Detalii complete directionare 2 % din impozit pe venit 25 mai 2013. Cine poate şi trimite doi la suta catre o fundatie asociatie un ONG este un om mai bun (edu27)

redirectionare 2 % la suta din impozitul datorat statului impozit pe venit catre o asociatie un ong caritabil de mediu organizatie non profit an fiscal 2012 depunere in 2013 pana pe termen limita 25 maiPână pe 25 mai 2013, toate persoanele din România care au încasat bani care au fost declaraţi în mod legal (din salarii, drepturi de autor sau orice alte surse de venit), pot DIRECŢIONA 2% din impozitul pe care îl datorează statului către anumite asociaţii non profit sau ONG-uri. În acest fel, acei 2% din banii munciţi de dumneavoastră NU vor mai ajunge pe mâna corupţilor de la conducerea României, ci pot ajunge la nişte ONG-uri morale. În mod ruşinos pentru români, în 2012 doar 23% dintre cei care au avut venituri (salariale sau de altă natură) au ales să direcţioneze cei 2% către un ONG, deşi nu te costă nimic şi deşi ar fi însemnat să faci o faptă bună ajutând nişte Asociaţii sau ONG-uri, care la rândul lor ajută alţi oameni, poate chiar pe tine, în mod indirect… Anul acesta mai aveţi timp până pe 25 mai 2013 pentru ca cei 2% să nu rămână pe mâna politicienilor corupţi.  Detalii în continuare:

UPDATE 20 feb 2014: TEXTUL DE MAI JOS ERA VALABIL PENTRU DIRECȚIONAREA 2% ÎN ANUL 2013. Pentru informații actuale:

CLICK AICI PENTRU NOUL ARTICOL DESPRE DIRECȚIONAREA 2% – VALABIL PENTRU ANUL 2014, PÂNĂ LA TERMENUL LIMITĂ DE 23 mai 2014.

………………………………………………………………………………….

UPDATE 2 mai 2013: M-am hotărât cui direcţionez cei 2% în 2013! Detalii AICI.

UPDATE 6 mai 2013: Fa o fapta buna! Promoveaza alaturi de mine sistemul doi la suta directionare impozit. Campanie Ce-i cu noi: Directioneaza 2% şi vei fi un om mai bun! Detalii AICI.

Sistemul 2%, prevăzut de Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, permite contribuabililor persoane fizice să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către o entitate non-profit (ONG). 2% este un sistem prin care cetăţenii au posibilitatea de a hotărî în mod direct ce se întâmplă cu o parte a impozitului datorat statului. Dacă nu direcţionaţi aceşti 2% către un ONG, procentul respectiv rămâne în bugetul statului şi va fi gestionat de politicieni corupţi ai României, în loc să fie gestionat de nişte ONGuri sărace care fac lucruri bune. Direcţionarea nu presupune costuri/eforturi suplimentare, în afară de completarea a câteva date pe o declaraţie/un formular. Data până la care trebuie depuse/trimise formularele este 25 mai 2013.

Prevederea 2% în anul 2013 

La fel ca in anii trecuti, Codul Fiscal pune la dispozitia contribuabililor mecanismul de redirectionare a 2% din impozitul pe venit datorat pentru anul 2012, catre o entitate non profit. Conform Ministerului Finantelor Publice, modalitatea de implementare a prevederii este similara, contribuabilul trebuind sa completeze formularul 230 (pentru veniturile provenind din salarii) sau formularul 200 (pentru venituri din alte surse) si sa le depuna la administratia financiara de care apartine pana la data de 25 mai 2013.

Formularele trebuie depuse personal sau prin posta la administratia financiara de care apartineti;
Data limita pentru depunerea formularelor este 25 mai 2013!
Descarca aici formularele  230 (pentru venituri salariale) ŞI/SAU 200 (pentru alte venituri).

