Mesaj pentru oamenii romani religiosi credinciosi ortodocsi: TREZIREA DIN “DOAR RUGĂCIUNE”! (bis10)

Mesaj pentru oamenii romani religiosi credinciosi ortodocsi TREZIREA DIN DOAR RUGĂCIUNE! salvarea romaniei si poporului roman prin actiuni concrete protest de strada cand pentru ce sa te rogi un bun crestinPentru că unele comentarii la textul meu “Cea mai mare problemă a omenirii” (postat pe un alt site), erau legat de religie, mi-am adus aminte că e nevoie de un text pe blogul Ce-i cu noi? pentru oamenii / românii religioşi care cred că este suficient să te rogi sincer şi cu credinţă la Dumnezeu şi gata, totul e perfect. Aşa cum bine a făcut Stegarul Dac, postând pe site-ul lui câte un mesaj cu dedicaţie pentru anumite categorii de oameni sau chiar anumite persoane, aşa voi face şi eu acum pentru românii credincioşi care îşi pun baza în Dumnezeu pentru ORICE, chiar şi pentru lucrurile pe care le POT face ei, şi TREBUIE să le facă ei. Chiar şi în acele situaţii, mulţi români credincioşi aşteaptă tot de la Dumnezeu salvarea. Ceea ce este după părerea mea greşit. Detalii în continuare:

Înainte de a porni pe acest drum riscant de a vorbi despre religie (orice discuţie religioasă riscă să devină pătimaşă în România), consider că trebuie întâi menţionate câteva lucruri:

1. Oamenii sunt diferiţi şi au păreri diferite! Respectaţi chestia asta, mai ales că este normal şi de dorit ca oamenii să fie diferiţi. Explicaţii aici: De ce sunt oamenii diferiţi? Coada la covrigi.

2. Cred în Dumnezeu, sunt creştin ortodox (deşi părerile mi-ar trebui respectate – nu neapărat aprobate – indiferent de chestia asta)

3. Cred că e posibil ca Dumnezeu să fie cam unica salvare a omenirii din planurile diabolice ale celor care conduc lumea din umbră (şi care sunt perfect concrete şi reale) (pentru că am găsit destul de mulţi oameni – nu neapărat religioşi, care văd în acest fenomen – “Dumnezeu”  – o portiţă de scăpare a omenirii – vezi de exemplu Yuri Bezmenov AICI)

4. Atunci când discuţi cu un om religios (care crede că există un Dumnezeu care l-a creat, o fiinţă supranaturală ce a creat lumea, că există un rai şi un iad etc), este foarte bine să realizezi că (cel puţin teoretic), acel om crede că ABSOLUT ORICE ESTE POSIBIL. Din moment ce există un Dumnezeu atotputernic, înseamnă că acel Dumnezeu poate face ORICE cu această lume, deci pe Pământ, ORICE ESTE POSIBIL. (sigur, cu voia lui Dumnezeu, prin Dumnezeu etc). Eu zic că e un raţionament destul de simplu şi clar, pe care trebuie să îl conştientizeze oricine “se ceartă” cu un om religios pe o temă care are legătură cu religia. Oh well.

5. Cred că este important să te rogi – probabil datorită rugăciunilor călugărilor, preoţilor şi credincioşilor adevăraţi încă mai existăm astăzi, dar tu, ca om obişnuit “din lume”, nu e okay să te rogi oricând şi pentru orice, ci atunci când tu nu mai ai ce să faci, atunci când schimbarea necesară nu (mai) ţine de tine; cred că este normal ca tu, ca om, să te rogi (adică să apelezi la Dumnezeu – cel care te-a creat şi care a creat Universul etc) DOAR atunci când tu, ca om, nu mai poţi face nimic pentru a rezolva problema pe care o ai. Dacă ai făcut tot ce ţinea de tine…ai încercat tot ce se putea şi nu reuşeşti…foarte bine, atunci roagă-te la Dumnezeu să te ajute. Însă dacă tu stai şi te uiţi pe pereţi, dacă sunt lucruri pe care le-ai putea face pentru a-ţi fi mai bine, dar nu le faci, atunci e chiar tupeu să te rogi la Dumnezeu să-ţi rezolve problemele.

6. Să te rogi doar pentru tine e o dovadă de egoism. Iar egoismul e cam opus lui Dumnezeu. Să te rogi şi pentru alţii sau pentru toată lumea este okay. Însă de ce doar să te rogi? Pentru că este mai simplu decât să faci ceva concret?

Sigur că există oameni care cred că rugăciunea pentru binele omenirii este mai importantă decât orice acţiune concretă (de exemplu proteste de stradă sau etc). Poate au dreptate. Dar avem de unde să ştim asta? Nici ei nu au de unde să ştie…pot doar crede chestia asta. Nimeni nu poate ştii.

Vedeţi voi, eu sunt mai practic şi concret de felul meu. Eu susţin pe acest blog că unul dintre principalele lucruri pe care le au românii de făcut pentru a se scăpa din mocirla în care se află România, este SĂ IASĂ ODATĂ ÎN STRADĂ ŞI SĂ PROTESTEZE! Însă într-un mod inteligent: mulţi oameni care să ceară aceleaşi lucruri concrete, realizabile şi pozitive pentru majoritatea românilor. Din păcate însă, în jurul meu (adică în România), majoritatea oamenilor NU prea sunt de acord cu ideea de protest de stradă, dintr-un motiv sau altul (sau mai multe). Am făcut o listă cu aceste motive aici:

Este normal sa protestam? De ce nu ies mai multi romani in strada? Lupta pentru drepturile noastre si pentru o viata normala prin proteste 

Nu mi-am dat seama atunci când am scris acel text că trebuia să menţionez ca motiv aparte “proasta interpretare a religiei”. Despre asta vreau să vorbesc în continuare.

Sigur că respect părerea oricărui om, legat de orice, pentru că oamenii sunt diferiţi. Însă asta nu înseamnă că trebuie să fiu şi de acord cu părerile care mi se par greşite, sau mai mult rele decât bune.

Totul pleacă de la ce vrem (am spus de mai multe ori pe acest blog) şi aş adăuga acum că totul pleacă şi de la ce credem. Însă credinţele noastre (concluziile din capul nostru despre lume şi viaţă) pot fi benefice sau dăunătoare societăţii din care facem parte. Dacă nu te interesează decât de tine (adică eşti un egoist), nimic altceva nu mai contează. Acest text nu este pentru tine. Însă dacă eşti un om religios, teoretic eşti un om altruist, căruia îi pasă de cei din jur. Ceea ce înseamnă că tu, ca om religios, va trebui să încerci să ai o contribuţie mai mult pozitivă decât negativă la societatea în care trăieşti. Să fii neutru (să nu contribui cu nimic dar nici să nu faci rău cuiva) este după părerea mea tot un lucru rău. Pentru că ai fi putut să faci ceva bun, dar n-ai făcut.

Cu toţii trebuie să ne gândim zilnic dacă suntem o parte mai mult pozitivă decât negativă la societatea în care trăim. Pentru a fi o parte pozitivă în societate, trebuie în primul rând SĂ ÎŢI PESE. Atunci când societatea are probleme…SĂ ÎŢI PESE! Atunci când poporul român are probleme… SĂ ÎŢI PESE! Atunci când România are probleme… SĂ ÎŢI PESE! Iar România are în prezent probleme mari şi grave.

Să spunem că suntem perfect de acord până aici. Să spunem chiar că am înţeles cu toţii că ROMÂNIA ESTE ÎN MOCIRLĂ ŞI TREBUIE SALVATĂ. (deşi mulţi refuză să conştientizeze acest adevăr dur). Diferenţele apar atunci când trebuie să reacţionezi la acest adevăr dur. Acolo oamenii se despart în abordare. Acolo românii demonstrează cât de diverşi şi apatici sunt. Mulţi ignoră fenomenul. Alţii dau LIKE-uri pe Facebook (“gata frate, mi-am făcut datoria” – îşi spun în gând). Alţii dau SHARE. Alţii semnează petiţii (tot pe net, stând cu fundul pe un scaun). Alţii se implică în politică – poate schimbă ceva, ceea ce e ok. ALŢII PREFERĂ SĂ SE ROAGE PENTRU A REZOLVA ORICE PROBLEMĂ, iar ALŢII AR IEŞI ÎN STRADĂ DACĂ AR AVEA CU CINE.

Pot accepta îndemnul “Români, treziţi-vă la rugăciune!”, postat într-un comentariu aici. Foarte bine! Românii care nu vă rugaţi, începeţi să vă rugaţi! Însă nu doar pentru voi! Apoi…rugăciunea este tot ce puteţi să faceţi? Aţi făcut tot ce puteaţi ca OM, într-o societate UMANĂ, pentru a îndrepta răul şi pentru a propaga binele? Sau credeţi că tot ce puteţi face (sau e bine să faceţi)…este doar să vă rugaţi?

Aici apare problema mea şi motivaţia existenţei acestui text. Oamenii religioşi care susţin că sunt religioşi şi că le pasă de alţi oameni AR TREBUI SĂ LUPTE PENTRU A-I AJUTA PE ACEI OAMENI PRIN TOATE CĂILE PĂMÂNTEŞTI PE CARE LE AU LA DISPOZIŢIE! NU DOAR RUGÂNDU-SE!!! Să te rogi e uşor…Oricine poate să se roage (aceste cuvinte cred că au enervat pe mulţi oameni foarte religioşi :) ). Însă să faci ceva concret, omenesc, lumesc, pentru aproapele tău…este mult mai dificil. Pentru că presupune riscuri, presupune poate muncă, presupune efort şi consum de energie şi bani, presupune consum de timp, din timpul tău, când ai fi putut să-ţi vezi de alte tale… etc.

