Introducere pentru parinti. Sfaturi pentru educatia copiilor (fam1)

familie copii parinti familia romaneasca probleme cuplu relatii parteneri, tainacasatoriei.wordpress.comPărinții sunt cel mai important element în educația unui copil. Iar educația este cel mai important lucru pentru o societate, pentru că o educație precară a unui popor produce poate toate problemele pe care acel popor le are.

Părinții trebuie să conștientizeze cât de importantă este educația copiilor lor, trebuie să înțeleagă fatpul că nevoile copiilor nu se reduc la mancare, haine și jucării, trebuie să înțeleagă că nu este de ajuns să îi dai la școală pentru a ajunge oameni cu o educație bună.

Viitorii părinți trebuie să se gândească foarte bine dacă să facă sau să nu facă un copil, pe care să îl crească în această ”minunată” țară România. Există câteva avantaje și o grămadă de dezavantaje în creșterea unui copil în România. Toate acestea trebuie analizate și puse în balanță înainte de a ne pune pe făcut copii.

Responsabilitatea pe care părinții o au față de copiii pe care i-au adus pe această lume este imensă. Dacă părinții consideră că nu pot face față acestei responsabilități, atunci mai bine să nu facă copii. Există metode contraceptive pe care părinții le pot folosi (prezervative, anticonceptionale pe baza de hormoni pentru controlul ovulației).  Biserica Ortodoxă Română NU s-a exprimat oficial împotriva acestor metode (pt cei care încă mai au încredere în ce spune BOR de azi). Dumnezeu nu are nicio problemă cu utilizarea contraceptivelor si anticonceptionalelor pt controlul ovulatiei! Folosiți-le decât să aduceți copii pe lume, pe care nu știți să îi creșteți sau nu puteți să îi creșteți cum trebuie!

Consider că în jur de 70-80% dintre părinții din România nu ar trebui să aibă copii, pentru că fie habar n-au să-i crească, fie nu au mijloacele materiale/financiare necesare pentru a-i crește calumea.

Cei mai mulți părinți fac copii urmând un instinct biologic de procreere, care crează un sentiment de neîmplinire dacă nu ai făcut copii. Aproape nimeni nu analizează ce înseamnă să ai un copil în zilele noastre, înainte să il facă.

Sunt foarte multe probleme legate de părinți, copii, familia românească etc, pe care le voi prezenta în textele viitoare.

Emilian, 14 ian 2012, ceicunoi.wordpress.com

3 responses to “Introducere pentru parinti. Sfaturi pentru educatia copiilor (fam1)

  1. Esti bulversant, dragul meu… Daca nu stii ce trebuie facut, nu te mai apuca, zici tu??? As deduce ca tu stii TOT ce trebuie facut in multe privinte, si de aceea ti-ai facut acest blog, ca sa ajuti si pe altii sa afle… Insa chiar din punctul de vedere al “ingineriei sociale” ce pare sa te preocupe, sfaturile tale sunt atat de superficiale incat frizeaza penibilul… nu te supara… Ideea ca mediul romanesc este potrivnic unei bune educatii nu induce neaparat concluzia ca trebuie sa nu se mai nasca copiii in acest mediu!!! Poate indienii si chinezii iti par mai potriviti pentru a compensa sporul negativ al populatiei in Romania, cu TOT ce implica aceasta??… Sau poate sa speram ca vor imigra numai oameni educati si stilati in tara noastra… Eu cred ca eugenia nazista si planificarea familala fortata chinezeasca sunt cele mai revoltatoare atitudini fata de umanitatea pe care o impartasim cu totii… Ai grija, ca gandurile tale sa nu se apropie de asa ceva…
    Prima problema legata de “parinti, copii, familia romaneasca etc.” este ca tu intelegi prea unilateral si limitat toate acestea… Si, imi permit sa te intreb… tu crezi in Dumnezeu cu adevarat?? (intelegi ce vreau sa spun…) Este cu totul si cu totul diletant sa abordezi problema contraceptiei din perspectiva vreunei legiferari a B.O.R…. de parca nu ar exista (sau nu cunosti!) experienta si lamuriri de veacuri -mai vechi sau mai noi- privind viata morala a familiei… Deci… nu confunda Biserica, una si aceeasi de la inceputuri, cu legiuirile B.O.R., nici macar in gluma… Si nu face pe profetul, ca nu ti se cuvine… De unde STII tu ce socoate Dumnezeu despre utilizarea contraceptivelor?? Stii tu macar asa de bine ce presupune utilizarea lor, ce urmari fiziologice si psihologice are (ca sa nu vorbim de cele spirituale)?? Si ca sa nu fiu numai critic, ci si constructiv, cat se poate: nimeni nu se naste invatat, dar parintii, cu ajutorul lui Dumnezeu, invata prin insasi viata lor ce trebuie sa faca, daca doresc sa afle… Problema este mai degraba dorinta si dispozitia autocritica a omului, de care are nevoie ca apoi sa invete… As vrea sa se vada ca macar tu, care pui aceste probleme, o ai…
    Ce inseamna sa ai copii, acum sau oricand?? Inseamna SA II IUBESTI, SA II DORESTI… SA TE DARUIESTI pentru a-i face OAMENI… nu sa ai “posibilitati” pentru a-i creste si a le “oferi ce are nevoie”… Este vizibil si evident ca pe cat cresc “posibiltatile” parintilor, pe atat SCADE disponibilitatea lor de a avea copii, adica de a le oferi altora, si nu lor insile… Problema noastra curenta e mai mult egoismul decat altceva… orice altceva…
    Mai gandeste-te… cu grija…

    • Sunt multe pe care aș putea sa le răspund, dar o sa raspund acum doar la asta:

      Eu nu cred ca este suficient, pentru a face din copii – oameni, sa ii iubesti, sa ii doresti, sa te daruiesti. Eu cred ca ai nevoie de “posibilitati pentru a-i creste si a le oferi ce au nevoie” printre care si iubirea, dorinta, daruirea de care vorbeai, insa si multe alte lucruri. Sa ignori celelalte lucruri este o inconstienta. Pentru ca din cauza ignorarii tuturor lucrurilor materiale (care pentru oamenii foarte religiosi se pare ca nu sunt asa importante), exista in prezent in Romania zeci de mii de copii (mai multi?) care n-au ce sa manance si traiesc in mizerie la propriu, Din cauza ca au avut ghinionu de parinti care sa nu se gandeasca la tot ce inseamna cresterea unui copil înainte sa il faca. Bineinteles ca oamenii foarte religiosi vor accepta orice mizerie a lumii materiale ca fiind o binecuvantare de la Dumnezeu care are El o lucrare măreață și dreaptă, dar pe care nu o putem noi înțelege (sau ceva de genul acesta), însa blogul meu nu este destinat doar lor. Este pentru publicul larg.

      Stiu ca subiectul facutul copiilor si contraceptia este un subiect delicat din punct de vedere religios. O sa fac o categorie speciala pe blog pt subiecte pe teme religioase. Okidoki.

  2. Pingback: Arhiva colectie articole educative despre viata, lume si comportamentul uman, valabile pe termen lung, blog educativ Ce-i cu noi? (edu25) | CE-I CU NOI?

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s