Inima, emotiile, trairile, gandurile si sentimentele modifica ADN-ul. Un emitator mai puternic decat creierul (div19)

inima emotiile trairile gandurile sentimentele simtirile modifica adn ul si materia lumii., un emitator mai puternic decat creierul telepatie puterea omului nestiutaPromovez un material interesant primit pe mail despre inimă, care are un mini propriu creier şi o minte a ei, despre cum inima acţionează nu doar ca pompă de sânge ci şi ca un emiţător de energie în exterior, despre conexiunile dintre inimă şi creier, despre câmpul electric al inimii, despre emiterea emoţiilor şi modul în care se modifică ADN-ul prin simţiri, emoţii, gânduri, sentimente, trăiri etc.

“Un emiţător mai puternic decât creierul

“Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător energetic din corpul uman ar fi astfel creierul, cu impulsurile sale electromagnetice. S-a demonstrat însă că avem un emiţător mult mai puternic. Inima. Una din cele mai mari descoperiri ale secolului XX este că inima are şi un alt rol decât cel de pompă de sânge. Detalii în continuare:

Descoperirea a fost făcută de Institutul de Cardiologie din California. Ei au spus că acest organ miraculos e înzestrat cu inteligenţă, inteligenţa inimii, şi că influenţa inimii este foarte importantă, foarte profundă pentru noi.

În 1994, cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de „creier al inimii“, după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem nervos, suficient de complex pentru a putea fi recunoscut drept un „mic creier“ propriu. Acest sistem nervos al inimii conţine în jur de 40.000 de neuroni, cu mult mai puţini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde. Cu toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi chiar să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea comunică. Adică inima acţionează ca şi cum are o minte a ei şi influenţează profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem. Cercetările făcute de Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii ’70, au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă. Un alt studiu a demonstrat că inima este implicată şi în procesarea şi decodificarea informaţiei intuitive. Cercetări anterioare descoperiseră că accesul la intuiţie se face şi prin creier, dar, spre surpriza cercetătorilor, a reieşit că inima este mai rapidă decât creierul în receptarea şi reacţia la informaţiile despre evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple (McCraty, Atkinson & Bradley, 2004). Ştiaţi că undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei persoane? Deci ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în inimă.

Inima trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte

Între inimă şi creier se produce o comunicare dinamică, continuă, ca un dialog, fiecare organ influenţând permanent funcţia celuilalt. Există patru tipuri de conexiuni care pleacă din inimă spre creier. Primul este comunicarea neurologică prin transmisia de impulsuri nervoase: interesant este că inima trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte, şi e singurul organ din corpul uman care poate face asta. Deci poate inhiba sau activa părţi din creier, în funcţie de circumstanţe, influenţând percepţia realităţii şi, în final, reacţiile. Alt tip de comunicare al inimii este prin hormoni şi neurotransmiţători: inima este cea care produce hormonul ANF, care asigură echilibrul general al corpului (homeostazia). Unul din efectele sale este inhibarea producerii de hormoni ai stresului, alături de producerea şi eliberarea de oxitocină, „hormonul iubirii“. Al treilea tip este comunicarea prin unde de presiune, adică prin ritmul cardiac şi variaţiile acestuia, inima trimiţând mesaje către creier şi către restul corpului. Şi în al patrulea mod, comunicarea energetică, prin câmpul electromagnetic al inimii care este mai puternic decât al oricărui alt organ din corp.

Emiterea unei emoţii determină instantaneu răspuns în ADN

Câmpul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât amplitudinea activităţii electrice generate de creier. Câmpul magnetic produs de inimă este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier. Acest câmp se schimbă în funcţie de starea emoţională. Când ne temem, simţim frustrare sau stres, el devine haotic.

Sentimentele umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile noastre profunde, influenţează ADN-ul şi el, la rândul său, influenţează atomii şi materia din jurul nostru.

S-au realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de recunoştinţă dilată, modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula de ADN se micşorează, se contractă şi implicit blochează codurile sale. Tot demonstrat este că aceste coduri se deblochează instantaneu dacă experimentatorii reuşeau să emită iar iubire, recunoştinţă, bucurie. Emiterea unei emoţii determină la miime de secundă, deci instantaneu, răspuns în ADN, chiar dacă mostra studiată era la distanţe imense de experimentator.

Concluzia este că sentimentele şi gândurile noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care e structurată lumea. Când trăim în compasiune, iertare, dragoste influenţăm propriul ADN, dar mai mult decât atât, putem transmite aceste modificări în afara noastră, la distanţe oricât de mari, prin câmpul cuantic, influenţând tot ce este în lume.”

Astfel de informaţii pot explica “intuiţia” umană legat de cineva pe care nu îl cunoaştem, şi cu care interacţionăm pentru prima oară. Unii oameni au o astfel de “intuiţie” care le “traduce” emoţiile – gândurile – sentimentele – buna  sau reaua credinţă a oamenilor noi pe care îi cunosc, ajutându-i să îi poată “citi” şi să-şi dea seama din prima ce-i cu ei. Această intuiţie s-ar putea traduce, conform informaţiilor de mai sus, printr-o “conexiune” între inimile celor doi indivizi.

Articolul l-am primit pe mail, fără sursă. Se găseşte pe internet în mai multe locuri, de exemplu AICI. Ce mă enervează materialele interesante care nu au trecut un autor, o sursă sau o modalitate de contact a celui care a compus textul… Oh well.

Citeşte şi:

Efectele supararii, emotiilor si gandurilor negative, legea universului, stresul si neintelegeri in cuplu, iertarea si iubirea (edu43)

Emotiile negative si pozitive. Cum sa gandim corect. Gandirea pozitiva si cea negativa. Pesimisti si optimisti (edu34)

Emilian, 18 ian 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman

Advertisements

6 responses to “Inima, emotiile, trairile, gandurile si sentimentele modifica ADN-ul. Un emitator mai puternic decat creierul (div19)

  1. Salut. Citisem despre acest subiect in cartile lui
    Drunvalo Melchizedek si anume Flower of Life Vol 1,2.. si Living in the Heart.

  2. Pingback: Arhiva colectie articole educative despre viata, lume si comportamentul uman, valabile pe termen lung, blog educativ Ce-i cu noi? (edu25) | CE-I CU NOI?

  3. Pingback: Emotiile negative si pozitive. Cum sa gandim corect. Gandirea pozitiva si cea negativa. Pesimisti si optimisti (edu34) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  4. Pingback: Efectele supararii, emotiilor si gandurilor negative, legea universului, stresul si neintelegeri in cuplu, iertarea si iubirea (edu43) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s