Deci dacă nici măcar oamenii religioşi nu se răscoală, măcar mental, dar mai ales la propriu, împotriva nedreptăţii lumeşti pe care o vedem în fiecare zi dacă deschidem ochii…atunci CINE? Mai ales că cei care conduc lumea din umbră au ca obiectiv (printre multe altele) distrugerea creștinilor şi promovarea non-valorilor: homosexualitate, sex, bârfe, consumism, bani, celebritate, lux etc…

Nu mai alegeţi varianta uşoară cu rugatul oricând ceva merge rău. E o zicală care spune că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă. Înţelegeţi că posibilitatea de a face ceva…este ceea ce Dumnezeu v-a dat. Ce faceţi voi cu acea posibilitate…ţine de voi. Dacă veţi fructifica posibilitatea veţi reuşi să băgaţi ce vă doriţi în traistă. Dacă preferaţi să vă rugaţi la Dumnezeu să vă umple traista…mi-e că o să vă rugaţi mult şi bine şi o să rămâneţi cu traista goală.

Cum spuneam, accept îndemnul “Români, treziţi-vă la rugăciune!” Dar îl completez şi cu îndemnul meu, cu dedicaţie: Români, treziţi-vă DIN “DOAR rugăciune”!

Citeşte la link-ul de mai jos un mesaj foarte interesant al unui om pe care am ajuns să îl respect foarte mult, din prisma atitudinii corecte pe care o are faţă de nedreptatea acestei lumi mârşave. Acest om a ales să NU stea doar să se roage. TU? 

Cuvântul Părintelui Justin Pârvu pentru MITINGUL din 14 martie: „Să ne unim în dragoste şi armonie, ca să putem ieşi de sub jugul erei electronice”

Citeşte şi:

16 iun 2014: Danemarca OBLIGĂ prin lege cultele să oficieze „căsătorii” homosexuale – le va plăcea creștinilor ortodocși români când Biserica Ortodoxă Română va fi obligată și ea să facă așa ceva? Atunci de ce doar stau și se uită la ce se întâmplă în jurul nostru? TREZIREA DIN „DOAR RUGĂCIUNE”!

http://gandeste.org/general/destul-opriți-va/34765

31 oct 2013: Schimbarea – Niciodată nu se va schimba nimic de la sine! Atâta timp cât accepți să fii jefuit, vei fi jefuit! Asta e o lege universală, legea CAUZA/EFECT. Lucrurile în lume, dar mai ales în țara asta merg din prost în mai prost nu din cauza celor câțiva care fură, ci din cauza celor mulți care acceptă să fie furați. Răul întotdeauna va exista pe pământ, lipsa de reacție și acceptarea are fix același efect ca și asocierea cu acesta, adică se alege praful de tot, rapid si sigur.

Vrei schimbare ? Fii schimbarea !!!

Update 24 dec 2013: Am dat peste un articol care are cam acelaşi mesaj, chiar dacă în alt context (lupta contra cancerului). Iată câteva pasaje:

– Vreau ca filmul sa va ofere motivatia de a TRAI ,  de a iubi viata si lupta pentru viata dvs (de a NU lasa totul in voia sortii sau in voia Divinitatii) deoarece trebuie SA FITI CONSTIENTI ca Dumnezeu a creat viata DAR ne-a dat NOUA, OAMENILOR, TOATA puterea de decizie  asupra ce sa facem cu ea, cum si in ce scop sa o folosim;

– NOI avem puterea de decizie asupra cum vrem sa fim si ce sa facem cu viata noastra, in ce sens si scop sa o folosim – sa facem rau sau sa facem bine (Dumenzeu ne-a dat noua aceasta putere DIVINA si intervine mai rar sau deloc);

– Avem aceast putere DIVINA de a alege cine si cum vrem sa fim si ce sa facem cu viata noastra si cu vietile celor din jur( pentru ca deciziile noastre vor afecta implcit si pe cei din jur ;

– Dumnezeu ne-a dot noua aceasta putere si trebuie sa o folosim intelept;

– Insa trebuie sa si FACEM CEVA in acest sens, NU sa ne asteptam sa se intample minunile (pentru ca e foarte posibil ca ele sa nu se intample, daca nu facem nimic: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke)

– Trebuie sa luptam pentru viata noastra (pt ca iata, ARE UN SENS!!! ) cat si pentru vietile celor din jur -TOTUL este INTERCONECTAT;

– Depinde, in mod primar, de ce facem noi ca OAMENI, si apoi de interventii de alta natura!   Sa nu am intelegeti gresit:  Eu nu spun ca a avea credinta si a va ruga nu va poate ajuta. NU. Spun ca Dumnezeu, ne-a oferit NOUA, OAMENILOR o putere atat de mare incat interventii divine NU sunt necesare. Este necesar ca NOI, OAMENII sa fim mai responsabili si sa actionam in conseciinta !

– Trebuie sa aveti taria psihica de a intelege ca avem o viata pe care suntem datori sa o traim,  ce putere IMENSA  AVEM si ca totul are un SENS,  sens pe care il implementam prin ACTIUNILE NOASTRE.

CITIŢI ARTICOLUL INTEGRAL AICI: DOCUMENTAR CADOU DE CRĂCIUN

Alt citat preluat din articolul manipulatoriu (pro-UE) de AICI: Implicarea Bisericii în mișcarea de proteste i se pare preotului absolut firească. „Biserica este conștiință”, iar conștiința nu poate fi separată de corpul omenesc. „De aceea e necesar să vin aici și să mă rog alături de poporul meu.”

…………………………………………………………………….

UPDATE: Vezi şi asta:

Emilian, 19 aprilie 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

49 responses to “Mesaj pentru oamenii romani religiosi credinciosi ortodocsi: TREZIREA DIN “DOAR RUGĂCIUNE”! (bis10)

  1. Pingback: Este normal sa protestam? De ce nu ies mai multi romani in strada? Lupta pentru drepturile noastre si pentru o viata normala prin proteste (pol106) | CE-I CU NOI?

  2. Pingback: Cum si unde trebuie sa stea copilul in masina. Scaun auto special bebelusi. Cum tinem copiii mici in autoturism (edu37) | CE-I CU NOI?

  3. Pingback: Cum si unde trebuie sa stea copilul in masina. Scaun auto special bebelusi. Cum tinem copiii mici in autoturism cu centura de siguranta (edu37) | CE-I CU NOI?

  4. @Dle.Emilian.ce este apocalisa?este o cernere a sufletelor.numai cele care au iesit din”inchisoarea materiei”si s-au predat cu totul Ziditorului vor”trece zidul.. veacurilor”.incearca sa intelegi.orice rabat cat de mic de la”cautati inparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor adauga”arata ca sufletul resp. nu este plin 100% de Iisus, adica omul resp. mai crede si in altceva(de ex.petitii,revolta,vot,etc)pe langa Iisus,deci slujeste la doi stapani,deci nu este pregatit pt. parusia(trecere).

    • Exact asta spuneam. În timp ce unii oameni se dedică 100% lumii spirituale, lui Dumnezeu (sau cel puţin spun că fac asta, sau cel puţin cred că fac asta…), sunt alţii care cred ca trebuie să faci şi chestii concrete, lumeşti, pe această lumea lumească omenească, pentru a-ţi creşte şansele de mântuire (sau trecere, cum spuneţi dvs). Eu nu cred că suntem lăsaţi pe lumea asta omenească pentru a ignora total lumea aceasta omenească. Ci cred ca prin modul în care acţionăm, ca oameni (fiinţe spirituale + biologice) pe această lume (spirituală şi materială), vom avea parte de “trecerea” pe care o dorim cu toţii spre viaţă veşnică etc etc etc. Pe mine mă deranjează cum unii oameni îl folosesc pe Dumnezeu ca scuză perfectă pentru a nu face nimic altceva pentru a-şi îmbunătăţi viaţa lor ŞI PE A CELOR DIN JUR (aproapele), în afară de să se roage. Repet: credeţi că Dumnezeu ne-a trimis pe acest Pământ pentru a ignora complet acest Pământ? Eu nu cred în petiţii (cel puţin nu în România), dar cred în Revoltă şi într-un sistem de vot incoruptibil (când va fi creat). Asta inseamnă ca sunt un om rau? Ca “slujesc la doi stapani?” :)) Nu ma inchin revoltelor. Dar le consider o solutie pentru a distruge nedreptatea din jur. Dumneavoastra poate va rugati pentru a distruge nedreptatea din jur. Foarte bine! Fiecare crede ce vrea! Nu avem din pacate de unde sa stim ce metoda e mai eficienta… Prin revolte insa, pot fi vazute rezultate concrete. Iar mie îmi plac rezultatele concrete. Ce a facut Iisus cand a vazut ca oamenii transformasera templul (biserica) – in targ, in bisnita? S-a dus într-un colţ să se roage “Doamne, iartă-i şi/sau repară tu această nedreptate!” ?!? NU, a luat EL biciu şi i-a zburat pe toţi de acolo. Repet: vă văd un om religios, nu contează ce spun eu, un simplu baiat care are un blog amărât pe internet. Spuneţi-mi CE PĂRERE AVEŢI DE CE SPUNE PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU, care susţine că NU este suficient să ne rugăm, şi că trebuie să ieşim în stradă împotriva anumitor rele? Citiţi ce spune la link-ul pus în textul de mai sus.

