Până în prezent (oct 2012) nu am făcut parte niciodată din niciun partid sau organizație politică. Nu sunt implicat politic formal-oficial în niciun fel. Doar mă interesează foarte mult politica (la fel cum ar trebui să intereseze pe toată lumea) pentru că are o influență foarte foarte mare asupra bunăstării mele și asupra bunăstării acestui popor. De aceea îmi pasă și de aceea scriu despre politică și administrație pe blog. Detalii despre părerea mea în legătură cu cei mai cunoscuţi oameni politici şi cele mai importante partide din România, cât şi opţiunea de vot exprimată până acum, citiţi în continuare:
Menţiune cu scop de prevenţie: Politica este unul dintre subiectele care vor naşte tot timpul certuri-divergenţe între oameni, pentru că oamenii sunt diferiţi şi au păreri diferite şi nu sunt în stare să înţeleagă şi să respecte acest lucru. ESTE NORMAL CA OAMENII SĂ AIBĂ PĂRERI DIFERITE! Dacă vei citi mai jos o părere total diferită faţă de ceea ce tu crezi, înţelege şi conştientizează că oamenii sunt diferiţi şi au păreri diferite! Deci nu te ataca şi nu te enerva în legătură cu ce vei citi mai jos, dacă nu este conform cu propriile tale păreri. De acord? (accept orice critică constructivă şi comentarii civilizate în josul paginii). Citeşte şi acest text: De ce sunt oamenii diferiti si cat de important este sa intelegem acest lucru. Oamenii sunt la fel (edu21)
Atât cât am trăit eu pe lumea asta până acum (vreo 26 de ani), în țara asta, am ajuns la următoarele concluzii politice, pe care le voi updata în funcție de noile schimbări pe scena politică din România:
Comunismul a făcut mult mai mult rău decât bine (?). Bineînțeles că mulți oameni o duceau mai bine atunci decât acum, însă circumstanțele în care se trăia viața umană pe vremea aceea – frică/teroare, lipsă de libertate, atrocitățile din închisori, lipsa de libertate de exprimare, popor înfometat în timp ce bestiile de la putere în frunte cu Ceaușescu se îmbuibau pe spinarea poporului muncitor, erau chestii mult prea anormale încât acest sistem să continue. Cred că a fost bine pentru România că a fost distrus comunismul. Cred că a fost rău pentru România că țara a fost ”furată” din mâna lui Ceaușescu și dată pradă unor bestii de oameni auto proclamaţi “democraţi”, care s-au dovedit a fi de fapt doar mafioţi. Că am scăpat de comunism a fost bine, ce a urmat după a fost rău… Zic eu… Însă din ce în ce mai multe articole peste care dau pe internet susţin în mod interesant comunismul românesc, pe care l-a creat Ceauşescu, articole cărora le cam dau dreptate şi care mă fac să stau pe gânduri legat de ce am scris mai sus – “comunismul a făcut mai mult rău decât bine”… Citiţi de exemplu aceste 2 articole: Ceauşescu speriase Vestul şi Despre circoteca cretinoidului Mihai Giurgea! Update 2014: Acum sunt convins că Ceaușescu și comunismul naționalist al lui erau de 1000 de ori mai bune decât ce avem acum. – detalii AICI.
A cui a fost vina instaurării unui regim mafiot distrugător după 1990?…A multora…în frunte cu grupurile oculte nenorocite care conduc din umbră lumea și care au plănuit atât instalarea comunismului cât și înlăturarea lui după ~50 de ani, instalând și în România bazele Noii Ordini Mondiale (controlul total al populației globului prin capitalism, asuprire financiară, distrugerea suveranității statelor – privatizare, îndatorare -FMI etc etc etc – detalii aici: Cine conduce lumea şi România); continuând cu Ion Iliescu – un mare criminal, un pion care a asistat și beneficiat de pe urma Revoluției din ’89, care a contribuit la atrocitățile numite Mineriade, care a stat și s-a uitat, din poziția de Președinte al Statului, cum România este făcută bucăți și vândută bucată cu bucată, care a asistat cum niște băieți deștepti fură de rup în țara asta, care a lăsat Serviciile să continue să funcționeze la fel, fără nicio problemă și în era post-decembristă, care a permis instalarea unui prim-ministru Năstase care a pus bazele noii dictaturi în România, dictatură pe care a definitivat-o și desăvârșit-o cu un tupeu şi o aroganţă infinite, Traian Băsescu, cel mai mare nemernic politic al acestei ţări în ultimii 20 de ani (părerea mea).
