Întotdeauna m-am gândit la cât de mult aş valorifica poziţia în care mă aflu, dacă aş fi “vedetă” sau o personalitate cunoscută / un politician care apare toată ziua pe la TV sau cineva apreciat de publicul larg sau etc etc etc. Păi cum să ai oportunitatea de a promova anumite idei şi valori morale (la TV, prin PRESĂ, la concerte, în interviuri, în scrisori deschise etc etc etc)… şi să nu o faci? Unul dintre răspunsurile la acestă întrebare – de ce nu se implică oamenii “talentaţi” / cunoscuţi / cu notorietate etc în promovarea unor chestii morale şi relevante societăţii româneşti, l-am găsit în articolul următor. Pe de altă parte, de curând am dat şi peste un exemplu pozitiv – un băiat destul de cunoscut care a încercat din poziţia lui să contribuie cumva la salvarea României. Bravo lui! Detalii AICI. La fel ca el ar putea acţiona mulţi alţii. Dar nu o fac… De ce? Citiţi răspunsul în articolul de care vă spuneam în continuare:
Inteligenţă, talent şi prostie sprinţară ( I ) ( Autor: Nicolae R Dărămuş, sursa jurnalul.ro)
Despre riscul talentatului vanitos
În textele din presă am folosit nu o dată sintagma “prostie sprinţară”, găsind că ea sintetizează trăsătura esenţială a comportamentului unor indivizi care, ageri la minte, la trup ori la ambele, îşi folosesc acest dar strict spre a parveni, dobândind bani şi notorietate, putere adică, în sensul banal al cuvântului.
Aceşti proşti sprinţari, nefiind proşti în sensul psihiatric al termenului, sunt strident marcaţi de lipsa inteligenţei luminoase – în opinia mea-, singura inteligenţă adevărată. Ultima îi caracterizează strict pe cei care trăiesc generos, sesizând la timp “durerile lumii”, practicând o revoltă activă în faţa răului – fie că el îmbracă haina crimei, a nedreptăţii, a lăcomiei, lista rămânând deschisă – şi dovedind, deopotrivă, compasiune pentru victimele acestuia: oameni şi necuvântătoare, precum şi faţă de văduvirea acestora de spaţiul vital, necesar spiritului şi trupului.
În câteva rânduri, această convingere mi-a adus dispute “sângeroase” cu unii cunoscuţi care susţineau, de pildă, că există inteligenţă fotbalistică, după cum există şi alte inteligenţe: cea actoricească, cele ale artiştilor plastici. Nu am cedat niciodată argumentelor lor, întrucât cred că în lipsa inteligenţei luminoase – cu atributele mai înainte enumerate, fără a fi epuizate – posesorii “inteligenţelor” pomenite , fără a fi debili mintali, imbecili sau idioţi, nu sunt inteligenţi ci, cel mult, talentaţi.
Atunci când, folosind propriul dar dumnezeiesc, ei se cantonează în bunul simţ şi rămân, cu adecvată măsură, exact ceea ce sunt – buni fotbalişti, buni pictori, buni actori – faptul este unul firesc, deşi deloc suficient. Căci, dacă pe lângă calitatea de a fi notorii ei ar deveni şi “zbuciumaţi” prin harul inteligenţei luminoase, de pe poziţia lor de vizibilitate și audienţă, foarte probabil că ar putea schimba lumea. Sau măcar ar încerca.
CITEŞTE CONTINUAREA APĂSÂND AICI!
Emilian, 8 aprilie 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.
CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman 
Reblogged this on Cronica NaturaluLui.