      • Diavolul a luat forma omului si influenteaza omul prin revolta si instigare la ura impotriva aproapelui sau, tine minte drace ca Domnul nostru a spus sa dam cezarului ce este al cezarului si lui Dumnezeu ce este a Lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte nu interpreta tu cuvantul Domnului pentru a te folosi de ura!!!

  5. @Dle Emilian.incearca sa intelegi.Hristos spune-cine ridica sabia de sabie va pieri.nu spune ca putem ridica un cutitas mai mic. adica cine se increde in propriile puteri(oricat de putin)va pieri,adica nu va reusi sa treaca de sitele apocalipsei(ispitele antihristului).cum a mantuit(a eliberat)Hristos lumea?a adus lumina(cunostinta adevarului)adica cunostinta lui Dumnezeu(prin mine veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi)incearca sa iesi din”inchisoarea materiei”rupe-te de prejudecati

    • Care sunt prejudecatile pe care le fac eu si ce propuneti dumneavoastra sa faca toti crestinii ortodocsi ai acestei tari pentru a scapa de mizeria şi mocirla existenta in Romania si in lume?

  6. eu scriu de pe un telefon si mi-e f. greu sa intretin o conversatie(am numai 500 caractere)asa ca o sa ma opresc aici. incearca sa intelegi. esti tanar, esti pe directia buna numai ca te trage inapoi”dorul de tata si mama”. Hristos spune-cine pune mana pe plug si se uita inapoi nu e vrednic de mine. asa ca incearca sa iesi din inparatia lui satan, adica sa iesi din inchisoarea materiei. Doamne ajuta. PS las la latitudinea ta daca publici sau nu comentariile.

    • Ok. Nu am inteles faza cu “dorul de tata şi mama” dar am inteles mesajul. Trebuie sa ies din inchisoarea materiei, din imparatia lui Satan. Va multumesc pentru sfat. Sigur ca public comentariile. Singurele comentarii care nu sunt acceptate pe acest blog sunt cele imbecile (cu jigniri neargumentate). Nu e cazul aici. Doamne ajută!

  7. sf. par. Iustin a initiat petitia anticip,a indemnat oamenii la miting, dar tot sf. sa spune undeva-solutii omenesti nu sunt. singura solutie este nadejdea in Iisus Hristos. eu nu pot raspunde in locul lui,dar i-mi voi spune parerea. tavalugul antihristului nu mai poate fi oprit,poate doar intarziat putin, 1) cu petitii(actele cu cip biometric tot au fost implementate) 2) cu vot(parerea a 7,5 milioane de oameni nu a contat la referendum) 3) cu revolte sau mitinguri(vezi feb. 2012 sau altele)

    • Sigur…ideea că “tavalugul antihristului nu mai poate fi oprit” poate fi adevarata. Dar noi suntem datori sa facem tot ce putem noi, ca oameni, chiar si pentru intarzierea lui. Daca ar fi crezut ca este degeaba si ca nu are niciun sens, si ca este un non sens, atunci Parintele Iustin Parvu nu ar mai fi chemat oamenii la protest. Eu cand vorbesc de proteste-revolte, nu ma refer la 3 tantari in piata, cum au fost in ianuarie-februarie 2012 (adica maxim vreo 3 mii in punctul maxim). Ma refer la un popor intreg in strada. Daca l-ar duce capu’ să iasă în stradă. Dacă nu, să stea frumos acasa (eventual rugându-se) si să astepte cuminte “tavalugul” sa treaca peste el. Este mai usor sa crezi ca “tavalugul” nu mai poate fi oprit, pentru ca asta ar insemna ca nu mai ai nimic de facut. Eu prefer sa cred ca se mai poate face ceva, si sa incerc sa lupt atat cat pot, chiar daca e mai greu decat sa stau sa ma rog toata ziua (fara sa neg utilitatea rugaciunii).

  8. totusi aceste mitinguri si petitii poate vor reusi sa trezeasca cat mai multi “adormiti”care vazand toata aceasta agitatie isi vor pune un semn de intrebare. cred ca acesta este scopul lor si nu acela de a opri venirea antihristului. PS sistem de vot incoruptibil este pleonasm. votul a fost inventat de satan(la inceput inparatii erau alesi de Dumnezeu)tocmai pt. a amagi oamenii ca ei isi decid soarta,care tot prin gura unui antihrist-stalin spunea ca nu conteaza cine iese ci cine numara voturile.

    • Cred ca ai vrut sa zici că este un oximoron, nu un pleonasm. Nu stiu daca a exista o forta civica sau politică morala care sa caute pana acum un sistem de vot incoruptibil. Motiv pentru care, eu continui sa cred ca poate fi gasit unul. Sigur ca, in prezent, important e “cine numara voturile”, nu cine iese, dar asta nu va mai fi valabil in cazul unui sistem de vot real, incoruptibil, care inca nu a fost gasit (sau cel putin nu a fost facut public).

      Si chiar daca mitingurile ar rezolva doar trezirea a mai multi oameni la realitate, si tot ar fi bune. Chiar si din motivul asta, ar trebui ca un numar cat mai mare de credinciosi sa iasa in strada. Cu toate astea…nu ies.

  9. dorul de tata si mama,adica dorul de o stare buna pe pamant,adica in inparatia lui satan. astea sunt prejudecatile. evreii voiau o inparatie si un inparat aici pe pamant. de asta nu l-au inteles si nu l-au acceptat pe Hristos(ca noi toti de altfel). Emilian mergi de vinde tot ce ai(te rog intelege ca e vorba de pacate, de energia negativa din om) iati crucea si urmeaza lui Hristos. roaga-l sa-ti deschida mintea. Doamne ajuta. PS am facut scurta la mana. sper sa merite.

    • Genul asta de abordare te convinge SI MAI MULT ca religia crestina a fost “croita” special pentru ca oamenii sa nu se rascoale si pentru ca cei care o au ca un instrument in mina sa se bucure de docilitatea subiectilor dominate. “Intimplator” nu stiu cum se face ca aceeasi abordare pasiva este manusa si pentru angloizii reptilieni care globalizeaza tot ce misca si controleaza lumea. Hmmm Ioan, oare sa fie asta o coincidenta?
      Prea este batatoare la ochi!
      Dar de altfel Doamne Ajuta!
      Cocluzia:
      Biserica trebuie intradevar sa fie alaturi de patrioti, sa-i sustina in lupta lor pentru recapatarea suveranitatii insa, dupa parerea mea umila, sa NU faca greseala sa faca propaganda spre pasivitate si descurajare a actiunilor catre independent nationala,in idea ca le rezolva Dumnezeu, deoarece RISCA sa fie trecuta pe lista de tradatori si MAI ALES PROVOCATORI in alianta cu reptilienii cuceritorii Romaniei care deja ne maninca de vii, cu fulgi cu tot!
      Istoria v-a aratat ce patesc tradatorii din biserici cind vine revolutia!(francezii si rusii)

  10. Pingback: Niveluri ale cunoasterii situatiei globale din punct de vedere al puterii, al controlului omenirii. Cunoasterea adevarului, nedreptatii mondiale, realitatii inconjuratoare (nom22) | CE-I CU NOI?

  11. Ioan, de ce oare majoritatea preotilor citesc doar din biblie, si nu dau si sfaturi in timpul slujbei de duminica de exemplu. dupa cum ai vazut si in filme, la alte religii decit ortodoxismul in Romania. Sfaturi ca de exemplu cum sa ne comportam in societate si mai ales in familie.

    • Intr-adevar…predica de la sfarsitul slujbei de Duminica e un prilej extraordinar ca “poporul” sa afle de la preot (care teoretic e mai invatat si mai stiutor), chestii relevante si importante despre lumea si viata, despre societatea umana, despre comportament, caracter, educatia copiilor etc etc etc. Sunt o gramda de chestii pe care Dumnezeu/religia ortodoxa le promoveaza, dar care nu sunt “traduse” de catre preoti, in asa fel incat credinciosii sa poata pleca acasa cu ceva concret, aplicabil in viata de zi cu zi pentru o societatea mai buna. Sigur, unii preoti predica frumos. Dar ce e frumos nu este intotdeauna si utile sau relevant pentru viata pe care o traim. Asa cum ai spus si tu, asta e si pararea mea, prea putini preoti folosesc predica din slujba de duminica pentru a-i invata ceva calumea pe credinciosii care au venit la biserica. Uite un preot pe care il respect pt lucrurile pe care le sustine, si pentru cum lupta, din pozitia lui, impotriva noi ordini mondiale:

  12. Pingback: Rugaciunea tinerilor din zilele noastre. Sfaturi pentru o viata mai buna. Romani liberi intr-o tara normala (bis12) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  13. Pingback: Categorii de oameni care ma enerveaza. Sfaturi pentru imbunatatirea comportamentului in societatea umana romaneasca. Proasta educatie si nesimtirea in Romania (edu41) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  14. Pingback: Colectie bancuri, pilde, zicale, snoave, parabole, povesti funny amuzante, chestii educative (edu11) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  15. Pingback: Cat de normali si anormali sunt românii. Bolile societatii romanesti. Rezistenta poporului roman la dezastrul politic economic social medical si ecologic din România (edu49) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  16. Pingback: Interviu Anne Graham – ceea ce vei semana (permite), aceea vei si culege. Despre lucruri care ne distrug societatea (edu65) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  17. Pingback: Noutati | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  18. Salut Emilian! In primul rand felicitari pt site.
    Referitor la articolul tau, intr-adevar Dumnezeu a lasat omul sa administreze pamantul, sa domneasca asupra lui si asupra animalelor. Asta inseamna si sa aiba grija de el. Invitatia lui Dumnezeu este ca omul sa conlucreze cu El, de aceea nu sunt de acord cu parerea ta de a mai lasa rugaciunea si de a actiona, insa sunt total de acord ca ele sa fie facute in acelasi timp si in baza permanenta.
    In acelasi timp, cred ca revolta e buna ca sa schimbi ceva rau cu ceva mai bun. Dar nu trebuie sa facem din ea un tel, ci doar un mijloc, o punte. Nu vom putea face asta daca o lasam pe ea (revolta) sa ne stapaneasca. Dar daca noi o vom controla, vom putea spune STOP revoltei cand e cazul si sa incepem reconstructia. Rugaciunea ne ajuta aici sa ramanem obiectivi si stapani pe situatie. Altfel, motiv de revolta vom putea gasi tot timpul pentru ca nu exista perfectiune pe pamant. De aceea, dupa revolta, trebuie sa o inlocuim cu munca, cu constructie. Si cred ca aici va fi adevarata incercare. Si aici chiar ca va fi nevoie de a sta in rugaciune, ca aici se va vedea cata putere ne da. O vom simti, pur si simplu.
    Iti admir determinarea de a schimba ceva in Romania. Vad la tine o iubire de tara si de oameni. De aceea iti propun, daca imi permiti, sa te gandesti si la ce punem in loc in urma Revolutiei… persoane, initiative, organizatii, cultura, etc. Poate unele dintre acestea deja fac ceva intr-un coltisor neobservat. Daca ai facut asta deja, felicitari!
    Mult succes in continuare cu site-ul si cu angajamentul pe care ti l-ai luat pentru Romania.

    • Salut. Multumesc. Legat de articol, asta e si parerea mea – ambele pot fi facute impreuna, eu nu am zis “a mai lasa rugaciunea si de a actiona”. Eu am zis sa nu stea DOAR ÎN RUGĂCIUNE si atat. Accentul este pe DOAR. Trezirea din DOAR rugăciune. Problema e ca foarte multi crestini romani de-ai nostri NU REACTIONEAZA la CRIMELE din jurul lor, crime asupra semenilor si asupra tarii asteia… Stau pur si simplu si se uita. Sau…in cel mai bun caz, se roaga. Dar DOAR rugaciunea este insuficienta. Si dupa parerea mea este si impotriva ideii de religie-credinta-Dumnezeu. Dumnezeu iti zice sa-ti iubesti aproapele. Pai asa il iubesti tu, permitand sa i se intample nenorociri peste nenorociri FARA SA REACTIONEZI? Bineinteles ca revolta, protestul PASNIC de strada este sunt doar MIJLOACE pentru o lume mai buna. Nu sunt stapanit de spirit revolutionar sau ceva de genul asta deloc, ci pur si simplu cred ca fara sute de miii de oameni (INCLUSIV CRESTINI care stau nepasatori) in strada, nu se prea pot schimba multe in situatia actuala. De aceea pun asa mare accent pe iesitul NORMAL, PASNIC SI PERFECT DEMOCRATIC IN STRADA! Acum e nevoie de revolta si protest NU pentru nimicuri, mici rele care vor exista tot timpul, asa cum ai zis, CI ACUM ESTE ESENTIALA REACTIA DIN PARTEA ROMANILOR (inlusiv crestinilor APATICI) PENTRU SALVAREA ROMÂNIEI ŞI POPORULUI ROMÂN DE LA DISPARIŢIE. Cred ca lumea nu conştientizeaza în ce situaţie DEZASTRU ne aflăm ca tara si popor. De aceea am si scris textul acesta rezumat, pe care il recomand tuturor ca sa vada in ce situatie suntem:

      https://ceicunoi.wordpress.com/2013/04/10/review-on-romania-situatia-dezastruoasa-a-romaniei-in-prezent-anul-2013-probleme-economie-ecologie-politica-si-societate-pol119/

      Bineinteles ca “revolutia” (dar eu nu vreau revolutie, eu vreau o MINIMĂ REACTIE DE BUN SIMT DIN PARTEA OAMENILOR CARE N-AU MURIT MENTAL INCA) este doar primul pas… Bineinteles ca ma gandesc la ce e de pus in loc. Dar…asa cum am mai zis pe blog, lumea functioneaza in etape logice, cronologice si interdependente. Degeaba gasim ce punem in loc, daca romanii nu sunt in stare nici macar de prima etapa – REACTIE LA NEDREPTATE. Apoi urmeaza DISTRUGEREA (pe cat posibil) a NEDREPTATII si apoi INLOCUIREA CU CEVA MAI BUN. NOI, CA POPOR, SUNTEM ÎN FAZĂ INCIPIENTĂ ŞI ROMÂNIA NU MAI ARE TIMP. De aceea am urlat la creştini TREZIREA, mai ales ca SUNT VIZATI DIRECT DE NOUA ORDINE MONDIALĂ CARE ÎI VREA ELIMINAŢI DIN PEISAJ!!! Situatia e dura si oamenii prefera sa o ignore. Am pretentia de la crestinii ortodocsi sa realizeze ca DOAR rugaciunea nu va rezolva nimic. Dumnezeu ne-a dat maini, picioare, creier, inteligenta sa ne descurcam. Mai departe, e datoria noastra! Noi preferam insa sa ii cerem tot Lui, TOTUL…

      Bineinteles ca sunt organizatii, asociatii, chestii care fac cate ceva in coltisorul lor. Si exista si mici initiative politice (mai bune sau mai rele) care vin cu alternative şi se proclama de buna credinta (pana la proba contrarie). Le contorizez pe blog la link-ul urmator:

      https://ceicunoi.wordpress.com/2013/09/16/lista-initiative-civice-alternative-politice-de-buna-credinta-altceva-fata-de-clasa-politica-actuala-corupta-pdl-psd-pnl-miscari-patriotice-cu-iubire-fata-de-romania-si-poporul-roman-pol168/

      Multumesc pentru mesaj si pentru incurajari. Fiecare e dator moral sa faca ce poate pentru ceilalţi, în măsura timpului, energiei, banilor, inteligenţei etc. Daca fiecare dintre noi şi-ar dedica zilnic 20 minute pentru a ajuta pe ALTCINEVA cu ceva (orice), lumea în care am trăi ar fi mai bună. Un bun mod de a folosi acele 20 de minute este să creşti numărul oamenilor care ies in strada pentru normalitate şi dreptate…cu inca un om, adica cu tine. Macar sa vezi ce se intampla acolo, ce vor oamenii, ce zic, ce cer, daca e valabil si pentru viata ta etc. Dar… dupa cum am aratat in filmuletul de mai jos, românilor pur şi simplu nu le pasă:

      https://ceicunoi.wordpress.com/2013/10/24/video-cat-de-ignoranti-sunt-romanii-fata-de-protestele-de-strada-reactia-trecatorilor-denota-manipularea-si-distrugerea-mentala-premeditata-a-poporului-roman-edu/

    • Da. Tocmai daia preotii romaniei ar trebui SA IA ATITUDINE si sa ii ghideze pe credinciosii din parohiile lor etc. PROTESTUL PASNIC DE STRADA ESTE PERFECT NORMAL, DEMOCRATIC SI DE DORIT, dar oamenii nu vor sa inteleaga chestia asta. Preotii sa ia exemplu de la Parintele Iustin, Parintele Laiu Barlad si multi altii care au o atitudine ferma impotriva nemerniciilor pe care politicienii le fac acestui neam. Dar daca nici preotii n-au curaj sa faca nimic…ce pretentii sa avem de la bietii credinciosi care formeaza o turma care asteapta ordine de la pastor, in loc sa gandeasca si sa actioneze si dupa propriul lor cap… oh well.