Discuţiile despre “doctrine politice” în România sunt cretine. Nu există doctrine politice în România! Există doar interesele şi voinţa unor “băieţi” din fruntea unor grupuri (de regulă mafiote) numite partide.
Aproape toate instituţiile publice sunt căpuşate de interese politice obscure, venite din diferite părţi. Traian Băsescu este expert în asta. Update martie 2013: Guvernul Ponta a preluat ideea de căpuşare a instituţiilor publice încât Guvernul Ponta 1 şi 2 merg pe acelaşi sistem de politizare maximă a instituţiilor publice.
Aproape toţi oamenii politici din România sunt fie ŞANTJABILI (din cauza mânăriilor pe care le-au făcut de-a lungul vieţii lor), fie răspund foarte bine la MITĂ. Ameninţările, şantajul şi mita sunt cele 3 elemente prin care oamenii politici români (şi nu doar ei) sunt controlaţi şi convinşi să ia anumite decizii.
România este o colonie financiară şi economică a marilor puteri ale lumii, care la rândul lor sunt conduse de grupurile oculte care conduc lumea din umbră (detalii AICI şi în alte texte de pe blog).
Suveranitatea României ca stat este pe cale de dispariţie. S-a văzut foarte clar acest lucru odată cu instalarea lui Băsescu-guvernator al marilor puteri în România, ÎMPOTRIVA VOINŢEI CLARE A POPORULUI ROMÂN exprimată la referendumul din 29 iulie 2012. (câteva detalii aici: Avantajele referendumului de demitere a lui Traian Băsescu 29 iulie 2012. Ce am invatat)
Cei mai infecți politicieni români, într-o oarecare ordine (infecţi ca RĂU adus poporului român):
1. Ceaușescu (repet, sunt pe gânduri legat de chestia cu Ceauşescu…..)
2. Ion Iliescu – pentru că a fost primul Președinte post decembrist și în loc să îndrepte țara spre o direcție bună sau să spună că o ia grav pe arătură, a asistat, a fost de acord și a contribuit la distrugerea ei pas cu pas. Poate dacă era altcineva Primul Președinte al României de după Ceaușescu, acum am fi avut o viață mult mai bună. De asemenea, Iliescu a fost “patronul” mineriadelor. Deci Iliescu = Moartea trecutului.
3. Traian Băsescu – cel mai antipatic, infect, nenorocit, mincinos, tupeist, arogant și corupt politician român din toate timpurile. Cine mai crede în prezent (oct 2012) că Traian Băsescu este de bună credință este clar distrus mental irecuperabil. Traian Băsescu a distrus această țară și acest popor mai mult decât oricine altcineva. Este întruchiparea răului. Este cel mai rău politician al României în prezent. Traian Băsescu este MOARTEA PREZENTULUI acestei țări. Încă nu am scăpat de el deși românii i-au spus la referendum, prin votul lor – MARȘ AFARĂ, JAVRĂ ORDINARĂ! (nu veţi găsi pe acest blog un text despre cât rău a făcut Traian Băsescu şi de ce este un politician infect, pentru că nu merită să-ţi pierzi din timp să îi convingi pe cei care sunt adulţi şi n-au înţeles încă cine e pe bune Traian Băsescu…chiar n-are rost…sunt prea distruşi mental şi ai pierde timpul de pomană).
4. Adrian Năstase – cel care a pus primul bazele unui ”prim ministru jucător-dictator”. Năstase este cel care a început să abuzeze de instituțiile statului la greu, cel care a început cenzurarea/cumpărarea presei, cel care a furat de a rupt și a privatizat pe nimic cât a fost prim ministru etc. Năstase a contribuit foarte foarte mult la distrugerea acestei țări ca prim ministru. Are Dumnezeu grijă și de el.
Alţi oameni politici infecţi prin faptul că sunt putred de corupţi și plini de tupeu: toți apropiații lui Băsescu – Udrea, Boc, Ungureanu, Blaga, Berceanu, Videanu, Anastase, Ridzi, Blejnar, Mircea Toader, Cotoi, Vlădescu, Boureanu, Aurelian Pavelescu (actualul PNȚCD), Mihail Neamțu – un penal, Macovei, Eba, Sulfina Barbu, (dude ce europarlamentari avem) etc etc etc;
Personaje compromise / corupți / indezirabili / de nevotat și susținut în veci, din cauza corupției, a incompetenței, a relei credințe și/sau a intereselor ascunse: Văcăroiu (acum tace și ”face”), Ioan Rus, Hrebenciuc, Țitus Corlățean (care a mers cu Ponta să ceară oblăduirea bestiilor de americani), Teodor Meleșcanu, Ludovic Orban, Ecaterina Andronescu (niciodată nu mi-a plăcut femeia aia – cumva e veșnic la putere în domeniul învățământului…iar învățământul românesc e cumva veșnic un dezastru), Marean Vanghelie – Dumnezeul lor :), Vadim – incapabil să se stăpânească – e suficient ca și contra-argument, Gigi Becali – veșnic reevaluator (total inconsecvent, se sucește mult prea des, a făcut furăciuni etc, are o interpretare greșită a ceea ce înseamnă moralitate), Dan Diaconescu – lipsă de credibilitate, oportunistul de serviciu, îl interesează doar banii şi ceva putere etc etc etc.