ATENŢIE!!! ESTE VORBA DE DIRECŢIONAREA UNOR BANI PE CARE ORICUM ÎI PLĂTIŢI. DECI NU VI SE IAU ÎN PLUS BANI, CI VI SE OFERĂ POSIBILITATEA SĂ DECIDEŢI VOI CINE SĂ PRIMEASCĂ 2% DIN IMPOZITUL PE CARE ORICUM ÎL PLĂTIŢI CĂTRE STAT!!!

De ce e bine sa folositi aceasta prevedere?
Nu va costa nimic!
Contribuiti la eficientizarea cheltuirii banului public – deci al dumneavoastra!
Puteti ajuta la rezolvarea unei probleme din comunitatea dumneavoastra directionand 2% catre o organizatie care lucreaza in acel domeniu.
Va puteti asigura ca acesti bani raman in comunitatea dumneavoastra directionandu-i catre o organizatie locala.
Puteti ajuta oameni in nevoie directionand 2% catre o organizatie care lucreaza pentru ei!

Ce trebuie sa faceti?

Pasul 1: Alegeti un domeniu si o organizatie catre care vreti sa directionati 2% din impozitul dumneavoastra. Daca doriti, puteti raspunde uneia din cererile pe care probabil le veti primi sau despre care veti citi sau auzi. (găsiţi AICI o listă INCOMPLETĂ de asociaţii şi ONGuri)

Pasul 2: Aflati datele de contact ale organizatiei. Aveti nevoie de urmatoarele informatii: numele organizatiei, codul de identificare fiscala (codul fiscal), contul organizatiei in format IBAN. (de regulă asociaţiile şi ONG-urile au pe site-ul lor de internet o sectiune speciala dedicata directionarii 2% unde veti gasi toate aceste date şi au chiar si formularele deja pre-completate pentru a vă fi mai uşor).

Pasul 3: Completati datele pe declaratia/formularul ce trebuie completat, in functie de sursa dumneavoastra de venit:
- completati Declaratia 230 (punctele A si B). Nu va faceti probleme daca nu cunoasteti suma corespunzatoare a 2% din impozit. Va fi calculata de catre organele fiscale. Puteti lasa casuta necompletata.
- daca aveti venituri din alte surse (Activitati independente; Cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile, realizate in calitate de proprietar, uzufructuar sau alt detinator legal; Activitati agricole pentru care venitul net se stabileste in sistem real;  Castiguri rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare; Castiguri din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract etc), atunci completati declaratia 200. NOTA: Persoanele care au realizat asemenea venituri sunt oricum obligate sa depuna Declaratia 200, chiar daca nu doresc redirectionarea celor 2% din impozit.

Va rugam sa completati cu atentie toate datele, inclusiv datele organizatiei: nume, cod fiscal si cont bancar. Atentie, contul bancar in format IBAN are 24 de cifre! Dacă luaţi formularele de pe site-ul asociaţiei către care direcţionaţi cei 2% e posibil să fie deja pre-completate cu datele lor, deci…completaţi doar datele voastre şi semnaţi.

ghid completare formular declaratie 230 salarii directionare 2 % doi la suta din impozit pe venit catre o asociatie non profit un ong donatie declaratii formulare sistem 2 suta 2013, ceicunoi.wordpress

Pasul 4: Trimiteti formularul completat, datat şi semnat prin posta (scrisoare recomandată, eventual cu conţinut declarat) catre administratia fiscala de care apartineti sau depuneti-o personal pana la data de 25 mai 2013. Lista administraţiilor fiscale este AICI.

Pana la 31 decembrie 2013 administratia financiara va centraliza toate informatiile si va vira sumele stranse catre organizatiile beneficiare.