  19. Draga Emilian,
    Eu sunt mai noua pe blogul asta, l-am descoperit navigand pe internet si m-am abonat. Ma felicit pentru asta si l-am recomandat si altora. Intuiesc ca esti tanar si plin de energie si dorintza de mai bine, ceea ce este grozav, dar cred ca nu esti “prea dus pe la biserica”. Nici eu nu sunt o practicanta, dar am incercat intr-o vreme o apropiere si cred ca am inteles mai multe. Eu cred ca gresesti cand spui ca trebuie intai sa facem ceva si daca nu ne iese, abia dupa esec sa ne rugam la Dumnezeu. Corect este sa te rogi de la primul pas, iar Dumnezeu iti va calauzi pasii si iti va deschide usile, mai ales daca lupta ta este corecta. Uneori iti ajuta si daca gresesti, ca apoi sa te lumineze sa-ti dai seama ca ai gresit.
    Am citit pe un blog “Razboi intru cuvant” un articol care probabil era scris de un preot, a carui idee generala era: sa nu ne revoltam, revolta vine de la necuratul, ca lui ii place anarhia. Recunosc ca m-a cam deranjat si pus pe ganduri si incerc sa inteleg ce a vrut sa spuna sau poate nu a fost prea clar!
    In alta ordine de idei, daca esti religios si cunosti cat de cat biblia, stii ca Dumnezeu a spus ca poti muta muntii cu credintza ta, apoi a fost pilda cu mersul pe apa si multe altele pe aceeasi tema.
    Eu zic sa nu ne ambalam impotriva rugaciunii, ba din contra. Bine ar fi ca cei care stau in casa in timp ce altii ies in strada, sa se roage! Dar mi-e teama ca stau la televizor sa vada ce au mai facut zavoranca sau dragusanca…. Daca cei din case s-ar ruga in timp ce altii ies in strada, deja am avea o echipa cu grupuri specializate si cu acelasi scop.
    Eu sunt de acord ca “Dumnezeu iti da dar nu-ti pune in traista” dar sa nu cadem in pacatul de a ne increde prea mult in fortzele proprii, pentru ca n-o sa facem nimic bun fara Dumnezeu, chiar daca o sa realizam ceva care va parea o victorie. Increderea prea mare in propriile fortze este exact noua religie, new age, care l-a eliminat pe Dumnezeu si a dat omului de inteles ca fiecare este propriul lui dumnezeu…Este foarte usor sa cadem in aceeasi capcana.
    Eu personal ma rog mereu, multumesc Lui Dumnezeu pentru tot ce am, pentru ca sunt sanatoasa, pentru ca am mintea limpede si inteleg (zis eu!), pentru tot ce am realizat in viata, caci tot ce am realizat a fost cu ajutorul Lui, sunt meritele Lui Dumnezeu si nu ale mele. Gandeste-te ca am putea sa ne imbolnavim, sa cadem la pat, sa mergem in caruciorul cu rotile, sa ne pierdem mintile….si atunci…ce-am facut? Deci totul porneste de la Dumnezeu si de la rugaciune, Deci trebuie sa pornim cu rugaciune, sa continuam cu rugaciune si sa terminam cu rugaciune si multumire. Cred ca tzaranul roman clasic, cand pleca dimineata la munca spunea un Doamne, ajuta si isi facea cateva cruci. Exista si o anecdota cu o zi de prasila in care doua femei mai aveau putin la bucata lor, iar una o intreaba pe cealalta daca o sa termine pana la sfarsitul zilei. Ea raspunde: “daca o da Dumnezeu, termin!”, iar cealalta spune” o da Dumnezeu, n-o da, eu tot termin, ca mai am un pic!”. Dar pe cea de-a doua a apucat-o burta de n-a mai putut face nimic….si n-a mai terminat, pe cand prima da! Cam asta este cand te increzi prea mult in tine si nu in Dumnezeu si te rog sa ma crezi, totul se gaseste in intelepciunea populara romaneasca.
    Cand eram copil bunica mea (mamaia) ma invata sa cer de la Dumnezeu intelepciune cand ma rog. Eu ma intrebam mereu la ce mi-ar trebui cand pot cere altele mult mai practice?! Cu timpul incep sa inteleg ca daca ai intelepciune, lumea ti-e deschisa…
    Deci, da-ne Doamne sanatate si intelepciune!

    • Buna. Multumesc pentru distribuirea informatiei de pe blog si altor persoane. Legat de biserica, imi pare rau daca te dezamagesc, dar sunt dus destul pe la Biserica :) Doar ca nu sunt intrutotul de acord cu ce se intampla acolo si ce spirit aleg credinciosii sa adopte (ignoranta semenilor, delasare, capul plecat etc). Eu NU am spus ca “trebuie intai sa facem ceva si daca nu ne iese, abia dupa esec sa ne rugam la Dumnezeu” Ci am spus ca Dumnezeu deja ne-a inzestrat cu tot ce avem nevoie pentru a ne descurca singuri, si cred ca vrea sa ne descurcam si singuri, nu doar sa cersim ajutor de la Dumnezeu tot timpul, oricand, de fiecare data cand avem o buba la degetel… Eu nu am zis ca lumea sa nu se roage, ci sa faca si altceva. Rugaciunea e usoara, oricine o poate face. Restul chestiilor care pot fi facute si trebuie facute…mai greu…ca e cu actionatu, cu chestii concrete. Lumea nu se baga la asa ceva. Macar de-ar sta lumea sa se roage acasa la binele acestui neam, dar sunt sigur ca nici macar asta nu o fac majoritatea celor care nu se manifesta in niciun fel… Foarte bine. SA NE RUGAM CU TOTII NON STOP! Am mai intrebat pe cineva si nu mi-a raspuns: PANA CAND? Pana cand murim toti? Pana cand dispare Romania de pe harta? Da, in timp ce unii preoti spun “sa nu ne revoltam, revolta vine de la necuratul, ca lui ii place anarhia” alti preoti (vezi Iustin Parvu) spun sa iesim in strada si sa ne aparam viata. Fiecare ii urmeaza pe preotii in care are incredere sau pe cei care spun lucrurile care le convin mai mult (e mai usor statul decat actionatul). Sa nu cumva sa ne revoltam in fata nedreptatilor si sa nu cumva sa luptam pentru dreptate. Asta e urat in fata lui Dumnezeu si ii place lu’ necuratu. Da, bine! Repet, eu nu am nimic impotriva rugaciunii. Macar de s-ar ruga oamenii. Apoi, chestia cu increderea in fortele proprii… de ce nu pot credinciosii sa inteleaga ca tot ceea ce ei au in prezent este un dar de la Dumnezeu, dat pentru A FI FOLOSIT INSPRE BINELE APROAPELUI (creier, avere, bani, maini, picioare, gura etc). Daca am incredere in fortele proprii inseamna ca am incredere in ce mi-a dat dumnezeu si valorific ce mi-a dat pentru a face bine. Ce-ar fi negativ in asta, daca toata lumea ar gandi asa? Da, foarte bine, sa ne rugam, sa incepem cu rugaciune, sa terminam cu rugaciune, DAR NU DOAR ATAT!!! Taranul ala de care zici ca-si facea cruce inainte de a pleca la munca, pai ISI FACEA INTAI CRUCE, si apoi PLECA LA MUNCA, deci nu se baza doar pe Dumnezeu pentru a obtine ce avea nevoie. Noi acum ca popor avem nevoie de libertate in fata dusmanilor neamului romanesc. Suntem in razboi nevazut. SI atunci, noi doar ne rugam? NU, la fel ca taranul, ne rugam, dar apoi ACTIONAM. Eu nu am cum, nu pot eu, doar sa stau si sa ma rog pana…nu stiu pana cand. Eu cred ca suntem datori sa actionam, fiecare cum poate si cum crede de cuviinta. De principiu, eu sunt impotriva ideii de DOAR RUGACIUNE. DOAR RUGACIUNE mi se pare, cum am zis si in text, ca un fel de tupeu din partea noastra in fata lui Dumnezeu. Adica Dumnezeu ne da noua chestii, tot ce avem nevoie pentru a ne descurca, si noi cu tupeu tot la el cerem de toate? Pai nu ne-a dat o data? De ce ne batem joc de ce ne/a dat, nefolosind ce/am primit? Da-ne Doamne sanatate si intelepciune sa stim sa folosim deja ce ne/ai dat! – creier, maini, picioare, bani, timp, sanatate etc.

      • Buna!
        Vad ca esti nervos, revoltat. Te inteleg, mi se intampla destul de des, mai ales cand mi se pare ca lumea din jurul meu nu face nimic si nu intelege nimic. Poate ar trebui sa schimbi biserica….;) nu religia, ci biserica! Presupun ca esti crestin ortodox…esti?
        Hai sa-ti spun partea buna a ceea ce se intampla: in Romania bisericile sunt pline. Poate oamenii se inghesuie la biserici din cauza necazurilor, totusi asta este un semn extraordinar. Si alte natii au problem si necazuri, dar ei l-au marginalizat de mult pe Dumnezeu, deci nu mai cred ca Dumnezeu i-ar putea ajuta. Faptul ca in Romania bisericile sunt pline este un semn extraordinar al inclinatiei romanilor spre spiritualitate si mai ales este un semn ca NU SI-AU PIERDUT SPERANTA! Deci sunt in biserici si se roaga, nu-si pun streangul de gat! Si mai este un aspect: cand te lupti cu morile de vant, te lupti cu forte mult disproportionate, cam cum se intampla la Pungesti (o mana de tzarani si activisti cu bune intentii, neinarmati, impotriva unei companii pline de bani, impotriva fortzei statului roman aservit intereselor straine fie prin mita fie prin intimidare si santaj), cand vezi ca nu reusesti oricat te-ai stradui pentru ca lupta e profund inegala, ce-ti ramane de facut decat sa strigi la Dumnezeu, in rugaciune?
        Eu sunt alaturi de oamenii aia cu sufletul macar si ajut cum pot….ma rog pentru ei (si nu numai!), dar pana la urma cred ca toti vom fi neputinciosi, oricat ar parea de prielnic momentul schimbarii acum. Si atunci imi ramane sa strig la Dumnezeu. El poate rezolva ce mie nici nu-mi trece prin cap (exemplu: poate crea un razboi in state si aia sa plece urgent acasa…tu poti asta? Poate face ca din intamplare reprezentantii astora in Romania sa moara in niste accidente…etc…) Asa ca eu n-as neglija deloc nici importantza si nici puterea rugaciunii.
        In alta ordine de idei, nu este deloc usor sa te rogi! Ca sa te rogi trebuie sa ai vointa si gandurile curate, nu sa dai din gura si sa te gandesti in timpul ala la ultimul film porno pe care l-ai vazut! Aia nu mai este rugaciune!
        Eu am observat din experienta mea si a altora, ca rugaciunea da rezultate…uneori uimitoare, adevarate minuni! As putea sa-ti dau exemple concrete, dar este stramt aici.
        Pe de alta parte, nu toata lumea este facuta pentru lupta de strada, nu toata lumea are tarie si prezenta de caracter, unii sunt mai fragili, mai slabi….fiecare are rolul lui in lumea asta si cred ca nimic nu se intampla fara stirea si voia Lui Dumnezeu. Fiecare este o rotitza in mecanism, cu rolul ei.
        In general cred ca este cam mult sa afirmi ca unii doar se roaga si nu mai fac nimic altceva. Esti sigur ca nu mai fac nimic? Unii sunt mai discreti si nu le place sa faca totul in public, sa stie toata lumea…
        Daca atunci cand tu iesi la o revolta pe strada sau arunci niste idei aici… cineva se roaga in momentul ala pentru tine, eu cred ca esti avantajat. Ba chiar binecuvantat.
        Concluzia mea este sa ne rugam continuu, sau ori de cate ori ne aducem aminte si sa actionam fiecare dupa locul si puterile noastre! Si mai multa unitate intre romani si nu numai romani, intre cetatenii romani! Ca vrand-nevrand mai traiesc pe la noi tzigani, unguri, turci, sasi etc…Trebuie sa invatam sa fim un popor si nu o populatie, sa cautam sa evidentiem ceea ce ne uneste si nu ceea ce ne deosebeste (eventual cu arogantzele bine-cunoscute), sa identificam dusmanul si sa ne unim impotriva lui!
        Doamne, ajuta!