Părerea despre partidele și formațiunile politice care merită menționate:
PDL – cel mai infect partid din România – o gașcă de mafioți tâlhari nenorociți care s-au jucat cu legea cum au vrut ei, numai în interesul lor. PDL este cel mai infect și corupt partid care a existat vreodată în România.
ARD – noua formațiune pusă la cale de Băsescu pentru prostirea proștilor. ARD = PDL = Traian Băsescu = cei mai infecți politicieni români. Detalii despre formațiunea ARD și celelalte gunoaie băsiste găsiți AICI.
PSD – e plin de corupți, infractori, personaje infecte, gunoaie de politicieni, dar…mai puțini ca în PDL. PSD a fost și încă rămâne totuşi MOARTEA.
PNL – are și el corupții și penalii lui, însă mai puțini decât PDL și mai puţini decât PSD (părerea mea). În PNL e mai mult bun simț la furat. Se fură pe sistem occidental – mai puţin, se fură în aşa fel încât să iasă ceva totuşi şi pentru popor la toată “afacerea”, se fură nu așa pe față, nu cu aroganță, nu cu tupeu. Să fie liniște și pace… (dacă n-ați fura ar fi perfect cu liniștea și pacea).
Ideea că TOATĂ CLASA POLITICĂ ACTUALĂ ESTE O MIZERIE sau că ESTE COMPROMISĂ, este în principiu adevărată. Din păcate însă încă nu a apărut, sau nu am identificat o alternativă morală. Iar eu merg pe principiul să alegem măcar răul cel mai mic dintre cele două rele. Astfel, dacă e să considerăm aceste 3 formațiuni mari (PDL, PSD, PNL) niște partide compromise cu oameni compromiși (valabil pentru cei care consideră întreaga clasă politică actuală un dezastru), dar suntem nevoiți la un moment dat să alegem (să votăm) și avem doar aceste variante, personal aș alege răul cel mai mic, și anume PNL (dar în acelaşi timp, un rău foarte mare, care a contribuit şi el, ca partid, la dezastrul în care se află România în prezent).
Susțin în continuare că USL (PSD+UNPR – partid infect+PNL+PC) NU este aceeași mizerie cu PDL. Dacă aș avea de ales doar între PDL – mai nou ARD (sclavi băsiști infecți) și USL, aș vota imediat USL, fiind răul “un pic mai mic”. Din păcate însă, în timpul guvernării USL, această formațiune a demonstrat că nu este FOARTE diferită față de guvernările anterioare. Poate ceva diferențe ar fi la tupeu și aroganță (mai mici) și competența membrilor guvernului (mai mare). Poate și un pic mai multă bună credință. Dar diferențe foarte mari nu sunt. Din păcate USL continuă cu aceeași lipsă de transparență în luarea deciziilor, cu aceeași numire a propriilor oameni în diferite funcții publice (nu prin concurs transparent pe bază de competență și bună credință cum ar fi normal), continuă să manifeste sclavagism față de marile puteri ale lumii și față de NOM (noua ordine mondială), şi continuă SĂ FURE la greu. Deci slganul care ar trebui acum (mai 2013) strigat prin piețele publice, nu este ”USL și PDL – aceeași mizerie” (ca în ian-feb 2012) ci ar trebui să fie ”USL – eşti o mizerie!”. Din păcate, iar nu avem alternativă….. (Puteți vedea cateva dintre relele guvernării Ponta aici: Greșelile și relele guvernului Victor Ponta 2012).
PP DD – partidul lui Dan Diaconescu – este o ŢEAPĂ! Dan Diaconescu este oportunistul de serviciu care vrea și mai mulți bani (deși are deja desui) și vrea să fie și el un mini ”șmecher natural” așa, i-ar plăcea și lui puțin ”la putere”, cu o mică funcție în stat etc. Detalii despre țeapa PP DD și deziluzia pe care o vor trăi cei care își pun speranța în DD, căutând o alternativă la ”actuala clasă politică” puteți citi AICI. DD se va alia cu oricine dintre cei pe care îi critică în fiecare zi la OTV dacă va fi avantajos pentru el.
