Există în jurul nostru o lume nevăzută, o realitate pe care cei mai mulţi oameni nu vor să o vadă şi să o cunoască, un adevăr dur pe care cei mai mulţi dintre noi îl ignoră. Am explicat în textul meu de AICI că incapacitatea oamenilor de a căuta şi accepta adevărul dur din jurul lor este una dintre cele mai mari probleme ale omenirii. Iar în textul de AICI am prezentat pe scurt această lume ignorată de concetăţenii noştri, acea realitate dură în care ne aflăm, acel adevăr real pe care trebuie să îl acceptăm şi să îl schimbăm, pentru a ne îmbunătăţi situaţia dezastruoasă în care ne aflăm ca Stat şi Popor.
Oamenii care ignoră realitatea situaţiei în care ne aflăm sunt cu adevărat nişte oameni prinşi într-un labirint necunoscut şi de neînţeles pentru ei, sunt cu adevărat nişte oameni captivi într-un “Matrix”. Cei care s-au trezit la realitate, ajungând să înţeleagă frânturi din realitatea înconjurătoare reală (citeşte ierarhia nivelurilor cunoaşterii), au pornit mişcări de informare-conştientizare a celorlalţi oameni, încă prinşi în matrix, încă ignoranţi, încă neinformaţi, încă adormiţi, încă “morţi” din punct de vedere al conştientizării situaţiei reale din jur. Astfel, au apărut multe bloguri şi site-uri care încearcă să informeze masele de oameni privind aceste realităţi din jur. Unul dintre ele se cheamă chiar, reprezentativ, “Ieşirea din Matrix“. Însă textul pe care l-am pornit aici nu are rolul de a enumera aceste bloguri şi site-uri încă libere şi curajoase (găsiţi câteva în partea stângă a blogului meu), ci are rolul de a trage un semnal de alarmă, cu dedicaţie, mai ales către administratorii acestor bloguri şi site-uri. Detalii în continuare:
Faptul că există persoane care au ales să rupă din timpul lor liber pentru a administra un blog-site de informare-conştientizare asupra realităţilor dure din jurul nostru, asupra adevărului…este FOARTE BINE! Şi este meritoriu, de susţinut şi apreciat, mai ales dacă ţinem cont de riscurile pe care şi le asumă aceste persoane luptând împotriva unui sistem atât de rău, bogat şi puternic…
Însă toţi aceşti oameni, din spatele acestor site-uri şi publicaţii LIBERE, VII, trebuie să se confrunte la rândul lor cu o realitate dură: INFORMAREA PUBLICULUI LARG LEGAT DE ADEVĂRATA REALITATE ÎNCONJURĂTOARE ESTE TOTAL INSUFICIENTĂ PENTRU SALVAREA ROMÂNIEI şi sau a omenirii (pentru cine are scopuri de nivel mondial).
Este nevoie ca aceste site-uri, publicaţii şi oamenii din spatele lor să se unească şi să acţioneze concret şi inteligent împreună, alături de alţi oameni care citesc periodic informaţiile respective, cu scopul nobil de a salva ce se mai poate salva din această ţară, până nu e prea târziu.
De ce spun că este insuficientă activitatea de informare-conştientizare?
1.Pentru că site-urile acestea libere şi vii, nu au foarte mare acoperire – nu ajung să răspândească informaţia de calitate la suficient de mulţi oameni încât să se creeze o masă critică de cetăţeni bine informaţi. Dar chiar dacă site-urile ar avea acoperire mai mare, tot s-ar buşi de problema explicată la punctul 2:
2. Doar informarea este insuficientă pentru salvarea României pentru că OAMENII obişnuiţi nu sunt în stare să caute şi să accepte adevărul (detalii în textul cu cea mai mare problemă a omenirii). Astfel, foarte puţini români ajung de fapt pe site-urile cu informaţii de calitate, iar foarte mulţi dintre cei care ajung la texte care prezintă adevărul ascuns al lumii, ignoră pur si simplu informaţia sau o consideră falsă sau “doar o teorie a conspiraţiei”, pentru ca acea informaţie să nu le creeze un disconfort psihic. Punerea faţă în faţă cu un adevăr dur poate fi dureroasă din punct de vedere psihic. E mai comod să ignori adevărul…
Astfel, din cauza faptului ca informaţia de calitate (adevărul) nu ajunge la suficient de mulţi oameni, şi pentru că mulţi oameni care aud / citesc / văd adevărul, refuză să îl creadă şi îl ignoră, doar informarea românilor este INSUFICIENTĂ. Nu neg utilitatea activităţii de informare. Şi eu tot informare fac pe blog. Sigur că informarea este foarte importantă – în acest fel se trezesc foarte mulţi români, însă subliniez doar că este INSUFICIENTĂ.