      • Revoltat, da. Nervos, nu. Poate doar in limbaj. Ai dreptate, romanii au inclinatie spre spiritualitate etc si biserica ii ajuta pe multi sa nu faca chestii extreme. Da, este corect, cei de la Pungești saracii au facut tot ce-au putut. Daca mai mult nu se poate fara sa iti risti sanatatea si viata prea tare, atunci si-au facut datoria si acum ar fi, pentru ei, momentul sa se roage, pentru ca nu mai pot face altceva. Au facut cam tot ce-au putut. Dar cu forte atat de mari impotriva ta…bineinteles ca apelezi la Dumnezeu. Asta spuneam si eu. NU am neglijat importanta si nici puterea rugaciunii niciodata :) Am zis doar ca romanii sa iasa din DOAR rugaciune si atat. Sa faca ce pot ei sa faca, asa, cu puterile lor omenesti, si pe urma sa ceara ajutor divin daca nu se descurca. Cei de la Pungesti sunt un exemplu pozitiv. Au incercat, au facut ce-au putut si tot nu se dau batuti. Bravo lor. Acum pot sta si doar in rugaciune, daca situatia e prea periculoasa. Dar RESTUL romanilor au facut ce aveau de facut? Au iesit macar 30 de minute la un protest de strada? Anyhow, discutia poate merge la infinit. Am mai scris undeva pe blog ca textele mele nu vor fi apreciate de persoanele religioase care considera ca NIMIC ALTCEVA NU CONTEAZA – DECAT DUMNEZEU. Nimic altceva nu trebuie facut, decat rugaciune la Dumnezeu. OK, le respect opinia, sa faca ce cred mai bine. NIMENI NU CERE SOLIDARITATE LA LUPTE DE STRADA. Eu unul cer PREZENTA. JUMA DE ORA NU MOARE NIMENI. Bineinteles ca nu ma astept sa iasa mosii la 90 de ani ciungi si in baston (desi am vazut o gramada de astfel de exemple la protestele din Bucuresti). Sa iasa in strada aia care pot sa iasa. Si sa stea cat pot sau cat vor sa stea. DAR SA IASA! Sa arate ca le pasa, prin prezenta in strada. Altii au renuntat de mult la a mai avea asteptari de la semenii lor… Eu inca ii mai chem sa se trezeasca, pana m-oi satura si eu. OFf ce discutie :) Bineinteles ca sunt unii care fac in ascuns bla bla, am zis eu ceva de ei? :) Sunt trilioane si trilioane de cazuri. Eu vorbesc doar despre ce vad in concret, in Bucuresti: nenumarate proteste (OCAZII DE A DEMONSTRA CA ITI PASA) si tot timpul mult prea putini oameni in strada. Revenim la treaba cu rugaciunea. Perfect! Rugati-va daca considerati ca este suficient. Eu unul consider ca este insuficient atata timp cat poti face mai mult de atat, ca om in aceasta lume pe care Dumnezeu a creat-o si in care Dumnezeu te-a pus sa fii o rotita. Rotita nu cred ca inseamna doar sa ne rugam. Multumesc celor care se roaga pentru binele tuturor, sunt constient ca exista si bineinteles ca ii apreciem. Repet: fiecare sa faca ce poate din situatia in care se afla. Corect finalul mesajului tau. De acord.

      • Hei, pana la urma suntem de aceeasi parte a baricadei si ceea ce faci aici este grozav! Mi-a placut enorm articolul ala cu “cea mai mare problema a omenirii”…este sintetizat excelent. Bravo!
        Dar pentru ca tot suntem de aceeasi parte, vreau sa fim intelepti si sa nu cadem in extreme. G. Epurescu spune ca are incredere in miscarea lui pentru ca “suntem mai inteligenti decat ei”….hai sa fim: inteligenti si uniti. Si intelegatori cu cei care inca nu “s-au copt”…Eu ii inteleg pe oameni si din alta perspectiva: nu mai au incredere! Nu mai cred in nimeni si nimic pe pamant, pentru ca au luat o tzeapa in 1989, dupa aceea din 4 in 4 ani la fiecare alegeri alta tzeapa….i-au votat pe unii, dupa aia i-au schimbat pentru mai bine si au fost si mai rai….Cred ca trebuie sa luam in considerare toate astea, deci oamenii mai au incredere doar in Dumnezeu….din fericire majoritatea romanilor au! Romanii sunt in general oameni muncitori si cinstiti (contrar propagandei anti-romanesti din ultimii 24 de ani) si asteapta de la conducatori nu sa li se dea pomana, ci sa li se dea de munca, sa li se dea un mediu economic sanatos, banii publici sa fie folositi cinstit….cam din astea! Am vazut ca promovezi aici blogul “capitalism pe paine”….omul ala este ori bolnav ori platit sa promoveze capitalismul de tip “jungla” si un stat minimal. Romanii nu au nevoie de asa ceva.
        Revenind la tema discutiei, cu proteste – cine vrea si poate, si cu rugaciuni – la fel cine e specializat in asta, sa speram ca ne va ajuta Dumnezeu sa scapam de tiranie. Mi se pare ca Ungaria a luat-o pe un drum riscant dar foarte sanatos. Ar trebui sa ne uitam in curtea lor sa vedem cum au reusit.
        Dar referitor la dilema asta, daca ce se intampla e comunism sau capitalism, intrebarea e ce forma de organizare vrem noi sa aiba societatea daca reusim sa o luam de la capat? Aici cred ca lumea e cam impartita….eu asa am vazut-o tot citind bloguri si comentarii pe internet. Ceea ce unii nu inteleg sau se prefac a nu intelege este ca () capitalismul este pe duca in lume, “si-a atins varful maximei incompetentze” ca sa citez legile lui Murphy…De altfel, este foarte simplu daca te gandesti cum il cheama: capitalism, e despre capital, despre bani….si cam atat. De ce ar vrea un popor predominant crestin sa traiasca intr-o societate in care banul este suprema valoare? Eu ma indoiesc profund ca romanii asta vor….

      • Cateva chestii:
        1. Da, suntem de aceeasi parte si ma bucur. Din ce mi-ai scris pana acum intelegi destul de bine lucrurile si deci poti fi de folos neamului. Fiecare trebuie sa ne jucam rolul, sa facem cat de mult bine putem din situatia si circumstanta in care ne aflam. Deci da, haide sa fim uniti in lucrurile care ne leaga si sa nu lasam opiniile diferite sa ne separe. :)

        2. Sunt de acord cu analiza ta pana la mentionarea de capitalism pe paine.

        3. Foarte multe dintre informatiile de pe blogul capitalism pe paine sunt REALE si prezinta corect SITUATIA dura in care ne aflam. Pentru asta, se gaseste blogul mentionat in partea stanga a blogului meu. INSA EU SUNT IMPOTRIVA accederii la putere a capitalismului salbatic si a lui Mihai Giurgea. Am vorbit despre asta in Alternativele politice (pagina de sus) si in textul urmator:

        Primul miting protest anti sistem Miscarea Anti Taxe 31 iulie 2013 Bucuresti. Argumente contra anti Mihai Giurgea si capitalismpepaine.ro. Socialism lenes vs capitalism salbatic (pol152)

        Deci NU, nu il sustin pe Giurgea si nici capitalismul salbatic promovat de el, care inseamna o asuprire la maxim a maselor si o belfărie maxima a ”elitelor” – adica tot un gunoi ca cel de acum, poate mai rau :)

        4. Despre Ungaria citeste asta:

        Comentariu relevant despre protestele de strada din Romania comparativ cu protestele si atitudinea ungurilor la nivel european si in tara noastra (nom)

        5. Forma de organizare este etapa a 2-a, intai trebuie ca oameni de buna credinta sa ajunga la putere. Apoi, orice vor face acei oameni va fi bine, mult mai bine decat ce avem acum. Romanii sunt sedentari, traim pe aceste teritorii de peste 7 mii de ani. Oamenii sedentari (NU NOMAZI/PRADATORI) functioneaza foarte bine in sistemele pe care si le auto-creaza, auto-organizeaza, si anume: COOPERARE, COLABORARE, IMPARTIREA RESURSELOR, BUCURIA VIETII, APRECIEREA CREATIEI, NATURII, VIATA IN ARMONIE FATA DE MEDIU etc. Noi romanii suntem cei mai sedentari din Europa. Avem in gene sa putem convietui intre noi fara problema. Dar acum suntem ATACATI, suntem IN RAZBOI, doar ca nu se vede atat de usor acest lucru. Sistemul in care suntem cu totii fortati sa traim acum nu este unul in care oamenii pot colabora, coopera, imparti resursele etc. Ci este un sistem de exploatare prin care suntem tinuti de sclavi. Sistemul este patronat de Marionetele politice de la nivel national. Schimbarea acelor marionete cu oameni de buna credinta va duce inevitabil la distrugerea sistemului cretin si malefic in care traim. Alternativa vine natural odata cu indepartarea raului.