Găsiţi un ghid 2% şi aici: http://www.finantare.ro/ghid-2-doi-la-suta

ATENŢIE: Mulţi oameni nu direcţionează cei 2% pentru că au impresia ca e un efort prea mare (să completezi şi să depui O SINGURĂ CHESTIE) pentru nişte bani prea puţini. Asta este o tâmpenie! 2% – bani puţini din impozitul unei persoane + 2% – bani puţini din impozitul altei persoane + tot aşa SE ADUNĂ MULŢI BANI LA FINAL! CU CÂT DIRECŢIONEAZĂ MAI MULTE PERSOANE SE ADUNĂ MAI MULŢI BANI! Câte puţin de la fiecare, SE ADUNĂ LA SFÂRŞIT O SUMĂ FRUMUŞICĂ, de care ar putea beneficia o asociaţie sau un ONG care poate face lucruri foarte bune cu acei bani. Aceşti bani ar putea fi mult mai mulţi DACĂ MAI MULŢI ROMÂNI AR DIRECŢIONA CEI 2% !

În 2013 (anul acesta până pe 25 mai 2013) se depun declaraţiile legat de banii încasaţi în 2012. În 2012 s-au depus aceste declaraţii pentru banii încasaţi în anul fiscal 2011.

Iată care au fost REZULTATELE  OFICIALE ale sistemului 2% în 2012:

1.663.925 persoane au directionat 2% din impozit către o Asociaţie / un ONG   (adică doar 23% din câţi ar fi putut să facă asta. RUŞINE ROMÂNILOR!)

114.275.170 RON este suma directionata către asociaţii şi ONG-uri (adică peste 25 de milioane de EURO) (această sumă ar fi putut fi MULT MAI MARE dacă direcţionau 2% mai multe persoane!)

26.032 entitati non profit au beneficiat de prevederea 2% (adică, în medie, fiecare entitate a primit 4390 de lei – ar fi putut primi mult mai mult…)

In topul celor mai active judete – Arges, Cluj si Timis ocupa locurile fruntase – RESPECT acestor judeţe din acest punct de vedere! La polul opus, judetele care au directionat cel mai putin sunt: Giurgiu, Ilfov si Teleorman – RUŞINE!

Rezultatele oficiale detaliate pot fi consultate AICI.

Puteţi găsi o listă cu Asociaţiile şi ONG-urile către care puteţi direcţiona cei 2% aici: http://doilasuta.ro/content/index.php/baza-de-date/lista-organizatiilor-inscrise (dar nu sunt doar acestea!)

Toate detaliile legate de campania 2% le găsiţi pe site-ul oficial aici: www.doilasuta.ro

Acest text a fost încadrat pe blogul Ce-i cu noi? în categoria “Educaţie” şi nu “Politică şi administraţie”, pentru că subiectul 2% ţine totuşi mai mult de educaţia oamenilor obişnuiţi – care trebuie să conştientizeze că pot face mult bine prin sistemul 2% fără să îi coste nimic, decât de nesimţirea politicienilor…

Mi-e greu să îmi aleg cuvintele legat de cei care POT direcţiona 2% şi NU O VOR FACE până pe 25 mai 2013. Mai bine tac.

Emilian, 29 martie 2013, ceicunoi.wordpress.com. Facebook: Ce-i cu noi? – un blog educativ despre comportamentul uman.

Text updatat pe 13 mai 2013.

About these ads

9 responses to “Detalii complete directionare 2 % din impozit pe venit 25 mai 2013. Cine poate şi trimite doi la suta catre o fundatie asociatie un ONG este un om mai bun (edu27)

  1. Sint de acord sa nu dau la stat 2 %, ci ii voi da unui ong. Dar si la ei, dupa cum ma pot astepta la orice in romania, exista o ”transparenta” totala.
    La unele nu scrie anul infiintarii, sau numarul membrilor si a voluntarilor.
    Asa ca, binenteles il voi alege cu grija si poate voi cauta si pe internet altele din orasul meu, pentru ca nu cred ca toate sint inscrise in situl doilasuta. De exemplu o asociatie pentru protectia animalelor (de oameni) nu o gasesc pe lista.