Doar prin informare nu se poate coagula o forţă a binelui care să spargă sistemul mafiot din România. Este nevoie ca, în paralel cu activitatea de informare, oamenii de bună credinţă care gestionează blog-uri, site-uri, publicaţii LIBERE, VII, SĂ SE UNEASCĂ şi SĂ ACŢIONEZE CONCRET şi INTELIGENT IMPREUNĂ, pentru salvarea României.
ALtfel…aceste site-uri riscă să aducă un pic a ONG-urile din România, care consumă timp, energie, bani, VOLUNTARI, fiecare pe cont propriu, pentru a încerca să rezolve EFECTELE nocive ale sistemului mafiot din România, în loc să se unească şi să URLE ÎN COR: “GATA! Ne-am chinuit suficienţi ani să rezolvăm problemele (efectele) pe care le creaţi prin batjocura şi reaua voastră credinţă, prin FURTUL BANULUI PUB şi prin CORUPŢIE! A venit timpul SĂ ELIMINĂM CAUZA, adică pe voi! Vrem să dispăreţi din România! AFARĂ!”
Români de bună credinţă… treziţi-vă, uniţi-vă şi acţionaţi concret, inteligent şi ÎMPREUNĂ pentru salvarea României!
„Îmi pare rău că trebuie să v-o spun, dar acest pământ e prea frumos şi prea bogat ca să-l puteţi păstra fără luptă. Vi-l vor lua!” (Jean-Marie Le Pen, om politic francez, în atenţia poporului român) (citat preluat de AICI)
Emilian, 12 mai 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.
Toata stima pt cei care informeaza-constientizeaza. Noi ceilalti, cititorii, ar trebui sa facem macar un mic comment in semn de multumire :)
:) Iar noi să vă multumim apoi pentru vizită. Într-adevăr, commenturile la texte susţin ideea că nu este totul în van…
Cred ca munca voastra da roade. Eu cel putin am invatat de la voi si vad si lumea din jurul meu din ce in ce mai bine informata si intentionata.
Iti dedic melodia pe care o ascultam acum, numai bine :)
ALO – http://www.aliantalegesiordine.ro, afirma ca politicienii se joaca cu statul de drept si democratia din Romania!
http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8430
Dude, tu ai văzut ca, după ei, criminalul Iliescu a avut 3 momente de intelepciune? Ia si citeste aici:
http://www.aliantalegesiordine.ro/guvernul-din-umbra/
Pingback: Cum sa fii un lider bun – puterea inteligentei emotionale. Cum sa convingi masele sau grupurile de oameni prin intermediul emotiilor. Sfaturi Daniel Goleman (edu44) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
Pingback: Cum rezistam mental comportamentelor gresite pe care le avem? Cum facem sa ne schimbam in bine? Salata sanatoasa (edu57) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
BRAVO…BRAVO…BRAVO… DE 3 ORI BRAVO .
VA ROG SA OBSERVATI CA PE BLOGUL DOMNULUI PROFESOR CONSTANTIN COJOCARU SINT FOARTE MULTI MANIPULATORI CA APARENT SPUN CA AR SUSTINE DOCTRINA COJOCARU DAR IN REALITATE IDEILE OAMENILOR CINSTITI LE DUC IN DERIZORIU ,
Pai criminalii astia care ne conduc vor incerca tot timpul infiltrarea in orice miscare nationalista / patriotica ce are potential de a creste, pentru a o distruge… Deci…e ceva la care trebuie sa ne asteptam in orice miscare am face pentru eliberarea Romaniei.