  20. Multumesc pentru link! Vezi ce frumos vorbeste un om luminat de Dumnezeu? De aceea trebuie sa ne rugam mereu….;)
    In alta ordine de idei, am fost si eu prezenta la un miting in 2009 sau 2011, nu mai stiu exact, s-a intamplat sa fiu in Bucuresti la Biserica “Sf. Gheorghe” si de acolo a plecat mitingul, m-am alaturat. Nu am stiut ca a mai fost unul si in 2013, mai ales ca legea s-a adoptat deja de mult. Copilul meu are deja pasaport cu cip….ale noastre mai sunt valabile cativa ani, ca le-am prins pe alea de 10 ani. Varianta aia fara cip pentru 1 an este scumpa si foarte greu de folosit, pentru ca multi iti cer pasaport valabil minimum inca 6 luni cand iti iei bilete sau viza de circulatie prin lume…Greu de impacat convingerile religioase ortodoxe cu lumea asta nebuna si satanista in care traim….Trist!

  21. @Emilian “Sistemul este patronat de Marionetele politice de la nivel national. Schimbarea acelor marionete cu oameni de buna credinta va duce inevitabil la distrugerea sistemului cretin si malefic in care traim.”
    Draga Emilian, trebuie sa lucram mai puternic la premisele colonial care-ti scapa:
    1. Intradevar primele cele mai vizibile sunt Marionetele politice sau administratorii coloniei, servitorii invingatorilor
    2. Banii(multi si NEmunciti) care se depun in bugetul Romaniei de catre invingatori pentru mentinerea unui apparent nivel de trai, atit cit sa dea impresia de suficienta marginala. a) PENSIILE(foarte important, mai ales alea grase trebuiesc onorate de catre occident), programele sociale pentru mentinerea linistii pe strazi. b) SALARIILE bugetarilor dar si a celor subventionati intr-un fel sau altul de stat.
    3. Tot legat de bani: Acesti bani nemunciti de romani, ghici unde se duc? Ai ghicit>>direct in datoria externa a tarii adica a oamenilor, datorie care va trebui sa fie RETURNATA
    Ca urmare: ASA ZISA BUNASTARE DIN MAGAZINELE SI DE PE STRAZILE ORASELOR(ASA CIT ESTE EA DE MICA) ESTE O BUNASTARE ILUZORIE-MINCINOASA DIN BANI NEMUNCITI SI NEPRODUSI IN ROMANIA(nici nu ar fi de unde din moment ce Industria a fost complet distrusa) Si CARE NU FAC ALTCEVA DECIT SA MAREASCA DATORIA EXTERNA PE CARE POPORUL O VA PLATI inapoi!!!!!!! NU VA AMAGITI CA VETI SCAPA! SUNTEM DATORI VINDUTI!
    …..din Biblie: Ceea ce ti sa dat, ti se va si cere inapoi inzecit!!!

    • Adica chiar daca-i schimbi pe limbricii din conducere, tu suveranitatea TOT nu o obtii, deoarece datoria trebuie platita, nu-I simplu, baietii sunt “vaccinati”, nu mai E prosti ca pe vremuri cind au luat plasa cu LENIN care le-a tras-o!, le-a luat banii si a construit o societate justa croita PENTRU OM!(bine el le-a si returnat datoria in AUR, pentru ca imperiul tarist era plin de aur, deci avea de unde)
      Sa nu crezi ca noi am facut scoala de smecheri iar ei pe aia de prosti! Au ras totul ,pentru ca NIMENI sa nu se mai ridice.
      Insa, metode EXISTA!! – dar sunt in asteptare!
      Toata lumea e in asteptare! :)

      • Da, si eu simt “asteptarea” :) Insa datoria NU trebuie platita neaparat… E o falsa datorie, luata in numele poporului de niste criminali infractrori mana in mana cu cel care a oferit banii. Pai eu, poporul, n-am fost intrebat nimic. Deci…sa va plateasca datoria ala care a semnat. Oricum Romania nu a beneficiat deloc de banii aia, s-au scurs inapoi in tarile occidentale cum au intrat, prin banci, consum in supermarket etc. Nicio investitie in Romania de banii imprumutati. Doar pensii si salarii la bugetari.

      • @Citadela
        Excelenta observatia cu Lenin: “le-a luat banii si a construit o societate justa, croita pentru om!” Excelent….din pacate multi nu vad (sau se fac ca nu vad) justetea acelei societati, doar pentru ca se cheama comunism si cineva, acolo sus, a decis ca acest cuvant nu-i de bine, e pe lista neagra! Multi nu vad (sau se fac ca nu vad) padurea din cauza copacilor. Comunismul este singura oranduire care a eliminat impartirea lumii in bogati si saraci. Care ne-a facut pe toti “tovarasi” si ne-a invatat sa cooperam. Care ne-a dat sanse egale si start de la acelasi punct pentru toti! Si care a demonstrat ca….SE POATE! SI INCEPUSE SA FUNCTIONEZE INGRIJORATOR, MAI ALES IN MENTALUL COLECTIV! Pana si urmasii celor bogati observasera diferentza calitativa. De aceea, cred, acum este lupta de a ni se sterge totul din memorie, de a se demoniza tot ce a fost, pentru ca adevarul deranjeaza teribil si poate fi un exemplu pentru cei de azi si de maine.
        Multumesc!
        P.S. Eu am o teorie personala despre diferentza dintre comunism si capitalism, care se poate explica si unui copil si unui om cu mai putina minte. Avem o pizza mare. In comunism o impartim in felii aproximativ egale (nu neaparat perfect egale!!!) si hranim pe toata lumea, nu moare nimeni de foame! In capitalism, luam jumatate si o dam catorva (bogatii, celor carora li se cuvine, ca sunt “cei mai buni dintre cei buni, merita!!!”), restul de jumatate o impartim altor catorva…mai mult sau mai putin potenti. Pentru “prostime” nu mai ramane nimic si…moare de foame! Eu asa vad explicatia celor doua sisteme. Acuma sa ne spuna un copil, din ala care a strigat ca “imparatul e gol”….care societate este justa si care este injusta!

    • Bineinteles ca suntem datori vanduti. In prezent Romania este in faliment ascuns/nedeclarat ca sa nu iasa toata lumea in strada sa le ia gatul. Dar probabil va veni si acel moment, cand bestiile de găinari de la noi nu vor mai putea plati pensiile (de ex) si atunci iadul va veni peste ei (cel putin pensionari cu ciomage :) ). Dar…daca FMI si alte institutii criminale asemenea vor mai da Romaniei bani cu imprumut, vom trai continuu pe datorie, pana cand…cine stie ce decid Stapanii…

  22. Emilian dragă, MĂ BUCUR că există blog-uri ca ale tale! Şi oameni ca tine care să le scrie! Câtă vreme mai dă de câte un diamant din ăsta chiar şi una ca mine, 90+% debranşată de mass-media, nu suntem pierduţi… Uite, simţisem o strângere de inimă citind cuvintele “Trezirea din Doar rugăciune” în articolul tău “Ce ii impiedica pe oameni sa vada adevarul, de ce nu inteleg romanii realitatea din jur: Sclavia moderna, Noua Ordine Mondiala si Sistemul de exploatare in care suntem neo-sclavi muncitori”. Am dat totuşi click, vrând să văd dacă m-am înşelat sau nu. Avusesem adicătelea impresia, din alte articole de aici, că ţi-ai dat seama că a-i căuta nod în papură religiei instituţionalizate e ca şi când te-ai uita la petele din Soare sau din Lună, în loc să zici mersi că există, că au luminat şi încă mai luminează drumul. Noroc că pe undeva am simţit o rezonanţă cu niscai gânduri de-ale mele. Aşa că acum subscriu întru totul la ce ai scris. Ba chiar punctul 5, zic eu, ar trebui să-l dezvolţi separat.