Cu cine şi cum am votat până acum:
1996 – alegeri prezidenţiale – eram prea mic să votez – familia mea a votat împotriva lui Iliescu, deci pentru Constantinescu şi CDR. Ceea ce a fost ok, chiar dacă n-au făcut mare brânză până la urmă.
2000 – alegeri prezidenţiale – eram prea mic să votez – din păcate Iliescu a reajuns la putere pentru că cealaltă variantă rămăsese un om instabil psihic – Vadim Tudor
2004 – alegeri prezidenţiale – am votat cu speranţă inocentă “schimbarea” – să scăpăm de Iliescu şi Năstase, l-am votat pe Băsescu.
2007 – referendum naţional de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al statului – în idioţenia mea inocentă l-am salvat pe Băsescu. Motivaţia mea a fost cea explicată şi în nu mai ştiu care text de pe blog, şi anume: nu am putut să votez acelaşi lucru ca şi Iliescu, Năstase, toţi graşii şi scârboşii corupţi din PSD, care se aliaseră cu cei din PNL şi strigau în cor să-l dăm jos pe Băsescu. Dacă cei care l-au suspendat în Parlament ar fi venit doar cu o listă de nemernicii pe care le-a făcut Băsescu (şi le făcuse, dar eu încă nu le vedeam), ar fi fost cred mai constructiv. Dacă i-ar fi ţinut ascunşi pe Iliescu, Năstase şi alţi indivizi antipatici ca ei, ar fi fost mai bine. Sunt sigur că multă lume nu a votat împotriva lui Băsescu atunci pentru că ar fi însemnat să susţină ce spun Iliescu, Năstase şi alţii ca ei. Însă eu personal nu voi mai face această greşeală niciodată…
2009 – alegeri prezidenţiale – am votat în primul tur pe Crin Antonescu, dar din păcate nu s-a “calificat” în turul 2 al alegerilor. Poporul român a ratat atunci o imensă şansă de a avea un alt fel de preşedinte. În turul doi au rămas Băsescu, despre care deja mă convinsesem că este o bestie nenorocită şi Mircea Geoană, în care nu aveam nici cea mai mică încredere şi care în continuare nu-mi inspiră deloc credibilitate. Din păcate a trebuit să aleg dintre aceste 2 rele, pe cel mai mic, aşa că am votat împotriva lui Băsescu, cu Mircea Geoană. Observaţi că, deşi Mircea Geoană era susţinut de aceeaşi oameni antipatici (Iliescu, Năstase, PSD etc), nu am mai făcut greşeala să conteze acest lucru pentru modul în care voi vota, aşa că am trecut peste acest aspect şi am mers să votez cel mai mic rău dintre cele două rele. Din păcate foarte mulţi români (printre care şi Mircea Badea – care la alegerile astea a greşit foarte mult prin faptul că a zis dinainte că nu se duce şi nu s-a dus), au ales că nu pot totuşi să pună ştampila pe Geoană. Nu zic că dacă ieşea Geoană preşedinte atunci am fi dus-o mult mai bine, însă pentru că mulţi români nu s-au dus să voteze cu Geoană, acum îl avem iarăşi pe Băsescu preşedinte-dictator. E ca şi cum l-au votat pe Băsescu. Din cauza voturilor furate de Băsescu în străinătate (vezi Baconschi la Paris), acesta a câştigat un nou mandat de preşedinte (în interiorul graniţelor câştigase Geoană cu nuştiu câte mii de voturi în plus). Deşi Geoană şi cu Mihaela “dragostea mea” s-au bucurat de victorie, n-a fost să fie până la urmă. Geoană cumva era oricum predestinat să NU ajungă preşedintele României, pentru că numele de familie NU i se termină cu “escu” (Ceauşescu – Iliescu – Constantinescu – Iliescu – Băsescu – urmează Antonescu?).
2012 – Referendum naţional de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al statului – am votat cu toată convingerea DA, pentru demitere, să “moară” Băsescu mai repede ca să scăpăm de el (public şi politic bineînţeles). Din păcate lipsa de “pricepere” / intenție a politicienilor care au pus la cale suspendarea şi demiterea (USL) a permis intervenţia marilor puteri mondiale care l-au salvat pe Băsescu. Deşi majoritatea românilor au spus clar SĂ “MOARĂ” BĂSESCU! (politic bineînţeles), marile puteri s-au P#Ş”T pe români şi au stabilit că vor un guvernator-sclav în România – pe Traian Băsescu – “preşul” şantajabil perfect. Ce am învăţat în urma referendumului puteţi citi aici: Avantajele referendumului de demitere a lui Traian Băsescu 29 iulie 2012. Ce am invatat (pol58).
