietenii săi.

E pur şi simplu o chestiune de mentalitate. De fapt în prima jumătate a anilor cincizeci bunii mei prieteni comunişti chinezi mi-au predat unele lecţii cu privire la acest argument. Când l-am întâlnit pe Mao Tze Dung la Beijing (Pechin) în 1954, mi-a explicat că scopul final al comunismului era libertatea totală. Bineînţeles că până la atingerea acestui deziderat, pentru început, ar trebui să lucrăm în timpul săptămânii. În acest mod am aprecia aşa cum se cuvine pauza de la sfârşitul săptămânii. Cu timpul situaţia s-ar inversa. Ar trebui să fie din ce în ce mai mult timp liber, mai multă distracţie şi mai puţină muncă. De fapt fiecare cetăţean ar avea de lucrat atât de puţin încât fiecare perioadă de lucru ar putea fi considerată de-a dreptul o vacanţă! Fără deosebire de clasa socială. Muncă pentru toţi. Iei tot ceea ce ai nevoie fără a trebui să ţii cont de “al meu” şi “al tău”.

Chiar dacă actuala stare de şomaj din ţările industrializate apare ca ceva deosebit de neplăcut, vinovate sunt doar concepţiile create de societatea voastră. Principala vinovată în acest sens este ideea perversă conform căreia profiturile trebuie să crească din ce în ce mai mult, în fiecare an. Economiştii voştri vă atenţionează neîncetat că dacă PIB-ul nu creşte în fiecare an țara se află în pragul unei catastrofe. Din acest punct de vedere şomerii sunt consideraţi neproductivi…

— Problema este că niciodată nu suntem mulţumiţi.

Exact. Dacă toată lumea ar fi de acord cu principiul conform căruia odată ce ne-am văzut satisfăcute nevoile ar trebui să ne declarăm mulţumiţi, societatea s-ar schimba radical. N-am mai fi torturaţi mereu de acest tip de temeri şi de griji. Ne-am putea relaxa şi am putea fi fericiţi. Dezvoltarea simţului de automulţumire este un dar preţios. Starea de şomaj nu ar mai fi considerată atât de gravă. În plus ne-am putea petrece timpul liber într-un mod mult mai plăcut şi mai pozitiv.  (menţiune Ce-i cu noi? : automulţumire NU în sensul pe care îl aplică românii, care se mulţumesc cu aproape nimic pentru că sunt prea buni, umili şi fraieri ca să aibă şi alte pretenţii de bun simţ – gen mâncare, adăpost şi minim trai decent)

— De foarte multe ori şomerii trăiesc un sentiment de vinovăţie.

E normal să te simţi vinovat atunci când trăieşti “pe spatele” altcuiva. O soluţie bună ar fi împărţirea reciprocă a muncii. De exemplu o fabrică cu o sută de angajaţi ar putea să mai angajeze încă o sută şi să-i facă pe toţi să lucreze part-time, câte o jumătate de normă şi să primească fiecare câte o jumătate de salariu. Prima echipă ar lucra o săptămână şi s-ar odihni cealaltă săptămână, în timp ce ar lucra cea de-a doua echipă. În acest mod ar avea cu toţii un serviciu, s-ar simţi astfel cu toţii utili şi ar avea cu toţii un salariu.

— Asta ne face să ne întoarcem la chestiunea cu altruismul. Problema e că cea mai mare parte a oamenilor ar fi de acord să împartă munca dar nu şi salariul… 

Asta atunci când se privesc lucrurile din perspectiva angajatului. Sunt sigur că un şomer gândeşte în mod absolut contrariu.

– (Anna) Viziunea tatălui meu născută odată cu trecerea timpului, este aceea că omul, prin natura sa, nu a fost creat să muncească. Aceasta viziune propune ca fiecare fiinţă omenească, pe toată durata vieţii sale, să aibă dreptul să-i fie satisfăcute nevoile fundamentale: casă, hrană, îmbrăcăminte, educaţie. Cine ar vrea să câştige mai mult şi să devină astfel bogat, ar avea posibilitatea de a munci şi de a-şi îndeplini visele. În acest caz ar fi necesar un sistem monetar dublu: unul cu o monedă virtuală, care ar permite tuturor să trăiască cu demnitate şi în paralel un sistem bazat pe moneda reală, metalică, pentru toţi aceia care vor să devină bogaţi pe merit.

E adevărat că un sistem monetar dublu ar putea funcţiona. Pe vremuri lumea era foarte atrasă de socialism: kibbutz-ul din Israel este un exemplu ilustrativ în acest sens. Spiritul kibbutz-ului s-a stins cu timpul însă ideea originală a primelor generaţii care l-au aplicat era de-a dreptul extraordinară. În interiorul aceluiaşi sat, oamenii puteau să-şi aleagă propriul stil de viaţă în conformitate cu propriile lor convingeri şi idealuri. Nu toţi israelienii trăiau într-un kibbutz, dar cine credea într-un astfel de sistem era liber să trăiască în acest mod, adică într-un sistem de producţie şi de consum absolut independent din punct de vedere economic.

