Lumanarea – pilda invatatura sfaturi educative de la parinti pentru copii. Despre viata omului pe Pamant (edu54)

Lumanarea - pilda invatatura sfaturi educative de la parinti pentru copii comparatie lumânare viata unui om, de la nastere pana la batranete Despre viata omului pe Pamant in societatea umana romaneascaUn text foarte interesant, o comparaţie între o lumânare şi viaţa unui om, de la naştere până la bătrâneţe, o “poveste”, o învăţătură, o pildă cu sfaturi educative pentru copii pentru a avea o viaţă cât mai bună şi benefică societăţii umane pe acest Pământ:

Lumânarea, de Remus Constantin Raclău, sursa AICI

Copiilor mei, Raluca și Rareș

Dragii mei, luați aminte:

Viața e ca o lumânare programată să ardă mai mult de 100 de ani. E ca o lumânare gradată cu nişte linii circulare, ca nişte inele, prin care trebuie să trecem într-o ordine precis prestabilită: nașterea e în vârf … Şi dacă vrea DOMNUL să-ţi aprindă lumânarea, se naşte-o stea pe cer… și începi să-ți trăiești viața, topindu-i ceara pură, zi după zi…

După naștere urmează, primul inel: pruncia … și lumânarea-ți arde blând, ținută grijuliu în brațe de părinți… până când, protejat de braţele lor sigure şi iubitoare, înveți să mergi și mai apoi s-alergi…

Când ai învățat să-ți stăpâneşti bine picioarele și trunchiul, începe minunata lume a copilăriei celor “șapte ani de-acasă”- al doilea inel – când ai numai prieteni și când începi … să-ţi arzi singur lumânarea, vioi și vesel, fără griji, fără necazuri, sub ochii protectori şi sfaturile bune ale celor care-au trecut mai de demult prin ea şi care-o retrăiesc din nou prin tine…

Pe urmă mergi la şcoală începi să acumulezi metodic cunoştinţe noi şi flacăra începe să pâlpâie uşor, odată cu primele emoţii, cu primele griji, cu primele simpatii şi cu primele antipatii… topind în arderea ei încă un inel în jos – şcoala primară, şi-apoi încă unul – gimnaziul…

Urmează inelul liceului, luminat de flacăra vioaie a speranţei şi a adolescenţei, a primelor iubiri, a primelor amăgiri, a primelor iluzii şi melancolii… şi ceara lumânării tale se topeşte când mai vesel – de drag, când mai trist – de dor, de fiecare dată după intensitatea şi sensul emoţiilor tale: mai uşor când stai drept şi senin şi mai tare când supărarea te face să-ţi apleci fruntea în pământ.

Mai sunt în jos, în ordine pe lumânarea vieţii, inele pentru: desăvârşirea studiilor, pentru primul salariu şi pentru rutina tuturor celorlalte care vor veni după el, pentru iubire şi pentru căsătorie, pentru construirea unei case, pentru copii, pentru nepoţi şi pentru pensie… Pentru pensie, după pensie, pentru … bolile bătrâneţii, până la peste 100 de ani în jos, până foarte jos… Prea jos…

Faceţi o experienţă: puneţi o lumânare să stea locului, liniştită şi dreaptă pe verticală şi aprindeţi-o. Va arde constant cu flacără potolită. Topind constant ceara, flacăra va forma un căuş în vârful lumânării care va ţine stabilă ceara, chiar şi topită, limitându-i consumul la simple prelingeri, care la rândul lor vor îngroşa lumânarea la vârf făcându-i arderea şi mai lentă şi … lumânarea va ţine mult… poate peste 100 de ani…

Apoi inclinaţi uşor lumânarea. Flacăra va voi să rămână dreaptă şi va “muşca” răzbunător din marginile lumânării înclinate, rupând căuşul care proteja ceara topită din vârful lumânării să nu curgă, făcând-o să lăcrimeze abundent şi să se scurgă în jos, de-a lungul lumânării… Şi cu cât vom înclina mai mult lumânarea cu atât flacăra va muşca mai mult din marginile ei, făcând-o la un moment dat să picure intens, risipindu-i ceara pe jos, şi dacă vom exagera cu aplecatul, ceara va sufoca flacăra, care se va stinge.