    • Sigur ca pe lista de pe site-ul 2 % sunt doar o mica parte dintre asociatiile, fundatiile si ONG-urile din Romania, care pot primit cei 2%. Lista de acolo e doar cu o mica parte din ong-uri, si e pusa acolo pentru cine vrea sa directioneze cei 2% aproape la nimereala, ca sa ii fie mai usor. Ceea ce este ok, decat sa nu ii directioneze deloc. Pentru cei care sunt interesati ca banii lor sa ajunga la o organizatie care sigur va face lucruri bune cu ei, trebuie sa directioneze in cunostinta de cauza, sa caute cat mai multe detalii despre organizatie, sau sa fi avut de-a face cu ea de/a lungul timpului si sa se fi convins deja ca cei de acolo fac o treaba buna etc. Bineintelesd ca printre ONGurile din Romania sunt si ţepe… Dar multe ONGuri sunt pe bune. Trebuie cautate si catre ele trebuie directionati cei 2%. In orice caz, aproape ORICE este mai bine decat sa ramana cei 2% în mana guvernului…care isi bate joc de banul public in fiecare zi. Nici eu nu m-am hotarat cui sa directionez. Ma intreb daca cei de la Valea Plopului pot primi cei 2%…

  2. Pingback: M-am hotarat cui (asociatie / ONG) directionez 2% din impozitul pe profit pt anul fiscal 2012 pana pe 25 mai 2013 la administratia financiara (edu39) | CE-I CU NOI?

  3. Pingback: Fa o fapta buna de Paste! Promoveaza alaturi de mine sistemul doi la suta directionare impozit. Campanie Ce-i cu noi: Directioneaza 2% sau esti un idiot nesimtit ! (edu40) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  4. pai e simplu doar 23 la suta probabil ca au primit fisele fiscale de la angajator inainte de termenul de depunere . eu am primit adeverenta la 2 zile dupa.

    • Nu stiu la ce fise fiscale te referi. Nu iti trebuie nicio fisa fiscala sau adeverinta ca sa directionezi cei 2%. Iti trebuie doar sa iti pese, sa fi castigat venituri in mod legal (impozitabile), sa fi aflat de sistmeul 2% la timp, sa gasesti o asociatie sau un ONG caruia sa directionezi si sa completezi si sa depui un formular la administratia fiscala de care apartii pana la termenul limita de 25 mai 2013. Singurele date pe care trebuie sa le cunosti pentru a completa formularul sunt datele asociatiei/ONGului (care se gasesc la ei pe site, sau deja precompletate pe formularele pe care le ofera ei, tot la ei pe site) si datele tale personale (NUME, PRENUME, ADRESA, CNP). Nu iti trebuie nicio informatie legata de veniturile exacte sau ce impozite ti s-au pus sau etc. Doar completezi datele tale, datele asociatiei ONGului si atat. REstu…calculeaza anaf cat inseamna 2% din impozitul tau pe venit din 2012. Dar oricum, acum e deja 27 mai, deci e prea tarziu. Spor!

  5. Bună ziua!

    Se pot direcționa cei 2% unei fundații din afara țării?
    Am citit legea, dar nicăieri nu este specificat că trebuie să fie pe teritoriul României.

    În plus, pe declarație trebuie trecut codul IBAN al contului destinatarului. Acele IBANuri sunt universale. Deci, e bine dacă trag concluzia că suma va putea fi trimisă în cont, chiar și dacă fundația este peste hotare?

    Mă rog, puteți să-mi arătați și să-mi interpretați unde este specificat că e obligatoriu doar pe teritoriul nostru ?

    Mulțumesc mult!

    • Salut. Din pacate nu stiu raspunsul la intrebarea ta. Cel mai sigur este sa ii intrebi pe cei care se ocupa de chestia asta (eu doar am promovat treaba). Intra pe site-ul http://doilasuta.ro si vezi ca au mail si nr de tel la Contact. Daca vrei, poti reveni aici sa ne spui ce-ai aflat, poate intereseaza si pe alte persoane… Mersi. Spor!

Spune-ți părerea aici:

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s