Așa a fost posibil ca în interiorul aceleiaşi naţiuni să coexiste în mod armonios comunităţi umane de tip comunist, cot la cot cu cele de tip socialist sau capitalist, fără a se deranja unele pe altele.

Dacă am extinde acest concept la statele din zilele noastre, graniţele nu şi-ar mai avea rostul. În interiorul fiecărui stat coexistând un sistem hibrid ca cel descris anterior, nu ar mai exista nici un motiv de conflict la nivel cultural sau sistemic. Fiecare naţiune ar deveni multiculturală şi ar îmbrăţişa simultan în interiorul lor toate tradiţiile spirituale şi modelele economice, frontierele naţionale pierzându-şi în acest mod semnificaţia lor.

Şomerul şi-ar putea chiar crea o comunitate de semeni în care să doarmă cu toţii până târziu, apoi să stea la taclale, să bârfească şi să se distreze făcând exerciţii fizice şi practicând jocuri colective pentru tot restul zilei. Membrii unei astfel de comunităţi nu ar avea nevoie să fie remarcaţi ca individualităţi întrucât nu s-ar simţi nevoia de competiţie şi cine ar dori să ducă o astfel de viaţă ar avea posibilitatea de a o face.

— (Anne) Totuşi n-aş fi atât de sigură că cineva ar vrea să “aleagă” calea şomajului. De cele mai multe ori aceasta ne este impusă.

Hmmm… pe moment nu ştiu ce răspuns să-ţi dau. Frontierele naţionale creează într-adevăr o mulţime de probleme de acest gen. Ţările industrializate, în general, dispun de foarte mulţi bani şi de tehnologie. În loc să-şi trimită trupele în misiuni de luptă pentru a “ajuta” ţările subdezvoltate, de exemplu în Africa, ar putea să le ajute cu adevărat transformându-le deşerturile în zone fertile pentru ca acestea să-şi producă singure necesarul, îmbunătăţindu-le astfel cu adevărat condiţiile de trai. Câţi kilometri pătraţi de deşert au reuşit israelienii să transforme în câmpuri agricole? Dacă se vrea cu adevărat, avem capacitatea de a schimba lucrurile în bine.

Sugerez transformarea acestei idei într-un proiect pe termen lung gestionat de un guvern mondial. Aşa cum am mai susţinut şi altă dată, în momentul în care am crea un “consiliu mondial al înţelepţilor” lumea s-ar putea demilitariza cu toată încrederea. Odată înlăturată principala cauză a fricii, am putea să începem să lucrăm liniştiţi la rezolvarea problemelor de ordin economic. Lucrul cel mai important este acela că toate deciziile ar trebui să fie luate în perspectiva unei responsabilităţi globale.

Traducere din “ Tenzin Gyatso, the Fourteenth Dalai Lama”, 1999 Fabien Quaki. Originally published by Wisdom Publications, Inc.

Interviu preluat de pe blogul  www.nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.ro

Tot acolo am găsit şi acest paragraf interesant:

” Partidele politice şi moneda au devenit două concepte pur teoretice şi expirate. Partidele nemaiţinând cont de nicio doctrină (afară de aceea a luptei pentru putere cu orice preţ şi cu orice mijloace), în timp ce moneda şi-a pierdut total scopul şi rolul pentru care a fost creată şi anume o unitate de măsură stabilă, imparţială, obiectivă şi universal valabilă a valorii tuturor lucrurilor create de om şi în final a muncii.
Din momentul în care s-a renunţat la echivalentul “în aur” al tuturor valutelor din lume şi s-a trecut la stabilirea arbitrară a valorii acestora pe criterii speculative, moneda a devenit o marfă, cu valoare oscilantă în funcţie de criterii absolut subiective pierzându-şi definitiv şi irevocabil rolul de arbitru imparţial al economiei mondiale.” (Remus Constantin Raclău – sursa exactă şi o iniţiativă pentru generaţia tânără AICI)

Citiţi şi chestia următoare, despre un român economist de renume mondial, care a avut idei interesante despre reorganizarea sistemului economic mondial:

Ideile lui Mihail Manoilescu: Biblie a industriaşilor brazilieni

Emilian, 21 iunie 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

4 responses to “Interviu Dalai Lama. Este posibila unirea economiei cu altruismul? Avantajele acestei idei si problemele economice actuale – goana dupa profit, devalorizarea banilor, plata incorecta a muncii (pol140)

  1. Tare mult mi-ar place existenta kibbutz-urilor la noi in tara, adică a unor sisteme de producţie şi de consum independente din punct de vedere economic. Ar fi o solutie pt cei care sunt someri sau pur si simplu pt cei care agreeaza ideea de a trai in comun ca intr-o mare familie :)

    • Dap. Sunt multe astfel de chestii care pot fi facute. Si care trebuie facute. Doar ca la nivel politic si administrativ nu se doreste. Acolo e buba. Eu unul as reinventa TROCUL. Schimb de produse. Dar trebuie organizat cat mai bine si legal ca sa poata fi facut calumea de micii producatori de legume / fructe. Ar fi o lovitura marilor speculatori, intermediarilor si celor care se joaca cu vietile oamenilor prin “manipularea” banilor.

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s