O putem reaprinde şi apoi putem să vedem ce se întâmplă dacă agităm lumânarea mişcând-o repejor, la stânga şi la dreapta: curentul va înteţi flacăra care va arde mai intens şi dezordonat, muşcând din marginile căuşului protector de ceară. Stropi de ceară se vor risipi pe jos şi dacă vom exagera cu viteza, flacăra se va stinge din cauza curentului de aer şi a stropilor de ceară care o vor sufoca din nou. Dacă o aprindem iar şi dacă vom face mişcări dezordonate incluzând pe verticală, lumânarea va arde cel mai intens, până când dacă vom continua să exagerăm, ea iarăşi se va stinge…

Ca să remediem treaba, curăţăm lumânarea de ceara scursă aiurea, o reaprindem, şi o aşezăm de data aceasta drept, pe verticală, să ardă potolit, atât cât i-o fi dat să ardă…

Şi-acum sa revenim la “lumânarea” noastră!

O viaţă cumpătată, răbdătoare, calmă şi liniştită ne va ţine lumânarea vieţii verticală: flacăra va arde potolit, trecând lin, în ordine, prin toate ”inelele” menite vieţii noastre, pe care le vom trăi, fiecare la timpul lui… şi vom trăi fericiţi pân’ la adânci bătrâneţi… Foarte posibil până la peste 100 de ani!…

Orice exces în viaţă înseamnă o mişcare accelerată a lumânării, care va provoca o înteţire a flacării, o creştere a temperaturii acesteia, iar mişcarea ei necontrolată o va face să muşte în mod nemilos din seva vieţii – ceara, irosind-o ireversibil …

Orice supărare, ceartă sau necaz, orice gând care ne macină, ne face să ne înclinăm fruntea – vârful lumânării – spre pământ, iar flacăra insensibilă a vieţii va face iarăşi doar ceea ce ştie ea să facă: ne va topi “ceara”, topindu-ne pe noi înşine odată cu ea …

Sunt oameni (băieţi şi fete – să ne-nţelegem) care n-au răbdare şi forţează o trecere rapidă prin unele inele ale lumânării. Dar atenţie! Orice încercare de a forţa trecerea printr-un inel de pe lumânarea vieţii, înaintea altuia, aşa cum ne-a fost el menit, este imposibilă!… Atingerea fiecărui inel se face NUMAI după “topirea” celui de dinaintea lui! Renunțând la el definitiv. Şi asta înseamnă că vor trebui să forţeze intensitatea flacării… Dar înteţind flacăra vieţii vor provoca în mod inconştient şi ireversibil topirea lumânării, cea dătătoare de speranţă de viaţă lungă. Şi pentru ce? Doar pentru a ajunge mai repede ”undeva”… La un alt “inel”… Situat undeva – MAI JOS … unde oricum ar fi ajuns ceva mai târziu, dacă ar fi avut răbdare, dar mult mai calmi, mai sănătoși şi mult mai mulţumiți…

Căci, nu uitaţi, flacăra lumânării numai în jos e menită să meargă…

Şi dacă în experimentul nostru eram noi cei care reaprindeam flacăra în caz de se stingea, pentru că tot noi am aprins-o şi iniţial, în viaţa reală, DARUL VIEŢII pe acest pământ ne-a fost dat de DUMNEZEU, şi ne-a fost dat O SINGURĂ DATĂ şi n-avem dreptul să dăm greş…

Remus Constantin Raclău – tata.

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.ro/2013/02/lumanarea.html

* Puteți prelua și transmite textul de față numai cu precizarea sursei și a autorului.

Emilian, 18 iunie 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

Advertisements

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s