2012 – Alegeri locale – în lipsa unui partid-alternativă credibilă care să fie suficient de cunoscut pentru a avea şanse, am votat răul mai mic dintre “cei mari” şi anume USL. Mă bucur că a “murit” Poteraş la sectorul 6 şi a câştigat Mănescu. Urmăresc îndeaproape activitatea lui AICI. Mă bucur că bucureştenii au eliminat mafia PDL din capitală – cel puţin din funcţiile de primari. Update martie 2013: regret din ce în ce mai mult că l-am votat pe Oprescu (detalii AICI).
2012 – Alegeri parlamentare – nu am putut vota, dar aş fi votat USL ca să moară PDL. Fără nicio mare speranţă însă de la USL. Încă nu identificasem până la data alegerilor o altă alternativă viabilă care să spulbere mafia PDL-ARD, aşa că aş fi votat USL. Eu nu sunt genul care să nu merg la vot pentru că “sunt toţi o apă şi un pământ”. Repet – trebuie identificat răul mai mic şi votat.
Cu cine aştept să votez şi eu măcar o dată?
Cu un partid condus de oameni de bună credinţă, preferabil şi competenţi (dar mai puţin important – vezi de ce aici: Criterii de evaluare pt politicieni. Ce inseamna politician bun / rau? (pol20), care să atragă în jurul lui oameni de bună credinţă, şi care să vrea sincer salvarea poporului român. Sau schimbarea sistemului de vot din rădăcini şi transformarea ţării într-o democraţia participativă sau ceva, orice, doar să ne fie mai bine, ca popor.
Update ian 2013: La alegerile Parlamentare din 9 dec 2012 USL a câștigat majoritate parlamentară de vreo 60%, iar Băsescu, constrâns de situația precară în care se află l-a desemnat DIN NOU pe Ponta premier, ceea ce înseamnă că se preconizează în continuare o dictatură sau semi-dictatură guvernamentală Ponta-USL. Prim ministrul Ponta este sclavul celor care conduc lumea din umbră și le servește interesele fără probleme. Printre interesele lor în țara noastră se află mai ales furtul resurselor naturale ale României, fără nicio jenă în distrugerea mediului înconjurător pentru asta: petrol (vezi Exxon Mobile), gaze naturale (inclusiv gaze de șist – vezi Chevron), aur și ALTE metale chiar mai prețioase decât aurul (vezi Roșia Montană), așa zisă ”energie verde” (vezi dezastrul microhidrocentralelor) etc. De asemenea experimente de tot felul pe populații “mămăligă” precum poporul român: acte de identitate cu microcip, codex alimentarius, OMG-uri – organisme modificate genetic etc etc etc. Așteptați-vă la ce e mai rău de la acest guvern care are o majoritate confortabilă în Parlament. JOS PONTA! este ce trebuie să strige de acum românii, tot în stradă…că altfel din păcate nu se poate rezolva nimic… Şi ideal ar fi ca mesajele naţionale să fie afişate în strânsă legătură cu mesaje de genul. AFARĂ DIN UE! AFARĂ CU FMI! MOARTE ELITEI MONDIALE OCULTE! etc… Pentru că… să nu fim cretini, idioţi, manipulaţi: Tot ce mişcă în România e cu oblăduirea celor care conduc lumea din umbră.
Sunt disponibil să pun umărul la salvarea economică-politică-administrativă-ideologică-ecologică-spirituală-culturală a României în mod inteligent.
Doamne ajută! (probabil ultima speranţă)
Update 2 iulie 2014: La alegerile euro-parlamentare din mai 2014 am votat cu independentul Iulian Capsali – detalii AICI.
Text scris iniţial pe 11 octombrie 2012, îmbunătăţit ultima oară pe 1 mai 2013 și apoi pe 2 iulie 2014.
Emilian, ceicunoi.wordpress.com, Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.
Pingback: Greșelile și relele guvernului Victor Ponta 2012. USL + UNPR + minorități (pol31) | CE-I CU NOI?
Pingback: Compromisul USL sau USL e o mizerie? Cu cine votam alegeri parlamentare 9 decembrie 2012 (pol74) | CE-I CU NOI?