    Sper să nu te necăjească ce alte comentarii mai am mai jos, aflate pe un nivel inferior şi exact de pomenitul gen a se uita la petele din lună, nu la luna în sine. Te rog, doar pentru d-ăştia chiţibuşari ca mine, dresaţi să creadă că o părere merită ascultată doar dacă e scrisă fără greşeli (eu măcar mi-am luat-o peste bot şi acum conştientizez că nu e aşa), dar şi pentru tine, ca să-ţi oferi diamantele în cutiuţe pe măsură şi nu în pungi de plastic : periază puţin mai atent scăpările gramaticale! Eşti clar versat şi cunoscător, chiar stăpân pe nuanţe mai puţin cunoscute gen „una dintre” şi nu „una din”. 98% e corect – dar cele două procente pot da un iz neplăcut tortului.
    (Te rog, nu-mi posta comentariul în forma asta. Dacă văd că ai corectat sau dacă îmi scrii că eşti de părere că nu merită să corectezi, e ok, şi atunci re-postez eu singură, fără partea asta, urâtă dar intenţionată să fie strict constructivă.)
    Mă refer la greşeli mici de genul „egoistic” din punctul 6, care e cuvânt englez – românii se opresc de obicei la „t”. Sau infinitivul în doi i, „a ştii” !!, din paragraful de imediat de după pct. 6. Sunt doar 4 verbe în română care la infinitiv se termină în ii… „Achiesează” nu dă bine, of, hai să nu ne murdărim limba cu împrumuturi nenecesare. În articolul despre Ce ne învaţă TV-ul ai scris dulcele pleonasm „a aduce aportul”… Or mai fi, dar intenţia mea e doar să-ţi pun în discuţie ceva ce pe mine în locul tău m-ar interesa: acurateţea inclusiv gramaticală a textului. Poate greşesc gândind că ar fi important asta, dar poate nu.)

    Concluzia: Doamne-ajută-ţi, tot aşa! Mă tot întreb, şi la asta chiar lucrez de-o vreme, cum se poate forma un nucleu de cristalizare în România asta…. Că-s destui oameni faini, DESTUI!!!, numai eu câţi cunosc – doar că-s împrăştiaţi, ne-organizaţi, dar, mai ales, dresaţi la neîncredere… Dacă s-ar putea aduna la un loc, dacă am putea găsi o metodă, ca români, să ne organizăm, ne-am rezolva problema repejor!!! Şi atunci nu ne-am mai merita, din interior, conducătorii actuali, şi :P cu puţin ajutor de la Dumnezeu :P :) ar cădea ei singuri, ca o bubă coaptă… Burebista a educat practic acelaşi popor să se dezică de vin în câţiva ani, fără internet. Noi de ce nu putem?!? Offf…

    • Hello. Multumesc pentru cuvintele frumoase. Multumesc pentru critica constructiva. Sunt oameni care imi comenteaza doar chestiile de gramatica, ca si comentariu pe blog. In mod normal chestiile astea ar trebui trimise autorului in particular, asa cum ai facut tu cand m-ai rugat sa nu public chestiile astea pe blog. De persoanele care sunt interesate doar de forma, si doar despre forma textului imi lasa comentariu…nu prea sunt interesat. Comentariul tau insa e ok si o sa il las integral daca nu te deranjeaza. Pe mine nu ma deranjeaza. E ok, stiu ca sunt anumite greseli gramaticale pe blog. Unele apar din scapari de-ale mele (scriu foarte repede din lipsa de timp) si pentru ca nu prea imi pasa asa mult de forma, ci mai mult de continut. Sunt chestii precum ”egoistic” despre care stiu ca sunt gresite dar imi suna mie bine la ureche cand scriu textu, asa ca le lasa asa :). Nu inteleg care e problema cu achieseaza, nu stiam ca a aduce aportul e pleonasm. TARE! :) Anyhow…ideea este ca nu m-a interesat niciodata sa fiu 100% perfect corect gramatical. Imi place sa cred ca oamenii evolueaza inspre a pune accent mai ales pe FOND, pe problemele discutate/dezbătute, pe informatiile prezentate etc, nu pe FORMA / limbaj / cuvintele prin care am transmis acele informatii, si care sunt doar un instrument. Din pacate insa exista oameni care nu mai pot fi atenti la fond daca dau peste greseli gramaticale si raman astfel blocati pe forma. Sau desconsidera intreg materialul din cauza greselilor gramaticale. ”Ah, ăsta e un dobitoc!” :) Nu zic de tine, desigur. Dar au fost cazuri in istoria acestui blog, mai ales la textul cu Greselile copiilor parca. Nu conteaza. Concluzia e ca o sa renunt eu la lipsa de importanta pe care o acord formei si o sa incerc sa scriu imaculat gramatical. Multumesc pentru sesizarile facute o sa le caut in text sa le modific. Sau o sa am grija mai mare la textele viitoare.

      Pai eu, la initiativa lui thinkagain.ro ma gandeam sa dam drumul Partidului Nemultumitilor, sa vedem cati oameni gandesc la fel si vor sa se coaguleze intr-o forta… Detalii aici:

      http://www.thinkagain.ro/algebra-electorala-si-matematica-nemultumirii/

      • Ai dreptate cu fondul şi conţinutul, aşa ar trebui, să ne concentrăm doar pe fond. Dar probabil fiindcă Universul e holografic, spontan avem tendinţa să credem că precum înăuntru, aşa şi afară. Trebuie educaţie şi lucru cu sine, nene, ca să ajungi să iei barem în considerare că poate nu e aşa. Nu vezi unde am ajuns ca omenire? Am construit o întreagă civilizaţie a imaginii bazată pe a imita suprafaţa succesului, binelui. Exemple am adunat o droaie, de la machiajul nenorocit care îţi dă din borcănel un ten fain (în loc să faci efortul să nu ai gânduri rele, care duc la acelaşi rezultat dar dinăuntru), la, nu ştiu, India unde ceva gen 80% au mobile dar numai 60% toaleta în casă – printre altele fiindcă mobilul îl poţi scoate şi arăta…
        Achiesează e un cuvânt de împrumut foarte nou (pe care şi eu l-am învăţat dintr-un mail al cărui conţinut nu-l găsesc pe net). Mail-ul protesta în faţa invaziei de cuvinte noi folosite şi când avem şi când nu avem echivalenţi în română. Nu zic să cădem în extrema franţuzului, care a dat decret de epurare şi au creat vacancelle pt week-end – dar ar fi frumos să ne păstrăm sufletul naţional (cuvinte, diacritice, cuvinte vechi şi atât de frumoase…) Bine că învăţăm într-a VI-a ce e apocopa, dar nu ştim la 25 de ani ce înseamnă a hălădui…
        Citat: >… desconsidera intreg materialul din cauza greselilor gramaticale: ”Ah, ăsta e un dobitoc!” :) Nu zic de tine, desigur. <
        Poţi liniştit să zici şi de mine, doar am spus eu însămi că şi eu am fost aşa, judecam omul după ortografie…

        Cât despre Partidul Nemulţumiţilor… Ar fi fain, şi poate nu e atât de utopic încât deja să nu mai aibă sorţi de izbândă, dar nu sub numele ăsta. E prea negativ. Te concentrează şi te leagă inconştient exact de nemulţumire. Nomen est omen! Şi pe deasupra pe căi subtile explicabile de principiul acţiunii şi reacţiunii, întăreşte exact fenomenul nemulţumirii…
        De ce nu Partidul Deceneu / Decebal / Burebista? Partidul Dacilor? (A, nu, ăsta cu doar o literă îl poţi poci de numa'-numa',) Partidul Românilor Daci? sau Adevăraţi? Partidul Sf. Dumitru? Partidul Nostru? al Tatălui Nostru? (Chiar că trebuie şi Dumnezeu să pună vârtos umărul…)
        … Dacă dă Ăl-de-Sus şi îmi iese ce am pornit, tuturor celor care or să lucreze sub pălăria respectivă o să le cer să se lege în faţa cărui Sfânt vor ei cu ceva gen "Or să facă tot ce pot ei mai bine, ca pentru Dumnezeu". Aşa ar trebui făcut şi la un partid de genul ăsta! (Mă rog, unii vor zice că e religios deci nu se aprobă, dar un avocat bun o poate întoarce din condei.) Fiindcă pericolele sunt multe.
        – În primul rând trebuie oameni care să fie nepătaţi, respectiv să-şi asume măgăriile deja făcute, ca să nu fie şantajabili.
        – Şi să nu le fie frică, respectiv să nu aibă mult de pierdut, fiindcă altfel iar sunt şantajabili.
        – Ar fi bine apoi ca partidul să facă ceva răsunător, cu priză la români, ca să le câştige încrederea, încă dinainte de a fi partid, ca oamenii să zică A, ăia? DA!
        – Oamenii din el să fie atât de idealişti încât să nu mai fie coruptibili (dar prea idealişti = prea rupţi de realitate… Iar nu-i bine.)
        – Să aibă un sistem de feed-back interior bine gândit, ca să prevină o transformare ca cea a Cetăţeanului Kane, de la idealist la setos de putere.
        – Să aibă o metodă sigură de a identifica şi neutraliza elementele < 0 :) care se vor infiltra şi se vor de peste cap şi vor pune la cale orice ca să-l discrediteze.
        O, şi mai sunt pericole care trebuie cântărite spre evitare, dar am scris şi aşa mult prea mult, şi s-a şi făcut tardiv, maică. Bucură-te că ai capacitatea să stârneşti oamenii. Doamne-ajută tuturor, numai bine!

      • Pai daca noi nu ne starnim si nu ne punem creierul la lucru, atunci cine? :) Din dezbateri intra-mentale si inter-mentale (exista expresiile astea? hi hi) rezulta progres/idei/solutii etc. Da, sunt multe care trebuie pus la punct. Dar toate astea trebuie sa ramana undeva in spate. Pentru public trebuie o chestie cat mai simpla si clara. Si in plus, fiind o chestie fara bani (ca de unde?) si voluntara…trebuiue ceva care sa nu ocupe prea mult timp… Cel putin la inceput. Ehh.

Leave a reply to Emilian Cancel reply